Moaștele Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu și cele ale fiilor ei se află sub Biserica „Sfântul Gheorghe”-Nou

Sfânta Doamnă Maria Brâncoveanu a fost una dintre cele mai iubite soții de domnitori români. Plină de eleganță și discreție, ea și-a înveșnicit numele prin binefacerile realizate pentru cei săraci și bolnavi și prin mănăstirile și bisericile ctitorite. Dragostea de Dumnezeu, smerenia și curajul cu care a înfruntat încercările deosebit de grele prin care a trecut au făcut din ea un model de viețuire creștină, un reper în galeria marilor personalități ale poporului român.

După martiriul Brâncovenilor din 15 august 1714, Sfânta Doamnă Maria Brâncoveanu nu și-a uitat nici o clipă soțul și cei patru fii ai săi. Permanent s-a rugat pentru ei și a căutat să găsească o cale spre a-i aduce înapoi în Țara Românească. Cu mari eforturi, în jurul anului 1720, Doamna Maria aduce pe ascuns în Valahia osemintele soțului ei. Transportul osemintelor a fost făcut în mare taină, întrucât sultanul Ahmed al III-lea (1703-1730), cel care îl condamnase pe Sfântul Constantin Brâncoveanu pentru trădare, era încă la conducerea Imperiului Otoman¹.

Pentru că încă din 1716 Oltenia se afla sub stăpânire habsburgică, iar opțiunea de a aduce osemintele Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu spre a fi înhumate la Mănăstirea Hurezi, acolo unde își pregătise domnitorul mormântul, nu era posibilă, Sfânta Maria Brâncoveanu alege să își îngroape soțul în ctitoria lor din București, Mănăs­tirea „Sfântul Gheorghe”-Nou. Contextul în care s-a făcut slujba de înhumare a voievodului a fost unul foarte bine ales de Doamna Maria, întrucât în București era epidemie de ciumă și oamenii se fereau să meargă în locuri aglomerate. Astfel, slujba s-a făcut în mare taină, fără să pună în primejdie viața celor care s-au implicat în repatrierea osemintelor domnitorului martir².

Sfânta Doamnă Maria Brâncoveanu a așezat deasupra mormântului sfântului ei soț o placă tombală bogat ornamentată, însă fără in­scrip­ții, ținând cont de faptul că nu trebuia să se știe că este îngropat acolo, având în vedere statutul de hain care îi fusese dat de către sultan. Totuși, Doamna Maria a așezat deasupra mormântului o candelă de mari dimensiuni, pe care a scris: „Această candelă, ce s-au dat la s[ve]ti Gheorghie cel Nou, luminează unde odihnesc oasele fericitului Domn Io Costandin Brâncoveanu Basarab Voievod și iaste făcută de Doamna Mării Sale Mariia, carea și Măriia Sa nădăj­duiaște în Domnul, iarăși aici să i să odihnească oasele. Iulie, în 12 zile, leat 7228 [1720]”³.

Despre soarta osemintelor fiilor Sfintei Maria Brâncoveanu, o informație deosebit de importantă ne oferă o candelă aflată într-o stare de conservare precară, arsă și deformată de un incendiu, care face parte astăzi din patrimoniul Muzeului Național de Artă al României. Pe această candelă, care a aparținut Bisericii „Sfântul Gheorghe”-Nou, se poate descifra ins­cripția: „Această candelă s-au dat la Sf[e]ti Gheorghie la [mănă]stire unde odihnește robul lui Dumnezău, Ștefan beizadea Basaraba Brâncovean, lea[t] 7245 [1736- 1737]”⁴. Potrivit acestui text de danie, ne dăm seama că cel puțin unul dintre fiii Mariei Brâncoveanu, și anume Ștefan, a fost adus în Țara Românească și depus alături de tatăl său în Mănăstirea „Sfântul Gheor­ghe”-Nou. De altfel, este foarte greu de crezut că Maria Brâncoveanu, îndurerată de moartea fiilor și a soțului ei, a ales să repatrieze doar osemintele soțului și le-a lăsat pe cele ale fiilor în mănăstirea din insula Halki.

