Păzirea poruncilor, cale spre înțelepciune

Sfaturile care-i privesc pe tineri din Vechiul Testament nu sunt foarte multe, dar concizia și profunzimea lor nu pot fi puse la îndoială absolut deloc. Adesea, regăsim într-o singură frază din Sfânta Scriptură mai multă înțelepciune decât în multe tratate dedicate educării și cunoașterii tinerilor. Am putea spune că, astfel, ni se deschid în fața ochilor direcțiile principale pe care trebuie să le urmăm atunci când suntem tineri pentru a ne desăvârși maturizarea, dar și acțiunile pe care trebuie să le întreprindă cei avizați, fie că vorbim de părinți, profesori sau cunoscuți pentru a-i ajuta pe cei tineri să progreseze sufletește.

Pentru fiecare persoană, fie aceasta tânără său bătrână, singura cale de progres sufletesc și de maturizare afectivă și intelectuală constă în păzirea poruncilor lui Dumnezeu sintetizate, precum știm, în porunca iubirii. Mărturia aceasta apare foarte clar în Psalmi, unde ni se spune: „Prin ce îşi va îndrepta tânărul calea sa? Prin păzirea cuvintelor Tale” (Psalmi 118, 9) sau „Tânăr sunt eu şi defăimat, dar îndreptările Tale nu le-am uitat” (Psalmi 118, 141). Însă pentru ca poruncile Domnului să fie împlinite, trebuie să le cunoaștem în amănunt, iar acest lucru este subliniat cu atenție de începutul Pildelor regelui Solomon, unde ni se spun următoarele: „Pildele lui Solomon, fiul lui David, folositoare pentru cunoaşterea înţelepciunii şi a stăpânirii de sine pentru înţelegerea cuvintelor adânci, pentru dobândirea unei îndrumări bune, pentru dreptate, pentru dreapta judecată şi nepărtinire, pentru a prilejui celor fără gând rău o judecată isteaţă, omului tânăr cunoştinţă şi bună cugetare” (Pilde 1, 1-4). De nimic nu au nevoie tinerii mai mult decât de cunoștință, de această acumulare continuă, nu doar de informații și diverse date, ci de acele principii și elemente substanțiale care le vor călăuzi mai târziu gândirea, apoi faptele, iar, în cele din urmă, obiceiurile ce țin de caracter. Dacă aceste principii călăuzitoare născute din experiența vieții și din lecturile și informațiile acumulate nu sunt conforme cu legea lui Dumnezeu, ele îi vor conduce pe tineri pe căi greșite, oricât de bune ar fi intențiile lor.

Lipsa de principii generează apariția patimilor

Așa se ajunge la cuvântul spus de prorocul Isaia: „În popor se vor strâmtora unul pe altul şi fiecare va împila pe aproapele său; cel tânăr se va purta obraznic cu cel bătrân şi cel de neam rău cu cel de neam bun” (Isaia 3, 5). Acest fapt poate fi constatat nu doar în societatea noastră, ci și în societățile țărilor occidentale, unde numărul tinerilor care consumă droguri și alcool și care duc o viață promiscuă este într-o creștere alarmantă. Este clar că simpla educație oferită la școală nu poate fi suficientă pentru a-i determina să ducă o viață curată din punct de vedere spiritual. Puterea exemplului, viața sfântă, călăuzirea oferită de Sfânta Scriptură și scrierile Sfinților Părinți, dar, mai ales, de un preot duhovnic sunt absolut necesare pentru fiecare tânăr în vederea asigurării formării sale sufletești curate. Altfel, locul principiilor călăuzitoare corecte va fi luat de confuzia generată de patimi. Tinerii se vor simți turbulenți, doritori să distrugă, să se risipească într-o viață dezordonată și, mai târziu, singura lor maturizare emoțională va consta în lipsa de scrupule. Când nu te guvernează nici o lege morală nu vei aplica și nici nu vei respecta vreuna doar pentru că societatea o face, ci te vei simți ispitit să le încalci în mod continuu. De aceea, regăsim în Sfânta Scriptură un sfat foarte bun dat de regele Solomon: „Deprinde pe tânăr cu purtarea pe care trebuie s-o aibă; chiar când va îmbătrâni nu se va abate de la ea” (Pilde 22, 6). Această deprindere nu trebuie impusă forțat, ci cu multă blândețe și răbdare de toți factorii formatori ai tinerilor. Este clar că în lipsa acestor două virtuți ale adulților, tinerii se vor răzvrăti și vor pune sub semnul întrebării atât autoritatea parentală, cât și, mai ales, pe cea a profesorilor. Ce mai poate fi făcut în acest caz? Să o luăm de la capăt și să facem ceea ce trebuie de la zero. Nu doar tinerii greșesc, câteodată mândria adultă întunecă și cea mai bună experiență de viață și îi transformă pe părinți și profesori în modele false pe care tinerii le deconspiră imediat și le resping, dezgustați de ipocrizia care caracterizează actele adulților în raport cu ei. Însă și tinerii nu trebuie să devină lipsiți de bună-cuviință chiar dacă au dreptate.

