Paisianismul în Mănăstirea Sinaia

Când te gândești la Sinaia îți vin în minte Munții Bucegi, Castelul Peleș, frumoasa sta­țiune. Dar aici există și o mănăstire, în jurul căreia s-a construit totul, căci ea ființează încă de la 1695, fiind ctitoria Marelui Spătar al Țării Românești, Mihai Cantacuzino. Mai puțin se știe despre legăturile Mănăstirii Sinaia cu centrele culturale ale vremii, mai ales cu Mănăstirea Neamț. Sfântul Paisie a avut foarte mulți ucenici, dintre care o parte au ajuns și la Sinaia, după moartea cuviosului, în anul 1794.

Starețul arhim. Iustin este cunoscut în monografiile mănăstirii ca ucenic al marelui sfânt de la Neamț. Protos. Dorotei Bertescu, primul cronicar al Mănăstirii Sinaia, scria în manuscrisul său de la 1881, Tradiție de știință, că ieromonahul Iustin, „duhovnicu, ucenic al starețului Paisie din Monastirea Neamțului”, a fost primit la Sinaia de egumenul Damaschin, împreună cu alți trei călugări, „și-a pus metanie de schimnic”, dar nu s-a bucurat mult de liniște, căci a devenit stareț, din 1808 până la moarte, în anul 1829. În 1810 erau 26 de călugări, „care toți avea(u) mulțumire de sfaturile duhovnicești ale starețului lor”, iar „masa de milă era întinsă ziua și noaptea pentru sărmanii călători, care în tot ciasul nu lipsea din Monastire”. Între 1821 și 1826 a fost și stareț la Mănăstirea Brebu.

Cercetarea manuscriselor, tipăriturilor și actelor vremii a adus noi informații despre starețul Iustin. Fostul stareț Damaschin făcea plângeri la București, în care spunea că Iustin era deseori plecat în Ungaria, fiind ungurean, adică ardelean. Oricum, legăturile mănăstirii cu Ardealul erau foarte strânse, dată fiind situarea ei, în Carpați, între Muntenia și Transilvania, la doar 45 km de Brașov. Și firește că aici erau mulți monahi ardeleni.

Starețul Iustin este cel care, probabil, a reorganizat biblioteca mănăstirii, vitală pentru paisieni. A folosit cărțile existente aici și a cumpărat altele, în mod special de la Mănăstirea Neamț.

Numele starețului Iustin se află pe 16 tipărituri din biblioteca Mănăstirii Sinaia. Majoritatea făceau parte din biblioteca sa personală iar însemnările se referă la trecerea lor în biblioteca mănăstirii, la moartea lui, cum e cazul cu seria Viețile Sfinților, realizată la Mănăstirea Neamț între anii 1807 și 1815. Toate au însemnarea, în grafie chirilică, cerneală neagră, pe primele file: „Această carte ce să zice luna (…) au fost a Sfinţiei Sale părintelui Iustin arhimandritul Sinaii şi la pristăvirea Sfinţiei Sale au lăsat Sinaii spre a Sfinţiei Sale pomenire. 1829 sept. 16”.

Un alt ucenic direct al Sfântului Paisie Velicikovski, venit la Mănăstirea Sinaia probabil odată cu Iustin, este ieromonahul Meletie, copist, de loc din Făgăraș, viețuitor la Mănăstirea Secu la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Pe atunci Mănăstirea Secu era unită cu Mănăstirea Neamț, era aceeași obște paisiană. În ms. rom. nr. 489 din Biblioteca Academiei Române, din 1815, miscelaneu de literatură monahală, este semnătura, pe f. 8: „Această cărticică este a mea. Meletie ieromonah”. Iar la f. 222: „Meletie ieromonah, 1805, din ținutul Făgărașului”.

Un alt manuscris de la B.A.R., Ms. rom. nr. 1371, dăruit lui Nicolae Iorga de Episcopul Visarion al Argeșului, la 7 mai 1932, este realizat de ieromonahul Meletie. Cuprinde o rugăciune, Viața Sfântului Grigorie Sinaitul, scrieri ascetice ale acestuia, Cap. 31, Despre rugăciune, al Sfântului Maxim, precum și Despre tropologie, alegorie și analogie în Sfânta Scriptură. Are următoarele însemnări: f. 65^v, „S-au prescris de pre izvodul carele au fost scos din limba elinească, de Meletie ieromonah”; f. 199^v: „1795 Ghenarie 24. Sfârșitul cărții sfântului Grigorie Sinaitul. Meletie ieromonah ot Secul”; f. 3-11: „Această carte am cumpărat-o de la un părinte (i)er(o)monah, anume Meletie, de la mănăstirea Sinaia și eu o las după moartia mia (sic) sfintei episcopii Argeșului, ca să fie de citanie părinților sfintei episcopii. Partenie arhimandritul”.

