Protopsaltul Macarie ieromonahul, inovator şi autor de cântări bisericeşti

Figura lui Macarie apare mică posterității din cauza lipsei de detalii biografice, totuși, ea este măreață pentru aportul pe care ieromonahul l-a avut în reformarea muzicii bisericești române. Melodiile lui Macarie sunt compuse pe un ton liniștit. Eleganța lor este dată de faptul că în cântările ieromonahului nu întâlnim tranziții bruște sau prea rapide nici în suire, dar nici în coborâre. Astfel, o executare corectă a acestora dezvăluie ascultătorilor un sunet plăcut, curgător și duios. 

În ceea ce privește detaliile despre viața personală a ieromonahului Macarie putem spune că acestea sunt incerte. Cea mai veche infor­mație despre nașterea și adormirea marelui cântăreț se găsește într-o însemnare autografă a Mitropolitului Iosif Naniescu, în care acesta semnalează că părintele Macarie ar fi murit la vârsta de 86 de ani, în 1836, la Mănăstirea Viforâta. Unul dintre cei mai prolifici cercetători ai vieții lui Macarie, Niculae M. Popescu, se îndoiește de acest lucru. Preasfinţitul Nifon Ploieș­teanul întă­rește acest dubiu afirmând că într-o discuție cu C. ­Erbiceanu, acesta din urmă îl încredințează că în anul 1889 a găsit la Mănăstirea Viforâta o soră de-a lui Macarie, o călu­găriță gârbovită de bătrâ­nețe, care i-a dăruit un Pateric și un manuscris de cuvântări biseri­cești scris de însuși mâna marelui cântăreț. În urma acestei discuții, arhiereul deduce că ­Macarie a fost înmormântat la Viforâta în jurul anului 1845. ­Însă putem spune, după zicerea PS Nifon Ploieș­teanul, că Mitropolitul Iosif Naniescu are dreptate, întrucât în anul 1833, când Macarie era profesor de muzică la școala înființată de Episcopul Chesarie la Buzău, mitropolitul se număra printre elevii ieromonahului. De asemenea, nici locul nașterii nu poate fi localizat cu exactitate, deși unii afirmă, după numele de familie al surorii sale, Fevronia Perie­țeanu, că ieromonahul se trage din localitatea Perieți.

Nici despre perioada sa de formare cărturărească nu se știu prea multe lucruri. Pr. Niculae M. Popescu ne face cunoscut că într-o însemnare autografă Macarie subliniază că a stat pe lângă Mitropolitul Dositei Filitis și că l-ar fi avut ca dascăl de muzică bisericească pe protopsaltul Constantin, ucenicul dascălului Șerban, proto­psaltul Țării Românești.

Director de şcoală de muzică şi pribeag prin Europa

După alegerea lui Dionisie Lupu ca Mitropolit al Țării Româ­nești, îl găsim pe Macarie ca director sau epistat al școlii de muzică bisericească a mitropoliei. Din dorința de a traduce cântările bisericești din grecește în româ­nește și de a le acomoda cu gustul de cântare al poporului român, Mitropolitul Dionisie Lupu a ­numit, în acest sens, o comisie ­formată din Macarie ieromonahul, Anton Pann și Pangratie, protopsaltul mitropoliei. Activitatea acestei comisii nu a avut nici un succes, întrucât fiecare membru avea ambiția de a lucra separat și de a publica psaltichie pe româ­nește sub iscălitura proprie. Macarie a rămas singurul care s-a silit să îndeplinească dorința mitropolitului și scrie în manuscris Teoreticonul, Anastasimatarul și Irmologhionul, cerând încu­viin­țare de a le tipări. Odată cu izbucnirea revoluției lui Tudor Vladimirescu, Macarie pleacă la Viena şi tipărește cele trei cărți, întorcându-se în țară în anul 1823. La scurt timp, merge în Moldova, unde înmânează Mitropolitului Veniamin Costachi parte din cărțile sale imprimate, apoi îl găsim la Mănăstirea Neamț, unde îi învață pe călugări muzica psaltică. În 1827 tipă­rește la Bucu­rești, din ordinul domnitorului Grigorie Ghica, Utrenierul, care avea caracterele psaltice cumpărate de mitropolie de la Petre Efesiul. În 1833, așa cum am enunțat mai sus, Macarie preda muzica psaltică la școala înființată de Episcopul Chesarie. În februarie 1836 tipă­rește Prohodul Domnului, iar după câteva luni, moare la ­Mănăstirea Viforâta.

Tipărituri frumoase cu cântări bisericeşti alese

Tipăriturile sale, în special ediția de la Viena, se remarcă prin frumusețea și eleganța caracterelor, dar și prin faptul că, pentru prima dată, se folosesc două culori - negru și roșu. Se pare că acest mod de imprimare a influențat și tipăritura grecească pentru că la numai 20 de ani diferență, în 1846, este publicată la Constantinopol antologia ­Kokkinogorgousa.

Teoreticonul este dedicat dascălilor de muzică Costache și Grigore, care l-au înlocuit pe Macarie la școala de muzică până la întoarcerea sa în țară. Cuprinde 30 de pagini și se împarte în 19 capitole în care se descriu reguli de teorie asupra sistemei celei noi. La final, are un adaos în care se explică valoarea semnelor muzicale și lucrările lor, precum și mai multe exerciții de intonare.

Anastasimatarul este dedicat Mitropolitului Veniamin Costachi și cuprinde cele opt glasuri împreună cu luminândele și voscresnele lor.

Irmologhionul cuprinde catavasiile sărbătorilor împărătești, axioanele praznicale și alte cântări. O deosebită importanță pentru istoria bisericească din Țările Române o are prefața. În această prefață, Macarie biciuiește practicile grecești, precum și comportamentul călugărilor greci care monopolizaseră totul la noi în țară. Se pare că aceasta a fost distrusă la majoritatea exemplarelor tipărite, însă se pot citi fragmente din ea în revista Bisericii Ortodoxe Române din anul XVI, 1892-93, pp. 813-817. El nu numai că a curățit cântările de tot ce era străin, ci le-a și acomodat cu genul și gustul muzical al poporului român. Dovadă despre aceasta sunt melodiile axioanelor praznicale, catavasiile de la Întâmpinarea Domnului și mai ales cântarea a IX-a Nu pricep curată..., denumită popular Legănușul, precum și canonul Floriilor, transpus pe note psaltice după o veche cântare românească din epoca slavonă, care, așa cum sunt alcătuite de Macarie, nu se găsesc la nici una dintre Bisericile Ortodoxe orientale.

Modestul Macarie ieromonahul va rămâne de-a pururi o figură măreață în Biserica Ortodoxă Română, întrucât cărțile sale de psaltichie au făcut epocă în Țările Române și au devenit normative pentru cântarea bisericească pur românească. După ele s-a predat muzica bisericească în școlile din București și Iași, precum și prin multe mănăstiri din țară și tot după ele se predă până acum ­muzica psaltică în seminariile și facultățile de teologie ortodoxă.