Pietrarii de la Șcheia, creatori de monumente funerare-document

În câteva sate din sudul județului Iași există cimitire în care se păstrează pietre funerare vechi de secole, sculptate de meșterii pietrari de la Șcheia. Cu reprezentări stilizate ale simbolurilor populare, acestea par desprinse dintr-un uriaș lapidariu, important nu doar pentru memoria zonei, ci și pentru moștenirea pe care ne-o lasă din perspectiva culturii tradiționale.

Cunoscut încă din veacurile XVII-XVIII pentru bogăția zăcămintelor de piatră, satul Șcheia, aflat în partea de sud a județului Iași, aproape de actuala graniță cu județul Vaslui, s-a dezvoltat mai ales datorită dibăciei meșterilor care le-au exploatat. Deși în subteranele dealului Florești din localitate, în pietrăriile Zupăița și Cariera de piatră, așa cum sunt cunoscute de cei ai locului, piatră încă există, astăzi nu mai este o resursă de interes. Migrația tinerilor, depopularea și îmbătrânirea satului au făcut ca meșteșugul pietrăritului să se stingă, iar zăcământul să rămână în pântecele dealurilor din jur, ca o eternă mărturie a unei îndeletniciri apuse.

Odinioară, piatra de Șcheia era cunoscută în toată zona Moldovei pentru rezistență și durabilitate, fiind utilizată în construcția caselor, a gardurilor, a acareturilor, dar și pentru sculptarea lespezilor puse la căpătâiul celor adormiți. Astăzi, astfel de pietre de mormânt sunt încă vizibile în multe dintre cimitirele vechilor biserici din zona sud-vestică a județului Iași, dar și din satele vasluiene de la granița cu județul Iași: la Șcheia, în jurul lăcaşului de lemn construit de Vasile Lupu; la Ipatele, în cimitirul satului; la Jigoreni, în jurul ctitoriei boierilor Carp; la Frenciugi, în jurul bisericuței de lemn sau în cimitirul de la Căzănești, din județul Vaslui.

Lapidariul de la Șcheia

Cele mai spectaculoase din punctul de vedere al vechimii, dar și al felului în care au fost sculp­tate de meșterii locului sunt pietrele funerare din cimitirul ce înconjoară biserica de lemn cu hramul „Sfântul Gheorghe”, de la Șcheia, ctitorită, conform tradiției, de domnitorul Vasile Lupu, în perioada 1649-1650.

Simbolistica și inciziile, toate de influență ­populară, fac din aceste pietre de mormânt adevărate documente ale culturii tradiționale. Ochiul lui Dumnezeu, soarele și luna, buretele și sulița, aripile de înger, rozeta, crucea, îngerii incizați în tehnică naivă, pomul vieții sunt printre simbolurile cel mai des folosite de meșteri. Din păcate, în timp, multe dintre lespezi s-au degradat, motivele sculptate fiind înnegrite de timp sau năpădite de mușchi. Însă în partea cea mai veche a cimitirului mai există și acum pietre funerare datate ante 1800 pe care pot fi bine observate simbolurile mai sus pomenite. „Se observă cel mai adesea simbolurile soarelui şi lunii, pe care, se pare, aceşti meşteri preferau să le incizeze pe piatra mormintelor. Cred că s-au inspirat din meşteşugul popular al troiţelor, pe care se regăseşte Mântuitorul răstignit, avându-i de-a dreapta şi de-a stânga pe Maica Domnului şi pe Sfântul Apostol Ioan, iar în registrul de sus, soarele şi luna întunecându-se. Cumva, îşi întorc chipul de tristeţe, chiar plâng”, explica, în urmă cu câțiva ani, părintele Bogdan Florea, parohul de la Șcheia.

În credința populară, luna și soarele „sunt ochii lui Dumnezeu care luminează pământul” și „țin lumea”. Soarele, ca simbol al luminii și căldurii, al vieții, apare, de altfel, reprezentat stilizat pe pietrele de mormânt și sub formă de rozetă, așa cum apare și în bisericile de lemn din acest areal, fie pe ancadramentul ușilor și ferestrelor, fie pe brâurile torsadă ce înconjoară lăcaşurile. Acesta a fost utilizat adesea pentru a reprezenta legătura lumii cu sacrul. Simbolul solar reprezintă, totodată, roata vieții, ciclul anotimpurilor, de aici și obișnuința meșterilor de a-l reprezenta și pe crucile sau lespezile puse la căpătâiul celor plecați din lumea aceasta. Luna ocupă, de asemenea, un loc important în simbolistica populară, fiind considerată drept cea care dirijează ciclurile vieții, crescând de la luna nouă la luna plină. Ochiul lui Dumnezeu simbolizează omniprezența lui Dumnezeu în toate cele ale lumii, de la naștere și până la moarte și ocrotirea Lui.

Pietre de mormânt similare în cimitirele satelor vecine

Însă meșterii șcheieni n-au cioplit pietre funerare doar pentru morții lor, ci și pentru cei din satele din vecinătate. Așa se face că același tip de lespede se regăsește și în alte localități ieșene din apropiere, dar și în unele localități vasluiene, Șcheia aflându-se aproape de granița actuală dintre județe.

Unele, deosebit de frumoase, pe care motivele incizate sunt încă vizibile, se găsesc și la Jigoreni, în cimitirul din jurul altei biserici de lemn monument istoric, ctitorită și îngrijită în timp de boierii din familia Carp. Este vorba despre cimitirul bisericii cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, ctitorită, la 1813, de boierul Ioan Carp, bunicul cunoscutului om politic P. P. Carp. Altele, la fel de bine păstrate, am întâlnit și în cimitirul bisericii de lemn „Sfântul Nicolae” din Ipatele, sat aflat la 16 kilometri distanță de Șcheia. Lăcaşul a fost ridicat la 1805, iar sub streașina sa se află satul de cruci al vechilor ipăteni. La căpătâiul celor care au plecat de mult în veșnicie stau lespezi de piatră pe care se disting frumoasele motive ale soarelui și lunii.

Și pe lângă Altarul bisericii de lemn de la Frenciugi, cu hramul „Sfânta Treime”, ctitorită la 1781, se mai pot admira, încă bine conservate, câteva astfel de pietre de mormânt. Cea mai veche datează de la 1844, iar meșterii au decorat-o cu motivele soarelui și lunii, dar și cu cel al crucii.