„O ridicare prin cultură a Ortodoxiei şi a Ţării Româneşti“

Domnia Sfântului Constantin Brâncoveanu a reprezentat o evoluţie notabilă a civilizaţiei româneşti pe toate planurile. Academia domnească organizată la Bucureşti în incinta Mănăstirii „Sfântul Sava“ şi primul centru de învăţământ medical în spitalul din interiorul Mănăstirii Colţea sunt două dintre realizările de seamă ale voievodului martir despre care ne-a vorbit prof. univ. dr. Radu-Ştefan Vergatti, membru titular al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România.

Stimate domnule profesor, cum s-a remarcat la nivel cultural Sfântul Voievod Martir Constantin Brâncoveanu?

La cumpăna dintre secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea, când s-a urcat pe tronul Ţării Româneşti Constantin Vodă Brâncoveanu, se poate spune că s-a produs o acumulare a ceea ce se petrecuse în anii anteriori, în „veacul cărturarilor“ sau „veacul cronicarilor“, reprezentând o evoluţie remarcabilă din punctul de vedere al civilizaţiei româneşti pe toate planurile. Constantin Brâncoveanu, ca produs al familiei Cantacuzino, o familie de cărturari şi oameni care au impulsionat civilizaţia, educat de unchii săi, Şerban Vodă Cantacuzino, Constantin Stolnicul şi Mihai Spătarul, a reuşit să preia ce a fost mai bun de la ei, dar în acelaşi timp, deşi unchii săi erau greci, descendenţi dintr-un neam de basilei imperiali, el a cerut totdeauna să se precizeze că este din neamul Basarabilor, al domnilor români. El şi semnează Constantin Basarab Brâncoveanu. Un element special pentru Brâncoveanu, pe care îl afirmă, pe lângă faptul că este domn român, este acela că este ortodox, în rit românesc. Brâncoveanu promovează în Bucureşti o Academie domnească pe care doreşte să o organizeze la un nivel deosebit, înalt, poate mai înalt decât cea de la Istanbul. De asemenea, prevede o ridicare prin cultură a Ortodoxiei şi a Ţării Româneşti.

De ce afirmaţi că dorea să ridice Academia domnească la un nivel superior celei de la Istanbul?

Deoarece la Istanbul, în acel moment, înalta şcoală a Patriarhiei Ecumenice era în criză, pe de o parte materială, pe de alta spirituală. Nu mai avea bani să-şi plătească salariile profesorilor, să repare clădirile, să cumpere cărţi, dar mai ales nu avea permisiunea să creeze un tipar în Istanbul. În Istanbul exista un tipar al evreilor sefarzi, care aveau aprobarea sultanului să tipărească lucrările lor. Mai exista un tipar armean, care tipărea cărţi cu alfabet armenesc. Atunci Brâncoveanu, care realizează valoarea cărţii, mult mai mare decât a manuscrisului, cartea putând fi transformarea obiectului de lux în instrument de lucru, încurajează organizarea unei tiparniţe şi răspândirea cărţii pe plan european prin intermediul profesorilor şi spudeilor de la academie. Din punct de vedere spiritual, înalta şcoală de la Istanbul era în criză, deoarece era o dihonie între profesorii de acolo, care discutau mereu problemele neoaristotelismului.

