Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă An omagial O viață sub călăuzirea proniei divine

O viață sub călăuzirea proniei divine

Galerie foto (5) Galerie foto (5) An omagial
Un articol de: Arhim. Andrei Coroian - 26 Iul, 2020

Părintele Nifon Boboia de la Mănăstirea Prislop, județul Humedoara, este un suflet senin și împăcat. Un suflet pătruns de har și de chemare sfântă pentru slujirea preoțească pe care o face cu multă pace și bucurie. La vârsta căruntețelor, Dumnezeu l-a învrednicit și de îngerescul cin al călugăriei. Acum, ca un arhanghel de foc, dar cu blândețe, slujește Domnului cu timp și fără timp.

Dumnezezeu i-a dăruit părintelui Nifon putere, sănătate și o chemare aparte, specială aș zice. Binecuvântarea și vrednicia de a sluji într-un loc izvorâtor de har, cum este Mănăstirea Prislop. Acest loc unic în țara noastră. Harul Crucii și al Învierii lui Hristos, harul sfinților ocrotitori ai vechii biserici, Apostolul și Evanghelistul Ioan, Arsenie cel Mare, prototipul isihastului; harul Cuvioșilor Nicodim cel Sfințit și Ioan de la Prislop și cel al Cu­viosului Părinte Arsenie Boca fac din Mănăstirea ­Prislop un Tabor transfigurator, un Siloam vindecător, un Ghetsimani rugător și un Ierusalim-cetate în care lo­cuiește Dumnezeu. Prislopul ­este un loc al învierii și al bucuriei cerești. Odată ce pășești aici, orice gând și grijă pământească se risipesc, orice sentiment și neliniște omenească se liniștesc, inima se umple de pace, iar apoi tresaltă, scăldată în bucurie și-n iubire dumnezeiască. 

De 18 ani liturghisește zilnic

Pe părintele Nifon îl cunosc de aproape douăzeci de ani. ­Venise la Cluj, la spital, cu soția sa bolnavă. Am slujit atunci împreună Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” de la Florești-Cluj, unde eu spovedeam obștea de maici. Cu câțiva ani mai devreme îi plecase la Hristos fetița cea mică, Anuța, iar în anul 2002 părintele a rămas văduv, mutându-se la cele cerești și soția. Cu câteva luni mai devreme, pe când ea era bolnavă, părintele a început să liturghisească zilnic fie în Parohia Porumbacu de Sus, de unde se pensionase, sau în parohia de atunci a fiului mai mare Nicolae, Stremț.

După câțiva ani a venit la Mănăstirea Prislop, îndemnat de o chemare tainică. Chemarea o atribuie Cuviosului Părinte Arsenie, pe care îl iubește și-l cinstește cu deosebită evlavie. ­Părintele s-a călugărit împlinind un vis al tinereții, avându-l ca naș de călugărie pe părintele arhimandrit Nestor Iovan de la Mănăstirea Bodrog, care a fost duhovnicul său și al obștii de maici, primind numele marelui Sfânt Ierarh Nifon.

De optsprezece ani slujește zilnic Sfânta Liturghie cu o bucurie aparte și cu nădejdea că Dumnezeu și Cuviosul Părinte Arsenie îl vor întări să slujească aici în continuare.

Cu lumina bucuriei lui Hristos pe față, cu pacea și sigu­ranța Lui în inimă, la vârsta sa ­patriarhală, părintele Nifon radiază sănătate și vigoare duhovnicească. Emană lumină, înțelep­ciune, cumpătare și nădejde prin vorbă și prin simpla prezență. Pare un stejar secular, sau mai degrabă un brad de munte, strălucind în lumină argintie. Sufletul său radiază tăria și neclintirea moților lui Iancu și Horea. Prin duhovnicie, harul, lumina, iubirea și înțe­lep­ciunea Sfântului Ardealului, Părintele Arsenie Boca, îndrumătorul duhovnicesc al moților. Părintele Nifon își are rădăcinile adânc înfipte în aceste ­locuri sfinte și unice.

Dorința de a sluji ca monah s-a născut în tinerețe

S-a născut în inima țării mo­ților, în comuna Baia de Arieș, satul Brăzești, la 8 septembrie 1935, într-o familie cu nouă copii. Mama sa, Salomeia, a crescut mulți copii. Nouă ai săi, părintele fiind al șaptelea, doi frățiori, rămași orfani de mici și cinci ai soțului, dintr-o altă căsătorie, mama celor cinci murind la naș­terea ultimului născut. La botez a primit numele Nicolae, al marelui sfânt ierarh, stâlpul sfin­țeniei și biruitorul păgână­tății. Preacurata Maica Domnului și pururea Fecioara Maria l-a hăruit pe cel născut în ziua nașterii ei cu darul curăției, al seninătății, al bucuriei și cel al păcii, care l-au însoțit toată viața.

