Părintele Gheorghe Colibaşi, mărturia slujirii neîncetate

Un om de o verticalitate morală, care impunea respect, părintele Gheorghe Popescu-Colibaşi este cunoscut între preoții vrednici ai Bucureștiului în perioada interbelică, dar și după venirea comuniștilor în România. Ridicat de acasă de securitate şi închis, revenit apoi în biserică, cu o pareză facială, urmarea celor îndurate în închisoare din cauza necolaborării sale cu regimul comunist, părintele Popescu-Colibași a lăsat ca moștenire Bisericii o lucrare importantă.

În anul 1936, împreună cu părintele Ioan Mihălcescu, fostul său profesor, părintele Gheorghe Popescu-Colibaşi alcătuia „Viaţa şi Acatistul Sfântului Pantelimon”. Un exemplar din prima ediţie a Vieţii şi Acatistului Sfântului Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon se mai păstrează încă la Parohia „Sfântul Pantelimon”-Foişorul de Foc într-un album alcătuit de familia Popescu-Colibaşi în anul 1975. Dovada acestei frumoase colaborări se află pe coperta 4 a acestei ediţii, unde se spune: „Întocmitu-s-a de iznoavă, după felurite izvoade această minunată «Viaţă şi acatist al sfântului mare mucenic şi tămăduitor Pantelimon» de către smeriţii între preoţi Gheorghe Popescu, slujitor al bisericii Sfântul Pantelimon din Bucureşti, şi Ioan Mihălcescu, parohul bisericii Amza şi Decanul facultăţii de Teologie din Bucureşti în anul mântuirii 1936, iulie 3, iar tipărirea s-a făcut în luna mai, anul 1938, când părintele Ioan Mihălcescu este Arhiereul Irineu Târgovişteanu, vicarul sfintei Patriarhii Române”. 

Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Irineu Mihălcescu - acest nou „Petru Movilă al Ortodoxiei”, cum îl caracterizase părintele profesor Ilarion Felea într-un necrolog, a fost mentorul majorităţii preoţilor care au slujit la Biserica „Sfântul Panteli­mon”-Foi­şorul de Foc din Bucureşti în timpul comunismului. Nu mai puţin de trei dintre aceş­tia, părinţii Gheorghe Popescu-Colibaşi (1900-1974), Petru Gh. Savin (1891-1977) şi Gheorghe Sorescu (1909-1985), îi fuseseră elevi în răstimpul în care ocupa funcţia de profesor agregat (1904), apoi titular (1908) la Catedra de teologie dogmatică şi simbolică la Facultatea de Teologie din Bucureşti (până în 1939), precum şi decanul facultăţii (1927-1929 şi 1933-1936).

Activitate intensă

Părintele Gheorghe Popescu- Colibaşi s-a născut într-o familie în care vrednicia preoţiei s-a transmis din tată în fiu. Între anii 1921 şi 1925, a urmat cursurile Facultăţii de Teologie din Bucureşti, obţinând licenţa cu teza de eshatologie despre „Sfârşitul lumii după ştiinţă şi Biblie”. La data de 24 octombrie 1926 este hirotonit diacon, iar la sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir (26 octombrie 1926), făcut preot şi duhovnic de arhiereul Tit Simedrea chiar în Biserica „Sfântul Pantelimon”-Foişorul de Foc din Bucureşti. În anul 1941 a fost numit ca paroh la același locaș, calitate în care s-a ocupat de lucrările de restaurare ale bisericii, grav avariată de cutremurul din 1940. Astfel, în anul 1942, biserica a fost consolidată. Cu acest prilej, au fost făcute strane noi, s-a cumpărat un clopot nou (1943) în locul celui vechi, luat de armatele nemţeşti în timpul ocupaţiei din 1916-1918. Patriarhul Nicodim i-a conferit rangul de iconom-stavrofor. A făcut parte din Comisia disciplinară a Sfintei Arhiepiscopii, din Consistoriul Protoieriei II Capitală şi, după anul 1961, din Consistoriul
Arhiepiscopiei Bucureştilor.

