Părintele Sofian, de la Altarul Mănăstirii Antim spre cel din ceruri

Părintele Sofian Boghiu nu este doar renumitul duhovnic al bucureştenilor, al multor ierarhi şi monahi, al intelectualilor din timpul Rugului Aprins, din temniţele comuniste, ori pictorul bisericesc evlavios şi smerit, ci are de la Dumnezeu darul prezenţei discrete, al blândeţii fireşti, al bunătăţii vindecătoare şi al chemării noastre la iubirea milostivă şi la fraternitatea comunională cu un sfânt a cărui icoană stă ascunsă în inimi.

Aşa mărturisesc adesea mulţi fii duhovniceşti, care, la rându-le, sporesc evlavia şi contribuie la prelungirea slujirii sale în Biserică şi în comunitate şi după ce părintele s-a mutat trupeşte, acum două decenii, mai aproape de Domnul, aşteptând smerit o chemare şi mai binefăcătoare pentru noi toţi din mormântul său, la Sfânta Mănăstire a Sfântului Ierarh Grigorie Dascălul, de la Căldăruşani.
Părintele Sofian, originar din Basarabia, a crescut în Biserica noastră, în cele două şcoli: a ascultării monastice la Cernica şi în seminar, cu fraţii colegi, între care vrednicul de pomenire Patriarhul Teoctist şi Arhiepiscopii cu viaţă centenară pe pământ Eftimie şi Gherasim, sub oblăduirea Sfântului Episcop Chesarie al Dunării de Jos, pe atunci director al Seminarului cernican.

Mai târziu a aprofundat, deodată cu studiile teologice, şi pe cele de arte frumoase, deoarece aşa erau: dorul şi sufletul, orientate spre meditaţie, blândeţe şi delicateţe aparte, aceasta observându-se din chipul mereu îndreptat spre inimă şi nu spre cele trecătoare!

Dar şcoala adevărată a părintelui Sofian a rămas chilia, unită cu Altarul, între ele oferindu-şi fiilor sufleteşti inima blândă şi bună. Aşa s-a adăugat Colegiului „Rugul Aprins” de la Sfânta Mănăstire Antim, devenind unul dintre cei mai activi şi convingători susţinători ai rugăciunii fără încetare, ca o pregătire pentru persecuţiile dintr-o perioadă tot fără de încetare, în temniţă.

După eliberare, a continuat dorul şi pasiunea tot la Mănăstirea Antim, unde a devenit dascălul iubitor de ucenici, de la Şcoala duhovnicească a Bucureştilor, realizând, cum a observat unul dintre ucenici, Preafericitul Părinte Daniel, în comunism, „o mănăstire rezistentă!”

„Dacă spui cu atenţie rugăciunea, faptul că tu chemi numele lui Iisus Hristos în viaţa ta, aceasta te ajută mult; îţi dă spor de credinţă, spor de evlavie, spor de omenie, spor de întoarcere către tine. Pentru că e vorba de numele lui Iisus, care este un nume plin de putere; chemat în noi, lucrează. Până să se coboare mintea în inimă este un drum mai lung, dar chemându-L totuşi cu atenţie, cu luare-aminte şi cu smerenie, acest nume lucrează în noi şi ne ajută să sporim duhovniceşte.”

Arhim. Sofian Boghiu

 

Trei daruri luminoase ale prezenţei duhovniceşti

Trei pot fi luminoasele sale daruri ale prezenţei duhovniceşti în viaţa fiilor şi a fiicelor Bisericii noastre.

Mai întâi, cercetarea asiduă, atât duhovniceşte, cât şi artistică, a chipului Mântuitorului din cuget, din rugăciuni, din trăire lăuntrică, din slujire liturgică şi filantropic-duhovnicească pentru a-L reda fidel în icoană! Aşa a început şi cercetarea sa teologică, prin licenţa în teologie şi aşa a pictat, cu penelul, dar şi cu virtuţile, chipul lui Dumnezeu, care S-a imprimat şi pe blândeţea şi luminozitatea feţei sale!

În al doilea rând, părintele Sofian a cultivat dragostea faţă de chipul Mântuitorului actualizat în viaţa fiilor săi duhovniceşti, pe care i-a ascultat în scaunul spovedaniei, în convorbirile şi sfaturile duhovniceşti ca pe Hristos! Nimeni nu s-a ridicat nefolosit şi neuşurat de poverile păcatelor de sub epitrahilul blândului, înţeleptului şi iubitorului duhovnic! Se poate observa la părintele Sofian harisma ascultării de Dumnezeu, a vieţii curate şi a dăruirii, toate pentru binele şi vindecarea ucenicilor!

În al treilea rând, părintele Sofian a aprofundat ca nimeni altul în viaţa sa virtuţile şi lăsămintele testamentare ale Sfântului Antim Ivireanul, reuşind să-i aducă mult mai aproape de noi chipul său luminos din ceata sfinţilor ierarhi martiri, în icoana pictată de părintele pentru canonizare. A văzut în Sfântul Antim misionarul liturghisitor, tipograful promotor al culturii şi al limbii române, pe care a reuşit s-o urce pe Sfântul Altar! De atunci a biruit „limba dulcilor cazanii” în viaţa Bisericii noastre dreptmăritoare.

Părintele Sofian prelungeşte slujirea evlavioasă pe pământ, de la altarul văzut şi urcă, la propunerea, în Sfântul Sinod, de către ucenicul său, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, uşor spre Altarul Domnului, spre a se adăuga sfinţilor rugători pentru binele, mântuirea şi ajutorul nostru. Sunt de aşezat la inimile rugătoare şi câteva îndemnuri din viul vieţii sfinte a părintelui Sofian, duhovnicul, rugătorul şi blândul nostru sfătuitor: „Dacă spui cu atenţie rugăciunea, faptul că tu chemi numele lui Iisus Hristos în viaţa ta, aceasta te ajută mult; îţi dă spor de credinţă, spor de evlavie, spor de omenie, spor de întoarcere către tine. Pentru că e vorba de numele lui Iisus, care este un nume plin de putere; chemat în noi, lucrează. Până să se coboare mintea în inimă este un drum mai lung, dar, chemându-L totuşi cu atenţie, cu luare-aminte şi cu smerenie, acest nume lucrează în noi şi ne ajută să sporim duhovniceşte”.