Meletie este amintit în Pravoslavnica învă­țătură, tipărită la București în 1794, aflată în biblioteca Mănăstirii Sinaia, nr. inv. 267, pe f. 1, grafie chirilică, cerneală neagră: „(…) Cu plecată și căzută mână sărut dreapta sfinții tale părinte Meletie, Stoica Dascăl ot Breaza”. Însemnarea amintește și de Iustin, deci este vorba chiar de perioada în care Meletie era la Sinaia, începutul secolului al XIX-lea.

Și alți monahi de la Sinaia din acea vreme au lăsat după ei manuscrise.

De la monahul Dometie au rămas trei exemplare în biblioteca mănăstirii, nr. 9, 11, 26 și unul la Biblioteca Academiei, nr. 4831. Manuscrisul rom. nr. 9 din biblioteca Mănăstirii Sinaia, Albina, din 1820, precizează la f. 103^v că „s-au scris în Sf. M. Sinaia, fiind egumen și arhimandrit Părintele Iustin”.

Ieromonahul Dorotei povestește că la începutul secolului al XIX-lea a fost dat să învețe românește și grecește pe lângă un Sava Ieromonahul, care i-a fost principala sursă de infor­mații privind istoria mănăstirii, alături de duhovnicul Sichastru schimnicul și monahul Bogoslov, toți trei cu peste 50 de ani de viețuire în Sinaia.

Arhimandritul Gherasim Rătescu, fost Episcop al Buzăului între 1819 și 1824, a stat o vreme la Mănăstirea Sinaia, unde, „ca un paisian din cei mai adevărați”, scria manuscrise și compunea stihuri.

Numele lui se află pe mai multe tipărituri vechi din biblioteca noastră, de exemplu pe Cartea de rugăciuni, Iași, 1809, nr. inv. 304, dăruită de el starețului Iustin Sinaitul.

Arhimandritul era darnic cu cărțile: „Mi s-au dăruit această carte mie, cel mai jos iscălit, de părintele arhimandrit Gherasim. 1819 august 10, Mihalache Neculaus” (însemnare pe coperta II, pe același ms. rom. nr. 1062 B.A.R.).

Ioachim monah ot Sinaia semnează în anul 1802 la f. 264^v a manuscrisului grecesc nr. 1073 B.A.R., un miscelaneu cuprinzând și o gramatică grecească, folosită probabil în școala monahală de la Mănăstirea Sinaia. Această școală atrăgea chiar monahi de departe, după cum mărturisește o însemnare de pe o psaltichie aflată la B.A.R.: „Am scris aceste heruvice când mă aflam la învățătură la Monastirea Sinaia, în Județul Prahovii. Varlaam monah ot goriu Cozii, ot schitu(l) Stânișoara, județul Piteștiului. 1840, martie 17”.

Naum Râmniceanu, călugăr, cronicar și traducător din limba greacă, nume cunoscut în cultura națională, a stat și el o vreme în obștea starețului Iustin, probabil fiind și profesor de limba greacă și de muzică psaltică (aceasta fiind ocupația sa de bază). Și-a scris Hronograful în „1810, martie 13, în sfințita mănăstire Sinaia din Prahova” (f. 19^v).

Între anii 1836-1841 și 1862-1863 viețuia la Sinaia unul dintre cei mai importanți psalți și compozitori români de psaltică, protosinghelul Varlaam Bărăncescu. El a fost numit toată viața „Varlaam de la Sinaia”, cum încă îi spunea, în 1889, fostul său elev, George Ucenescu. După ce a murit i s-a spus „de la Ciolanu”, după mănăstirea buzoiană unde și-a petrecut ultimii ani din viață și unde a fost îngropat.

Un scris foarte frumos, de caligraf profesionist, avea ieroschimonahul Visarion de la Sinaia, de la care a rămas o Rânduială a călugăriei și a schimniciei din 1842.

Câteva manuscrise din biblioteca Mănăstirii Sinaia au aparținut unor călugări nemțeni, după cum aflăm din însemnări. Ms. rom. nr. 22, realizat pe la începutul secolului al XIX-lea, Cuvinte pusnicești, de Sf. Isaac Sirul, f. 16^v, grafie chirilică: „Acest Isaac Sirul iaste al smeritului Chiriac Ieromonahul D(u)ho(vnic)u(l) ot Neamț”. Ms. rom. nr. 27, 1803, Catehisis cum să cade să catehisească d(u)hovnicul pre jidovul cel ce voiaște a priimi sf(â)nta credință cea pravoslavnică prin sf(â)ntul botez, f. 29^v: „Eu scriitorul cărticealei acesteia la Anul Mântuirii 1803, mai 23, cel mai mic în Sfântul Sobor al Mănăstirii Neamțului, Neofit”. Ms. rom. nr. 30, din 1855, cuprinde o cuvântare a starețului Neonil de la Neamț și Secu (1798-1853), precum și semnătura sa, la f. 31. Se amintește și de starețul Paisie, și de traducerile sale. Manuscrisele psaltice 41, 42, 43 și 44 sunt realizate de un copist de la Mănăstirea Neamț, ierom. Haralambie, la jumătatea secolului al XIX-lea. Ele cuprind și compoziții ale marilor psalți nemțeni Iosif Schimonahul, Visarion și Silvestru ieromonahii.

