O monografie a satului Crivina de la 1935

Lumea rurală de altădată ne oferă și astăzi o veritabilă incursiune în istoria satului românesc. În căutarea unor scrieri vechi cu caracter monografic, am avut plăcuta surpriză de a descoperi opere inspirate din școala lui Dimitrie Gusti. Cu toate că unele dintre aceste monografii scrise în primele trei decenii ale secolului XX sunt inegale ca valoa­re, privite acum din pers­pec- tiva contempora­neității, ele însele au devenit documente cu valoare istorică.

Monografia pe care o aducem astăzi în atenție se intitulează „Satul Crivina” și a fost scrisă de învățătorul Gh. A. Bănuță. Se prezintă ca o lucrare echilibrată, riguros întocmită și documentată. Mărturie a aportului acesteia la îmbogățirea cunoașterii istoriei naționale stă și faptul că lucrarea s-a bucurat, la vremea sa, de girul unei mari personalități a epocii, paleontologul, geologul și geograful Ion Simionescu, membru al Academiei Române, iar ulterior preșe­dinte al acestui prestigios for (1941-1944).

În prefața pe care a semnat-o, Ion Simionescu scria: „Fără nici un păcat se poate spune că viața satelor nu este îndeajuns de bine cunoscută. Dela ele ar fi trebuit să plecăm în toate; numai așa am fi căpătat o orânduire temeinică a treburilor obștești… Cunoaștem satele ca prin sită. Din vremea lui Haret, omul de stat cu o în­suflețire sinceră pentru ridicarea și cunoașterea satelor, s-a început să se tipărească scurte monografii despre sate. Erau săvârșite însă fără normă generală de conducere. Abia în timpurile din urmă, prin activitatea echipelor pornite de la «Fundația Principele Carol» (echipele lui D. Gusti - n.n.), s-a dat un temeiu științific cercetării satelor”. Rândurile acestea scrise acum 84 de ani confirmă suplimentar nevoia noastră, a contemporanilor, de a ne apleca mai mult asupra universului rural, întărind și în acest mod inspirata alegere a anului 2019 de către Biserica Ortodoxă Română drept An omagial al satului.

După această introducere, pre­fața se continuă cu o prezentare a autorului ca fiind „unul dintre tinerii licențiați a căror pregătire academică îl face să prindă adevărata față a descrierii unui sat. Dragostea ce-l leagă de locul din care se trage i-a dat puterea să pătrundă mai adânc în sufletul poporului restrâns la vatra satului lui. Rezultatul este o monografie ce se poate ceti și înțelege cu trăsături generale ce ies în relief, cu adâncuri scoase la iveală”. La finalul celor două pagini scrise de academician, acesta a lăudat efortul tânărului autor și a sub­liniat rolul învățătorului ca model și factor coeziv, dar și ca generator de înnoire socială: „Prin munca neogoiată, desinteresată și folositoare obștei, vor conlucra la întărirea prestigiului ce trebuie să-l aibă membrii corpului didactic primar nu numai în îndrumarea satelor, dar și în însănătoșirea vieții noastre publice în general”.

Simțul omeniei și credința

Despre învățătorul Gh. A. Bănuță nu am găsit date în documentarea noastră, numai o mențiune a unei colaborări, în 1928, la o revistă editată de către un grup de învățători din județul Prahova, fapt care confirmă ape­tența acestuia pentru activitatea publicistică, dar și pentru studiu, cercetare. Așa se face că monografia sa, scrisă din perspectiva fiului satului, depășește ca întindere o broșură, rămâne singura certitudine a strădaniei omului și învățătorului din Crivina primei jumătăți a secolului XX. Pe parcursul celor 86 de pagini, autorul și-a structurat istoria acestei mici așezări din zona de sud a județului Prahova prezentând în 14 mici capitole tematici precum: așezarea geografică, istoricul satului, clima, fauna, flora, popu­lația, port și ali­men­tație, situația administrativă, starea moral-religioasă - Biserica, starea culturală - Școala, starea sanitară, obiceiuri, datini, folclor.

