„Pentru Dumnezeu nu putem face lucruri de mâna a doua”

De 50 de ani, părintele Marcel Miron, din Huși, se află în slujba lui Dumnezeu și a poeziei. A adunat nu doar ani în cununa vieții, ci și multă înțelepciune sfântă prin zidire de biserici, prin însoțirea oamenilor pe drumul credinței și prin așezarea în „cuvinte potrivite” a iubirii sale pentru creația divină. De aceea spune că nu poate trăi fără Sfânta Liturghie și fără a scrie poezie: „Merg pe drumul vieții și cânt lui Dumnezeu și oamenilor, atât ca preot, cât și ca poet”.

Dialogul pe care l-am purtat cu părintele Marcel Miron din Huși a fost unul încărcat de savoare literară și înțelepciune. În vârstă de 71 de ani și jumătate, părintele a marcat trecerea prin viață cu realizări în plan familial, duhovnicesc și literar. A scris opt cărți de poezie, fiind membru al Uniunii Scriitorilor din România, a reparat mai multe biserici, iar în prezent este implicat în ridicarea uneia într-un nou cartier al Hușilor, a crescut patru copii și a povățuit mii și mii de oameni. A deschis un drum de lumină prin lucrarea sa. După anii ʼ90, timp de 20 de ani a fost protopop de Huși, având și un rol important la reînființarea Episcopiei Hușilor, în anul 1994.

„Nu pot trăi fără poezie”

Convorbirea cu părintele Marcel Miron a fost una înălțătoare, ne-a vorbit cu har despre frumusețile vieții duhovnicești și darul prețios al cuvântului transmis lumii prin poezie. A început să scrie poezii încă din clasa a VI-a, când era elev, în satul Cozmești din județul Vaslui, și de atunci a continuat să scrie și să vorbească în metafore încărcate de lumină. A urmat Seminarul Teologic la Mănăstirea Neamț, unde a cunoscut preoți și călugări îmbu­nă­tățiți, care i-au fost modele în viață. Când era student la Facultatea de Teologie din București, a frecventat cenaclurile literare „Luceafărul” și „George Bacovia”, unde a cunoscut-o pe Agata Bacovia, soția marelui poet despre care păstrează amintiri de neșters. Pe lângă cele opt volume de poezii a mai scris articole pe dife­rite teme, a participat la mai multe festivaluri de poezie din țară și din străinătate, fiind premiat de mai multe instituții culturale. Are o evla­vie deosebită la Sfântul Nicolae, marele ierarh făcător de minuni, și citește cu mare drag din scrierile lui Origen. „Partea de preot se împlinește la poalele Împărăției lui Dumnezeu, cea de poet este cântecul pe drum. Merg pe drumul vieții și cânt lui Dumnezeu și oamenilor, atât ca preot, cât și ca poet. Poezia este ca o primăvară din care renasc întotdeauna ramuri verzi și flori, pe care eu le adun în cuvinte, le port în suflet și le dăruiesc oamenilor. Poezia este un fel de a fi, este clipa mea de azi și înflorirea de mâine. Nu pot trăi fără poezie. Rugăciunea este o poezie, pentru că folosim cuvintele pentru a vorbi cu Dumnezeu. Cea mai utilă și mai luminătoare poezie consider că este «Tatăl nostru», rugăciunea pe care ne-a lăsat-o chiar Fiul lui Dumnezeu. Ce poate fi mai minunat!?”, a spus vrednicul preot și poet.

Debutul în poezie al părintelui Marcel Miron a fost în anul 2000 în revista „Lumină lină” din New York, coordonată de preotul și omul de cultură Theodor Damian. Primul volum de versuri, intitulat „Versuri albastre și aurii”, l-a publicat în 2015 la Editura „Junimea” din Iași. În același an a mai publicat volumul „Caiere de lumină” la Editura „Gens Latina” din Alba Iulia. Un an mai târziu, în 2016, părintele Marcel Miron a publicat la Editura „Timpul” din Iași volumul de versuri „De la Kogaion la Athos”. În 2017 a urmat volumul „Spre orizonturi albastre”, iar în 2018 cartea „Șarpele de pe balustradă”. Ultimele cărți de poezie apărute sunt: „Vise pe Tabor” și „Raze de lumină”, în 2023. A publicat versuri în revistele: „Lumină lină” din New York, „Gând românesc” din Alba Iulia, „Hyperion” din Botoșani, „Scriptor”, „Poezia” și „Convorbiri literare” din Iași. Ca semn de apreciere a activității sale literare, în luna mai a anului 2022, la Festivalul internațional Poezia la Iași - ediția a VIII-a, a fost încununat cu premiul „Refugiat prin poezie”. În versurile sale, părintele Marcel Miron observă, se indignează, iubește și cunoaște suferința, condamnă nedreptatea și beția puterii. De asemenea, se simte vocația sa de preot care se roagă, nădăj­duiește, Îl simte și-L trăiește pe Dumnezeu în adâncul ființei sale.