Informațiile prezentate în textul de danie al candelei din 1736-1737 sunt confirmate și de „Raportul antropologic privind osemintele umane descoperite în Biserica Sfântul Gheorghe Nou”, care arată că rămă­șițele pământești din sicriul Sfântului Constantin Brâncoveanu provin de la mai mult de 3 schelete, prin­tre ele regăsindu-se cele ale unui bărbat cu vârsta la deces de peste 50 de ani, ale unui adolescent cu vârsta la deces de aproximativ 14-20 de ani, și ale unui alt adult⁵.

Ipoteza aducerii osemintelor celor patru fii de către Doamna Maria este întărită și de prezența a patru capace de candele care au aparținut Bisericii „Sfântul Gheor­ghe”-Nou, realizate în Imperiul Otoman înainte de 1730, identice ca dimensiune și ornamentație, ce prezintă tughra sultanului Ahmed al III-lea. Cele patru capace - care cu siguranță au avut și restul elementelor ce compuneau candelele, pierdute în decursul timpului - este posibil să fi fost aduse din Imperiul Otoman cu prilejul repatrierii osemintelor celor patru fii ai Doamnei Maria, pentru a fi așezate deasupra mormintelor lor⁶.

De faptul că și osemintele fiilor Doamnei Maria Brâncoveanu au fost aduse împreună cu cele ale soțului ei la București amintește și Episcopul Ilarion al Argeșului în necrologul rostit la 30 aprilie 1832, cu prilejul înmormântării banului Grigore Brâncoveanu. El aducea în atenția celor prezenți informațiile păstrate în familia Brâncoveanu după cum urmează: „Ertaţi-mă, dar, că lăsînd celelalte fapte vrednice de laudă ale lor, una măcar să povestesc, a ctitoriței sfîntului lăcaşului acestuia, Doamnei Marica, soţiei fericitului ctitor Costandin Voevod Brîncoveanu, spre pilda și mîngîerea jalnicilor rudenii ale mortului. Mai sus pomenita doamnă, după ce cu bărbătească mărime de suflet și cu răbdare mucenicească au suferit să-și vază pre iubiții săi fii și pre soțul și domnul său secerați în Țarigrad de sabia muncitorului celui de atuncea, apoi adăugînd bărbăție peste bărbăție, au aștep­tat acolo, pînă cînd, după ce s-au îngropat și au putrezit trupurile iubiților săi, apoi după aceia desgropîndu-le, au venit cu aceste oase ale lor, aici, și le-au îngropat în mormântul ctitoricesc, peste care murind și ia, mai la urmă s-au adaos”⁷. Făcând referire la cuvântarea Episcopului Ilarion Gheorghiadis al Argeșului, istoricii Ștefan Ionescu și Panait I. Panait amintesc și ei „că în această biserică [Sfântul Gheorghe-Nou, n.r.] și-au găsit ultimul lăcaș osemintele lui Constantin Brâncoveanu și ale fiilor lui, îngropați acolo în mare taină de către Doamna Marica”⁸.

Așadar, potrivit mărturiilor prezentate, suntem îndreptățiți să credem că Doamna Maria Brâncoveanu, prin truda sa, a reușit să aducă în Țara Românească și moaștele ce­lor patru fii ai săi, pe care i-a îngropat cu cinste împreună cu Sfântul Voievod Martir Constantin Brâncoveanu, în Biserica „Sfântul Gheorghe”-Nou din Bucu­rești.

Adormirea în Domnul a Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu

Tradiția spune că Sfânta Doamnă Maria Brâncoveanu și-a petrecut anii din urmă ai vieții retrasă din tumultul lumii, la Mănăstirea Surpatele, ctitoria sa, petrecând mult timp în rugăciune. Ea avea mare evlavie la Maica Domnului, și de aceea obișnuia să meargă adesea la Mănăstirea Dintr-un lemn din apropiere, să se închine icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Drumul pe care mergea Maria Brâncoveanu de la Mănăstirea Surpatele la Mănăstirea Dintr-un lemn a rămas în memoria locuitorilor ca „Drumul Doamnei” sau „Drumul lacrimilor”, întrucât acea potecă a fost udată de multe ori de lacrimile doamnei Țării Ro­mânești, care își plângea soțul și copiii omorâți în cetatea Constantinopolului. Despre acest drum care leagă cele două mănăstiri, Mitropolitul Bartolomeu Anania a scris: „Cărarea [...] acum răzleţită prin livezile de pruni se cheamă Drumul Doamnei; așa a rămas în amintirea localnicilor și așa s-ar cuveni să se păstreze în conștiința noastră de obște, căci e drum semănat cu lacrimi. Pe el trecea nefericita Marica în zilele ei mai de pe urmă, copleșită de amintiri însângerate, să-și plângă bărbatul și copiii în liniștea de la Surpatele, între clopote și păduri”⁹.

