Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă An omagial Protopopul Vasile Cronicarul, urmaș al diaconului Coresi

Protopopul Vasile Cronicarul, urmaș al diaconului Coresi

Un articol de: Pr. Prof. Dr. Vasile Oltean - 10 Oct, 2019

În bogata arhivă documentară a Bisericii „Sfântul Nicolae” din Șcheii Brașovului am descoperit mărturii privind contribuția preo­ților cărturari de aici pentru punerea în circulație a valoroaselor cărți de învățătură creștină, care au sprijinit dorința românilor orto­docși de a rezista în vremurile tulburi ale nedreptăților la care au fost supuși.

 Vasile cronicarul (1586- 1659), fiul mai mic al protopopului Mihai, descendent al unei vechi familii de preoți cărturari, al cărei prim reprezentant este popa Pătru cel Bătrân (1484-1500), se formează în cadrul familiei, cunoscând de timpuriu eforturile tatălui său pentru ridicarea, la 1597, a şcolii de piatră şi pentru sprijinirea ostenelilor editoriale ale diaconului Coresi. Nu ştim unde şi-a continuat studiile după absolvirea şcolii din Şchei, dar, începând cu anul 1604, la 18 ani, semnează ca dascăl pe un Minei al lunilor iulie şi august (ms. 25) şi ca grămătic pe un manuscris al Psalmilor  (ms. 7), ceea ce presupune că, pe lângă atribuţiile de dascăl al şcolii, îndeplinea şi funcţia de „scriitor la cetate”, pe care o avusese până la moarte şi tatăl său.

Martor al evenimentelor petrecute la Braşov în timpul lui Mihai Viteazul, Vasile cronicarul consemnează pe coperta unui Apostol din 1575, tipărit de Timofeev Mstislaveţ, la Vilnius (Lituania): „Căpitanul Preda Viteazul, Munteanul, izbânda turcilor, vai de el… că a murit”. Se confirmă astfel legenda căpitanului Preda Buzescu, căpitanul lui Mihai Viteazul, care, după luptele de pe Valea Teleajenului, este adus în Şchei şi tratat în oficina din Ciocrac a doctorului Paulus Chir (azi str. Constantin Lacea din Şchei). Din anul 1628 devine paroh al bisericii, înlocuindu-l pe fratele său mai mare, Constantin, care decedase. În această calitate, înzestrează biserica cu cărţi moştenite din biblioteca tatălui său. Debutul îl face în anul 1611, când mijloceşte dania boierului Juga, refugiat în Şchei din Muntenia, de frica venirii la tron a lui Mihnea Vodă. Dania a constat din două frumoase Mineie (ms. 12, 13), pe a căror copertă Vasile cronicarul consemnează şi actul de danie, încadrându-l într-un chenar stilizat floral. În 1628, oferă bisericii un Sinaxar, scris la 1580, de grămăticul Ioan (ms. 22). Fapta se repetă în 21 aprilie 1631, când dăruieşte bisericii cunoscuta carte cu conţinut isihast, Cuvântările lui Efrem Sirul (ms. 13), şi Cuvântările împăratului bizantin Ioan Cantacuzino, o carte tot cu conţinut isihast, ambele datând din secolul al XV-lea.

Pe tărâm cultural, Vasile cronicarul se impune prin două valoroase contribuţii: alcătuirea primei cronici cu subiect românesc şi realizarea primului Parimiar românesc, laureat de Academia Română. Cronica, al cărei original s-a pierdut, fiind interpolată în cronica lui Radu Tempea (ms. 39) şi reprodusă în colecţia de documente germane braşovene, avea să cunoască un larg interes din partea cronicarilor care i-au urmat, cât şi din partea istoricilor care i-au semnalat importanţa. O regăsim transcrisă şi în cronica lui Iosif Trausch, Colectaneea zu einer Particuler Historie von Cronstadt (manuscris din secolul al XVIII-lea, aflat la Arhivele Statului din Braşov), cât şi în manuscrisele semnate în aceeaşi perioadă de Radu Duma sau Cronica anonimă, publicată de N. State („Înștiințări - Câteva capitole din trecutul românilor din Șcheii Brașovului”, Brașov, 1906). Istoricii Ştefan Meteş, Ioan Lupaş, Nicolae Sulică, Sterie Stinge, Octavian Şchiau şi Elena Bot i-au dedicat valoroase pagini, pline de aprecieri.

