„Precum ai binecuvântat pe Avraam şi pe Sarra“

Slujba Cununiei, oficiată în Biserica Ortodoxă, cuprinde numeroase referiri la cupluri sau evenimente din perioada vetero-testamentară. În mod sigur, un motiv pentru această situaţie este constituit de legătura mântuitoare dintre cele două părţi ale Sfintei Scripturi. Explicaţia cea mai plauzibilă rămâne cea a existenţei mai multor modele de cupluri împlinite în istoriile cuprinse în cărţile Vechiului Testament.

Cu toate acestea, multitudinea imaginilor vetero-testamentare din cadrul Tainei Nunţii nu poate fi explicată doar printr-un apel la unitatea celor două Testamente.

Explicaţia utilizării preponderente a Vechiului Testament

Oricine observă pentru prima dată Sfânta Scriptură poate fi surprins de raportul cantitativ dintre cărţile Vechiului Testament şi cele ale Noului Testament. Într-o Biblie Ortodoxă, spre exemplu, din cele aproximativ 1.400 de pagini care constituie totalul, doar 300 aparţin Noului Testament. Devine clar, într-o oarecare măsură, de ce imaginile cuplurilor căsătorite utilizate în Taina Cununiei sunt preluate în mare parte din Vechiul Testament. Majoritatea modelelor pentru o familie împlinită pot fi întâlnite acolo. Este adevărat că şi în Noul Testament avem exemple de familii creştine binecuvântate. Este suficient să amintim aici exemplele Sfinţilor Acvila şi Priscilla sau ale diverselor "case" unde se efectua la început Sfânta Liturghie şi care au semnificaţia unor familii întregi (de ex. casa lui Ştefanas, pomenită în prima Epistolă către Corinteni). De asemenea, putem aminti exemplul nunţii din Cana Galileii la care a participat Însuşi Mântuitorul (In. 2:1-11). Însă problema principală este că nu ştim prea multe lucruri despre organizarea acestor familii sau despre virtuţile lor. Modelele de bază ne sunt oferite de cărţile Vechiului Testament. Aici întâlnim cupluri binecuvântate precum Avraam şi Sara, Isaac şi Rebeca, Iacov şi Rahila, Iosif şi Asineta, Moise şi Sefora sau Zaharia şi Elisabeta ale căror exemple sunt citate în dese rânduri în cursul rugăciunilor cuprinse în Taina Cununiei.

Slujba Logodnei, în Vechiul Testament

În cursul Slujbei Logodnei care precede propriu-zis Slujba Cununiei întâlnim câteva exemple de acest gen. În cursul primei rugăciuni se afirmă următoarele: "Cel ce ai binecuvântat pe Isaac şi pe Rebeca şi i-ai arătat pe ei moştenitori făgăduinţei tale; Însuţi binecuvintează şi pe robii Tăi aceştia, povăţuindu-i spre tot lucrul bun" (Molitfelnic, EIBMBOR, 2002, pp. 81-82). Prima binecuvântare pe care preotul o efectuează asupra mirilor cuprinde astfel amintirea unui model de familie împlinită din Vechiul Testament. În cursul celei de-a doua rugăciuni sunt aduse două exemple-cheie în discuţie. Primul dintre acestea face referire la trimiterea slugii patriarhului Avraam de către acesta pentru a căuta o soţie potrivită pentru fiul său Isaac. Această slujbă îndeplinită de Eleazar, slujitorul lui Avraam, este privită drept o icoană a logodnei creştine. Textul sună astfel: "Doamne, Dumnezeul nostru, Care împreună cu sluga patriarhului Avraam ai călătorit în Mesopotamia, trimiţându-l să logodească femeia stăpânului său Isaac şi, prin mijlocirea scoaterii de apă, i-ai descoperit să logodească pe Rebeca; Însuţi binecuvintează logodna robilor Tăi acestora şi întăreşte cuvântul ce şi-au dat" (Molitfelnic, p. 83). Icoana cea mai potrivită a logodnei este, astfel, identificată tot prin intermediul unui eveniment petrecut în Vechiul Testament.

