Moștenirea culturală a filantropului Vasile Adamachi

Nu poți să citești istoria marilor personalități moldovene fără a stărui asupra lui Vasile Adamachi, poate cel mai generos dintre vechii boieri ieșeni. A depus nenumărate eforturi, încă din timpul vieții, pentru instituirea unor forme moderne de învățământ, pentru progres social și educațional. După moartea sa, a lăsat Academiei Române o sumă colosală: aproape două milioane de lei, bani din care au fost acordate burse studenților merituoși și au fost subvenționate publicații. În Iași, amintirea lui Adamachi nu s-a șters, iar via și pivnița din Copou spun, în continuare, povestea timpului în care celebrul lor proprietar a trăit.

Ca să afli cine a fost Vasile Adamachi trebuie să refaci traseul invers, din­spre locul în care își doarme veșnicia, în Cimitirul „Eternitatea” din Iași, spre locul în care a viețuit - via din Copou, azi proprietate a Universi­tății de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) din Iași. Sunt cei doi poli care întregesc traseul unei vieți trăite într-un efort continuu de a pune umărul la dezvoltarea Moldovei, regiune care, în secolul al 19-lea, în care a trăit Vasile Adamachi, se afla în zorii creării de școli și instituții moderne.

Vasile Adamachi (1817-1892) s-a născut la Iași, în familia negustorului Ioan Adamachi și a Euforsinei Bantăș. Mama provenea din familia boierească a Bantă­șeștilor, iar tatăl, Ioan Adamachi, era, potrivit istoricului Petronel Zahariuc, „unul dintre negustorii fruntași ai Iașilor de la sfârșitul de secol 18 și din primele decenii ale secolului al 19-lea”. Școlit cu dascăli străini acasă, după moda vremii, la 19 ani Vasile a ajuns slujbaș la Cancelaria Divanului Domnesc, apoi a ocupat, pe rând, diverse dregătorii: clucer (1836), comis (1848), spătar (1853). Pentru Moldova celei de-a doua jumătăți a veacului al 19-lea, averea la care ajunge Vasile Adamachi, stăpân și a două moșii, în Vaslui și Suceava, era una considerabilă. Numai că, spre deosebire de alți ieșeni cu același statut, Adamachi era dominat de dorința ca Moldova să se ridice prin știință de carte. Și către acest ideal a tins mereu, oferind bani, proprietăți și chiar și case pentru a adăposti instituții de învățământ.

Prima mare donație pentru a înființa o școală a făcut-o chiar din timpul vieții, când a donat „locul și casa de pe Ulița Agenției” (loc aflat în apropierea Bisericii Bărboi) moștenire de familie. În studiul „Câteva case din Iași (Adamachi, Bosie, Cerchez) în 50 de documente de istorie ieşeană din secolul al XVIII-lea”, publicat în Archiva Moldaviae, vol. X, 2018, istoricul Petronel Zahariuc consemna că „la 11 februarie 1870, le-a dăruit orașului Iași, pentru a se înființa o școală de băieți (...). La 21 octombrie, Primăria Iași îl înștiința pe Vasile Adamachi că «măria sa, principele domnitor, a aprobat donațiunea acelor case, situate în Strada Albă, cu locul liber de alăture, pentru a servi la fondațiunea unei școli primare de băeți, care, conformaminte actului de donațiune, urmează a purta firma numelui de familie a dumneavoastră», și îi «face cunoscut că Consiliul Comunal, satisfăcut pe deplin de sentimentele patriotice ce vă caracterizează, a acceptat cu mulțumire donațiunea aceasta»”. 

Averea donată Academiei Române

Nu avea să fie însă unica donație și nici singurul sprijin în scopul ridicării, prin educație, a Iașilor și a Moldovei. În timpul vieții a sprijinit școala de băieți de la Iași, dar și Școala Agricolă de la Moara Grecilor (ținutul Vasluiului), acordând burse școlare fiilor de țărani.

