Protosinghelul Chiril Arvinte, renumit compozitor și protopsalt

Muzica psaltică este pana care înmănunchează în buchet cuvintele rugăciunii. Ea aduce armonie în ritmul dezordonat al vieților noastre și vindecă aprinderile pătimașe ale oamenilor, făcându-i părtași trăirilor alese prilejuite de prezen­ța dătătoare de viață a Duhului Sfânt în lume. Prin ea aflăm ce par­fum are auzul și ce zgomot face despărțirea de Dumnezeu. De aceea, protopsalții sunt instrumente prin care sentimentele duhovni­cești inundă întreaga ființă, rodind veșnicia în pântecul timpului.

Deși nu are o biografie impresionantă, protosinghelul Chiril Arvinte a rămas în tradiția Mănăstirii Neamț ca un mare cântăreț și slujitor, stabilindu-se în lavra moldavă în ultimii 20 de ani ai vieții sale.

A fost pomenit între marii protopsalți și compozitori ai celei de-a doua jumătăți a veacului al XX-lea, amintit alături de alți monahi iubitori de muzică și rugăciune.

A slujit în diferite mănăstiri și catedrale, într-o perioadă în care s-au succedat evenimente politice și sociale nefaste, marcând viața societății românești, dar și pe cea bisericească. Părintele Chiril a rămas în amintirea locurilor respective ca un monah dăruit de Dumnezeu cu mulți talanți, înmulțiți prin ascultările de la Episcopia Romanului, la Buzău, București, Mănăstirea Govora din județul Vâlcea (pe atunci mănăstire de călugări), la Argeș, în Eparhia Con­s­tan­ței (păstorită de Episcopul Gherontie Nicolau), din nou la Bu­cu­rești, la Mitropolia Ungrovlahiei, apoi la Patriarhia Română, la Cernica și Căldărușani și, în final, la Mănăstirea Neamț. În toate locurile unde a fost prezent, s-a afirmat ca un mare cântăreț, dar și ca bun slujitor al Cuvântului.

Chiril Arvinte s-a născut la data de 6 mai 1897, în localitatea Valea Seacă din fostul județ Putna, primind la botez numele Constantin. A fost al treilea dintre cei zece copii ai binecredincioșilor creștini Vasile și Catinca Arvinte. După clasele primare, urmate în localitatea de obârșie, a absolvit Școala de Cântăreți Bisericești din Bacău (1910-1913), precum și patru clase de seminar.

A urmat serviciul militar la Infanterie, terminând cu gradul de sergent. Se pare că a avut o activitate deosebită, întrucât a primit Crucea comemorativă cu baretă „Tisa” și o Răsplată a muncii, dis­tincții care se ofereau militarilor dedicați din perioada respectivă, în contextul Primului Război Mondial.

Pașii vieții l-au îndreptat în diferite locuri, unde s-a remarcat ca un iscusit protopsalt, responsabil în cele ale muzicii biseri­cești. Între anii 1915 și 1916 a cântat la Buzău, apoi la Bucu­rești, activând la Biserica Buzești (1916-1917) și la Mănăstirea Govora (1921-1922).

A intrat în viața monahală în anul 1921. A fost tuns în monahism la mănăstirea vâlceană, în vremea starețului Atanasie Popescu, naș de călugărie fiindu-i ieromonahul Rafael Diaconescu. Tunderea în monahism a fost săvârșită la data de 21 decembrie 1921.

La Curtea de Argeș, în biserica episcopală, a fost hirotonit ierodiacon, de către Episcopul Visarion Puiu, la pomenirea Sfântului Gheorghe din anul 1922, iar la 13 iunie 1923 a fost hirotonit ieromonah în Biserica Alexa din Bucu­rești, de către Episcopul-vicar Evghenie Humulescu, mare cântăreț și slujitor. La sfârșitul aceleiași Sfinte Liturghii, Episcopul Evghenie l-a hirotesit protosinghel, iar în anul 1924, prin mâna Episcopului Gherontie Nicolau a primit darul duhovniciei în Biserica Crunți din Ialomița. În perioada de slujire la Constanța a activat alături de viitorii episcopi Ilarie Teodorescu și Atanasie Dincă.

Între anii 1925 și 1929, a îndeplinit funcția de protopsalt la Mitropolia Ungrovlahiei, ulterior fiind secretar al Mănăstirii Cernica (1929-1941), iar între anii 1941 și 1949, la Căldă­ru­șani. A predat în acea perioadă tipicul, având colegi celebri și elevi care au devenit, peste ani, ierarhi și monahi cunoscuți.

În acea perioadă la seminarul cernican activau: Firmilian Marin, viitorul Mitropolit al Olteniei, Chesarie Păunescu, mai târziu Episcop al Dunării de Jos, arhim. Dionisie Udișteanu, arhim. Nicodim Sachelarie, arhim. Laurențiu Busuioc, pr. Toma Gherasimescu. Dintre elevii remarcabili ai seminarului îi amintim pe viitorul Patriarh Teoctist Arăpașu, ierarhii de mai târziu Eftimie Luca, Gherasim Cristea și Roman Stanciu, precum și arhi­man­driții Sofian Boghiu, Petroniu Tănase, Grigorie Băbuș, Ioasaf Ganea și alții.

