Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă An omagial Nichifor Gregoras și influența lumii bizantine în renaștere

Nichifor Gregoras și influența lumii bizantine în renaștere

Galerie foto (5) Galerie foto (5) An omagial
Un articol de: Ioan Alexandru Rizea - 13 Sep, 2022

Aflat în agonie extremă după drama suferită în anul 1204, Bizanțul ultimelor două secole a reușit să înflorească abundent în plan științific și cultural în vremea împăraților Paleologi (1261-1453), grație conducătorilor luminați ai dinastiilor Comnenilor (1081-1185) și, mai ales, Lascarizilor (1204-1261), care au înțeles că imperiul, deși muribund, mai putea supraviețui doar prin cultură, artă, știință și educație.

Marcat intens de spiritul renascentist și aflat în plină epocă a întoarcerii la vechile izvoare ale culturii eleniste, Imperiul Bizantin a oferit Occidentului, spre conservare și explorare, un număr mare de manuscrise neprețuite, conținând operele celor mai importanți autori clasici ai lumii grecești. Mai mult, Bizanțul a contribuit semnificativ la istoria Renașterii prin intelectualii săi de geniu, sădind în Apus cunoaș­terea limbii și literaturii grecești și contribuind activ la progresul științific și artistic al civilizației bizantine. În elita intelectuală a imperiului îl găsim, alături de erudiți precum Gheorghe Akropolites, Teodor II Lascaris (1254-1258), împăratul de Niceea, Gheorghe Pachymeres (1242-1310), Maxim Planudes (1260-1310), Nichifor Chumnos (1261-1327) și Teodor Metochites, pe Nichifor Gregoras (1295-1359/1360), strălucit savant al veacului al XIV-lea, supranumit de bizantinologul german Karl Krumbacher „cel mai mare polihistor al Bizanțului din ultimele sale două veacuri de existență”.

Profesor al şcolii de la Mănăstirea Chora

Spirit enciclopedic și priceput la filosofie, gramatică, istorie, dialectică, astronomie și matematică, Gregoras a fost discipolul marelui logofăt și savant Teodor Metochites și unul dintre favoriții împăratului Andronic al II-lea, care îi va încredința o misiune diplomatică în Serbia. Perioada cuprinsă între anii 1323 și 1328 a fost una dintre cele mai prolifice din viața sa de savant, întrucât acum se desăvârșește, excelând în retorică, filosofie, matematică și astronomie. Nu după mult timp devine chiar profesor de filosofie în cadrul școlii pe care o organizează la nou-reînființata mănăstire de la Chora, exercitând, astfel, o mare influență asupra numeroșilor săi elevi bizantini și apuseni.

Cu un uimitor spirit interesat de toate, Nichifor Gregoras s-a dovedit a fi un scriitor prolific, abordând cu o remarcabilă erudiție teme de filosofie, retorică, teologie, astronomie, istorie sau gramatică. Din păcate, deși răspândită în marile biblioteci ale Europei, vasta sa operă culturală și științifică rămâne în mare parte necunoscută. Din cele aproape 45 de lucrări ale sale, poate nici măcar jumătate nu au văzut vreodată lumina tiparului sau nu s-au bucurat de șansa traducerii într-o limbă modernă. Una dintre operele sale de mare anvergură este Istoria romană, lucrare alcătuită din 37 de cărți, în care autorul, propunându-și să îl imite pe Tucidide, relatează fapte cuprinse între anii 1204 și 1358.

Opac în fața teologiei palamite

Întocmai ca un erudit de marcă, Nichifor Gregoras a încercat, așa cum era obiceiul vremurilor sale, să revalorifice marile personalități ale Antichității. Mare admirator al lui Platon și al „Dialogurilor” compuse de acesta, marele polihistor se dovedește totuși opac în fața teologiei palamite și a experienței mistice create de lumina inefabilă ce iradiază din sânul Preasfintei Treimi. Raționamentele lui Gregoras, tributare unor speculații și argumentări sterile, rupte de experiența eclezială și de trăirea mărturisitoare în Duh și în Adevăr, nu pot accepta distincția dintre ființa lui Dumnezeu și energiile necreate care izvorăsc din aceasta, motiv pentru care savantul intră în conflict cu Sfântul Grigorie Palama. Din păcate, acest corifeu al Renașterii bizantine ridiculizează teologia isihastă, neînțele­gând faptul că Dumnezeu este Lumină și că energiile Sale îmbracă uneori forma luminii, care nu este una materială, ci o energie necreată care iradiază din natura divină, o revărsare a Duhului, o țâșnire a lui Dumnezeu din Sine.

Având o minte strălucită, Nichifor Gregoras nu avea cum să neglijeze studiul astronomiei, un alt domeniu de cunoaștere în care își va lăsa amprenta. Astfel, el a observat că în calendarul Iulian se regăsesc mai multe erori, motiv pentru care a hotărât că trebuie ajustat. Gregoras a mers chiar la împăratul Andronic al II-lea pentru a-i prezenta noul calendar bizantin. Împăratul a recunoscut corectitudinea calculelor lui Nichifor, însă a considerat ca fiind o mare imprudență implementarea unui nou calendar la momentul respectiv. Nu așa va gândi și papa Grigorie al 13-lea care, în 1578, va corecta erorile din calendarul Iulian, întocmai așa cum o făcuse cu două veacuri mai devreme savantul bizantin.

Așadar, din toate cele prezentate mai sus, înțelegem că Nichifor Gregoras a fost mereu tipul savantului versatil, polemic atunci când era nevoie, dar, în același timp, înclinat către preju­decăți. Având o activitate științifică foarte vastă, marele polihistor al Bizanțului Paleologilor a influențat considerabil renașterea bizantină și apuseană prin implicarea sa activă în domeniile de cunoaștere ale epocii, precum filozofia, teologia, istoria, literatura și astronomia. Observăm, astfel, că Imperiul Bizantin, aflat în agonie din punct de vedere politic, a reușit, prin oameni precum Nichifor Gregoras - savant înzestrat cu un uimitor spirit enciclopedic - să învie surprinzător, oferind întregii umanități o nouă epocă de înaltă cultură și știință. Totuși, nu putem trece cu vederea faptul că acest corifeu al Renașterii a fost un om mai puțin adâncit în interioritatea și unitatea vieții spirituale, un om atașat mult prea mult filonului renascentist desacralizant și opac în fața tainei și a experienței mistice propuse de teologia palamită. Probabil că, tinzând către desacralizare, Bizanțul își depășea atribuțiile pentru care fusese învestit în lumea aceasta, motiv pentru care, nu întâmplător, dispariția sa politică trebuia să fie una iminentă…­­