Portretul unui făuritor al Marii Uniri

Celebrarea Centenarului Marii Uniri readuce în atenția contemporaneității oameni care acum un veac, prin jertfa și stăruința lor, și-au împlinit idealul generației din care au făcut parte, și anume unirea tuturor românilor în granițele aceluiași stat. De aceea, evocarea unor personalități ale acelei epoci, precum Pantelimon Halippa, și a luptei lor pentru unire este, neîndoielnic, o datorie morală pentru noi. În același timp, reprezintă și o frumoasă pildă pentru copiii noştri despre cum trebuie cinstită memoria și jertfele înaintașilor.

Basarabeanul Pantelimon Halippa (1883- 1879), de la a cărui naștere s-au împlinit ieri, 1 august 2018, 135 de ani, a venit pe lume în satul Cubolta, județul Soroca, la acea vreme sub stăpânire țaristă, fiind cel mai mic dintre cei cinci copii ai lui Nicolae Pantelimon, dascăl la biserica din sat. Povestind despre copilăria sa într-o lucrare autobiografică, Pantelimon Halippa nota despre părinții săi că „erau oameni foarte harnici și foarte pricepuți în treburi gospodărești”, iar după ce dascălul Nicolae a fost îndepărtat de autoritățile țariste din slujbă pentru că nu cunoștea limba rusă, el a trebuit să muncească din greu. „Ca să avem ce mânca, arenda după aceea câte două-trei fălci... sau de la câte un gospodar mai bogat al satului, angajându-se să mai lucreze în parte pe la vreun mic proprietar din jurul Cuboltei”.

Pentru că și bunicul lui pe linie maternă a fost preot, având și exemplul tatălui, dar și al fratelui mai mare, tânărul Halippa alege să urmeze drumul Bisericii, pregătindu-se să devină preot. De aceea, el a absolvit școala din Edineț și a urmat între 1898-1904 cursurile Seminarului din Chiși­nău. Ulterior, a renunțat la ideea de a fi preot și a încercat să se orienteze spre altă carieră. După o scurtă perioadă de studenție la Facultatea de Științe Naturale din Dortu, Estonia, atras de ideile revoluționare ale anului 1905, a fost exmatriculat și s-a întors la Chișinău unde a intrat în contact cu Zamfir Arbore, Constantin Stere, Ion Pelivan și Vasile Stroescu. Împreună cu aceștia va pune bazele Partidului Național Molodovenesc și va rămâne într-o strânsă relație de prietenie.

După anul 1906, Pantelimon Halippa se implică din ce în ce mai mult în lupta pentru drepturile naționale ale românilor din Basarabia, fiind atras și militând în special pentru cauza țăranilor. Activitatea la primul ziar tipărit cu caractere latine, „Basarabia”, și radicalismul articolelor sale îl vor aduce în atenția autorităților țariste, care au început să-l supravegheze. În plus, publicarea de către el a versurilor poeziei „Deșteaptă-te, române” a determinat interzicerea apariției ziarului, începând cu martie 1907. Sfătuit de prietenii săi, Halippa vine în România, la Iași, unde termină Facultatea de Litere și Filozofie. Este și perioada în care tânărul basarabean se face cunoscut, prin mijlocirea lui Stere, în mediul politic și cultural de la București și își șlefuiește condeiul la marile ziare „Adevărul” și „Di­mi­neața”.

„Râvneam să ne slujim neamul”

În 1913, revenit la Chișinău, Halippa editează, cu sprijinul financiar al boierului Vasile Stroescu, ziarul „Cuvânt moldovenesc”. Profilul acestei publicații era unul cultural, scopul fiind să-i familiarizeze pe basarabeni cu scrierea și citirea în limba română, dar și să-i inițieze în istoria și cultura românească. Ziarul „Cuvânt moldovenesc” avea să devină o tribună a românismului, care a captat în jurul său forțele elitei care a reușit Unirea.

