Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă An omagial Petru Movilă: exilul unui sfânt ierarh

Petru Movilă: exilul unui sfânt ierarh

Galerie foto (1) Galerie foto (1) An omagial
Un articol de: Prof. Dr. Dorin Stănescu - 16 Mar, 2021

La începuturile istoriei noastre, exilul sau pribegia constituia prima formă de înstrăinare de patrie. Mai târziu, pe la sfârşitul veacului al XIX-lea, apare şi prima diasporă românească, cea din America, pentru ca mai apoi să se formeze o puternică diasporă cam în toate ţările Occidentului European. O incursiune prin istoria exilului ni-l aduce în atenţie pe Petru Movilă (1596-1646), o personalitate cu mare rezonanţă culturală şi spirituală din veacul al XVII-lea, astfel că, după 1989, Biserica Ortodoxă Română a decis trecerea lui în rândurile sfinților.

După cum ne spune Ion Neculce, în Letopisețul Țării Moldovei, familia Movileştilor intră în istorie în anul 1486, când Ştefan cel Mare şi Sfânt poartă bătălia de la Şcheia: „Au fost căzut calul cu Ștefan-vodă în război. Iară un Purice aprodul i-au dat calul lui. Și nu putea în grabă încăleca Ștefan-vodă, fiind om mic. Și au zis Purice aprodul: «Doamne, eu mă voi face o moviliță, și vino de te sui pe mine și încalecă». Și atunce au zis Ștefan-vodă: «Sărace Purece, de-oi scăpa eu și tu, atunci ți-i schimba numeli din Purice în Movilă». Și au dat Dumnezeu și au scăpat amândoi. Și l-au și făcut boier, armaș mare, pe Purece. Și dintru acel Purece aprodul s-au tras neamul Movileștilor, de au ajuns de au fost și domni dintru acel neam”. După cum ne confirmă un studiu recent al istoricului Ştefan Gorovei, un reputat medievist şi genealogist, Movileştii îşi trag obârşia din neamul Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, pe filiaţie maternă, întrucât Maria, mama lui Ieremia, Simion şi Gheorghe Movilă, era fiica lui Petru Rareş.

Sfântul Ierarh Petru Movilă s-a născut în anul 1596, la Suceava, ca fiu al lui Simion Movilă și al Marghitei Movilă, o nobilă poloneză. Familia Movileştilor, prin Ieremia şi Simion Movilă, domneşte în Moldova şi Ţara Românească la cumpăna dintre veacurile XVI-XVII, fiind amestecată în înlăturarea de pe tron a primului voievod al unirii românilor, Mihai Viteazul. În vreme ce Ieremia Movilă era domn al Moldovei, fratele său, Gheorghe, a fost Mitropolit al Moldovei, vreme în care fraţii Movilă au devenit ctitori ai frumoasei mănăstiri de la Suceviţa, o veritabilă bijuterie a epocii, dar şi a patrimoniului naţional contemporan. Tatăl lui Petru, Simion, a fost pentru scurtă vreme domn al Țării Românești între anii 1600 și 1601, apoi a mai domnit în Moldova, între 1606 și 1607, după care a trecut la Domnul.

Aşa cum era obiceiul vremii, Marghita Movilă a luat calea pribegiei, întorcându-se în Polonia, care pentru copilul de doar 11 ani, Petru Movilă, va  deveni vremelnic o a doua patrie. În acest context tulbure își începe educația Petru, care avea să îl aducă peste ani la statutul de mare teolog și învățat. Va urma școala de la Lemberg, apoi Academia Zamoiska, unde a studiat limbile clasice, retorica și teologia. Ca tânăr nobil, el a învățat și meșteșugul armelor, slujind pentru o vreme și participând chiar la o serie de lupte, în anii 1620 și 1622. Tânărul Petru a înţeles că aspiraţiile familiei de a ajunge cândva domn al Ţării Moldovei erau minime şi, având frumoase exemple în familie prin unchiul său Gheorghe, devenit călugăr şi Mitropolit al Moldovei, a simţit o profundă chemare spre învățăturile credinței ortodoxe. Dornic să înveţe şi să-i slujească lui Dumnezeu, Petru Movilă a îmbrăţişat aceste valori ale credinţei strămoşilor săi, chiar dacă trăia într-o Polonie a catolicismului. În apropierea vârstei de 30 de ani şi îndemnat de Mitropolitul Kievului, Iov Borețki, Petru a decis să se călugărească, în acord cu hotărârea mamei sale, Marghita, care se retrăsese într-o mănăstire pentru a deveni monahie. În 1625, după unele surse istorice, sau în 1627, după altele, Petru Movilă a devenit călugăr şi a vieţuit pentru o vreme la Lavra Pecerska. Decizia aceasta era de fapt şi o asumare voluntară a unui exil permanent. Prin gestul său, tânărul Petru Movilă a renunţat la gândul de a mai domni ori de a se mai întoarce vreodată în țara Moldovei în care se născuse. Evident, nu şi-a uitat niciodată patria, legătura sufletească şi spirituală cu ţara natală fiind permanente.

