Pictorul Iosif Keber sau talentul pus în slujba Bisericii

Iosif Keber a fost un artist de o reală complexitate. Pictură murală, gravură, desen, peisaj, portret, natură statică - a îmbrăţişat genuri şi specii dintre cele mai valoroase ale picturii. Ca o trăsătură caracteristică artistului Keber trebuie menționat faptul că el a ştiut să se mişte cu supleţe în varietatea de genuri, plasându-se aproape de fiecare dată cu autenticitate şi simţ al al nuanţei în specificitatea domeniului abordat.

Veche familie din Flandra, înaintaşii pictorului s-au stabilit în Nependorf, azi un cartier al Sibiului. Tatăl pictorului, numit tot Iosif, s-a căsătorit cu sibianca Ana Stoica Simion şi s-au stabilit la Târgu Jiu. Aici, la data de 30 iulie 1897 se năștea cel care a devenit mai târziu pictor şi s-a semnat Iosif Keber. Copilăria s-a împărţit asemeni carierei sale, între dealurile Văii Jiului şi Biserica „Sfântul Nicolae” din Târgu Jiu, în apropierea căreia locuia.

La vârsta fragedă de 15 ani i s-a recunoscut talentul, în anul 1912 câştigând medalia de aur la Expoziţia generală din Iaşi. A urmat cursurile Şcolii de Arte frumoase din Bucureşti având bucuria şi onoarea, aşa cum mărturisea, de a avea profesori oameni ce astăzi sunt în fruntea istoriei învăţământului artistic din România. A fost elevul lui F. Storck, C. Demetrescu Mirea, Dimitrie Paciurea, Gabriel Popescu, Costin Petrescu, I.D. Ştefănescu. Student eminent, Iosif Keber a obţinut în anii de studii 22 de premii. După Brâncuşi, Leber este primul artist gorjean care a reuşit să frecventeze cursurile Şcolii de Arte frumoase din Bucureşti, absolvindu-le cu rezultate deosebite.

În cadrul lucrărilor de şevalet ale lui Keber putem vorbi despre dragostea de viaţă prezentă în aşa-zisele „naturi moarte”, lucrări de mare fineţe plastică pe care Ion Teodorescu Sion le-a preţuit într-un mod deosebit. Portretele şi autoportretele realizate de Keber sunt adevărate poeme plastice despre personalitatea sa şi frământările sale şi a unor oameni introspectivi.
Fin observator al naturii şi al omului, Iosif Keber face artă în cel mai înalt grad în desenele şi gravurile sale, din primele decenii ale activităţii sale ca pictor.

În arta laică, Grigore Smeu afirma că talentul artistului gorjean se descoperă mai ales în direcţia peisajului şi a naturii statice. Îndeosebi peisajele de iarnă, pe lângă un realism viguros al imaginii, oferă privirii acea fluenţă cromatică a unor treceri discrete de lumină dintre zori şi plină zi, sau dintre zi şi amurg, niciodată ghicind pragul şi momentul, lăsând simultan o ciudată impresie de bucurie şi nostalgie.

Un maestru al iconografiei

Prietenia pe care a legat-o cu maestrul Costin Petrescu nu doar că i-a influenţat stilul, dar de multe ori şi viaţa. Ca pictor de frescă, Keber avea un remarcabil simţ al decorativului şi o temeinică pregătire. Brâncuşi, care l-a cunoscut în anii 1937 – 1938, l-a socotit înnoitor al picturii murale româneşti, „un ­Puvis de Chevannes al nostru”. Descoperind secretul longevităţii zugrăvelilor pe tencuiala crudă, a făcut din arta frescei o preocupare inegalabilă, decorând, din 1923 şi până la adânci bătrâneţi, câteva zeci de biserici şi monumente. În rânduri de o frumuseţe deosebită, sculptorul ­Vasile Blendea afirma elogios: „De la pictorii lui Constantin Brâncoveanu până astăzi, nimeni nu a cucerit tehnica, podoaba şi luxul artei picturii iconografice ca Iosif Keber din ­Târgu Jiu şi din întreaga ţară”.

„Consider, spunea adesea Keber, că un mare succes al activităţii mele artistice a fost în 1970, când mi s-a încredinţat pictarea catapetesmei de la Ierusalim, cu cele 45 de icoane ale bisericii ortodoxe de acolo”. Pictorul obţinuse, tot prin concurs, şi pictarea iconostasului unei biserici româneşti din Berlin, însă lucrarea nu a fost dusă până la capăt, Ministerul Artelor nereuşind să finanţeze pictura din pricina evenimentelor politice, o parte din icoane fiind montate în biserica din Strehaia. A lăsat posterităţii următoarele opere, aproape toate luate prin concurs, bisericile: Spirea Veche, Precupeţii Vechi, Popa Chiţu, Delea Nouă, „Sfântul Elefterie” (împreună cu Vasile Rudeanu), „Sfinții Arhangheli” şi catapeteasma Catedralei „Sfântul Dumitru” din Craiova, „Sf. Apostoli” din Caracal, „Sfântul Lazăr” - Mănăstirea Cernica, biserica din Turgheş – Brașov, Schitul Darvari, bisericile gorjene din Novaci, Urdarii de Jos, Săcel, Catedrala Mitropolitană din Sibiu (parţial), Biserica ­„Pogorârea Duhului Sfânt” – ­Rădăuţi.

„Arta, pedagogul cel mai iscusit în ceea ce privește frumosul”

Fresca pictată de Keber este caldă, compoziţia este o profunzime de scene, figuri şi ornamentaţii armonios asociate, ambianţa fiind dominată de o tonalitate temperată.
Împlinirea vârstei de 90 de ani de rodnică vieţuire şi generoasă dăruire a frumosului prin suflet şi culori, iconografiei şi decoraţiunilor publice, a fost încununată de primirea înaltei decoraţii „Crucea Patriarhală” pentru Mireni în 20 iunie 1988.

Iosif Keber a fost cunoscut atât în Târgu Jiu cât şi la bisericile unde a lucrat ca un apropiat al bolnavilor şi săracilor. De multe ori, din banii săi ajuta pe cei care aveau nevoie sau chiar îi ducea la spital. Gesturile sale, nu puţine la număr, sunt şi astăzi cunoscute şi relatate cu deosebită emoţie.

La îndemnul Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Octavian Ungureanu a tipărit o monografie a maestrului şi a realizat o culegere a corespondenţei lui Keber pe parcursul unui deceniu.
S-a stins din viaţă la 19 aprilie 1989, fiind înmormântat în cripta familiei din cimitirul bisericii din Vădeni, Târgu Jiu.

Locuința sa din Târgu Jiu este astăzi Casa memorială „Iosif Keber”. Proiectată în stil neoromânesc de Iulius Doppelreiter, ea adăposteşte sute de lucrări şi şi albume de pictură donate de artist.
Viaţa şi activitatea lui Iosif Keber au fost consacrate cu devotament artei, el însuşi afirmând că „arta este pedagogul cel mai iscusit în materie de frumos”.

Iosif Keber rămâne peste veacuri maestrul izvoditor de mirifice răsărituri şi apusuri, de zăvoaie şi râuri de cristal, de ierni şi primăveri scăldate în soare, de portrete şi autoportrete cu nostalgii în priviri sau de fresce înveşmântate dumnezeieşte ce împodobesc atâtea şi atâtea locaşuri de închinare.