Muzeul Mănăstirii Zamfira

În Patriarhia Română, aproape în toate mănăstirile există muzee. Instituții ale Bisericii care îndeplinesc un rol social și istoric aparte. Muzeul Mănăstirii Zamfira, din Arhiepiscopia Bucureștilor, prin obiectele sale, Îl aduce pe Dumnezeu mai aproape de sufletul credincioșilor și al pelerinilor care vin aici.

Niciunde mai mult ca într-un muzeu al Bisericii nu se luminează firea, nu se deschide inima, nu se împărtășește mai adânc sentimentul dăinuirii unui neam rânduit de Dumnezeu să se logodească cu veșnicia. În acest spațiu atins de sacralitate devii proprietarul de drept, necon­diționat, al proprie-ți istorii. Iar sentimentul pe care îl încerci trecându-i pragul este unul jertfelnic. Pentru că jertfă este trecutul nostru, jertfă este și prezentul monahilor sau al monahiilor care păstrează și pun în valoare acest tezaur spiritual prin care tu, credincios, te apropii și mai mult de Dumnezeu.

Crucea oștenilor Independenței

Muzeul Mănăstirii Zamfira a fost înființat în 1970. El adăpostește icoane vechi, veșminte, cărți de cult, care datează de pe la 1743, și obiecte cu o valoare deosebită pentru mănăstire și pentru istoria țării. „Vorbim în primul rând de crucea pictată de Nicolae Grigorescu, cel care a realizat și pictura bisericii noastre. Crucea a fost purtată pe front în Războiul de Independență din 1877 de către preotul militar. Acolo unde se opreau soldații să se roage, se făcea Sfânta Liturghie și se împărtășeau în fața acestei cruci, după care porneau iarăși la luptă. Și tot de la pictorul Grigorescu ne-a rămas și o icoană argintată, deosebită. Cele mai vechi icoane din muzeu sunt cele din biserica din cimitir. Ele datează de pe la 1743, și se crede că au fost pictate în Grecia, la Meteora. Acolo există o icoană originală a Maicii Domnului, cu rugul aprins în mână, după modelul căreia a fost zugrăvită și aceasta de la noi. Mai deținem și un sfânt chivot, într-o formă nemaiîntâlnită până acum, care îi înfățișează pe Sfinții Împărați Constantin și Elena. Sertărașul acestuia se află încastrat în postament, în spate, pentru a proteja Sfânta Împărtășanie de păgânii care ar fi încercat să o profaneze. Chivotul datează din jurul anului 1800”, ne mărturisește maica Fevronia Păun, ghidul mănăstirii.

Un organism sociocultural

Muzeul nu este un simplu depozit în care sunt păstrate valoroasele obiecte, ci un spațiu deschis permanent, un organism viu ce relaționează cu cei care îi trec pragul. Și nu este vorba numai de pelerinii care ajung în grupuri organizate în mănăstire, ci și de școlarii interesați de istorie, care vin aici împreună cu dascălii lor. „Ei pun întrebări, își doresc să afle cât mai multe lucruri, împropriindu-și astfel istoria obiectelor, și deodată cu ea tradiția ortodoxă, cărturărească și culturală a neamului nostru. De aceea, muzeul nu are valoare și importanță numai pentru mănăstire. El devine un bun social, cultural și spiritual și pentru cei care îl vizitează. Aici descoperă istoria neamului, pecetluită uneori cu sânge de martiri pe multe din obiectele expuse. Spun asta gândindu-mă de pildă la sfânta cruce pictată de Grigorescu, sărutată de atâția oșteni care și-au dat viața apoi pentru apărarea țării și care s-au rugat la Mântuitorul Iisus Hristos închipuit pe verticala ei. Pentru

comunitatea noastră monahală, muzeul are o valoare specială. Cum am mai spus, aici se află icoane și cărți din vechea biserică, despre care se crede că a fost ridicată chiar de către jupânița Zamfira, nepoata Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu. Muzeul conservă nu numai o imagine a istoriei neamului nostru, ci împărtășește și o componentă a trăirii lui spirituale. Românul, chiar dacă nu a avut ce mânca, a păstrat întotdeauna o icoană în casă, o cruce, uneori tainic, cum s-a întâmplat în perioada comunistă, simțindu-se astfel legat de Dumnezeu. De aceea au rezistat încercărilor istoriei. Simțeau astfel că El este cu ei. Cu fiecare dintre ei”, ne mai spune maica Fevronia.

Sursă perenă de educație

Și nu este de mirare că toți cei care trec pragul muzeului mărturisesc o minune. Pentru că muzeul însuși este o minune a lui Dumnezeu. Aici vin credincioși care se închină la icoane, la crucea despre care am vorbit, pentru că află ce au însemnat ele pentru atâtea generații de creștini, de călugări și călugărițe care le-au apărat cu dăruire, pentru atâția oșteni care s-au jertfit pentru Dumnezeu și neam și cred că prin actul lor dăinuim și noi în mod minunat.

„Crucea de campanie despre care v-a vorbit maica Fevronia este într-un fel emblematică pentru istoria acestui popor. De aceea, muzeul bucură și zidește adânc în sufletele oamenilor. Zestrea lui întregește firea fiecărui român credincios. Iar recenta vizită pe care ne-a făcut-o Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, cu prilejul praznicului Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul din acest an, binecuvântarea și dragostea părintească pe care ni le-a împărtășit Preafericirea Sa s-au revărsat nu numai asupra obștii, ci și asupra creștinilor care au participat la Sfânta Liturghie. Și care, cu siguranță, au trecut și pragul muzeului nostru”, ne măr­turisește maica stareță Fanuria Berica.

Încheiem acest incurs spiritual în spațiul sacru al muzeului de la Mănăstirea Zamfira citându-l concluziv pe părintele arhimandrit Mihail Daniliuc, starețul Mănăstirii Vovidenia, care, cu prilejul Zilei Internaționale a Muzeelor, scria în 2013 în ziarul nostru: „Reprezentând un factor de răspândire a vistieriei mondiale de cunoştinţe de la o epocă la alta, pentru progresul umanităţii, muzeul - alături de arhivă, bibliotecă, instituţiile de învăţământ - trebuie să dăinuiască precum o autoritate #vie#, dinamică, indispensabilă, solicitată şi acceptată de societate. Înţeleasă corect, instituţia muzeală reprezintă una dintre valoroasele surse de educaţie din toate timpurile”.