„Patriarhatul la care Biserica Română Ortodoxă are tot dreptul“

Ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rang de Patriarhie a fost discutată cu insistenţă încă din toamna anului 1924 în mediul politic şi eclezial românesc. Acest lucru este reflectat şi în presa vremii, care publică articole prin care pregăteşte societatea românească pentru înfiinţarea Patriarhiei Române.

Cel mai important ziar al vremii, Universul, publica pe prima pagină a ediţiei sale de marţi, 9 decembrie 1924, articolul cu titlul: „Patriarhatul României. Părerile d-lui N. Iorga”. Aici, marele nostru istoric expune motivele pentru care susţine înfiinţarea Patriarhatului la noi în ţară: „pentru că vecinii noştri ortodocşi îl au” şi, în continuare, aduce date istorice legate de patriarhatele sârb şi bulgar, subliniind că patriarhiile vechi sunt dominate de greci, iar ruşii au Patriarhie din secolul 16. Numai noi suntem singurul mare popor ortodox care nu avem Patriarhie, mai ales că în istorie „la sfârşitul secolului al XVI-lea mitropolitul Moldovei avea, - recunoscute în toată ortodoxia, - semnele demnităţii patriarhale”.

Iorga vorbeşte de unitatea panortodoxă pe bază federativă. Remarcă importanţa mitropoliilor de la noi şi de ce mitropolitul de la Bucureşti trebuie să poarte titlul de Patriarh. El arată foarte clar că Patriarhatul înseamnă „prestigiul suprem într-o Biserică Naţională cu trecut istoric”.

Tot în Universul apare pe prima pagină, joi, 11 decembrie 1924, textul cu titlul: „Mitropolitul Nectarie al Bucovinei despre necesitatea ridicării scaunului de mitropolit primat la rangul de patriarhat”. El argumentează înfiinţarea Patriarhiei Române şi mai ales dreptul Mitropolitului Primat de a fi Patriarh. Textul Mitropolitului Bucovinei se încheie exprimând foarte direct acest lucru: „Noi trebue să dăm cinstea cuvenită mitropolitului nostru primat şi să ridicam scaunul lui la acel rang, care să-i dea posibilitatea a vorbi în numele ortodoxiei, adică să-i dăm rangul de Patriarh”.

Acestor opinii pertinente, care susţineau înfiinţarea Patriarhiei Române, li se adaugă şi un articol din arcul guvernamental, mai exact susţinerea directă venită de la Ministerul Cultelor. Titularul acestui minister publică sâmbătă, 13 decembrie 1924, tot în Universul, un articol sugestiv intitulat: „Patriarhatul ortodox român”. Textul are ca subtitlu: „Declaraţiile ministrului cultelor”. În urma solicitărilor presei, ministrul Alexandru Lapedatu face această declarație publicată în Universul legată de necesitatea înfiinţării Patriarhiei Române.

Mai întâi prezintă raţiunile înfiinţării ei, apoi răspunde întrebării dacă Biserica Ortodoxă Română şi statul român pot institui un Patriarhat în România. Răspunsul său este foarte clar: „Negreşit că da, Biserica noastră e autocefală, iar Statul suveran. Biserica şi Statul îşi pot da aşadar organizaţia ce cred că convine mai bine necesităţilor şi intereselor lor. Pentru chestiunea de faţă, cu atât mai vârtos, cu cât, prin instituirea unui Patriarhat român, nu se schimbă absolut nimic în constituţia organică actuală a Bisericii noastre şi nu se aduce nici o atingere, de nici un fel, raporturile sale cu Biserica ecumenică a Răsăritului, singura cu care Biserica română ortodoxă se găseşte în legătură, ce priveşte unitatea dogmelor”.

În continuare prezintă cum se vor desfăşura etapele pentru înfiinţarea Patriarhiei Române şi recunoaşterea ei de către statul român. La finalul articolului răspunde şi la întrebarea când o să fie înfiinţată Patriarhia Română. „Cât mai curând. Poate chiar după sărbători. În tot cazul, Consiliul ecumenic de la Ierusalim, din mai viitor, la care Biserica ortodoxă română va participa, trebuie să ne găsească cu Patriarhatul instituit”.

Este clar că a fost o voinţă bisericească, dar şi una politică pentru ca Biserica Ortodoxă Română să fie ridicată la rang de Patriarhie, pentru a fi reprezentată corespunzător la întâlnirea panortodoxă de la Ierusalim, programată pentru luna mai 1925, pentru a marca 1.600 de ani de la Primul Sinod Ecumenic de la Niceea din 325.

