Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă An omagial Momente aniversare ale Bisericii Ortodoxe Române

Momente aniversare ale Bisericii Ortodoxe Române

Galerie foto (1) Galerie foto (1) An omagial
Un articol de: Diac. Alexandru Briciu - 30 Apr, 2010

Miercuri, 28 aprilie 2010, în aula Bibliotecii Centrale Universitare "Carol I" din Bucureşti a avut loc conferinţa cu tema "Momente aniversare ale Bisericii Ortodoxe Române: 125 ani de Autocefalie şi 85 de ani de Patriarhat", susţinută de Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal. Manifestarea se înscrie în ciclul Conferinţelor Fundaţiei "Carol I".

Conferinţele Fundaţiei "Carol I" se desfăşoară lunar (în miercurea din ultima săptămână a lunii) şi sunt alcătuite din două părţi: o oră de prezentare, după care conferenţiarul răspunde la întrebările auditoriului.

La evenimentul care a avut loc la invitaţia prof. univ. dr. Mircea Regneală, director general al BCU, PS Varlaam, Episcop-vicar patriarhal, a arătat ce reprezintă pentru o Biserică locală autocefalia şi organizarea ca patriarhie, subliniind că, în ţara noastră, aceste două evenimente "nu privesc doar două reuşite ale Bisericii, ci şi ale neamului. Atât dobândirea autocefaliei, cât şi proclamarea patriarhatului, în 1925, au însemnat încununarea unor eforturi seculare de dobândire a acestei demnităţi naţionale. Autocefalia urmează, în mod firesc, primei uniri, celei de la 1859, pe când ridicarea Bisericii noastre la cea mai înaltă demnitate pe care o poate avea o Biserică locală, aceea de patriarhat, urmează iarăşi, în mod firesc, organizării statului naţional unitar român în 1918. De aceea, cele două evenimente au o dimensiune bisericească, dar au şi una naţională. Ca şi independenţa naţională, ca şi refacerea unităţii naţionale, atât proclamarea autocefaliei sau recunoaşterea ei de fapt, cât şi proclamarea patriarhatului sunt semnele că poporul român şi Biserica lui au atins maturitatea maximă".

Istoria autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române

Mitropoliile din Ţara Românească şi Moldova au oferit, de la întemeierea din secolul al XIV-lea şi până în anul 1885, semne ale unor Biserici autocefale: alegerea ierarhilor dintre români şi de către români, pentru care Patriarhia de Constantinopol lua doar act şi confirma, sfinţiri ale Sfântului şi Marelui Mir pe teritoriul ţării noastre de către ierarhi români, precum şi canonizări de sfinţi, cum a fost cea a Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului, în 1517. Regulamentele Organice din Moldova şi Ţara Românească au fost printre primele documente oficiale care prevedeau pentru Biserică anumite prerogative specific autocefale, cum ar fi dreptul ierarhilor români de a fi judecaţi de instanţele bisericeşti din ţară, în timp ce "ierarhii, dar mai ales întâi-stătătorii din Moldova şi Muntenia să fie de neam român, după experienţa dramatică a perioadei fanariote, şi să fie aleşi de către Adunarea obştească, solicitând doar după alegere întărirea canonică din partea patriarhului ecumenic de Constantinopol". Perioada de emancipare naţională, cu evenimentele revoluţionare de la 1848 şi Unirea Principatelor Române, a alimentat şi mai mult dorinţa de emancipare bisericească de sub acest "patronaj" al Patriarhiei Ecumenice.

Sub păstorirea patriarhului Ioachim al IV-lea, relaţiile Bucureşti - Constantinopol s-au detensionat, astfel că "în aprilie 1885 s-a emis Tomosul de autocefalie pentru Biserica noastră. După câteva decenii de lupte, Biserica românească obţine recunoaşterea unei stări de fapt de mai multe secole, şi anume autonomia maximă sau independenţa numită în termeni canonici autocefalie", a concluzionat PS Varlaam.

"Momentul înălţării Bisericii la o demnitate egală cu a statului"

Referitor al ridicarea la rang de patriarhie a Bisericii noastre, Preasfinţia Sa a amintit că, "în 1918, la Biserica Autocefală Ortodoxă Română din cele două principate unite se adaugă Bisericile din provinciile româneşti integrate Regatului României: Biserica din Basarabia, Biserica din Bucovina şi Biserica din Transilvania". Marea Unire a dus la realizarea statului naţional unitar român, cu toate provinciile adunate acasă, şi atunci "marile personalităţi bisericeşti, dar şi politice şi culturale, au crezut că este momentul înălţării Bisericii la o demnitate egală cu a statului. De aceea, încă din 1919, în timpul unui congres preoţesc de la Sibiu, celebrul protopop, mare om de cultură, academician şi patriot Gheorghe Ciuhandu a propus public înfiinţarea patriarhatului românesc. Foarte rapid, ideea a prins rădăcini, şi o serie întreagă de personalităţi, cum au fost ministrul cultelor din perioada aceasta, celebrul istoric Alexandru Lapedatu, Nicolae Iorga, Simeon Mehedinţi, au scris în numeroase jurnale despre necesitatea înălţării Bisericii noastre la demnitatea patriarhală". În ţară s-a creat o ambianţă favorabilă proclamării patriarhatului: "Pentru acest lucru, nu mai era necesară aprobarea niciunei patriarhii din altă parte, întrucât Biserica era autocefală, iar statul era suveran. Şi atunci, Biserica şi statul puteau colabora pentru proclamarea aici, la Bucureşti, a patriarhatului".

În şedinţa din 4 februarie 1925, Sfântul Sinod al Bisericii Autocefale Ortodoxe Române a dezbătut proiectul de ridicare a mitropolitului primat la rang de patriarh, iar în perioada imediat următoare, administraţia de stat a îndeplinit formalităţile legale necesare pentru un astfel de demers. "În septembrie 1925, patriarhul ecumenic Vasile al III-lea trimite în România o delegaţie care a adus Tomosul de ridicare a Bisericii noastre la patriarhat, iar la 1 noiembrie acelaşi an, în cadrul unor festivităţi naţionale spectaculoase, a avut loc înscăunarea primului patriarh al României, Miron Cristea".