Printre vechile tipărituri din biblioteca Mănăstirii Sinaia sunt și cele realizate la Mănăstirea Neamț, unele în mai multe exemplare: Viețile Sfinților pe toate lunile, în afară de ianuarie, 1807-1815; Kiriakodromion, 1811; Kecragarion, 1814, nr. inv. 410, cu însemnarea chirilică, la f. 1-7: „Această carte iaste a paisăștei obștimi”. Scara, 1814; Rânduiala Călugăriei și a schimniciei; 1815; Ἐπιτομή τῶν θείων δογμάτων, adecă Arătare sau adunare, pre scurt, a dumnezeieștilor dogme ale credinții, 1816; Ohtoih de canoane pentru Pavecerniță, 1816; Apologhia, 1816, nr. inv. 204, cu însemnarea din același an, pe verso primei f. de gardă: „Această carti ci să numești Apologhii am cumpărat-o di la Sfănta mănăstire Ne(a)mțului, în vremea cănd era stariți părintili Dometian și prețu esti o rublă”. Tâlcuire pre scurt tălmăcită din cea pre larg, elinească, a lui Nichifor Calist Xandopulul la antifoanele celor opt glasuri, 1817, nr. inv. 405, cu însemnarea, pe f. de gardă^v, „S-au dăruit Sfintei Monastiri Sinaei pentru folosul cetiirii părinților. Iosif episcopul Argeșului, 1818 feb(ruarie) 21”. Noul Testament, 1818; Cuvintele și învățăturile prea cuviosului părintelui nostru Isaac Sirul, 1819, apoi vol. III, din 1823. Carte sfătuitoare pentru păzirea celor cinci simțiri, 1826; Războiul nevăzut, de Sf. Nicodim Aghioritul, 1826.

Nu putea lipsi viața marelui îndrumător de la Neamț: Adunare a cuvintelor celor pentru ascultare, de la mulți sfinți și dumnezeiești părinți, spre folosul celor ce întru dânsa vor să se grijască de mântuirea lor și Viața cuviosului părintelui nostru starețului Paisie, împreună cu oarecare din trimiterile sf(inției) sale, M-rea Neamț, 1817, în două exemplare, nr. inv. 231 și 406 în biblioteca Mănăstirii Sinaia.

Influența binefăcătoare a renașterii paisiene s-a simțit deci din plin și la Mănăstirea Sinaia. Mare parte dintre ardelenii care viețuiau în mănăstirile valahe Cernica și Căldărușani treceau Carpații pe Valea Teleajenului, pe la Mănăstirea Cheia - o însemnare vorbește despre „când au fost părintele Gheorghe Arhimandritul Cernicanul la schit(ul) Cheia Teleajenului la anul 1800, septembrie 10”. Dar mulți ajungeau și la poalele munților Bucegi, mai ales după ce s-a construit drumul din piatră peste Carpați, pe Valea Prahovei, în 1846.

Mănăstirea Cernica avea moșii în apropiere de Sinaia, iar Sf. Calinic s-a implicat în refacerea Bisericii „Sf. Treime” din Câmpina. Așezarea geografică a ferit parțial Sinaia de problemele create de războaiele care au devastat Țările Române în secolele XVIII și XIX, astfel că mulți monahi se refugiau aici. Și nu doar monahi, Mănăstirea Sinaia era adăpost pentru mulți dintre cei care căutau scăpare spre Brașov – de la ctitorul Mihai Cantacuzino până la bejenia bucureștenilor din 1821.

Ucenicii paisienilor de la Sinaia au prosperat și obștea s-a mărit, astfel că așa a apărut incinta nouă, cu chilii (1840 și 1846) și Biserica „Sf. Treime” (1843-1846). În 1860 erau 81 de vie­țuitori (61 de călugări și frați și 20 de argați). Și nu au prosperat doar pentru ei. Din moșiile mănăstirii cea mai mare parte a fondurilor mergea încă de la fondare către spitalele din București, Colțea, apoi și Pantelimon și Filantropia, cu 1.200 de paturi, și erau îngrijite alte 11 mănăstiri și schituri, prin Eforia Spitalelor Civile.

După ce familia regală a început să locuiască în incinta nouă (1871-1883), supraveghind lucrările de la Castelul Peleș și după ce Eforia, pe 15 iunie 1874, a interzis mănăstirii să mai primească vreun călugăr, ca să aibă loc familia regală împreună cu însoțitorii săi unde să locuiască, numărul monahilor a scăzut la 20 și s-a menținut așa și după mutarea familiei regale la Castel. Orașul devenise între timp capitală de vară iar Mănăstirea Sinaia era numită „prima mănăstire a țării”!