Suferința, răbdarea, dragostea și încrederea în Dumnezeu au fost cele care i-au sfințit viața Doamnei Maria Brâncoveanu a Țării Româ­nești. Deși a trecut prin încercări cumplite, pierzându-și soțul, fiii, statutul social și averea, Doamna Maria nu și-a pierdut încrederea în purtarea de grijă a lui Dumnezeu, primind toate necazurile cu smerenie și nădejde în Dumnezeu, asemănându-se prin viața sa cea duhovnicească cu Sfântul și Dreptul Iov cel mult răbdător. Astfel petrecând, Doamna Maria s-a făcut vas ales al Sfântului Duh, mutându-se din viața aceasta pământească la cereștile locașuri către sfârșitul lunii decembrie a anului 1729¹⁰.

A fost înmormântată în Bucu­rești, în Biserica „Sfântul Gheorghe”-Nou, așa cum ea însăși a voit, lăsând scrisă această ultimă dorință pe candela de deasupra mormântului soțului său: „Carea și Măriia Sa [Maria Brâncoveanu, n.r.] nă­dăjduiaște în Domnul, iarăși aici să i să odihnească oasele”¹¹.

Faptul că Sfânta Maria Brâncoveanu a fost îngropată în Biserica „Sfântul Gheorghe”-Nou se poate deduce și din documentul semnat la 20 iulie 1742 de Constantin Basarab Brâncoveanu biv Vel Stolnic, „nepot de fiu [...] al fericitului întru pomenire Constantin Basarab Brâncoveanul Voevod”¹², în care mărturisește că „oasele fericiților întru pomenire moșilor și a tot neamul nostru”13 se află la Biserica „Sfântul Gheor­ghe”-Nou. Analizând această scrisoare, ne dăm seama că termenul „moșilor” se referă la bunicii boierului, adică la Sfântul Voievod Martir Constantin Brâncoveanu și la soția sa, Doamna Maria¹⁴.

Despre faptul că mormântul Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu se află în Biserica „Sfântul Gheor­ghe”-Nou amintește și Episcopul Ilarion Gheorghiadis al Argeșului la 30 aprilie 1832, atunci când spune despre Doamna Maria că „după ce s-au îngropat și au putrezit trupurile iubiților săi [fii și soț - n.n.], apoi după aceia desgropîndu-le, au venit cu aceste oase ale lor, aici [la Biserica «Sfântul Gheorghe»- Nou, n.r.], și le-au îngropat în mormântul ctitoricesc, peste care murind și ia, mai la urmă s-au adaos”¹⁵.

Săpăturile arheologice realizate la Biserica „Sfântul Gheorghe”- Nou, din perioada 9-16 decembrie 1932, conduse de Virgiliu N. Drăghiceanu, secretarul Comisiei Monumentelor Istorice, raportân­du-se la inscripția de pe candela așezată deasupra mormântului Sfântului Constantin Brâncoveanu, au atribuit osemintele unei femei, găsite într-un sicriu de mici dimensiuni, poziționat la nord de cripta lui Constantin Brâncoveanu, ca fiind ale Doamnei Maria Brâncoveanu¹⁶.

Concluzii

Potrivit cercetărilor arheologice și antropologice efectuate la Biserica „Sfântul Gheorghe”-Nou din București și mărturiilor istorice, putem concluziona faptul că moaș­tele Sfintei Maria Brâncoveanu și cele ale celor patru fii ai ei, martirizați la Istanbul în 1714, se află îngropate în Biserica „Sfântul Gheorghe”-Nou din București, ctitoria Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu. Dintre aceste sfinte moaște, pe lângă cele ale domnitorului martir, au fost identificate de cercetători, până în prezent, moaștele Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu, ale Sfântului Martir Ștefan Brâncoveanu și cele ale Sfântului Martir Matei Brâncoveanu.

