Patriarhul Justinian Marina, comemorat la Galați

Personalitate efigie a Bisericii Ortodoxe Române din primele trei decenii ale perioadei comuniste în România, Patriarhul Justinian Marina (1948‑1977) a fost mentorul spiritual înțelept și coordonatorul dibaci al întregului ansamblu spiritual și administrativ al Bisericii creștine majoritare din țara noastră, dovedindu‑se un strateg fără egal, în vreme de cumplite încercări pentru Biserică, pentru ierarhi, clerul de mir, monahi și credincioși. A fost patriarhul care s‑a identificat cu Biserica pe care o păstorea, luându‑și asupra sa cele mai grele probleme pentru a căror rezolvare a luptat cu îndârjire, demnitate și sacrificiu. Cu inteligență și perseverență a creat o strategie de rezistență în fața măsurilor represive ale propagandei ateiste și a ingerințelor puterii seculare de atunci în viața Bisericii Ortodoxe, fiind vocea curajoasă și responsabilă care a luat apărarea ierarhilor șicanați, a preoților și monahilor încarcerați fără vină, protestând vehement împotriva campaniei de dărâmare a bisericilor, a desființării așezămintelor monahale și luând atitudine față de împingerea la periferia societății românești a celor care se încăpățânau să mărturisească pe față credința ortodoxă.

La inițiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Întâistătătorul de astăzi al Bisericii Ortodoxe Române, anul 2017 - când s‑au împlinit 40 de ani de la mutarea la cereștile locașuri a vrednicului de pomenire Patriarhul Justinian - a fost declarat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română. În Arhiepiscopia Dunării de Jos, comemorarea proclamată de forul suprem al Bisericii noastre, în preajma sorocului mutării la cele veşnice, a fost marcată printr‑o conferință organizată de Centrul eparhial la Galați, în Aula Magna a Facultății de Istorie, Filozofie și Teologie din cadrul Universității „Dunărea de Jos”, conferință susținută de IPS Părinte Arhiepiscop Casian, chiriarhul locului și profesor universitar în cadrul Departamentului teologic din universitatea respectivă, intitulată: Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului.

Au fost prezenți profesori universitari din cadrul Departamentului teologic, profesori de religie din învățământul liceal și gimnazial, preoți, studenți teologi, dar și de la alte facultăți, elevi seminariști, credincioși ortodocși.

Dată fiind ponderea specializării auditorilor, conferențiarul a dat o direcție teologică excursului său, cu referire la actul pomenirii Patriarhului Justinian.

„Îndatorirea de a pomeni pe înaintași, precum și faptele lor mărețe în folosul comunității creș­tine, al semenilor - a spus Înaltprea­sfințitul Părinte Casian - vine de la Mântuitorul Iisus Hristos Care, la Cina cea de Taină, Şi‑a îndemnat ucenicii zicându‑le: «Aceasta să faceți întru pomenirea Mea» (Luca 22, 19). Aceste cuvinte «pomenirea Mea» reprezintă mesajul profund al trecerii de la viața pământească la una cerească, transcenderea și transfigurarea umanului în Împără­ția lui Dumnezeu. Primul care a solicitat pomenirea a fost tâlharul de pe cruce, răstignit de‑a dreapta Fiului lui Dumnezeu, care s‑a rugat zicând: «Pomenește‑mă, Doamne, când vei veni întru Împărăția Ta» (Luca 23, 42).

Cele dintâi pomeniri au fost făcute întru amintirea martirilor pentru credința în Hristos, iar primele locuri de comemorare a acestora au fost, la începutul creștinismului, catacombele și cimitirele marilor orașe din Imperiul Roman, unele păstrate, prin darul lui Dumnezeu, ca mărturie până în vremea noastră. Memoria și pomenirea celor adormiți arată lumina credinţei în Înviere, temelie a vieţii Bisericii. De aceea, când se sfințește un Altar de biserică rostim solemn: «Veșnică pomenire ctitorilor sfântului locașului acestuia!» Biserica este și aducerea aminte de toate cele ce s‑au făcut pentru mântuirea noastră, punându‑ne îndatorirea de a‑i pomeni pe membrii ei. La prohodirea unui decedat, ca o concluzie a întregii slujbe a Înmormântării, slujitorul bisericesc se roagă lui Dumnezeu, rostind pentru cel trecut din această viață: «Și‑i fă lui veșnică pomenire», iar poporul prezent la slujbă cântă «Veșnică pomenire!»

