Prima corespondenţă a Bisericii Autocefale Române

În urma prezentării Tomosului de autocefalie în faţa Sfântului Sinod, ierarhii români au hotărât îndeplinirea ultimelor formalităţi în vederea recunoaşterii independenţei Bisericii României de către Bisericile Ortodoxe surori.

La 1 mai 1885, şedinţa Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a fost deschisă de mitropolitul primat Calinic Miclescu, care, în calitate de preşedinte, şi-a arătat recunoştinţa faţă de toţi cei care au contribuit la recunoaşterea autocefaliei. Ministrul Cultelor, Dimitrie Sturdza, a prezentat părinţilor sinodali "tomosul patriarhal pentru autocefalia Bisericii noastre Ortodoxe Române şi corespondenţa urmată în această privinţă între Guvernul şi Primatul României cu Marea Biserică din Constantinopol, ca un fapt îmbucurător pentru Sfântul Sinod, pentru Biserica Română, cât şi pentru întreaga ţară". După ce au fost traduse în româneşte, documentele primite de la Patriarhia Ecumenică au fost citite în plenul sinodal, spre aprobare.

Dare de seamă în faţa Sinodului

În şedinţa din 6 mai 1885, mitropolitul Iosif Naniescu al Moldovei şi-a mărturisit fericirea de a fi "învrednicit să trăiască spre a vedea cu ochii săi întemeiată într-un mod formal şi canonic demnitatea şi autocefalia Bisericii noastre, cu toate că Biserica noastră era autocefală de fapt încă de mult, dar se găseau guri rele care voiau să zică împotrivă". La rându-i, a mulţumit celor ce au "stăruit ca să se poată ajunge la acest rezultat", atât de important pentru "Biserica noastră naţională".

Dimitrie Sturdza, unul dintre personajele-cheie ale recunoaşterii autocefaliei, mandatat de Casa Regală să reprezinte interesele Bisericii Ortodoxe Române în faţa Patriarhiei Ecumenice, a subliniat importanţa acestui eveniment, prin care Biserica noastră "devine întru toate egală tuturor celorlalte Biserici, căci în aceasta consistă chiar adevărata semnificare a autocefaliei". Totodată, el a evidenţiat rolul patriarhului ecumenic Ioachim al IV-lea în dobândirea tomosului sinodal: "În această privinţă nu putem îndestul să lăudăm şi să binecuvântăm cu toţii simţul înalt al Sanctităţii Sale Patriarhului de Constantinopole Ioachim al IV-lea, care s-a rădicat mai presus de toate piedicele şi a recunoscut drepturile ab-antiquo ale Sfintei noastre Biserici".

Corespondenţa cu Bisericile Ortodoxe surori

A doua zi, la 7 mai 1885, episcopul Melchisedec Ştefănescu al Romanului a propus Sfântului Sinod să se redacteze scrisori de mulţumire către Patriarhia Ecumenică şi de încunoştinţare a Bisericilor Ortodoxe surori despre recunoaşterea formală a autocefaliei româneşti. În acest sens, scrisoarea din 30 mai semnată de "Calinic, Arhiepiscop Mitropolit Primat al României, Preşedinte al Sfântului Sinod" vestea ecumenicului comunicarea documentelor în faţa ierarhilor sinodali în şedinţa din 6 mai, mărturisind că "Sfânta Biserică Ortodoxă a Regatului României, tare în credinţa nepătată şi mântuitoare, moştenită de la strămoşii naţiunii noastre şi neclintit întemeiată pe Dumnezeieştile Dogme şi sfintele Canoane, va trage din această binecuvântare a Sanctităţii Voastre o nouă putere pentru a îndeplini a sa sfântă misiune, căci Biserica în România a fost piatra din capul unghiului totdeauna nedezlipită de destinele ţării".

Mitropolitul Calinic Miclescu, în data de 1 iulie 1885, a trimis întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe câte o scrisoare prin care li se vestea că "autocefalia seculară a Bisericii ortodoxe a Regatului României" a fost "recunoscută formal de Înalta Sa Sanctitate Patriarhul Ecumenic Ioachim IV-lea prin Tomosul său din 25 Aprilie anul curgătoriu". Scrisoarea împărtăşea "această bucurie ce resimte omodoxa Biserică a Regatului României, comunicându-vă în alăturare actul Patriarhal precum şi corespondenţa urmată în această privire; şi aceasta pentru afirmarea şi mai mult şi consolidarea relaţiilor dogmatice şi canonice ce pururea au legat şi leagă Biserica noastră de acea sfântă Biserică pe care cu atâta demnitate o reprezentaţi".