A făcut clasele primare în satul natal, apoi a mers la Mănăstirea Râmeț, redeschisă de către ieromonahul athonit Evloghie Oța. Mai întâi a mers acolo fratele său, părintele Sofronie de astăzi, care până nu demult a fost duhovnicul Mănăstirii Țeț din județul Alba. A mai urmat calea monahală fratele cel mare, ajungând părintele Ghedeon la Mănăstirea Poșaga, unde este și înmormântat.

Fratele Nicolae a viețuit la Râmeț timp de doi ani, muncind cu dragoste la reconstrucția acestei faimoase mănăstiri, ­începută de starețul athonit Evloghie în anul 1942. Era tânăr, curat, sănătos, voinic și harnic, lucrând desculț, păstrând astfel singura pereche de încălță­minte pentru mersul la sfânta biserică.

A făcut cunoștință cu temnițele de la Aiud și Balta Brăilei

În anul 1953, după multe șicane făcute de autoritățile comuniste, părintele stareț Evloghie a fost arestat și înlăturat până la urmă din mănăstire. Odată cu el au fost închiși şi alți viețuitori. Tânărul frate Nicolae avea doar 19 ani. A fost întem­nițat la Aiud, Cluj și Balta Bră­ilei. Își amintește cu emoție de­spre procesul părintelui Evloghie și al tinerilor frați, când preșe­dinta completului de judecată a plâns văzând nevinovăția lor. Sentința a fost dată până la ­urmă la presiunea autorităților politice comuniste.

După eliberare, în anul 1955, la îndemnul viitorului arhimandrit și stareț al Mănăstirii Crasna de Prahova, Nicodim Dimulescu, care a fost și el frate la Râmeț, Nicolae intră în Mănăstirea Cozia. A fost primit cu greutate, doar la intervenția unor monahi, din cauza statutului său de fost deținut politic.

La Mănăstirea Cozia, vechea ctitorie voievodală, a trăit cu multă dragoste de Dumnezeu și cu râvnă duhovnicească pentru slujbele bisericești. A trecut prin toate ascultările mănăstirești vreme de patru ani și jumătate. În acest timp a absolvit Școala de Cân­tăreți Bisericești, care în acea ­vreme tocmai se mutase de la Curtea de Argeș la Mănăstirea Cozia. A avut profesori cu renume, directorul școlii fiind nimeni altul decât învățatul duhovnic și profesor, arhimadritul Nicodim Sachelarie. Se părea că aici la Cozia se va împlini dorința sa sfântă, aceea de a-I sluji Mântuitorului Iisus Hristos pentru tot restul vieții sale. În anul 1959 a apărut însă o nouă încercare, cunoscutul Decret 410, prin care toți tinerii călugări erau excluși din monahism.

Părintele arhimandrit David Glăvan, exarhul mănăstirilor oltene de atunci, îl anunțase pe tânărul frate Nicolae că la praznicul Pogorârii Sfântului Duh din acel an va fi tuns în monahism și hirotonit ierodiacon. Însă, cu două săptămâni înaintea praznicului, la 10 mai 1959, a trebuit să-l anunțe că este exclus din mănăstire și că trebuie să se întoarcă acasă. Fratele său mai mare, părintele Sofronie, fiind deja călugărit și hirotonit ieromonah, a rămas în mănăstire.

Dumnezeu nu lasă dorurile sfinte neîmplinite

Nicolae s-a întors acasă la Baia de Arieș, unde mama sa, după ce crescuse 16 copii, rămăsese singură. A stat patru luni în casa părintească, muncind la gospodărie.

După o vreme l-a cuprins dorul cântării de strană, dorul de slujbele mănăstirești. Astfel a luat hotărârea să meargă la Râmnic, spre a cere, în baza diplomei de cântăreț bisericesc, Episcopului Iosif Gafton al Râmnicului binecuvântarea de a sluji la vreo biserică pe acest post. Dumnezeu a vrut însă altfel. Episcopul Iosif l-a oprit la Palatul episcopal, unde a rămas doi ani.

Datorită calităților sale de cântăreț de strană, Episcopul Pavel Șarpe l-a angajat cântăreț bisericesc la Mănăstirea Curtea de Argeș, unde sunt moaștele Sfintei Mucenițe Filofteia. Aici a rămas șapte ani. A slujit cu dragoste în acest loc, fiind deja cunoscut și apreciat pentru seriozitatea și râvna sa de către episcopul locului și chiar de către Patriarhul României de atunci, Justinian Marina. Contextul social-politic era unul dificil, iar posibilitatea de a se reîntoarce în mănăstire era tot mai mică.

La sfatul Episcopului Pavel s-a înscris la Seminarul Teologic Ortodox din Caransebeș pentru a deveni preot. În ultimul an de seminar s-a căsătorit cu Ana, o tânără evlavioasă din Sebeș, ­care mai avea doi frați preoți în zona Sibiului.