Prefigurarea inelelor schimbate la logodnă

Cea de-a doua prefigurare amintită în ultima rugăciune din Slujba Logodnei este cea a schimbării inelelor. Este drept că nici unul dintre exemplele citate nu face referire la un eveniment similar cu cel petrecut în Slujba Logodnei, dar, în schimb, majoritatea scenelor care implică un inel, cuprinse în cărţile Vechiului Testament, sunt amintite aici. Iosif primeşte stăpânirea în Egipt atunci când Faraon îi oferă un inel. Astfel, avem aici citat un simbol al puterii, care poate simboliza tăria dragostei dintre cei doi oameni care se logodesc. Al doilea exemplu este cel al lui Daniel care, prin dăruirea unui inel, a fost numit omul cel mai important din Babilon după rege. Simbolul acesta semnifică importanţa reciprocă pe care tinerii care se logodesc o oferă unul celuilalt. Tot prin inel, Tamara a fost scăpată de la moarte atunci când a demonstrat că nu săvârşise desfrânare. Această imagine vechi-testamentară trimite la sinceritatea şi ajutorul reciproc care trebuie să însoţească unirea legitimă a bărbatului cu femeia. În cele din urmă este citat aici şi un exemplu nou-testamentar: cel al fiului risipitor care primeşte un inel din partea tatălui la întoarcerea sa, drept semn al iertării. Verigheta reprezintă, prin urmare, şi un simbol al iertării care trebuie să însoţească momentele dificile inerente fiecărei vieţi petrecute în doi.

Trecerea prin Marea Roşie - un simbol al vieţii de familie

Ultima imagine vetero-testamentară din Slujba Logodnei face trimitere la momentul trecerii prin Marea Roşie a poporului evreu. Textul rugăciunii cuprinde următoarele amănunte: "Această dreaptă a Ta, Doamne, a întrarmat pe Moise în Marea Roşie, căci prin cuvântul Tău cel adevărat, cerurile s-au întărit şi pământul s-a întemeiat. Şi dreapta robilor Tăi să se binecuvinteze cu cuvântul Tău cel puternic şi cu braţul tău cel înalt" (Molitfelnic, p. 84). Trimiterea aceasta la momentul trecerii prin Marea Roşie pare aici puţin forţată, însă, la o privire mai atentă, observăm că aceasta nu este o comparaţie nereuşită. Cununia reprezintă o trecere prin Marea Roşie, o fugă de patimile care ne asaltează din urmă (poporul egiptean) şi o dorinţă de a ajunge în pământul făgăduinţei. Ne aducem aminte de imaginea frumoasă din debutul Slujbei Logodnei, în care tinerii care vor să se cunune sunt asemănaţi cu Isaac şi Rebeca, cei consideraţi drept moştenitori ai făgăduinţei divine. Pentru a ajunge la această făgăduinţă însă, trebuie ca orice cuplu să treacă prin testul dificil al existenţei împreună. Nu este suficient să se iubească superficial, dominaţi de simple atracţii fizice temporare, ci este necesar ca iubirea lor să fie încercată. Un cuplu aflat sub ocrotirea lui Dumnezeu trebuie să fie capabil să suporte încercări dificile, iar unele cupluri au parte de o viaţă dură. Aşa cum ştim însă, această viaţă dificilă nu este insuportabilă atât timp cât iubirea celor doi poate să depăşească dificultăţile inerente pentru a se deschide total în eternitate.

Psalmul 127

În debutul Slujbei Cununiei, imediat după încheierea Logodnei, se rosteşte psalmul 127, care poate fi numit pe bună dreptate drept unul nupţial. "Fericiţi toţi cei ce se tem de Domnul, care umblă în căile Lui. Rodul muncii mâinilor tale vei mânca. Fericit eşti; bine-ţi va fi! Femeia ta ca o vie roditoare, în laturile casei tale. Fiii tăi ca nişte vlăstare tinere de măslin, împrejurul mesei tale. Iată, aşa se va binecuvânta omul, cel ce se teme de Domnul. Te va binecuvânta Domnul din Sion şi vei vedea bunătăţile Ierusalimului în toate zilele vieţii tale. Şi vei vedea pe fii fiilor tăi. Pace peste Israel!" Psalmul acesta de binecuvântare nupţială cuprinde în sine mai multe raţiuni ale acestei Taine. Aici se afirmă clar că procreaţia este un dar de la Dumnezeu, la fel ca şi fericirea conjugală. Împlinirea familială este, de asemenea, un dar divin care trimite spre înveşnicirea treptată a cuplului. Trebuie remarcat că, după fiecare verset din psalm, Dumnezeu este slăvit, aşa cum fiecare cuplu este dator să facă în cursul existenţei sale pământeşti, oricât de fericită sau încercată ar fi aceasta. În materialul următor vom analiza în continuare imaginile vetero-testamentare cuprinse în Taina Cununiei, urmând ca la finalul acestuia să oferim şi câteva concluzii cu privire la utilizarea preponderentă a acestora în cursul slujbei.