„Patriarhul Justinian era nelipsit de la concertele de colinde”

Concertele de colinde organizate la Patriarhia Română în preajma sărbătorii Nașterii Domnului în vremea arhipăstoririi vrednicului de pomenire Patriarh Justinian Marina erau prilej de delectare pentru bucureștenii de rând, în condițiile unui regim comunist opresiv. Despre atitudinea celui de-al treilea Patriarh față de muzica bisericească ne-a vorbit pr. prof. univ. dr. Nicu Moldoveanu, primul doctor în muzică al Institutului Teologic de Grad Universitar din București, cu o carieră de mai bine de patru decenii la catedra acestei instituții.

Preacucernice părinte profesor, care era situația învățământului teologic la întronizarea Patriarhului Justinian Marina?

Atunci când a fost întronizat Patriarhul Justinian, totul trebuia luat de la început și reorganizat cât mai repede. De aceea, trebuia să găsească modalitățile potrivite și să ia toate măsurile pentru reînființarea cel puțin a seminariilor și institutelor teologice pe baze noi, cu personal select, cu programe și manuale noi, dar și a revistelor bisericești, nemaivorbind de renovări sau de construcții noi. S-a întâmplat să fie chiar atunci vremuri foarte grele pentru țara noastră: fusese Războiul al Doilea Mondial, după aceea se abătuse la noi o foamete cumplită, fuseseră desființate cele peste 40 de școli de cântăreți bisericești, dar și seminariile teologice și facultățile, academiile și institutele teologice din toată țara. Școlile de cântăreți n-au mai putut fi niciodată reorganizate, în schimb, au fost reînființate doar șase seminarii teologice pentru toată țara, la București, Buzău, Neamț, Cluj, Caransebeș și Craiova, la început cu studii de doi și trei ani, iar din 1955, de cinci ani.

Cum arătau catedrele de muzică bisericească ale școlilor teologice în acest nou context?

Institutele teologice au rămas doar două, la București și la Sibiu, iar Patriarhul Justinian și Sfântul Sinod le-au adăugat câte o Catedră de muzică bisericească și ritual, compensând oarecum lipsa seminariilor teologice de 8 clase și a școlilor de cântăreți bisericești de 4 ani, unde se învăța suficientă cântare bisericească.

La București a fost numit profesorul, dirijorul și compozitorul Nicolae C. Lungu (1900-1993), care, între anii 1934 și 1948, condusese Societatea Corală „România”, înființată chiar de el. Devenind dirijorul corului Catedralei Patriarhale, a integrat aici cea mai mare parte a acestei Societăți Corale vestite în țară și peste hotare și desființată de noul regim. Asistent la Institutul Teologic Universitar din București a fost numit pentru câțiva ani (1949-1954) arhidiaconul de la Catedrala Patriarhală, Anton V. Uncu, care fusese profesor de psaltichie la Seminarul „Nifon Mitropolitul” din București, urmând, în 1936, marelui profesor-protopsalt Ion Popescu-Pasărea, retras la pensie. La Institutul de la Sibiu a fost numit conferențiar preotul dirijor și compozitor Gheorghe Șoima (1911-1985) și ceva mai târziu a fost numit asistent diaconul Ioan Gh. Popescu, iar din 1985 lector titular. În anul 1963, s-au organizat la institutul bucureștean cursuri de doctorat pentru această specialitate, primul doctor fiind subsemnatul, în 1974, apoi profesor, conducător de doctorat până în 2010 și în continuare consultant și colaborator.

Care a fost contribuția Patriarhului Justinian la dezvoltarea muzicii biseri­cești?

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, având Întâistătător pe vrednicul de pomenire Patriarh Justinian Marina, a hotărât editarea tuturor cărților de cântări bisericeşti, atât pe notaţia psaltică, păstrând toate semnele sau neumele de după reforma hrisantică - sistema nouă de la 1814, cât şi pe cea liniară, pe portativ, cu acelaşi text sub fiecare dintre ele, aşezate în pagină paralel sau suprapus, aşa încât să se poată urmări ambele feluri de notaţie deodată sau să se poată cânta ori pe o notaţie, ori pe alta de către toată lumea. Această acţiune nobilă „a fost şi rămâne o mare agonisită pentru Biserica noastră, fiind o primă şi importantă etapă a valorificării zestrei muzicale bisericeşti ca bun de mare preţ al spiritualităţii noastre dreptmăritoare”, cum spunea ceva mai târziu, după cincizeci de ani, un alt Patriarh vrednic de pomenire, Teoctist Arăpaşu, martor ocular al întregii acţiuni.