Brâncoveanu reuşeşte, cu Academia domnească, un lucru extraordinar: să creeze o şcoală superioară, să răspândească manualul - un nou tip de carte, revoluţionar în sud-estul Europei - şi să creeze primul centru de învăţământ medical prin spitalul din interiorul Mănăstirii Colţea. Spitalul se găseşte în interiorul Mănăstirii Colţea, dar el aparţine Academiei domneşti şi are un caracter didactic. Spitalul acesta avea două corpuri de clădire, de-a stânga şi de-a dreapta paraclisului. În fiecare dintre cele două corpuri erau câte 12 paturi: 12 pentru bărbaţi şi 12 pentru femei. Indiferent de originea socială sau de vârstă, bolnavii erau trataţi în mod gratuit. Spre deosebire de ceea ce s-a scris, trebuie precizat că acesta nu este un fenomen de laicizare a spitalului. Gratuitatea este un element tipic pentru îngrijirea bolnavilor, care aparţine Bisericii creştine. Acest spital, creat după modelul Ospedale di San Lazzaro e dei Mendicanti din Veneţia, acordă gratuitate şi are fonduri speciale alocate de domn şi de ctitorul Mihai Cantacuzino pentru bolnavi. Există liste întregi cu bolnavii care au fost internaţi în spital şi au avut gratuitate din partea eforilor. Era scos de sub autoritatea mănăstirii şi administrat de opt efori aleşi dintre negustorii de frunte ai oraşului, dintre marii boieri, dar şi dintre oamenii obişnuiţi, de condiţie medie. Spitalul era supus unui control din partea vornicului şi a marelui logofăt.

Ce rezultate a avut acest spital?

Aici a lucrat doctorul Iacob Pylarino, care a descoperit metoda variolizării, adică a vindecării oamenilor bolnavi de variolă - o molimă cumplită pe acea vreme - printr-o formă de imunizare deosebit de eficace. Este cunoscută soţia domnitorului Ioan Mavrocordat, care şi-a imunizat copiii la Bucureşti şi i-a salvat, înainte de cazul lui Lady Mary Montagu, care este pomenită mereu în cărţile referitoare la medicul Edward Jenner. Jenner, descoperitorul vaccinului împotriva variolei, se află cam la 80 de ani după Iacob Pylarino. Tot în acest spital au făcut o serie de operaţii şi, pentru ca oamenii să aibă încredere, propagă actul medical prin imagini. Oamenii de rând nu ştiau să scrie şi să citească. Ei „citeau“ ceea ce vedeau în pictură, în special în biserici. În Biserica Colţei se păstrează patru icoane. Una dintre reprezentări, care aparţine lui Pârvu Mutu zugravul, pictor de geniu în epocă şi pictorul familiei Cantacuzino, este a Sfinţilor Cosma şi Damian, doctori fără de arginţi, care ţin în mâini instrumente medicale. Oamenii, când vedeau această imagine aflată sub oblăduirea Bisericii, aveau altă încredere în spital, mai ales că era gratuit.

Spitalul mai aduce şi altă concepţie nouă: investigarea bolnavului, diagnosticare, internare, tratare, vindecare sau ameliorare şi externare. Este o concepţie cu totul deosebită, faţă de concepţia azilară existentă în ciclul spitalelor dinainte de Brâncoveanu. Şi aici el produce o revoluţie! Introduce predarea cursurilor în spital. Bolnavii servesc pentru a fi cercetaţi, investigaţi, diagnosticaţi. În felul acesta, spudeii învaţă.

Cât de numeroşi erau studenţii?

În 1712-1713, medicul Alexandru Heladius, absolvent de cursuri la Oxford, în Anglia, care circulase mult prin Europa, a apreciat că aici erau între 150 şi 200 de spudei, deci instituţia putea fi numită academie. Tot el vorbeşte despre acest Iacob Pylarino, care era un grec, medic vestit, fost medic personal al lui Petru I în perioada 1695-1696. Nu putuse rezista la Moscova din cauza frigului şi a venit în Ţara Românească, unde a devenit membru al corpului princiar de medici şi farmacişti. El a adus cu el spiţeria, farmacia lui şi a ştiut să procedeze de asemenea manieră încât să-l vindece pe domn. În 1703, când Brâncoveanu a fost chemat la Edirne - Adrianopole, a încercat să amâne, sub motiv că era bolnav. Turcii nu au admis şi au trimis un om să-l verifice. Atunci a trebuit să plece, însoţit de Iacob Pylarino, care a avut grijă de sănătatea lui pe drum şi a reuşit să-l vindece.