Patriarhul Justinian văzut de „imperialiști”

Documente din arhivele sovietice dezvăluie o perspectivă interesantă asupra imixtiunii lui Stalin în alegerea noului patriarh al României. A fost vorba mai degrabă de o expectativă a liderilor de la Moscova față de felul în care comuniștii de la București aveau să gestioneze această problemă. În stadiul actual al cercetărilor, nu există o dovadă clară a unei directive venite din afară țării în privința alegerii Mitropolitului Justinian Marina ca patriarh. 

Stalin acorda o mare impor­tanță problemei religioase atât pe plan intern, cât și în ceea ce privea atitudinea Uniunii Sovietice față de țările din spatele Cortinei de Fier, dar și față de „lumea imperialistă”.

Pe de altă parte, în dorința lor de a submina relațiile URSS cu țările asupra cărora aceasta își manifesta influența, țările vest-europene încercau prin orice mijloace să susțină disidența împotriva Moscovei. În ceea ce privește problema religioasă, era necesar ca occidentalii să cunoască bine situația, în vederea stabilirii unor măsuri ulterioare.

Astfel, Departamentul de Informații al Ministerului de Externe al Marii Britanii a întocmit în 1948 un raport despre situația Bisericilor din sfera de influență sovietică: Finlanda, Cehoslovacia, Ungaria, Bulgaria, Iugoslavia, România și Albania1. Documentul menționează faptul că Justinian a fost susținut de comuniști pentru a ajunge Mitropolit al Moldovei și apoi patriarh, însă liderii de la București nu păreau mulțumiți pe deplin cu alegerea făcută. Făcând o comparație cu situația din Bulgaria, autorul raportului arată că Biserica din România este mai puțin servilă față de regim decât cea din țara vecină, însă nu la fel de critică precum ierarhii din Iugoslavia.

Echilibrat și abil cu puterea politică a vremii

Punând în discuție discursul public al Patriarhului Justinian, autorul documentului observă ideea exprimată de ierarh că Biserica are o atitudine corectă față de regim și contribuie la realizarea democrației, conform poruncilor divine. Cel care a întocmit raportul face referire și la discursul foarte deranjant pro-Cominform al exarhului Ștefan, Întâistătătorul Bisericii din Bulgaria. Previziunile erau sumbre pentru Ortodoxia română, documentul menționând că situația va fi din ce în ce mai dificilă și că în acel moment clerul și credincioșii aveau o viață mai grea decât cea a bulgarilor.

Realitatea a contrazis, însă, aceste afirmații. Presiunea regimului asupra clerului bulgar a fost mult mai mare. În 1945, Mitropoliții Paisie de Vrața și Chiril al Plovdivului au fost arestați. Influența crescândă a Moscovei avea să se simtă din ce în ce mai mult în țările din sud-estul Europei. În Bulgaria și Iugoslavia se închideau școlile teologice (nici în România situația nu era diferită), în timp ce în Uniunea Sovietică se deschideau academii și seminarii. Acest context explică și atitudinea Patriarhului Justinian, care nu a opus rezistență în fața ofensivei duse împotriva învățământului teologic în 1948. În schimb, în anul următor i-a cerut prim-ministrului Petru Groza să suspende spectacolele din Vinerea și Sâmbăta Mare, pentru ca fiecare credincios să se poată pregăti pentru Sfintele Paști. Este o dovadă a faptului că Preafericitul Justinian a observat care sunt punctele în care poate opune rezistență față de unele măsuri împotriva Bisericii și când trebuie să accepte fără să se împotrivească, pentru a nu determina măsuri și mai dure.

De remarcat este faptul că documentul întocmit de Ministerul de Externe al Marii Britanii nu face referire în nici un moment la o imixtiune a Moscovei în alegerea Mitropolitului Justinian ca patriarh.

Un raport întocmit de Legația britanică din București la sfârșitul lunii iunie 1948 preciza că Patriarhul Justinian urma să servească interesele Moscovei2. Prima etapă a acestei atitudini era considerată a fi Conferința Panortodoxă din capitala Uniunii Sovietice, în timpul căreia i se va cere ierarhului român să rupă legăturile cu Occidentul și să recunoască întâietatea Bisericii Ortodoxe Ruse față de celelalte Biserici autocefale. În opinia diplomatului care a întocmit raportul, supunerea Bisericii din România față de Moscova ar fi ajutat la eliminarea oricărei rezistențe împotriva regimului comunist de la București.

A doua etapă a acțiunilor Patriarhului Justinian, așa cum anticipa diplomatul britanic, era aceea de a-i înlătura pe preoții care nu avea o mentalitate adaptată vremurilor, de a reorganiza mănăstirile, învățământul teologic și predica, astfel încât să slujească noilor cerințe ale regimului, pentru a-i îndepărta din biserici și mănăstiri nu numai pe cei care se opun Guvernului, ci și pe cei care nu vor să-și folosească influența pentru a-i convinge și pe alții, în vederea educării unor oameni ai Bisericii care nu ezită să susțină statul.

Realitatea l-a contrazis pe diplomatul britanic

Patriarhul Justinian s-a îngrijit de cei pe care regimul i-a scos de la încadrare pe motiv că au atitudine antidemocratică, s-a luptat pentru susținerea unui învă­țământ teologic de calitate, a susținut viața monahală și nu de puține ori a intervenit pentru preoții și teologii arestați, în măsura în care putea face acest lucru. Preafericitul Justinian a fost conștient de imitarea de către comuniștii români a modelului sovietic în ceea ce privește persecuția împotriva Bisericii. Nu putea să o oprească, dar i-a făcut pe oameni să înțeleagă că nu este indiferent la suferința lor și că îi apără atât cât poate.

Realitatea era una dură. Într-un raport întocmit de ministrul securității statului din Uniunea Sovietică, Viktor S. Abakumov, era menționată arestarea, între 1 ianuarie 1947 și 1 iunie 1948, ca urmare a activității depuse de acest minister, a 1.968 de „elemente antisovietice”: 679 de ortodocși, 1.065 de sectanți, 76 de musulmani, 16 budiști, 118 catolici și luterani și 14 clerici evrei3.

Atât timp cât la Moscova era dusă o politică împotriva Bisericii, din dorința de a se arăta fideli lui Stalin, liderii de la București au încercat să copieze metodele sovieticilor. În acest context, opțiunile Patriarhului Justinian de a se opune unor măsuri împotriva Bisericii erau reduse. Încercând să speculeze slugărnicia politicienilor români față de URSS, ierarhul a acreditat ideea, în contactele cu oficiali sovietici și cu reprezentați ai Bisericii Ortodoxe Ruse, că dorința sa de a construi socialismul pe linie bisericească se lovește de deciziile comuniștilor români, care îl împiedică să-și ducă planurile la bun sfârșit prin acțiunile lor antireligioase. A fost gândul cel bun de la Dumnezeu pe baza căruia și-a stabilit strategia de a păstra neprihănit Sfântul Altar de setea de putere a comunismului.

Note

1 U.K. National Archives (Arhivele Naționale ale Marii Britanii), FO 1110/ 161.

2 U.K. National Archives, FO 341/72453.

3 Kurleandschi I.A., Stalin, statul, religia (factorul religios și bisericesc în politica internă a statului sovietic între 1922-1953), Moscova, Kuchkovo pole, 2011, p. 574.