Patriarhul Justinian, Mănăstirea Radu Vodă şi Sfântul Nectarie

Venit în 1948 la cârma Bisericii Ortodoxe Române, Patriarhul Justinian Marina a găsit o Biserică slăbită, într-o societate demoralizată şi în curs de a fi aspru oprimată. Programul său de refacere a clădirilor bisericeşti a fost unul dintre cele mai vaste din istorie. Aceasta o afirm trecând cu privirea peste sutele de plicuri cu fotografii din timpul păstoririi Patriarhului Justinian conţinând: biserici, case parohiale, diferite aşezăminte nou-construite, refăcute parţial sau în întregime. Datorită arhivei minuțios păstrate, azi putem cunoaşte imaginile acestor demersuri uimitoare începute de către Patriarhul Justinian, imediat după venirea sa la cârma Bisericii noastre. Mănăstirea Radu Vodă din Bucureşti este unul dintre monumentele salvate de curajosul patriarh care, fără să bănuiască, avea să-i pregătească locaş de venerare Sfântului Ierarh Nectarie. Aceste lucruri nu sunt decât planurile neştiute ale lui Dumnezeu pe care noi doar le descoperim peste ani.

După secularizarea din 1864, Mănăstirea Radu Vodă a intrat într-un declin atât edilitar, cât şi duhovnicesc. Ea a devenit parohie de rang secundar, incinta i s-a demolat pentru ca în 1893 să se construiască o clădire mare, care să servească drept internat pentru studenţii teologi. Biserica nu mai avea înfăţişarea de odinioară. Turlele se prăbuşiseră, ferestrele fuseseră lărgite în maniera neogotică din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, pictura a fost refăcută în stil renascentist, în ulei, de pictorii Mişu Pop şi C. Lecca. Icoanele bisericii au fost repictate grosolan, ceea ce le-a micşorat valoarea. Aşa a găsit acest locaş Patriarhul Justinian. În plus, în 1951 el a fost presat să cedeze clădirea fostului internat teologic unei „Şcoli de activişti” pentru doi ani, dar înstrăinarea s-a prelungit până în 1965. Activiştii au răzuit crucile sculptate în piatră aflate pe coloanele de la intrarea în fostul internat, fapt observabil şi azi, semnalat de ucenicul Patriarhului Justinian, vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist Arăpaşu.

Am descoperit mai multe scrisori în care Patriarhul Justinian cerea insistent preşedintelui Consiliului de Stat, Primăriei oraşului Bucureşti și altor autorități să elibereze şi să înapoieze Bisericii imobilul de lângă Biserica Radu Vodă (acum transformată în depozit de şcolile de alături). Demersurile au avut succes. Drept urmare, Serviciul tehnic al Patriarhiei (înfiinţat anume, având ca funcţionari pe cei mai buni specialişti: arhitecţi, ingineri etc.

pentru restaurarea monumentelor bisericeşti) a şi început lucrările de restaurare a bisericii şi incintei fostei Mănăstiri Radu Vodă (desfiinţată în 1960). Şeful lucrărilor a fost cunoscutul arhitect Ştefan Balş, alături de ginerele Mitropolitului Tit Simedrea, inginerul Dumitru Popescu, un foarte bun specialist.

Între anii 1968 și 1973, biserica Mănăstirii Radu Vodă şi-a recăpătat maiestuozitatea de altădată, fiind consolidată şi restaurată integral. Aflat pe latura de nord a bisericii, bătrânul turn al clopotniţei a fost şi el restaurat şi dotat cu clopote noi. Clădirea internatului teologic era acum înnoită, consolidată şi înălţată cu încă două niveluri (etaj şi mansardă) pentru clasele şi internatul elevilor Seminarului Teologic mutat aici. Patriarhul Justinian venea adesea să vadă stadiul lucrărilor. S-au păstrat şi fotografii ale vizitelor sale. Dintr-un bloc de marmură albă rămas neutilizat după lucrările de la Biserica Domniţa Bălaşa, el a dispus să i se realizeze mormântul în biserica de la Radu Vodă, în zona trecerii din pronaos în naos, în partea stângă, vizavi de mormântul domnitorului ctitor, Radu Mihnea. Renumitul sculptor Constantin Joja, fost membru al Rugului aprins, a executat sculptura atât de frumos, precum se vede şi astăzi. Atunci când patriarhul venea la Radu Vodă să observe lucrările, arhitecţii, şeful de şantier încercau cu toţii să-i abată privirea şi paşii dinspre viitorul său mormânt. Însă patriarhul, cu mult realism, insista anume să meargă să privească locaşul unde trebuia să aştepte Învierea cea de obşte, aşa cum glăsuieşte o inscripţie de pe una dintre laturile mormântului său.

Biserica, redeschisă în haină strălucitoare, a fost redată slujirii în data de 25 ianuarie 1973, când se prăznuia patronul Seminarului Teologic, Sfântul Ierarh Grigorie Teologul. Patriarhul a asistat la Sfânta Liturghie săvârşită de episcopii săi vicari. Peste ani, în 1998, la Radu Vodă se înfiripa o obşte de monahi, aşa cum şi-ar fi dorit Patriarhul Justinian, proiect realizat de ucenicul său, Patriarhul Teoctist. Aici, în această voievodală ctitorie, cu peste 20 de monahi slujitori, şi-a găsit locaş de venerare marele făcător de minuni şi vindecător de boli, Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina. Sfintele sale moaşte au fost aşezate în 2002 în biserică, de către stareţul de atunci, actualul Arhiepiscop al Râmnicului, Înaltpreasfințitul Varsanufie Gogescu. Puţini ştiu însă că Patriarhul Justinian Marina a fost în pelerinaj în insula Eghina în luna mai a anului 1971. Am descoperit în fototeca Bibliotecii Sfântului Sinod imagini cu Întâistătătorul de atunci al Bisericii noastre sărutând sfintele moaşte ale marelui ierarh. Cu ocazia unei vizite întreprinse în Grecia şi Etiopia, Patriarhul Justinian şi însoţitorii săi: Mitropolitul Nicolae Corneanu, Episcopul Vasile Coman, pr. prof. Dumitru Stăniloae ş.a., au avut ocazia de a se ruga la mormântul Sfântului Ierarh Nectarie în ziua de 6 mai 1971. Sfântul Nectarie fusese canonizat în 1961 şi era deja cunoscut ca mare vindecător de boli. Cine nu se minunează de faptul că Patriarhul Justinian a înviat ctitoria lui Radu Vodă, că şi-a gătit locaş de veşnică odihnă şi a lăsat mănăstirea gata reparată pentru a deveni un centru monahal misionar pentru ajutorul sufletesc al creştinilor din Capitală? Şi aceasta cu mijlocirea şi faptele minunate săvârşite continuu de Sfântul Nectarie, ale cărui sfinte moaşte sunt aşezate la căpătâiul Patriarhului Justinian Marina.

Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru sfinţii, părinţii şi păstorii de care ne-a învrednicit şi nu putem decât, având cuget smerit, să ne rugăm să fim la înălţimea chemării noastre de slujitori ai Evangheliei iubirii lui Hristos.