Dacă pe orice creștin care a mărturisit în viața lui credința ortodoxă suntem datori să‑l pomenim, cu atât mai mult se cuvine să facem aceasta cu cei care au fost povățuitori și îndrumători vrednici ai slujitorilor și creștinilor Bisericii noastre, după îndemnul prea bine cunoscut al Sfântului Apostol Pavel: «Aduceți‑vă aminte de mai‑marii voștri, care v‑au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviți cu luare aminte cum și‑au încheiat viața și le urmați credința» (Evrei 13, 7). Această aducere aminte (anamneză) înseamnă, după cum vă dați seama, pomenirea înaintașilor care au iubit Biserica și au lucrat în viața lor cele necesare pentru apărarea și propășirea ei”.

„Am arătat toate acestea - a continuat Chiriarhul Arhiepiscopiei Dunării de Jos - ca să înțelegem de ce Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ne‑a cerut să nu‑l uităm pe veșnicul de pomenire Patriarhul Justinian Marina, care are în juru‑i ca «un nor de mărturii» pe toți mărturisitorii credinței din perioada comunistă. De altfel, persecuțiile la care au fost supuși slujitorii bisericești și creștinii de către regimul ateu comunist se aseamănă foarte mult cu cele din perioada primelor veacuri creștine.

Voi, tinerii, v‑ați născut, din fericire, în vremuri de libertate, dar această stare de libertate s‑a născut prin sângele martirilor, aidoma începutului creștinismului, după cum zicea scriitorul și apologetul Tertulian, la sfârșitul veacului al II‑lea: «Sămânță a creștinilor este sângele martirilor» (Apologeticul L, 13).

Patriarhul Justinian a trăit drama martirizării Bisericii în fruntea căreia se afla. Dar Dumnezeu i‑a dat putere ca să treacă peste multe și grele încercări în fața cărora altul poate că s‑ar fi descurajat. A fost ierarhul providențial care și‑a asumat misiunea de Întâistătător al Bisericii din România, luptând cu curaj - nu de puține ori de unul singur - împotriva opresorilor din aparatul de stat.

S‑a străduit să nu fie închise bisericile, așa cum se întâmpla în celelalte țări majoritar ortodoxe dimprejur și, prin manevre abile și stăruitoare, a reușit această perfor­manță, salvând mii de suflete de la îndoctrinarea atee. Regimul totalitar și anticreștin făcea presiuni să se închidă bisericile. Patriarhul a protestat vehement, uzând de toate căile oficiale de apărare a drepturilor românilor de a‑și exprima credința și a se ruga în bisericile ridicate de înaintași. Cei din fruntea statului român, dacă n‑au putut închide bisericile, au purces la acțiuni de închidere a slujitorilor în tem­nițele comuniste, intentându‑le procese pentru vino­vă­ții imaginare. 2.500 de preoți închiși, torturați și umiliți; 2.500 de familii de preoți care au fost condamnate la o viață privată de libertăți, de demnitate și de trăire la limita subzistenței; mii de călugări şi călugăriţe dați afară cu brutalitate din mănăstiri și condam­nați să trăiască în lume, în condiții mizere și într‑o permanentă stare de șicanare și de nesiguranță a vieții.

Văzând că se înăspreau perse­cu­țiile și se zguduiau din temelii așezămintele bisericești, Patriarhul Justinian s‑a ridicat cu curaj împotriva abuzurilor statului. În anul 1958 a adresat o scrisoare lui Gheor­ghe Gheorghiu‑Dej, liderul comunist din România și, la acea dată, secretar general al Partidului Comunist, în care fără temere a protestat față de măsurile draconice aplicate Bisericii Ortodoxe Române, slujitorilor și credincioșilor eiÎ. IPS Părinte Casian dând citire unor pasaje din scrisoarea respectivă, care a ajuns pe masa de lucru a lui Gheor­ghe Gheor­ghiu‑Dej, partici­pan­ții la conferință au aflat că Patriarhul Justinian acuza cu nemaipomenit curaj regimul conducător că: „Încearcă intimidarea unor ierarhi, prin împuterniciții de culte; a încarcerat preoți pe nedrept, acuzându‑i neîntemeiat de legionarism; a interzis activitățile cooperatiste din mănăstiri, lăsând așezămintele monahale fără suportul existenței zilnice; a încălcat mai multe drepturi fundamentale ale creștinilor orto­docși, înscrise în Constituția țării; a expropriat abuziv posesiunile funciare ale parohiilor și ale mănăstirilor, fără recompensarea acestor pierderi; persecută pe copiii familiilor de preoți care nu sunt primiți să studieze în licee și facultăți, ori sunt exma­triculați fără vină chiar din anii terminali etc.”.