Arestat și bătut din greșeală

În vremurile în care comuniş­tii au ajuns la putere în ţara noastră, din nefericire, la fel ca şi ceilalţi preoţi de la Biserica „Sfântul Pantelimon”-Foişorul de Foc, părintele Gheorghe Popescu-Colibaşi a devenit o victimă a fostei Securităţi. După ce confraţii săi, părinţii Petru Gh. Savin şi Gheorghe Sorescu, intraseră în „colimatorul” fostei Securităţi, în noaptea de 18 spre 19 aprilie 1960, i-a venit rândul şi părintelui Gheorghe Popescu-Colibaşi să fie pus sub acuzaţia de „favorizare la uneltire contra ordinii sociale" (ACSAS, fond Penal, dosar nr. 59925/2, f. 5). De fapt, era vorba de o „bâlbâială” a fostei Securităţi care l-a costat pe părintele Po­pescu-Coli­başi libertatea şi sănătatea (idem, fond Penal, dosar nr. 59925/3, f. 10). Fusese confundat cu preotul Dumitru Popescu, slujitor la Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul~ de pe şoseaua Pantelimon, riscând să fie acuzat pe nedrept că a desfăşurat „activitate legionară”. Datorită acestei erori, elucidată în cele din urmă la interogatoriu, fiind confruntat cu profesorul Nicolae Popescu, care primise ajutorul bănesc al preotului respectiv, a stat în închisoare numai o lună. La 11 mai 1960, părintele Gheor­ghe Popescu-Colibaşi a fost eliberat din beciurile Securităţii (idem, fond Penal, dosar nr. 59925/1, f. 16).

Potrivit datelor culese din albumul pomenit mai sus, părintele profesor Gabriel Popescu povesteşte că „în zorii zilei de duminică, 1 decembrie 1974, PC pr. Gheorghe Popescu-Colibaşi a suferit un atac cerebral, cu hemiplagie stângă. Cu o zi înainte, de Sfântul Andrei, slujise Sfânta Liturghie şi predicase. Deşi starea sa se agrava cu fiecare ceas, a rămas conştient, a rostit aproape fără încetare fragmente de rugăciuni şi s-a închinat. (…) A închis ochii pământeşti în seara zilei de 4 decembrie 1974”.

„Clipele frumoase, calde, în curtea bisericii Sfântul Pantelimon, la invitaţia celui mai bun prieten al soţului meu, părintele Gabriel Popescu, şi, treptat, în mijlocul familiei acestuia, erau ceva cu totul deosebit. Aşa l-am cunoscut pe părintele Gheorghe Popescu-Colibaşi, tatăl celor trei fii deveniţi - graţie educaţiei şi bunei creşteri primite în familie - inginer cel mare şi teologi ceilalţi doi. Ceea ce m-a impresionat mult era atmosfera de bucurie şi plăcere manifestate tacit de părintele Popescu ori de câte ori în casa parohială veneau în vizită colegii teologi ai fiilor lui. Bineînţeles că părintele, impunător şi ferm oarecum, avea grijă să sublinieze în faţa băieţilor faptul că dânsul nu are timp de stat la vorbe, când enoriaşii au nevoie de dânsul în biserică”, mărturisea într-o scrisoare din 9 aprilie 2016 doamna Nela Stanculescu, soţia părintelui Ioan Stănculescu, fost paroh şi el la Biserica „Sfântul Pantelimon”-Foişorul de Foc.

Ateneul Sfântului Pantelimon

Albumul alcătuit de familia Popescu-Colibaşi mai aşază sub auspiciile părintelui paroh Gheorghe Popescu-Colibaşi și periodicul parohial „Ateneul Sfântului Pantelimon”. Drept mărturie, la Biblioteca Academiei Române, la cota P II 41324, se mai păstrează încă primul număr al acestei publicaţii parohiale din perioada interbelică, intitulat: „Foaea Parohială - Organ cultural al Parohiei şi Ateneului religios Sfântul Pantelimon Foişorul de Foc din Bucureşti (1941)”, editată de pr. paroh Gh. Popescu-Colibaşi şi preotul Petru Gh. Savin pentru „moralizarea şi îndrumarea credincioşilor”, având aprobarea de înfiinţare nr. 313/23 aprilie 1941 a Biroului de Cenzură. Este foarte posibil ca iniţiativa creării unui aşezământ cultural cu numele de „Ateneul Sfântului Pantelimon” să îi fi fost insuflată de către cel de la care, la sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir (26 octombrie 1926), a primit hirotonia întru preot şi duhovnic, şi anume arhiereul Tit Simedrea, primul vicar al Patriarhului Miron Cristea şi iniţiatorul cunoscutelor „Săptămâni de retragere” cu preoţii la mănăstirile din Arhiepiscopia Bucureştilor (între anii 1927 și 1932) care au generat inclusiv mişcarea de reînnoire isihastă `Rugul Aprins” de la Mănăstirea Antim din Bucureşti.