Recunoaşterea autocefaliei în întreaga Ortodoxie

Fiind înştiinţaţi atât de patriarhul ecumenic, cât şi de primatul român, conducătorii Bisericilor Ortodoxe au trimis la Bucureşti, în cursul anului 1885, scrisori de felicitare, prin care anunţau că recunosc Biserica Ortodoxă Română drept autocefală.

Primul care a răspuns a fost †Teodosie, Arhiepiscop al Belgradului şi Mitropolit al Serbiei. În scrisoarea din 31 iulie 1885, îşi afirma bucuria pentru recunoaşterea Bisericii româneşti drept "autocefală şi în totul neatârnată": "Supunându-ne legăturii celei mai cordiale a acestei dragoste frăţeşti, ne grăbim şi Noi cu Sfântul Sinod şi poporul, cel încredinţat nouă, să proaducem felicitările noastre Bisericii ortodoxe a României".

"†Nicodim, din mila lui Dumnezeu, Patriarh al sfintei cetăţi a Ierusalimului şi a toată Palestina" trimitea scrisoare de felicitare datată 24 august 1885: "Hotărându-ne deci astăzi pentru răspunsul cel datorat, arătăm bucuria Noastră cea neexprimabilă pentru evenimentul acesta îmbucurător, şi declarându-se în Sfântul Duh, recunoaştem şi Noi pe Biserica ortodoxă cea din România autocefală şi neatârnată, administrată de către propriul ei Sinod, care are de Preşedinte pe cel după vremi Înalt Prea Sfinţitul Mitropolit al Ungrovlahiei şi Primatul a toată România, nerecunoscând în administraţia ei internă bisericească nici o altă începătorie bisericească, afară de capul Bisericii celei una, sfântă, sobornicească şi apostolică, pe Domnul nostru Iisus Hristos, şi proclamăm pe sfântul ei Sinod, frate al Nostru în Hristos prea iubit".

"Ne bucurăm şi felicităm"

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a Greciei, prin scrisoarea semnată la 7 octombrie 1885 de "†Al Atenei Procopie Preşedinte, †Al Mantiniei şi al Kinuriei Teoclit, †Al Bitilului Procpie şi †Al Trikei Meletie", "a simţit o adâncă bucurie pentru această anunţare plăcută. Autocefalia Bisericii ortodoxe din România, administrată de către Sinodul, compus totdeauna din Arhierei, al căror preşedinte este Mitropolitul Ungro Valahiei după vremi şi Primatul (exarhul) a toată România, recunoaşte şi Biserica ortodoxă a Eladei, mărturisind tăria opiniei sale prin acest răspuns sinodal. Şi în adevăr, felicită din inimă pentru aceasta pe Înalt Prea Sfinţia Voastră (Calinic, n.r.) şi pe toată adunarea cea sfântă a respectaţilor arhierei".

Biserica Ortodoxă a Ciprului, prin semnătura întâi-stătătorului †Sofronie, a trimis scrisoare de felicitare în data de 14 octombrie 1885: "Ne bucurăm, felicitând pe Înalt Prea Sfinţia Voastră, cu sfântul Sinod cel de pe lângă voi şi pe comunitatea ortodoxă a poporului român pentru câştigarea cea dorită a neatârnării sfintei voastre Biserici". Prin aceasta, anunţau că recunosc "pe sfânta Biserică a României soră în Hristos ortodoxă".

Ultimul mesaj sosit pe adresa cancelariei mitropolitane din Bucureşti a fost cel din 31 octombrie 1885, aparţinând Bisericii Ortodoxe a Rusiei, prin "†Isidor, Mitropolit al Novgorodului şi al Sankt-Petersburgului, †Sava, Arhiepiscop Tverului şi al Ciatinului, †Serafim, Episcop al Samarului şi al Stavrupolei, †Gherman, Episcop Caucazului şi al Ecterinogorodului". Sinodul Rusiei, în urma scrisorilor primite de la Patriarhia Ecumenică şi de la Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, anunţa: "Proaducând cu această ocazie rugăciuni călduroase către Domnul pentru înaintarea sfintei Biserici autocefale române, rămânem în dragoste frăţească în Domnul şi cu profund respect către Înalt Prea Sfinţia Voastră, şi în totul devotaţi".