În 1935, cei aproape 1.100 de locuitori ai micului sat Crivina erau înfățișați de autor ca fiind oameni caracterizați de hărnicie și ambiție, căci „în dorința de a agonisi, de a întrece pe vecin în port și gospodărie, crivinenii au dus faima construcțiilor de șosele nu numai în județul nostru, ci și mai departe în Ialomița, Vlașca, Dobrogea”. Bărbații sunt comunicativi, crivineanul este întreprinzător și energic, iar „femeile mai guralive se-ntrec în intrigi și cancanuri, pe cari le pun la cale stând la taifas, pe marginea drumului, în zile de sărbătoare... flăcăii și fetele mari au pe buze totdeauna râsul, cântecul și gluma, la horă ca și în toiul muncii”.

În ceea ce privește portul popular, autorul remarcă plin de amărăciune că plecarea bărba­ților la oraș a schimbat modul tradițional de a folosi portul popular, care a fost înlocuit cu haine orășenești. Numai bătrânii mai poartă cu sfințenie hainele părin­ților și înaintașilor.

Caracteristicile morale ale țăranilor din Crivina sunt grevate de sentimentul moral mai curat decât la orășeni, iar sentimentul onoarei și al demnității, respectul cuvântului dat și simțul omeniei sunt calități care se mențin pe primul plan. Despre sentimentul religios al localnicilor autorul scrie: „Poți vorbi de istoria po­porului român fără să pomenești de rolul bisericii sale în decursul vremii? Legea strămoșească, credin­ța, a făcut pe români tari în zile grele, le-a înălțat sufletul, le-a hrănit inima cu răbdare, bunătate... Cazania a fost pivotul care a păstrat limba moș strămo­șilor noștri. Din amvonul bisericii s-au ridicat glasuri cari au trezit conștiința națională. În Crivina, credința creștin-ortodoxă are rădăcini adânci și nesdruncinabile. A avut Crivina obraji bisericești cari au făcut cinste bisericii și nea­mului”.

Un apostol al satului

Un astfel de exemplu este oferit de autor în persoana lui Nicolae Popescu (1855-1922), preot din 1875 și învățător al satului din 1888, pe care îl definește ca fiind „un adevărat apostol al satului, căruia i-a închinat energia și munca sa cinstită și conști­incioasă, slujind biserica aproape o jumătate de veac (47 de ani), iar școala, timp de 24 ani. Dela 1875 și până la 1922, satul Crivina a cunoscut vădite progrese sub inițiativa și îndemnurile acestui om de bine”.

Așa cum reiese din cele câteva rânduri dedicate acestui slujitor al Domnului, preotul Nicolae Popescu a fost cel care a clădit un local de școală pe cheltuiala sa, a înființat biblioteca școlii, în 1905 a înființat cursurile de adulți, corul bisericesc și șeză­torile săptămânale. Tot prin strădania sa a fost înființată, în 1904, și Banca Populară Crivina. Părintele Nicolae Popescu a creat, de asemenea, un atelier de lucru manual, devenit faimos. Obiectele lucrate aici cu elevii și sătenii au ajuns chiar la marea expoziție jubiliară din 1906, când s-au sărbătorit 40 de ani de domnie ai regelui Carol I. Obiectele din Crivina au primit medalia de aur.

Peste ani, venerabilul apostol al satului avea să mărturisească faptele vredniciei sale: „La începutul carierei mele nu se afla în sat nici local de școală, nici mobilier, nimic. Toate acestea s-au făcut cu spesele mele, fără a fi ajutat de nimeni”. Ceea ce este frapant este și faptul că, în perioada interbelică, satul Crivina se bucura în continuare de oameni remarcabili: învățători și preoți tineri care au zidit o școală și o biserică nouă, ducând mai departe prestigiul condiției lor.

Monografia satului Crivina surprinde un sat românesc în tranziția spre modernitate. Este cumva pe aceleași coordonate cu Siliștea Gumești, satul descris așa de frumos de Marin Preda în celebra sa carte „Moromeții”. Cu deosebirea că Preda surprinde țăranul și problemele sale într-o lucrare de ficțiune, publicată în a doua jumătate a secolului  XX, în timp ce cartea despre Crivina prezintă realitățile obiective ale satului, utilizând canoanele și metoda monografică.

Lucrarea învățătorului Gh. Bănuță confirmă faptul că în acea lume de ieri, Biserica și școala dădeau adevărata lumină satului românesc, prin apostolatul făcut de către preoți și învățători.