Sfânta Doamnă Maria Brâncoveanu rămâne în istoria poporului român un exemplu luminos de cre­dință, smerenie, dragoste și curaj mărturisitor, care și-a ocrotit familia și cu mari eforturi a reușit să aducă în țară moaștele Sfinților Martiri Brâncoveni. Durerea sa imensă, pricinuită de pierderea fiilor și a so­țului, a fost purtată cu încredere în mila lui Dumnezeu, Care a revărsat asupra ei har bogat, întărind-o spre a putea face față tuturor încercărilor. Prin răbdarea ei cea mare, ea și-a sfințit viața, după adormire fiind cinstită cu evlavie de poporul român drept-credincios care a păstrat-o în memoria colectivă ca pe o doamnă creștină mărturisitoare a dreptei credințe, sprijinitoare a Bisericii și chip al răbdării întru suferință.

Note:

¹. Radu Ștefan Vergatti, „Mormântul lui Constantin Vodă Brâncoveanu”, în Argesis, Muzeul Județean Argeș, Studii și Comunicări, seria Istorie, tom. XVI, 2007, p. 203. Pr. dr. Emil Nedelea Cărămizaru, Monografia Bisericii Sfântul Gheorghe-Nou din Bucureşti. Volum omagial la împlinirea a 300 de ani de la martirizarea Sfinților Brâncoveni: (1714-2014), București, Basilica, 2014, p. 68.

². Radu Ștefan Vergatti, „Mormântul lui Constantin...”, p. 203.

³. Alexandru Elian, Constantin Bălan, Haralambie Chircă, Olimpia Diaconescu, Inscripțiile medievale ale României. Orașul Bucu­rești, vol. I, București, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1965, p. 381.

⁴. Alexandru Elian, Constantin Bălan, Haralambie Chircă, Olimpia Diaconescu, Inscripțiile medievale..., p. 556.

⁵. Mihai Constantinescu, Andrei Soficaru, „Raport antropologic privind osemintele umane descoperite în Biserica Sfântul Gheorghe Nou”, în volumul Mărturii brâncovenești, București, Editura Agir, 2014, p. 391.

⁶. Emanuela Cernea, „Date noi în legătură cu necropola brâncovenească de la Biserica Sfântul Gheorghe Nou din București”, în volumul Mărturii brâncovenești, București, Editura Agir, 2014, pp. 436-437.

⁷. Emil Vîrtosu, Ion Vîrtosu, Așeză­mintele Brâncovenești. O sută de ani dela înființare 1838-1938, București, Monitorul Oficial şi Imprimeriile Statului, 1938, p. 441.

⁸. Ștefan Ionescu, Panait I. Panait, Constantin Vodă Brâncoveanu: viața, domnia, epoca, ediția a II-a îngrijită de pr. Mihai Ovidiu Cățoi, București, Editura Basilica, 2014, p. 385.

⁹. Valeriu Anania, Cerurile Oltului. Scoliile Arhimandritului Bartolomeu la o suită de imagini fotografice, ediția a II-a, cu o prefață de acad. Răzvan Theodorescu, București, Editura PRO, 1998, p. 122.

¹⁰. Pr. prof. Niculae Șerbănescu, „Mormântul voievodului martir Constantin Brâncoveanu”, în revista Biserica Ortodoxă Română, anul XCVIII, 1980, nr. 1-2, ianuarie-februarie, p. 121.

¹¹. Alexandru Elian, Constantin Bălan, Haralambie Chircă, Olimpia Diaconescu, Inscrip­țiile medievale..., p. 381.

¹². Emil Vîrtosu, „Mormîntul lui Constantin Brîncoveanu”, în Revista Istorică, anul XII, 1926, nr. 7-9, iulie-septembrie, p. 209.

¹³. Emil Vîrtosu, „Mormîntul lui Constantin...”, p. 210.

¹⁴. Pr. prof. Niculae Șerbănescu, „Mormântul voievodului martir Constantin Brâncoveanu”, în revista Biserica Ortodoxă Română, anul XCVIII, 1980, nr. 1-2, ianuarie-februarie, p. 121.

¹⁵. Emil Vîrtosu, Ion Vîrtosu, Așeză­mintele Brâncovenești..., p. 441.

¹⁶. Gheorghe Mănucu-Adameș­teanu, Raluca Iuliana Popescu, „Cercetările arheologice din anul 2014 de la Biserica Sfântul Gheorghe Nou din București”, în volumul Mărturii brân­co­venești, București, Editura Agir, 2014, p. 333.