Necesitatea Actului de concesiune - act juridic producător de efecte juridice

Suntem în anul comemorativ al celor adormiți în Domnul. Se vorbește tot mai insistent despre valoarea liturgică și culturală a cimitirelor. Sectorul cimitire, monumente și servicii funerare al Arhiepiscopiei Bucureștilor și-a propus și a reușit, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, să contureze și să emită un Act de concesiune, valabil în toate cimitirele parohiale și mănăstirești din această arhiepiscopie.

Actul de concesiune este un act juridic, care conferă părților implicate drepturi și obligații, acestea evidențiindu-le într-un articol precedent, sub forma unui „decalog”. Am ales acea formă de expunere, datorită importanței drepturilor și obligațiilor ce revin parohiei/mănăstirii și, în special, concesionarilor, atunci când aceștia au în folosință un loc de înmormântare într-unul dintre cimitirele Arhiepiscopiei Bucureștilor.

Datorită faptului că locul de înmormântare este, și acesta, un necesar în preocuparea noastră telurică și pentru că cimitirele (une­le dintre acestea) au ajuns la capacitatea maximă, este nevoie să ne aplecăm cu multă seriozitate asupra acestui subiect. Este absolut nevoie de un act juridic, produ­că­tor de efecte juridice.

Actul juridic reprezintă „acea manifestare de voință a subiectelor de drept civil exprimând intenția de a produce efecte juridice civile, în sensul de a naşte, modifica sau stinge un raport juridic civil concret”. În fapt, Actul de concesiune reprezintă o convenție, prin care o persoană fizică obține dreptul de a exploata un bun - aici, locul de înmormântare -, care rămâne în proprietatea parohiei sau mănăstirii sau Centrului eparhial, după caz, în virtutea titlului de proprietate pe care îl deține unitatea de cult.

Dreptul de concesiune se naște dintr-un contract de concesiune, prin care o persoană, numită concedent (în situația noastră - parohia/mănăstirea), transmite unei alte persoane, numită concesionar (în situația noastră - persoană fizică, de religie ortodoxă) dreptul și obligația de exploatare a unui bun, în urma unei redevențe. De aici, decurge caracterul bilateral al acestui act juridic, referindu-se la acordul de voință a două părți diferite.

Subliniem ideea proprietății cimitirului de către unitatea de cult, lucru asupra căruia insistă și Regulamentul cimitirelor (aprobat în decembrie 2020) în art. 2 „cimitirele parohiilor, mănăstirilor și eparhiilor Bisericii Ortodoxe Române sunt proprietatea acestora, ca unități locale de cult cu personalitate juridică”, idee reluată în art. 191 alin. 1 și 2, din Statutul pen­tru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române.

Această convenție necesită un contract sinalagmatic, adică păr­țile au obligații reciproce și interdependente. Aceasta înseamnă, în termeni juridici, că în schimbul obli­gației de a livra un produs (parohia oferă concesionarului un loc de înhumare), cealaltă parte se obligă, reciproc și interdependent, să plătească un preț (redevența sus-amintită).

Noțiunea de „redevență” se refe­ră la acea sumă de bani pe care concesionarul o datorează, perio­dic, concedentului în schimbul ex­ploa­tării bunului. Aceasta repre­zin­tă una dintre principalele obli­ga­ții ale concesionarului.

Acest act juridic, după scopul urmărit de părți, poate fi un act juridic cu titlu oneros, adică partea care procură celeilalte părți un anumit folos urmărește să obțină, în schimb, un alt folos patrimonial (parohia oferă un loc de înmormântare concesionarului, în timp ce acesta, în schimb, plătește redevența și se îngrijește de acest loc de înmormântare) și un act juridic cu titlu gratuit, adică o parte procură celeilalte părți un folos patrimonial fără a urmări să primească nimic în schimb (în si­tuația concesionarilor - cazuri sociale).

După criteriul timpului când își va produce efectele, Actul de concesiune este considerat un act juridic încheiat între vii (inter vivos), fiind destinat să producă efec­te încă din timpul vieții păr­ți­lor, iar efectele se pot prelungi și după moartea lor (parohia oferă locul de înmormântare concesionarului viu, cu care a încheiat con­tractul, dar după decesul acestuia, efectele se pot prelungi odată cu schimbarea titularului dreptului de concesiune, în baza actelor notariale).

Legea prevede ca acest Act de concesiune să fie încheiat „în formă scrisă”, din modul de redactare a textului legal rezultând că forma scrisă este necesară ad validita­tem, pentru ca actul juridic civil să fie încheiat valabil. Dacă nu este respectată această condiție de formă, se consideră că actul nu există, deoarece nu mai poate fi probat prin nici un alt mijloc de probă.

În încheierea acestui act juridic este nevoie de respectarea cel puțin a două principii. Transpa­rența constă în punerea la dispo­zi­ție tuturor celor interesați a infor­ma­țiilor referitoare la aplicarea procedurii pentru eliberarea unui Act de concesiune și concesionarea unui loc de înmormântare. Trebuie avut în vedere tratamentul egal, prin aplicarea în manieră nediscriminatorie, de către concedent, a criteriilor de atribuire a unui loc de înmormântare (cf. art. 18 din Regulament, se depune o cerere și se concesionează în limita locurilor disponibile, fiind nevoie ca solicitanții să fie membri ai Bisericii Ortodoxe Române - se pot aproba și excepții - și să aibă calitatea de soț/soție sau de rude de sânge până la gradul al IV-lea inclusiv, prezentând declarație notarială pe propria răspundere în acest sens, cf. art. 20, alin. 3 din Regulament). Prin semnarea Actu­lui de concesiune, concesionarul nu este exonerat de neîndeplinirea obligațiilor ce îi revin, existând pre­ve­deri menționate și în Actul de concesiune.

Concesionarea locului de înmormântare poate înceta, în funcție de cele două categorii existente, în următoarele situații: pentru locul de înmormântare atribuit în folosință nelimitată încetează prin anularea Actului de concesiune, atunci când titularul a renunțat în scris la dreptul său de concesiune sau când titularul a renunțat la calitatea de membru al Bisericii Ortodoxe Române sau atunci când titularul a decedat etc. Concesiunea locurilor de înmormântare atribuite în folosință temporară (pe 7 ani) încetează la împlinirea perioadei de 7 ani, ce se socotește de la data emiterii Actului de concesiune, dacă nu s-a solicitat și nu s-a aprobat prelungirea, sau la expirarea termenului de prelungire a folosinței.

În concluzie, pentru evitarea acestor neplăceri, în care se anulează dreptul de concesiune, deoarece nu au fost respectate obli­ga­țiile contractuale, îi îndemnăm pe concesionari, cu atât mai mult în acest an comemorativ, să fie conștienți de valoarea Actului de concesiune pe care îl dețin, ca și act juridic producător de efecte juridice, și de respectarea îndatoririlor morale și administrative pe care le-au asumat.