Izbucnirea Primului Război Mondial și începerea revoluției de la Petrograd din februarie 1917 au schimbat ecuația de putere din Imperiul rus. Era momentul ca și basarabenii să se deștepte. Sosirea lui Onisifor Ghibu la Chișinău și prietenia cu Pan Halippa aveau să reprezinte un punct de cotitură pentru acesta din urmă. Influența lui Ghibu asupra mișcării naționale basarabene este una pozitivă, căci el i-a îndemnat pe liderii moldoveni de la Chișinău să pornească spre calea independenței Basarabiei, iar ulterior spre unirea cu România.

Pentru Pantelimon Halippa, anul 1917 este o perioadă de efervescență a angajării sale în lupta pentru drepturile basarabenilor. Se implică în conturarea programului politic al Partidului Național Moldovenesc, în organizarea congreselor studenților, preoților și învățătorilor din primăvara lui 1917, apoi participă la Petrograd, ca reprezentant al țărănimii din Basarabia, la o întâlnire unde tratează cu Kerenski, Lenin și Troțki. Cu Lenin, Halippa are o convorbire memorabilă, pentru că acesta, dornic să slăbească imperiul, îl sfătu­iește să ceară sprijinul României în orice probleme are nevoie, căci guvernul Kerenski nu-i va ajuta cu nimic pe basarabeni. Era un Lenin cu o opinie total diferită față de cea pe care o va avea când va deveni stăpânul absolut al Rusiei bolșevizate.

Revenit la Chișinău, Halippa s-a remarcat prin susținerea unuia dintre cele mai bune discursuri dintre cele rostite la Congresul Ostașilor moldoveni. El a ridicat sala în picioare, iar aplauzele au fost necontenite: „Veacuri întregi noi am umblat rătăciți unul de altul, de vecuri întregi ne dezbină vrăjmașii, de veacuri întregi pământul nostru geme sub jug străin și iată acum ne-am strâns frați grămăjoară”, le-a mărturisit celor de față, îndemnându-i să fie uniți.

În toamna anului 1917, Halippa a participat cu entuziasm la crearea Sfatului Țării, fiind ales vicepreședinte al acestuia. Sfatul Țării a fost organismul reprezentativ al locuitorilor Basarabiei care avea să proclame formarea Republicii Moldovenești, independența ei și, într-un final, Unirea cu Patria-mamă. Tot Halippa a fost și cel care a propus, pe 24 ianuarie 1918, ca Republica Democratică Moldovenească să-și proclame independența față de Imperiul Rus.

În anul 1918, îl găsim pe Halippa preocupat de soarta pământului său natal. El se întâl­nește cu Constantin Stere, cu lideri politici de la Iași, în încercarea de a-i convinge pe repre­zentanții facțiunii țărănești de necesitatea unirii Basarabiei cu România. În memorabila dată de 27 martie 1918, Halippa s-a numărat printre cei care au votat cu inima pentru unire. Câteva zile mai târziu a avut privilegiul să facă parte din dele­gația care a dus regelui Ferdinand, la Iași, declarația de unire. În toamna anului 1918, Pantelimon Halippa a fost ales preșe­dinte al Sfatului Țării, iar sub conducerea sa a fost votată renunțarea la con­dițiile unirii cu România. El a participat și ca delegat al Basarabiei la istoricele adunări de la Cernăuți și Alba Iulia în care s-a desăvârșit Marea Unire a tuturor românilor.

Epilog

După 1918, cursul vieții lui Halippa a fost unul sinuos: a fost ministru în guvernele României interbelice, apoi deținut politic sub regimul comunist. A fost unul dintre liderii care au făcut Marea Unire și a fost pedepsit de comu­niști pentru aceasta. S-a stins din viață în 1979, la vârsta de 96 de ani. Pe întreg parcursul existenței sale, Pantelimon Halippa a demonstrat cu prisosință că și-a iubit țara, iar exemplul său merită cinstit și faptele sale trebuie cunoscute de toată suflarea românească. Moștenirea lui și a luminoasei generații de la 1918 nu trebuie uitată niciodată.