Deşi a fost concepută pe un plan mai vast, pentru a trata istoria completă a Bisericii „Sfântul Nicolae”, surprinzând şi realităţi privind istoria Moldovei şi Munteniei, cronica s-a menţinut, cu mici excepţii, în spaţiul de activitate al propriei familii. Pentru aceasta pledează şi titlul cronicii: „Spunere precum au fost lucrul şi cum au căzut preoţia la acest loc, la această sfântă beseareca, din popa Pătru cel Bătrân, până la popa Constantin şi cum cu luptă trudindu-se au ţinut sfânta beseareca şi s-au nevoit cu multă osteneală, de au purtat lucrurile legii, de nu s-au schimbat”.

Conţinutul cronicii confirmă faptul că ea este elaborată după moartea fratelui, adică după 1628, şi finalizată în jurul anului 1633, când autorul prezintă ultimele evenimente. Protopopul Vasile surprinde, în special, atmosfera de toleranţă şi conciliere patronată de principele Transilvaniei Gabriel Bethlen (1613-1629). Acesta, ispitit de visul de a reconstitui vechea Dacie şi de a uni sub sceptrul său, ca şi Mihai Viteazul, cele trei ţări române, renunţă chiar la intenţia de a converti pe români la catolicism sau calvinism.

Sub aspect conceptual, protopopul Vasile se dovedeşte a fi cel dintâi cronicar român care se ridica peste nivelul comunal al vechilor analişti, înregistratori de date seci şi de fapte izolate, nestrăbătute de dinamismul unei idei conducătoare, care să închege fapte într-un tot organic.

Cea de a doua contribuţie a sa o reprezintă traducerea şi copierea primului Parimiar românesc, aflat în arhiva muzeului (ms. 36). Constând din 67 file, in folio, legat în piele roşie şi carton, manuscrisul cuprinde trei fragmente de parimii, de proporţii diferite (14, 6 şi respectiv 46 file), scrise de diferite mâini, dar cu aceleaşi caracteristici gramaticale, ceea ce presupune copierea lui în acelaşi mediu cultural. Identificarea cronicarului Vasile ca autor al celei de-a treia părţi, deci a celei mai consistente (46 file), a fost posibilă pe baza unei însemnări dintr-un desen floral de la subpagina filei 27:  „Să pisah Vasile sna pop Mihov ot Braşov, dto. 7121 (1613)”.

Parimiarul este scris de Vasile cronicarul înainte de a deveni protopop, în condiţiile în care slujea ca dascăl de şcoală şi ca grămătic. Studiul filigranologic confirmă anul fabricării hârtiei 1569, conform atla­sului de filigrane pentru hârtie lituaniană, pus la dispoziţie de cercetătorul braşovean Gernot Nusbacher, ceea ce conduce la ideea că prima parte a manuscrisului (al cărei autor nu-l cunoaştem) aparţine perioadei coresiene. Cert este însă că legarea manuscrisului s-a făcut înainte de anul 1690, când protopopul Vasile Hoban înscrie pe coperta interioară episodul luptei de la Zărneşti, între austrieci şi turci, la care participase şi Constantin Brâncoveanu.

Recunoaştem în cronicarul şi protopopul Vasile pe cărturarul care a slujit în egală măsură şcoala şi obştea, deschizând drum nou în istoriografie şi continuând frumoasa tradiţie a copierii şi traducerii de cărţi în Şcheii Braşovului.