Cu această ocazie a mers să ceară sfat de la Părintele Arsenie Boca, aflat la Schitul Maicilor din București. Era în anul 1969, când s-a întâlnit prima dată cu Părintele Arsenie, iar de atunci, în toate situațiile importante ale vieții, a cerut sfat de la marele părinte și duhovnic.

Preot în sate transilvane

Mitropolitul Banatului, Nicolae Corneanu, l-a hirotonit preot în anul 1971, iar după hirotonie a fost trimis într-o parohie săracă, în localitatea Bichigiu, lângă Făget, zona Lugojului. Aici era o situație grea. Biserica satului se afla în ruină, casă parohială nu exista, iar credincioșii nu mai participau la sfintele slujbe, fiind atrași de diferite culte heterodoxe. Părintele nu s-a descurajat...

A început cu râvnă să slujească Sfânta Liturghie și celelalte slujbe. Cu evlavia și cu credința din sufletul său a aprins în sufletele credincioșilor râvna și dragostea față de rugăciune și de locașul lui Dumnezeu, muncind zi și noapte. În câțiva ani, prin harul lui Dumnezeu, fața acestei localități a fost schimbată. Acum era renăscută, frumoasă, luminoasă du­hov­nicește și gospodă­rește. A restaurat biserica satului, a construit casa parohială și alte anexe gospo­dărești, dar mai ales a reaprins evlavia și credința străbună.

A plecat din Bichighiu după cinci ani de slujire într-un context special și s-a mutat ca preot în localitatea sibiană Porumbacu de Sus. Aici păstorise unul dintre cei doi cumnați ai săi. Tânărul preot murise pe neașteptate într-un accident. A sosit aici spre a alina răni și dureri. A păstorit cu multă râvnă și înțelepciune douăzeci și cinci de ani, până la pensie.

Așa cum s-a distins prin evlavie și râvnă în viața personală, părintele Nicolae a educat întreaga sa familie spre a sluji lui Dumnezeu. Fiul mai mare, Nicolae, este un preot vrednic, slujind cu multă credință și râvnă lui Hristos ca paroh în orașul Hunedoara, unde ctitorește o măreață biserică, închinată Sfântului Ierarh Spiridon, făcătorul de minuni. Celălalt fiu, părintele Gheorghe, este protosinghel și starețul Mănăstirii Jacul Românesc, ctitoria părintelui profesor Ilie Moldovan de la Sibiu. Fiica cea mai mare, Teodora, după absolvirea Facultății de Teologie, a intrat în Mănăstirea Râmeț, unde este monahie de 19 ani. Anuța, fiica mezină, a plecat la Hristos la vârsta Sfintei Mu­ce­nițe Filofteia. Prin nevino­vă­ția, credința, rugăciunea și evla­via ei, contrar sentimentelor firești, a ­lăsat în sufletele celor rămași ­bucurie și lumină.

Monah și slujitor al Altarului la Prislop

După cum am scris în primele rânduri, din 2002, când doamna preoteasă s-a îmbolnăvit, la scurt timp mutându-se la cele cerești, părintele Nicolae a început să slujească zilnic Sfânta Liturghie.

Acest lucru este o nevoință grea și sfântă, pe care părintele Nicolae, acum Nifon, vrea să o ducă mai departe. Cunoscând evlavia sa față de Părintele Arsenie, maica stareță Pavelida l-a chemat pe părinte la Prislop, unde s-a călugărit.

De cincisprezece ani slujește zilnic în ctitoria Sfântului Nicodim cel Sfințit. Primește cre­din­cioși, le citește rugăciuni, împarte binecuvântări, sfătu­iește cu dragoste și vorbește despre sfaturile și minunile Părintelui Arsenie. La multe dintre ele a fost martor ocular. Dragostea față de Părintele Arsenie și harul minunat al acestui loc l-au transfigurat.

Este tot timpul luminos, bucuros, râvnitor, harnic la slujire, echilibrat, armonios. Împrăștie cre­­dință, bucurie, pace, sigu­ran­ță și nădejde. Prin slujire neconte­nită a aflat taina nemuririi și a înveș­nicirii, care strălucește pe fața ­tuturor trăitorilor lui Hristos în Duhul Sfânt.

Dumnezeu să-l întărească, să-l păstreze în sănătate, putere și râvnă, spre a duce misiunea sfântă la bun sfârșit. Duhovnicia armonioasă și plină de lumină a Cuviosului Părinte Arsenie să lucreze mai departe în sfinția sa. Cu putere și cu har în slujirea jertfei nesângeroase, să aducă bucurie în sufletele oamenilor. Să strălucească în sfinția sa mărturia puterii mântuitoare prin iubire jertfelnică, a Dumnezeului-Om, Domnul nostru Iisus Hristos.

Citeşte mai multe despre:   Manastirea Prislop