Ospiciul de la Golia, prima clinică psihiatrică din Moldova

Ca medicină a sufletului, potrivit definiţiei sale, psihiatria nu ar fi putut să fie practicată mai bine în altă parte decât în jurul mănăstirilor. "Toată istoria bisericii noastre a fost marcată de vindecarea trupească şi sufletească a credincioşilor noştri", spune părintele arhimandrit Vitalie Danciu, stareţul Mănăstirii Golia din Iaşi, acolo unde, încă din secolul al XVI-lea, a existat un ospiciu pentru îngrijirea bolnavilor psihic.

Spre deosebire de lumea occidentală, care secole de-a rândul a fost ostilă celor cu suferinţe psihice, lumea ortodoxă a fost nu numai îngăduitoare, ci chiar ocrotitoare a bolnavilor cu minţile tulburate. Aşa se explică de ce, încă din secolul al XVI-lea, în Ţările Române mănăstirile şi bisericile au constituit adevărate refugii pentru aceşti suferinzi, oferindu-le hrană, adăpost, linişte şi mângâiere duhovnicească.

Putem vorbi chiar de o rudimentară formă de psihoterapie, conduita terapeutică fiind specifică Ortodoxiei. "Fiecare biserică în sine este un spital, un spital nu numai pentru bolile trupeşti, ci şi pentru bolile sufleteşti, potrivit tradiţiei bisericii noastre, moştenită de la Mântuitorul Hristos şi de la Sfinţii Apostoli. De altfel, toată istoria Bisericii noastre a fost marcată de vindecarea trupească şi sufletească a credincioşilor noştri", spune părintele arhimandrit Vitalie Danciu, stareţul Mănăstirii Golia din Iaşi, acolo unde încă din secolul al XVI-lea a existat un ospiciu pentru îngrijirea bolnavilor psihic.

Ca medicină a sufletului, potrivit definiţiei sale, psihiatria nu ar fi putut să fie practicată mai bine în altă parte decât în jurul mănăstirilor, cele care, odinioară, constituiau adevărate centre spirituale, literare şi ştiinţifice. "Mai întâi, mănăstirile au asigurat o asistenţă de tip psihoterapeutic, fără îndoială utilă, pentru că era conformă psihologiei bolnavului. Această terapie consta din cetiri, rugăciuni, ritualuri de închinăciune. Această acţiune de asistenţă ambulatorie a condus la ospiciul de mănăstire, al cărui rol de asistenţă publică este cert. Reputaţia unor duhovnici şi a unor icoane făcătoare de minuni a constituit nucleul viitoarelor ospicii", arată prof. univ. dr. Constantin Romanescu, reputat psihiatru, specialist în Istoria psihiatriei, în lucrarea sa despre asistenţa psihiatrică din Moldova, "Inteligenţa inconştientului".

În Moldova, asistenţa psihiatrică de mănăstire a fost concentrată în două mari centre: la Mănăstirea Golia din Iaşi şi la Mănăstirea Neamţ.

Prima menţiune asupra ospiciului de la Golia o găsim la Paul de Alep (1653), fiind legată de icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului: "Acolo se află o veche şi miraculoasă icoană a Maicii Domnului, încadrată în 24 de rozarii. Mâinile şi braţele sale sunt din aur. Făcându-se împodobirea acesteia cu mare cheltuială din partea Doamnei: căci fiu-seu, Ştefăniţă Vodă, căzând în boală grea, şi fiind dus de către mama sa la picioarele acestei icoane, la minut s-a însănătoşat". Aşadar, faima icoanei făcătoare de minuni de la Golia, care vindecase pe Ştefăniţă, a atras mulţimi de alienaţi, pe lângă mănăstire ridicându-se chilii unde aceştia erau găzduiţi. În felul acesta se înfiripă treptat "Ospiciul de nebuni de la Golia". "Despre icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului se spune că l-ar fi vindecat pe fiul lui Vasile Lupu, pe Ştefăniţă, iar domnitorul, pentru această binefacere pe care i-a adus-o Maica Domnului, a refăcut Mănăstirea Golia în forma actuală: a refăcut biserica, turnul clopotniţei şi zidurile care-o împrejmuiesc. Tradiţia a continuat după aceea, venind foarte mulţi bolnavi ca să se vindece la icoana miraculoasă care era la Golia. A continuat un fel de spital-ambulatoriu o perioadă mult mai lungă, urmând ca din anul 1860 să devină chiar un fel de spital, care a dăinuit aici până la sfârşitul secolului al XIX-lea, când s-a mutat la Socola", explică pr. Vitalie Danciu, stareţul Mănăstirii Golia.

În 1860, ospiciul capătă caracter organizat

Conform unor documente din Fondul Secretariatului de Stat Iaşi, citate de prof. Constantin Romanescu în lucrarea sa, în 1850 la Golia existau nouă bolniţe, probabil nouă chilii, iar medic al azilului era dr. I. Finkelstain senior. "Îngrijirea medicală era sumară. Ca obiect cu caracter medical, în 1856 se menţionau: "1 irigator, 1 glistur mic şi 15 măsuri de dat doctorii".

Cu timpul, inventarul medical s-a completat, apărând un termometru, mai multe bandaje. În aceste condiţii, spre deosebire de Ospiciul de la Mănăstirea Neamţ, Ospiciul Golia realiza tipul de unitate mai mult azilară decât spitalicească, tratamentul adresându-se numai afecţiunilor intercurente şi accidentelor şi nu viza aproape deloc boala psihică în sine", apreciază psihiatrul Constantin Romanescu.

Potrivit istoricului Lucian Lefter, "în 1860, pe 8 august, a fost înfiinţat un spital pentru nebuni la Mănăstirea Golia, cu obligaţia acesteia de a-l întreţine". Aşadar, abia după această dată se poate vorbi de o formă organizată de spital. Din 1866 autorităţile au hotărât ca ospiciul de la Golia să fie pentru femei, iar cel de la Neamţ pentru bărbaţi.

Deşi ospiciul de la Neamţ era ceva mai bine dezvoltat şi organizat, căpătând chiar, de la 1860, denumirea de "Ospital", în cel de la Golia documentele atestă o viaţă religioasă intensă legată de tratamentul bolnavilor. "Nu cunoaştem în ce măsură slujbele religioase intrau în protocolul terapeutic sau erau slujbe obişnuite, dar existau tipărituri şi icoane care erau întrebuinţate în scopul tratării bolilor mintale (Sfântul Pantelimon, Sfântul Haralamb)", explică prof. Romanescu.

După înfiinţarea Facultăţii de Medicină din Iaşi, în 1880, activitatea medicală şi condiţiile s-au ameliorat vizibil în Ospiciul de la Golia. "Fiind utilizat ca bază clinică până în 1905 şi având printre medici personalităţi distinse, ca dr. Lucaşevschi, Pastia şi Brăescu, ospiciul a căpătat, în ultimii săi ani, o funcţionalitate mai modernă, fiind utilizat ca prima bază de învăţământ psihiatric din Moldova", subliniază reputatul psihiatru.