Drept protest, patriarhul a simulat o intenţie de retragere de la cârma Bisericii, pentru o scurtă perioadă de timp:

„Cumpănind bine situația din țară, vrednicul de pomenire Întâistătătorul de atunci al Bisericii Ortodoxe Române, a făcut poate și unele concesii nevoite puterii seculare, dar impuse ca prin astfel de elastică diplomație să poată asigura existența Bisericii. Stigmatul de «Patriarhul roșu» a fost un slogan al forțelor dușmănoase echilibratului ierarh, pe care istoria adevărată a acelor vremi nu l‑a validat, din lipsa probelor peremptorii.

S‑a înconjurat în lucrarea sa vrednică și tenace, expusă în parte în volumele intitulate Apostolat social, de colaboratori extrem de valoroși și de fideli cauzei Bisericii pe care patriarhul o slujea. Doi autentici tineri oameni de cultură, Andrei Scrima și Bartolomeu Anania, stăteau mereu în posturi mărunte la Reședința Patriarhală, fiind consilierii apropiați ai patriarhului. Ei l‑au considerat pe cel pe care‑l comemorăm ca un om sfânt din tinerețea lui.

La hirotonia întru arhiereu, Justinian Marina mărturisea, între altele: «Am venit ca acolo unde este gâlceavă să aduc pace; unde este disperare să aduc speranță; unde este întuneric să aduc lumină». Pentru împlinirea acestor deziderate n‑a precupețit nici un efort întreaga‑i viață.

Această figură luminoasă și maiestuoasă o comemorăm noi astăzi cu recunoștință și cu rugăciune fierbinte la Dumnezeu, ca să‑i facă parte de binemeritată odihnă pentru toată truda vieții în slujba Bisericii Ortodoxe Române, pe care a iubit‑o din tot sufletul său”, a spus IPS Părinte Arhiepiscop Casian către finalul conferinței sale.

A dat citire, apoi, unor secvențe biografice și câtorva mărturii revelatoare din volumele semnate de doi colaboratori apropiați ai Patriarhului Justinian, în care este evocată personalitatea marelui ierarh: Pr. Constantin Pârvu, Patriarhul Justinian. Mărturii, fapte și adevăr, București, 2005, și dr. George Stan, Părintele Patriarh Justinian Marina, București, 2005.

Un interes aparte au suscitat două albume personale ale arhipăstorului Dunării de Jos cu fotografii inedite în care sunt surprinse instantanee din viața și activitatea Patriarhului Justinian.

La sfârșitul conferinței, apreciată de către cei prezenți, a fost vizionat un scurt film documentar despre viața Patriarhului Justinian, preluat după emisiunea „Universul cre­din­ței” a Televiziunii Române, unele sec­vențe ilustrând prezența patriarhului în Arhiepiscopia Dunării de Jos.

În loc de concluzie a interesantei întâlniri, conferențiarul a declarat: „Chipul luminos al Patriarhului Justinian trebuie cunoscut mai întâi de toate de cei care nu au avut parte, în viața lor, fiind tineri, să se informeze de unele aspecte ale vieții sale, ca preot, ca ierarh și ca patriarh al Bisericii noastre, într‑o perioadă extrem de grea de perse­cuții, perioadă pe care el a reușit, prin rugăciune, împreună cu Sfântul Sinod de atunci, cu clerul și credincioșii, s‑o străbată într‑un chip pilduitor. S‑a evocat lupta lui pentru a depăși propaganda atee foarte insistentă în societate; s‑a luptat apoi pentru a menține bisericile deschise, una din cele mai mari realizări, aș spune din toate țările socialiste din Europa”.

Duminică, 26 martie 2017, în toate bisericile de enorie și în mănăstirile din Arhiepiscopia Dunării de Jos, la inițiativa IPS Părinte Casian, preoții au făcut rugăciuni de pomenire a fericitului întru adormire Justinian Patriarhul şi au prezentat participanților la Sfânta Liturghie aspecte legate de viața celui comemorat, legăturile sale duhov­nicești cu ierarhii și Eparhia Dunării de Jos, contribuția sa providențială la salvarea bisericilor și menținerea aprinsă a credinței ortodoxe în țara și Biserica noastră, în vremuri de prigoană atee.

În Catedrala Arhiepiscopală din Galați, refăcută după cutremurul din 1940 la îndemnul și cu sprijinul Patriarhului Justinian, s‑a săvârșit o slujbă de pomenire a acestui neîntrecut păstor din istoria Bisericii Ortodoxe Române.

Manifestările comemorative vor continua în eparhie de‑a lungul întregului an.