Duminică, 14 decembrie 1924, publicaţia condusă de Stelian Popescu, Universul, publica pe prima pagină editorialul „Patriarhatul Bisericii române ortodoxe”. Textul anunţa că „s-a hotărât înfiinţarea Patriarhatului român”. E clar că după declaraţia ministrului Lapedadu, găzduită de Universul cu o zi înainte, editorialistul trage concluzia că Statul şi Biserica s-au înţeles să înfiinţeze Patriarhia Română. El precizează de la început că acest lucru „nu va modifica întru nimic organizarea Bisericii noastre ortodoxe creştine”.

Mai mult, aduce argumente în plus pentru înfiinţarea Patriarhiei Române, în concordanţă cu mişcările politice internaţionale şi mai ales situaţia geopolitică, provocată în spaţiul ortodox de Revoluţia bolşevică din 1917, care modifică radical importanţa în lumea ortodoxă a Bisericii Ortodoxe Române.

Editorialistul face şi o scurtă trecere în revistă a situaţiei religioase din Europa, insistând mai ales pe cea din est, dar neuitând să menţioneze şi eforturile făcute de papii Benedict al XV-lea şi Pius al XI-lea pentru îndepărtarea efectelor Marii Schisme din 1054. Nu uită să amintească şi de problemele pe care le are Patriarhia Ecumenică cu statul turc, dar mai ales regimul dur pe care-l impune puterea bolşevică Bisericii Ruse.

În acest context politico-religios complicat din lumea ortodoxă, editorialistul ziarului Universul subliniază în finalul articolului său: „De aceea înfiinţarea patriarhatului român prezintă şi o importanţă de ordin politic, dată fiind situaţia în care se găsesc celelalte biserici ortodoxe şi patriarhate din Orient”.

Un alt articol dedicat necesităţii înfiinţării Patriarhiei Române apare în Universul pe 24 decembrie 1924, ca editorial sub titlul: „Patriarhatul român”. Foarte interesant că articolul este scris în Ajunul Crăciunului şi este semnat de Alexandrina Gr. Cantacuzino. Editorialul din deschidere ne spune că „toţi credincioşii ortodocşi au simţit o nespusă mulţumită la înştiinţarea înfiinţării Patriarhatului român ortodox, menit a da Bisericii naţionale adevărata ei înrâurire în Orientul european”. Apoi arată că Biserica noastră merită această ridicare la rang de Patriarhie: „Nici o biserică ortodoxă nu merită mai mult ridicarea ei la acest înalt rang ca Biserica românească”, pentru că ea „a fost scutul creştinismului în Orient, mai mult ca oricare alta”.

Este subliniat rolul pe care l-au jucat voievozii noştri în sprijinirea şi apărarea patriarhiilor ortodoxe aflate sub stăpânire otomană. Dar mai ales rolul Bisericii în păstrarea identităţii noastre: „Bisericei apărătoare de lege şi de neam, bisericei păstrătoare de datini i se datora această cinste pe care şi-a câştigat-o prin nemăsuratele ei jertfe”. Acum însă, când se pregăteşte să devină Patriarhie, trebuie să ştie că această demnitate „cere o concepţie bine stabilă de rostul mare ce îl are, de sacrificiile financiare ce trebuie să se facă de către stat pentru a-i asigura toată strălucirea şi putinţa să-şi îndeplinească menirea şi în ţară şi peste hotare”.

În articol se subliniază că ridicarea la rang de Patriarhie a Bisericii Ortodoxe Române nu trebuie să fie doar o schimbare de denumire, ci în primul rând o creştere în importanţă atât în plan intern, cât şi extern. „Patriarhatul la care Biserica română ortodoxă are tot dreptul şi care se impune de interesele noastre creştineşti, politice şi naţionale nu-şi poate avea rostul lui decât asigurându-i conducerea efectivă bisericească şi dându-i mână liberă în toate chestiunile ce privesc biserica. Patriarhatul pentru noi cere ministerul sufletelor în fine înfiinţat şi cel chemat a-l conduce trebue să fie stăpân pe arhi­erescul lui tron, neavând a da socoteală de munca lui decât lui Dumnezeu”.

Autoarea articolului subliniază că societatea românească aşteaptă „cu înfrigurare înfiinţarea patriarhatului român, omagiul de recunoştinţă ce neamul românesc întregit îi aduce Bisericii mame, Bisericii ocrotitoare, Bisericii tuturor năzuinţelor şi a tuturor nădejdilor noastre...”

Din aceste texte vedem că societatea românească a fost pregătită pentru înfiinţarea Patriarhiei Române, care va avea loc în anul 1925. Mai vedem că acest demers bisericesc are tot sprijinul statului român, care este implicat în realizarea acestui obiectiv extrem de important pentru România.