Buna-cuviință, comportament perpetuu

Cine nu învață să fie politicos de mic, nu va reuși să o facă nici mai târziu decât într-o măsură limitată. Desigur, aceasta nu înseamnă că tinerii și copiii trebuie transformați într-un fel de marionete bipede gata în per­manență să se comporte perfect, mai ales dacă în jurul lor adulții dau dovadă de scăpări mari din acest punct de vedere. Însă ei au nevoie să fie învățați că există anumite limite comportamentale peste care nu trebuie să treacă. Să ne uităm la cazul prorocului Ieremia, care, atunci când a fost trimis să vestească pustiirea Ierusalimului, deși foarte tânăr, i-a răspuns Domnului astfel: „«O, Doamne, Dumnezeule, eu nu ştiu să vorbesc, pentru că sunt încă tânăr». Domnul însă mi-a zis: «Să nu zici: Sunt încă tânăr; căci la câţi te voi trimite, la toţi vei merge şi tot ce-ţi voi porunci vei spune»” (Ieremia 1, 6-7). În egală măsură regăsim util aici și sfatul lui Isus, fiul lui Sirah: „Grăieşte, tânărule, când ai nevoie; însă după ce de două-trei ori te va întreba. Strânge-ţi cuvântul; cu puţine spune multe; fii ca unul care ştie, clar care tace. Între cei mai mari nu te face ca şi cum ai fi asemenea lor şi, altul grăind, nu vorbi multe” (Ecclesiasticul 32, 8-10). Comportamentul politicos la masă, vorba spusă clar și concis, respectul față de cei mai în vârstă sunt elemente de bază pe care fiecare tânăr trebuie să le deprindă pentru a deveni, într-o bună zi, el însuși un om respectat și respectabil nu doar datorită funcției pe care o are, ci datorită comportamentului onest și cuviincios. Toate acestea, însă, nu trebuie transformate în ceva forțat, ci, păstrând un ritm firesc, într-o veritabilă conduită comportamentală care să ne înso­țească permanent în viață. În concluzie, reiterăm aici un pasaj ceva mai amplu al regelui Solomon în care ni se spun următoarele: „Bucură-te, omule, cât eşti tânăr şi inima ta să fie veselă în zilele tinereţii tale şi mergi în căile inimii tale şi după ce-ţi arată ochii tăi, dar să ştii că, pentru toate acestea, Dumnezeu te va aduce la judecata Sa. Alungă necazul din inima ta şi depărtează suferinţele de trupul tău, căci copilăria şi tinereţea sunt deşertăciune” (Ecclesiastul 11, 9). Prin urmare, nu tot ceea ce ne dorim atunci când suntem tineri este îngăduit. Cu toate că, așa cum ne spune tot regele Solomon: „Faima celor tineri este puterea lor şi podoaba celor bătrâni părul lor cărunt” (Pilde 20, 29), această „putere” nu trebuie transformată în beție, în desfrâu și angoasă, ci în acea dorință de a sluji lui Dumnezeu cu pace, răbdare și de a ne ruga permanent ca Domnul să ne dea înțelepciune și bună-cuviință în tot ceea ce facem, astfel încât să ne dezvoltăm armonios su­fletește și să îi bucurăm pe părinții și profesorii noștri.