Cu toate greutăţile întâmpinate, venite din toate părţile, Sfântul Sinod era perfect conştient că slujbele şi în general tot cultul divin public trebuiau să rămână nealterate şi neclintite, iar credincioşii să fie permanent angrenaţi şi angajaţi în activitatea liturgică, precum la începutul creştinismului, când toată suflarea participa activ la slujbele bisericeşti, mai ales la Sfânta Liturghie.

Cum s-a realizat proiectul uniformizării cântărilor bisericești pe ambele nota­ții muzicale?

Patriarhul Justinian a ales trei profesori, muzicieni bine pregătiți în ambele notații muzicale și cu rezultate strălucite în activitatea pedagogică desfășurată în domeniu. Aceștia erau: Nicolae Lungu, de care am amintit deja, fost profesor de muzică la mai multe licee de vază din București, la Seminarul Pedagogic Universitar „Titu Maiorescu”, inspector general de muzică pe țară, întemeietorul și dirijorul fostei Societăți Corale „România”, dirijorul corului Catedralei Patriarhale - care astăzi îi poartă numele - și, din 1949, conferențiar universitar, titularul Catedrei de muzică bisericească, ritual și tipic de la București; Ion Croitoru (1884-1972), fost profesor de muzică la mai multe licee din Ploiești și București, profesor universitar la Academia de Muzică Religioasă din București, dirijor al Corului Radio București; preotul Grigore Costea (1882-1963), fost profesor de psaltichie la seminariile teologice de la Galați și de la Sfânta Mănăstire Cernica, apoi la Seminarul Central din București între anii 1936 şi 1941, urmându-i marelui profesor Ion Popescu-Pasărea.

Din inițiativa regretatului Patriarh Justinian Marina și cu sprijinul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, acești trei străluciți muzicieni au depus o muncă titanică de selectare a celor mai reprezentative, mai expresive și mai bine alcătuite cântări psaltice, reproduse fie în întregime, fie cu formule melodice combinate din mai multe variante existente deja la marii protopsalți români.

Cum se organizau concertele de colinde de Crăciun în vremea păstoririi Patriarhului Justinian?

Având în vedere că în vremea aceea Biserica și școlile teologice constituiau singura oază de spiritualitate, multă lume era dornică să asculte concertele de colinde ce se pregăteau și se susțineau în a doua jumătate a lunii decembrie din fiecare an, într-un cadru restrâns și supravegheat cu sporită atenție de organele civile, prin Departamentul Cultelor, care trebuia să avizeze orice program artistic al școlilor teologice. Patriarhul Justinian era nelipsit de la concertele de colinde organizate mai întâi la Seminarul Teologic, apoi la Institutul Teologic Universitar, unde totdeauna era însoțit de colaboratorii săi, dar și de unii compozitori, invitați special de către Patriarh. Astfel, mulți ani l-au însoțit compozitorii Ioan D. Chirescu și Mircea Chiriac la concertul susținut de studenții teologi, pregătiți de prof. Nicolae Lungu.

Asta era prima fază, căci în Ajunul Crăciunului concertau la Palatul Patriarhiei, în Sala Sinodală, cele trei formații corale: cea de la Catedrala Patriarhală, condusă de profesorul, compozitorul și dirijorul Nicolae Lungu; cea de la Biserica „Domnița Bălașa”, condusă de profesorul, compozitorul și dirijorul Ioan D. Chirescu, și cea de la Biserica „Sfântul Spiridon”-Nou, condusă de profesorul Leonida Simulescu. Era, de fapt, o veritabilă confruntare și întrecere între cei doi titani ai muzicii românești: Nicolae Lungu și Ioan D. Chirescu. Era o atmosferă de mare intensitate artistică și de satisfacție sufletească pentru toți cei invitați la acest concert. La sfârșit, Patriarhul Justinian oferea personal fiecărui corist câte o pungă cu colindețe. Tot la Palatul Patriarhiei se desfășura, în ziua de 2 ianuarie, concertul de colinde al Coralei preoților din Capitală, dirijată până în 1975 de preotul compozitor Ion Popescu-Runcu.