Prealăudaţi răbdători, încununaţi cu diademă de biruinţă

Nebiruiţii şi înţelepţii mucenici Maxim, Cvintilian şi Dadas din Ozovia, prin moartea martirică suferită pentru credinţa lor în Mântuitorul Iisus Hristos, s‑au învrednicit de viaţa cea neîmbătrânitoare, moştenind Împărăţia cerurilor. Aceştia au trăit pe vremea împăratului Diocleţian (284‑305), într‑o perioadă frământată de persecuţii cumplite îndreptate împotriva creştinilor, însă, întăriţi fiind de harul Sfântului Duh, au înfruntat toate greutăţile cu vitejie, bucurându‑se astăzi a sta înaintea Preasfintei Treimi.

Aceşti sfinţi au trăit în timpul împăratului Diocleţian şi al dregătorilor Tavrinie şi Gavinie. Ei erau din Ozovia, un sat lângă Durostorum, capitala provinciei Moesia Inferior. Trebuie amintit faptul că, în anul 285, Diocleţian a detaşat regiunea dobrogeană de la Moesia Inferior (numită Moesia Secunda) şi a transformat‑o în Scythia Minor, cu capitala la Tomis. În mod special, la instigaţia subalternului Galeriu (dac după mamă), între anii 303 şi 304, Diocleţian a declanşat cea mai vehementă prigoană din istorie contra Evangheliei, sub formula nomen christianorum deleto  (numele creştinilor să fie distrus), prigoană în timpul căreia au primit cununa mucenicească şi Sfinţii Maxim, Cvintilian şi Dadas.

Numele Maxim şi Cvintilian sunt de origine romană, iar Dadas este de origine dacică. Aceşti trei tineri martiri aparțineau populaţiei din acel sat, numele Ozovia fiind unul dacic. Din sinaxarul zilei de 28 aprilie, ziua pătimirii lor, aflăm că Sfinţii Maxim, Cvintilian şi Dadas au fost pârâţi de cineva la dregătorul Tavrinie pentru că au refuzat să aducă jertfe în faţa idolilor. Fiind prinşi în satul lor, unde permanent erau în lucru şi în rugăciuni către Dumnezeu, au fost legaţi în lanţuri de fier şi duşi în cetatea Durostorum. Cei doi dregători ai cetății le‑au spus că dacă doresc să‑şi păstreze vieţile, să meargă şi să aducă jertfe mamei zeilor, apoi să se facă preoţii ei, deoarece preotul păgân care slujea până atunci murise, „ducându‑se către marele împărat Zeus, ca să‑i slujească acolo”. Sfântul Maxim, care era citeţ sau lector în Biserica Domnului Iisus Hristos, i‑a înfruntat pe dregători, numindu‑l pe Zeus „desfrânat şi preaspurcat”. El a mărturisit cu mult curaj că Hristos‑Domnul este Împăratul cerurilor, Care are grijă de toate şi pe toate le ţine în palma Sa, şi astfel a refuzat să se închine idolilor. Atunci, Gavinie dregătorul i‑a chemat la el pe Cvintilian şi pe Dadas, vorbindu‑le multe vorbe defăimătoare şi încercând cu vicleşug să‑i ademenească la înşelătoarea şi pierzătoarea păgânătate. Însă ei, refuzând să se închine zeilor, au fost duşi în temniţă. Acolo, au fost întăriţi de un înger al Domnului în mărturisirea lor, lăudând neîncetat pe Dumnezeu. După scurt timp, Sfinţii Mucenici Maxim, Cvintilian şi Dadas au fost scoşi la judecată şi, dezbrăcaţi fiind de hainele lor de către păgâni, au fost legaţi şi întinşi pe pământ, apoi au fost cumplit bătuţi. Însă nici de această dată nu s‑au lăsat înduplecaţi, motiv pentru care au fost din nou întemniţaţi. Apoi, fiind duşi în satul lor, Ozovia, li s‑au tăiat capetele, dându‑şi astfel sufletele în mâinile lui Dumnezeu, în ziua de 28 aprilie a anului 303.

Până la sfârşit răbdând chinurile păgânilor, aceşti trei sfinţi mucenici ai lui Hristos luminează ca nişte stele dumnezeieşti, cu razele minunilor, inimile credincioşilor care se roagă stăruitor. Astăzi, în ziua pomenirii lor, un irmos din Canonul Utreniei ne îndeamnă aşa: „Să stăm în casa Domnului şi să fericim pe Dadas, pe Maxim şi pe Cvintilian, pe vitejii ostaşi cei ce au pierdut pe vrăjmaşi şi cu credinţă să strigăm: Iubitorule de oameni, prin rugăciunile lor mântuieşte pe toţi de multe feluri de năpaste”. Urmând pătimirilor Celui fără de patimi, aceşti sfinţi au suferit încercări de multe feluri în această viaţă, însă astăzi împreună cu îngerii dănţuiesc.