Cel mai generos act avea, însă, să fie stipulat încă din timpul vieții în testamentul său, de care s-a ocupat avocatul Alexandru Teodoreanu (bunicul fraților Ionel și Păstorel Teodoreanu). Astfel, conform testamentului întocmit la 25 februarie 1892, cu numai câteva zile înainte de a muri, Adamachi a lăsat rudelor o mică parte a averii sale, iar pentru restul acesteia a fost instituită drept moștenitoare Academia Română, care, din veniturile obținute, avea obligația să acorde premii scriitorilor români ce se disting „în scrieri morale”, precum şi să trimită și să întrețină la studii tinerii „care s-ar hotărî pentru ştiinţele exacte, precum şi acelora care s-ar hotărî pentru ştiinţele pozitive, pentru a servi la înfiinţarea şi perfecţionarea fabricelor şi a industriei naţionale”. Imensa sa bibliotecă, de 714 volume, a fost lăsată moștenire Univer­si­tății ieșene, la fel ca via și crama din Copou. Într-un studiu despre fundațiile culturale din România, publicat în ediția numărul 1 din anul 2005 al revistei „Biblioteca Bucureștilor”, Cristina Chița reține câteva dintre cifrele care ne pot da dimensiunea considerabilei averi pe care Vasile Adamachi a lăsat-o Academiei: 1.764.000 lei, la care se adăugau moşiile Roşiori (Suceava), Călimăneşti (Tutova), Casa din Iaşi, str. Carol, via Copou, dar şi scrisori, rente, obligaţiuni de stat depuse la Banca Națională. Din acești bani, până în 1914 au fost acordate 58 de burse Facultăţii de Ştiinţe din Iaşi, 37 de burse Facultăţii de Medicină din Iaşi, 81 de burse Şcolii de Poduri și Șosele (Politehnica de mai târziu, n.r.) și 55 de burse de studiu în străinătate. Nume importante în istoria culturii și științelor au beneficiat de burse Adamachi, sprijin ce a constituit baza formării lor de mai târziu: Ion Th. Simionescu (1873-1944), geolog și paleontolog, fost președinte al Academiei Române (1940), tatăl Ceciliei Maria Simionescu, mai cunoscută după celebrul său pseudonim - Sanda Marin; Marta Trancu-Rainer (1875-1950), prima femeie chirurg din România; chimistul Petru Bogdan (1873-1944).

Via și pivnițele Adamachi, ferma didactică a USAMV

Casa din Iaşi, str. Carol, via Copou, pomenită în testament și lăsată moștenire Academiei, a fost cedată provizoriu, în 1912, apoi definitiv, în 1922, Universității din Iași, pentru organizarea Secției Agricole. Odată cu înființarea USAMV, terenul a rămas în proprietatea acesteia, aici înființându-se ferma didactică a Facultății de Horticultură. Locul este și astăzi acoperit de vii, iar pivnița lui Adamachi a fost unită, pe sub șosea, cu pivnița lui Mihail Sadoveanu (vizavi de fermă se află casa în care a locuit marele scriitor). Lucrările de refacere şi de joncţiune cu pivniţa Sadoveanu s-au desfăşurat între anii 1970 şi 1974, sub directa coordonare a regretatului academician Valeriu D. Cotea. Azi, în vechea pivniţă a lui Adamachi sunt amenajate patru mici secţii, cu spaţii adecvate pentru maturarea vinului la butoi, învechire în butelii (vinotecă), preparare de vinuri spumante şi o secţie pentru vermut şi alte băuturi pe bază de must şi vin, toate destinate lucrărilor practice ale studenților de la Horticultură.

Un intelectual al timpului său

Potrivit documentelor păstrate în Fondul „Vasile Adamachi 1830-1897” de la Arhivele Statului, Adamachi a fost un activ participant la viața culturală, socială și politică din Moldova epocii sale. A fost vicepreședinte al „Societății învățăturii poporului român”, mem­bru al „Societății de naviga­ție”, a subvenționat, din veniturile sale, „Cercul român de lectură și conversație”, Calendarul „Ghimpele”, a avut inițiativa creării Socie­tății „Albina”, având ca scop cultura modernă a sfeclei de zahăr și înființarea unei fabrici de zahăr.

În plan social-politic, a fost pre­șe­dinte al Comisiei arendării mo­șiilor statului, membru al Consiliului Creditului Urban din Iași, membru în juriul expozițiilor agricole, cenzor al sucursalei din Iași a Băncii Naționale a României, dar și senator de Iași. A fost un gene­ros susținător al monumentelor de for public, sprijinind realizarea statuii lui Miron Costin, ce poate fi văzută și azi în fața Filarmonicii din Iași.