50 de ani de preoție în slujba lui Dumnezeu

Părintele Marcel Miron a împlinit 50 de ani de preoție și tot atâția de căsătorie. A slujit în două parohii din mediul rural din Episcopia Romanului și Hușilor, după cum se nu­mea atunci eparhia. A reparat și consolidat ambele biserici, redân­du-le frumusețea lor inițială. Din anul 1982 până în 2021, părintele Miron a slujit la Biserica „Sfântul Apostol Toma” din Huși, construită de Toma și Maria Chisacov, în perioada 1909-1911. A reparat și refăcut complet lăcașul de cult cu cei mai buni specialiști, încât în prezent, „această biserică poate fi mutată oriunde, pentru că a fost refăcută în așa fel încât să dureze în veșnicie, căci pentru Dumnezeu nu putem face lucruri de mâna a doua”, a completat părintele.

Din noiembrie 1990 a activat timp de 20 de ani ca protopop de Huși. Își amintește cu mult drag de entuziasmul anilor ʼ90, când s-a introdus religia în școală și în calitate de protoiereu trebuia să asigure profesori pentru catedrele de religie. Și cum atunci nu prea erau profesori specializați pentru predarea religiei, l-a rugat până și pe vrednicul de pomenire arhimandrit Mina Dobzeu să predea elevilor.

Împreună cu o serie de intelectuali din Huși (scriitorul Teodor Codreanu, Boris Colceag, colonelul Ionel Sârghie etc.), părintele Marcel Miron a realizat demersurile necesare pentru reînființarea vechii Episcopii a Hușilor, în anul 1994. Și cum este un neobosit slujitor al Domnului și al oamenilor, în anul 2016 a început construcția unei biserici în cartierul Huși-3, în prezent fiind la nivelul de cornișă.

Lumină pentru oameni

Iubește Sfânta Liturghie și Îi slujește lui Dumnezeu cu toată dăruirea și din toată inima. Iar pe tinerii studioși și credincioși, părintele Marcel îi îndeamnă: „Să citească cât mai mult, pentru că prin lectură pot învăța limba română în mod nuanțat, care îi poate ajuta mult în exprimarea zilnică. Prin lectură, tinerii își îmbogățesc adresabilitatea către Dumnezeu și către oameni. În dialogurile mele cu tinerii le spun să citească, pentru că în felul acesta ei pot ține legătura cu neamul nostru de dinainte, cu vrednicii ierarhi trecuți în rândul sfinților - Dosoftei și Varlaam. Lectura te ține viu și te luminează. Lectura te ține aproape de neam. Le recomand neîncetat să citească, pentru a cunoaște frumoasa și bogata limbă românească în care ne rugăm lui Dumnezeu”.

Ca teolog, după terminarea facultății, părintele Miron l-a ascultat pe vrednicul de pomenire ierarh Eftimie al Episcopiei Romanului și Hușilor și a acceptat să plece în satul în care l-a trimis să slujească. Ne-a mai mărturisit că preoția l-a ales pe el: „La hirotonia întru preot, în Biserica Golia din Iași, am simțit că nu mai sunt acolo. Ceva similar am simțit când am fost și m-am închinat prima dată la Sfântul Mormânt din Cetatea Ierusalimului. Parcă am ieșit din timpul acesta..., căci mare este puterea harului lui Dumnezeu. În penultimul volum de versuri, intitulat Vise pe Tabor, am scris despre acest aspect cutremurător al întâlnirii sufletului cu Dumnezeu”.

Aspirația spre puritatea lumii lui Dumnezeu

Despre volumul de versuri „Raze de lumină”, apărut la Editura Rawex Coms din București, în 2023, Maria Trandafir scrie în prefață: „Aspirația continuă a preotului Marcel Miron spre puritatea lumii lui Dumnezeu e dublată de ipostaza omului trăitor pe pământ, curios, punându-și întrebări cărora le caută răspunsuri. Și atunci concepe o poveste lirică spusă cu implicare sufletească (...). Poetul realizează că, oricât de mult s-ar înălța el ridicând țărâna la ceruri, o frântură de timp, clipa, îi amintește că se poate aciua în brațele marelui Timp, ce hotărăște toate schimbările din natură. Este sufletul preotului-poet ca un potir plin de stări și de sentimente dintre cele mai diverse: liniște meditativă și pioșenie, rostite cu tona­lități de psalmi; adorație umilă exteriorizată prin tonuri de odă; speranța întru înălțare ca apostol plecat spre ușa veșniciei auzită ca șoaptă; mulțu­mirea de a fi lăsat ordine în parohie, înainte de plecarea în lume de mână cu Dumnezeu/ca doi moșnegi fără de nume; neliniștea și teama de pedeapsă, dezvăluite într-un ritm sacadat, potrivit emoției frânte: În dreapta spaima/ în stânga pedeapsa/ în spate teroarea/ picioarele moi/ nu pot să alerge/ stau blocat/ între mine/ și tine...”

La sfârșitul pilduitorului nostru dialog, părintele Marcel Miron a ținut să încheie cu cinci cuvinte cu valoare simbolică: „Suntem. Pâine. Vin. Cruce. Rai”.

Buletin de analize

Pr. Marcel Miron

Privesc prin microscop
picătura din sângele meu
și notez pe fișă:
- în această moleculă
a adormit Dumnezeu
- aceasta a fost
particula Dumnezeului meu
- pe aici a trecut peste apele vieții
Duhul lui Dumnezeu
- din hotarul sângelui tău
spre sângele meu
a pășit Dumnezeu
- prin sângele meu
și sângele tău
a curs Dumnezeu
- în sângele tău
și-n sângele meu
trăiește și lucrează Dumnezeu.