Conform uzanţelor timpului şi statutului său nobiliar, dublat şi de o bună pregătire teologică, Petru Movilă avea să urce rapid în ierarhia Bisericii: în 1627 a devenit arhimandrit al Lavrei Kievo-Pecerska, care depindea direct de Patriarhul Constantinopolului, în 1631 Mitropolit al Kievului, Haliciului și, peste puțin timp, a fost hirotonit arhiereu în catedrala din Liov. Calităţile sale intelectuale şi diplomaţia în relaţiile cu oamenii i-au adus un mare succes atunci când a reușit să obțină de la regele Poloniei, Vladislav al IV-lea, recunoașterea legală a Bisericii Ortodoxe. Acest fapt l-a proiectat pe Petru Movilă în atenţia contemporanilor săi, dar şi a lumii ortodoxe.

Istoricul Gheorghe Bezviconi, în lucrarea „Profiluri de ieri și de azi”, consideră că printre multele şi marile merite ale lui Petru Movilă se poate aminti şi faptul că ,,a organizat întreaga ortodoxie din sud-estul european, influența activităților sale resimțindu-se în mijlocul tuturor pravoslavnicilor creștini”. Om al cărții, înaltul ierarh s-a îngrijit de înființarea de școli, precum și de apariția unui mare număr de lucrări necesare cultului bisericesc, la unele dintre ele având o contribuție directă. Spre exemplu, în 1637 a publicat o ediţie cu adnotări a celor patru Evanghelii. Dar cea mai cunoscută contribuție a sa a fost scrierea unui catehism, intitulat simplu, dar profund: ,,Mărturisirea de credinţă ortodoxă”. Această lucrare, concepută sub formă de întrebări şi răspunsuri, a fost dezbătută şi validată în cadrul Sinodului de la Iași din 1641-1642. Odată ce a fost adoptată la Iași, ,,Mărturisirea de cre­dință ortodoxă” a fost publicată apoi în limbile greacă, latină, germană și rusă, bucurându-se de o largă circulație în lumea ortodoxă și în Europa acelor vremuri. În 1643, şi Sinodul de la Constantinopol a adoptat lucrarea lui Petru Movilă, opera sa căpătând astfel statutul de veritabilă mărturisire a întregii lumi ortodoxe a timpului. Cercetătorii istoriei apreciază că marele merit al lui Petru Movilă în plan teologic a fost contribuţia la contracararea efectelor prozelitismului religios al catolicismului și protestantismului în spațiul răsăritean. 

Aflat departe de leagănul în care se născuse, Petru Movilă nu şi-a uitat niciodată rădăcinile românești, punând mereu pe cărțile și documentele emise de el blazoanele familiei Movi­leștilor şi amintind că este fiu de domn al Țării Românești și al Moldovei. Cu siguranță că viața sa în exil i-a adâncit nostalgia după patria sa. Așa se explică şi de ce Mitropolitul Kievului, Petru Movilă, a oferit tot timpul cărți de învățătură ortodoxă și tiparnițe către domnii Vasile Lupu și Matei Basarab. A mai avut ocazia să pună piciorul pe pământul Moldovei pentru ultima oară în 1645, cu prilejul căsătoriei fetei lui Vasile Lupu cu prinţul polonez Janusz Radziwill. Cu această ocazie a ţinut şi o frumoasă cuvântare pentru tinerii căsătoriţi, iar textul avea să fie publicat la Kiev, în anul următor. În 1646, Petru Movilă, fiul acesta al Moldovei, sânge de mușatin, trece la cele veșnice. Impactul cărților sale avea să dăinuie multe veacuri, iar posteritatea îl socoteşte pe acest sfânt ierarh un mare erudit şi teolog al Bisericii Ortodoxe, canonizarea sa venind ca o confirmare a acestor calităţi, pe lângă multe altele dovedite în timpul vieţii sale.

Oare ce s-ar fi întâmplat cu Petru Movilă dacă ar fi ales să meargă pe drumul părintelui său şi să încerce să devină domn? Iată un interesant exerciţiu de istorie contrafactuală şi un posibil răspuns: ar fi fost domn al Moldovei pentru un an sau doar câteva luni, sfârşind detronat şi ucis. Cu siguranţă, domnia şi faptele sale ar fi rămas într-o notă de subsol din paginile cărţilor de istorie. Dar iată că, prin alegerile sale, istoria îl proiectează ca pe o mare figură şi influent teolog al bisericii răsăritene.