Mitropolitul Anastasie Crimca, ctitor de spital și sprijin al bolnavilor

Anul omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor în Patriarhia Română ne dă prilejul să aducem în atenția publică portretele unor oameni care, prin faptele lor, au marcat istoria spitalicească și care pot servi și azi ca modele de generozitate și solidaritate umană.

După o îndelungată perioadă în care îngrijirea persoanelor bolnave și tratarea suferințelor s-a făcut în mod empiric, în special folosind remedii pe bază de plante, a urmat una intermediară, cea a bolnițelor mă­năs­tirești, precursoare ale stabilimentelor medicale de mai târziu. În Moldova, astfel de bolnițe au funcționat la mănăstirile Pătrăuți, Putna, Dragomirna, Slatina, Râșca, dar și la Secu.
Primul spital așa cum este înțeles în accepți­unea de azi a termenului a fost întemeiat în prima jumătate a secolului al 17-lea, la Suceava, de către Anastasie Crimca, Mitropolit al Moldovei și Sucevei în perioada 1609-1629. Acesta va rămâne în istoria sistemului medical românesc drept primul spital public înființat într-o țară românească. Cunoscut în epocă drept „Bolnița lui Crimca”, spitalul, destinat bolnavilor și săracilor, a fost deschis în 1619, iar acest lucru a fost consfințit printr-un act domnesc, emis la 16 mai, de Gașpar Grațiani, domn al Moldovei între 4 februarie 1619 şi 20 septembrie 1620. „Noi Gaşpar vvd, cu mila lui Dumnezeu, domn Ţării Moldovei, Adică ni-am milostivit şi i-am dat părintelui şi rugătoriului nostru kir Anastasie Crimcovici şi mitropolit Sucevii cu un loc în mijlocul târgului nostru Sucevii din locul domnesc, din sus de unde se face târgul, împotriva casălor Felten sas, ca să facă acolo pe acel locu şpital, întru numele Domnului, ca să fie pentru cei săraci şi neputincioşi şi şchiopi şi orbi şi alţii carii vor să să odihnească toţi aciia acolo într-acel spital. Iar după a noastră viaţă, cine va strămuta sau va strica dania noastră acel şpital să nu fie ertat de Domnul Dumnezeu şi de Preacurata lui Maică şi de toţi sfinţii. Şi altul să nu se amestice”.

Potrivit unui documentar publicat de Mihai C.M. Ardeleanu în revista „Bucovina medicală”, așezământul avea „trei camere și 16 paturi” și era situat în zona străzii Petru Rareș de astăzi din orașul Suceava. O serie de cercetări arheolo­gice realizate în acel perimetru la începutul anilor ‘80 ai secolului trecut au condus la identificarea fundațiilor așezământului spitalicesc. „Din ceea ce s-ar putea numi opera de asistență socială întreprinsă de mitropolitul Anastasie Crimca, ne este cunoscută înființarea unui spital la Suceava, pe un loc dăruit de Gaspar vodă Grațiani «în mijlocul târgului nostru, Sucevii, din locul domnesc», la 1619. Spitalul lui Crimca exista, încă, la 1641, când l-a văzut misionarul catolic Pietro Diodato Bakšić: «În piață, în fața palatului domnului, se află un spital pentru bolnavi şi săraci, dar nu este prea mare»”, consemnează și istoricul ieșean Ștefan Gorovei în volumul „Dragomirna. Istorie, tezaur, ctitori”.

Într-un articol despre opera social-filantropică a Mitropolitului Crimca, părintele arhidiacon Vasile Demciuc, consilier eparhial în cadrul Sectorului monumente, patrimoniu și arhitectură bisericească al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădă­uților, arată că „aşezământul ctitorit de înaltul ierarh era dependent financiar de Mănăstirea Dragomirna, deci se găsea sub patronajul Bisericii, şi nu era destinat asigurării asistenţei medicale târgoveţilor, ci doar celor săraci şi neputincioşi, şchiopi şi orbi”.

Practic, odată cu apariția acestui spital, se instituie și modelul autohton al asigurării asistenței medicale, evident, în condițiile epocii, dar este un prim pas în acest sens, având în vedere că, până la acel moment, domnii țării și marii boieri își aduceau medici din afara țării Moldovei. Mitropolitul Anastasie Crimca a fost primul care s-a gândit la suferințele mirenilor săraci, iar pentru călugări a transformat în bolniță bisericuța din cimitirul Mănăstirii Dragomirna, închinată Sfinților Ilie, Ioan Bogoslovul şi Dreptului Enoh.

Un cărturar și un mitropolit model

Născut la Suceava, în a doua jumătate a secolului al 16-lea, în familia negustorilor Ioan și Cristina Crimca, cu numele de mirean Ilie Crimcovici, a fost educat sub oblăduirea boierului moldovean Luca Stroici. A fost oștean în slujba domniei, apoi diac la cancelaria domnească. S-a călugărit în jurul anului 1600, primind numele de Anastasie, a fost Episcop al Rădăuților, apoi Mitropolit al Moldovei și Sucevei.

În calitate de mitropolit nu s-a remarcat numai prin actele de filantropie, ci mai ales ca un mare cărturar, atent la toate nevoile timpului în care a trăit. Ctitor al Mănăstirii Dragomirna, considerată, până astăzi, unică sub aspect arhitectural, a înființat aici una dintre cele mai vestite școli de caligrafie și miniaturi ale epocii. Acolo erau copiate, pe pergament, textele religioase și împodobite cu scene iconografice miniaturale. Câteva dintre miniaturile ce poartă semnătura lui Anastasie Crimca sunt păstrate și astăzi în muzeul Mănăstirii Dragomirna.

S-a preocupat îndeaproape și de organizarea vieții bisericești, întocmind, la 20 septembrie 1626, regulamentul monahal pentru mănăstirile din Moldova, cunoscut în istoria Bisericii Ortodoxe Române ca „Regulamentul lui Crimca”. Documentul, păstrat în Codicele Negoian, este unul din cele mai vechi privind normele de vieţuire mănăstirească şi drept bisericesc de la noi din ţară.

A fost, de asemenea, un foarte bun diplomat al țării sale, fiind trimis în mai multe rânduri să negocieze pacea cu Polonia și cu Turcia.