Pornind de la cuvintele Preafericitului Părinte Patriarh Daniel că „fiecare om poate deveni mâinile iubirii milostive a lui Dumnezeu prin care lucrează în lume ca să ridice și să vindece pe cei răniți
Proiecte dedicate Centenarului
Monumente ce înfăţişează figuri marcante ale Marii Uniri, proiecţii de filme istorice legate de Marele Război sau piese de teatru sunt câteva dintre proiectele propuse pentru 2018 de către instituții administrative sau academice. În Capitală se vor construi mai multe ansambluri statuare ale marilor personalităţi istorice din secolul XX, asemenea și în oraşe, precum Alba Iulia sau Iaşi.
Printre proiectele asumate de Comisia Centenar, condusă de academicianul Răzvan Theodorescu şi de Direcţia de Cultură a Primăriei Capitalei, se numără construirea unor statui cu principalele figuri ale Marii Uniri. O statuie ecvestră a regelui Ferdinand va fi amplasată în zona Pieţei Victoria, iar un monument al lui I.C. Brătianu va fi ridicat în rondul de la Universitate, pe locul de unde a fost dezafectat în perioada comunistă, după cum a anunțat Răzvan Theodorescu, la începutul lunii ianuarie, construcție a cărei valoare este estimată la 10 milioane de lei. De asemenea, va fi construit un monument al generalului Henri Berthelot pe strada care îi poartă numele.
Teatrele din subordinea municipalităţii vor pregăti spectacole în care se vor prezenta evenimentele istorice, iar muzeele vor proiecta filme legate de epoca unirii. Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale va da drumul programului „Acces Centenar”, ce cuprinde 2.140 de proiecte aprobate, editare de cărți, simpozioane, renovarea, restaurarea caselor memoriale, a cimitirelor, potrivit secretarului de stat din Ministerul Culturii, Paul Cotîrleţ. Valoarea totală a acestor proiecte este de 150 de milioane de lei, bani ce vor fi alocaţi de Guvern.
O statuie a regelui Ferdinand va fi ridicată şi la Iaşi, precum și construcţia unui drapel, probabil cel mai mare din ţară. Va fi reparată, de asemenea, Casa Berthelot, cu scopul „punctării momentului francez din programul Centenar”, după cum a afirmat recent Mihai Chirica, primarul municipiului Iaşi, primărie ce va aloca 5,6 milioane de lei pentru proiecte dedicate Centenarului, conform primarului ieșean. Cel mai recent eveniment derulat la Iași a fost „Centenarul filmului românesc - 100 de ani, 100 de filme, 100 de orașe”. Este vorba despre caravana producțiilor cinematografice românești România - Republica Moldova - Cernăuți.
Societatea de Știinte Istorice din România, cea mai cuprinzătoare organizație profesională din domeniul producerii și transmiterii cunoașterii istorice, care grupează în rândurile sale profesori, cercetători, arhiviști, muzeografi, studenți și alți iubitori ai istoriei, a lansat, de asemenea, în data de 18 ianuarie 2018, Programul Centenar, construit pe derularea unui amplu proiect educațional, intitulat „Familia mea în vremea Marelui Război și a Marii Uniri”, adresat elevilor din învățământul gimnazial și liceal.