În perioada sa de osteneală cernicană a colaborat cu stareții Zosima Pârvulescu, Hrisant Zosima, Chesarie Păunescu și Dionisie Udișteanu.

În catagrafia (monahologhionul) Mănăstirii Neamț nu se prezintă prea multe date din biografia lui.

La 1 aprilie 1949 s-a stabilit în cunoscuta mănăstire, unde a devenit secretar al Seminarului Monahal Superior. A activat până în anul 1954, când s-a pensionat. Atunci a hotărât să rămână definitiv în obștea de la Neamț, fiindu-i rânduită ascultarea de cântă­reț la biserica mare și slujitor atunci când va putea.

Odată cu decretul 410/1959, marii cântăreți ai Mănăstirii Neamț au fost nevoiți să apuce drumul exilului, el rămânând chiar şi în acea perioadă un reper al cântării și slujirii în străvechea mănăstire. Călugării nemțeni spun că era un bun alcătuitor și interpret al cântărilor bisericești. Era o bucurie să-l asculți psalmodiind.

În biblioteca Mănăstirii Neamț se păstrează cinci volume ce conțin cântări compuse sau adnotate (refăcute) de Chiril Arvinte (primul volum are 104 file, al doilea 166, al treilea 165, iar alte două sunt alcătuite din câteva caiete legate la un loc). Dintre compozițiile sale amintim: Pe Tine Te lăudăm, glasul 5; Tatăl nostru, glasul 8; Crucii Tale, glasul 1; Troparul Ceasului al IX-lea, glasul 8; Bogații au sărăcit, glasul 7 (în slavonă); Născătoare de Dumnezeu, glasul 5 (în slavonă).

A transpus în notație psaltică folclorul popular, fiind un tezaurar deosebit. Dintre compoziții amintim: Când fost-a încă prunc Iisus, glasul 5, și Ca o zi de primăvară, glasul 3.

Cea mai renumită compoziție a protosinghelului Chiril Arvinte rămâne Polieleul Cuvânt bun, glasul al V-lea, ce se cântă la sărbătorile Maicii Domnului, diortosit după ierod. Memnon Glăvan de la Neamț.

A trăit la Mănăstirea Neamț până în anul 1968, când, la 20 august, a trecut către Domnul.

În dimineața acelei zile cântase cu măiestrie răspunsurile ultimei Sfinte Liturghii din viața sa. Nu a fost suferind, nici nu a avut grave probleme de sănătate.

A fost prohodit în ziua de 24 august 1968 de un numeros sobor de preoți și diaconi, în frunte cu arhimandritul Nestor Vornicescu, pe atunci stareț al Mănăstirii Neamț. Au rostit cuvântări: stare­țul Lavrei, arhidiaconul prof. Ioan Ivan și pr. Constantin Barna din Iași.

Despre protosinghelul Chiril Arvinte s-a păstrat următoarea descriere: un monah cu statură potrivită, cu fața obrazului lunguiață și barba încărunțită. Împletea seriozitatea vorbirii cu un spirit de glumă, bine chibzuit. Manifesta întotdeauna bucurie, prietenie și neuitare în atitudinea lui. Era sfătos, făcând permanent trimiteri la tezaurul de amintiri și referiri istoriografice, prin care păstra în minte și inimă mulțimea locurilor pe unde a trecut.

De la părintele Chiril ne-au rămas și nenumărate cuvinte pline de folos duhovnicesc, dintre care amintim:

• Nimic n-ar fi obositor, dacă n-am vrea să facem toate în același timp.

• Esența oricărei religii, temelia oricărei moralități, încoronarea oricărei virtuți, este să dai și să ierți.

• Adâncul cerului este o privire a lui Dumnezeu.

• Adevărul este ca roua cerului: ca să-l păstrezi curat trebuie să-l strângi într-un vas curat.

• Cea mai mare piedică în găsirea adevărului este încăpățânarea omului, care crede că știe și cunoaște totul.

• Cu toată inima ta cinstește pe tatăl tău și de durerile maicii tale să nu uiți.

• Adevărata credință e ca un diamant, ca o picătură de lumină cerească. Cu cât e mai curată, cu atât este mai prețioasă.

• Credința este încrederea fiască a omenirii în dragostea părintească a lui Dumnezeu.

• Credința e un frumos curcubeu, care unește Cerul cu pământul, o mângâiere pentru toți, dar care pare felurit fiecărui călător, după locul în care se află.

• Iubirea este aripa pe care Dumnezeu a dat-o sufletului spre a se urca până la El.

• A iubi este a găsi fericirea noastră în fericirea altora.

• Dragostea este oceanul de unde încep toate celelalte virtuți.

•Dovada unei iubiri curate este o lacrimă.

• Numai prin iubire viază și se susține viața.

• Fapta bună este o gândire a lui Dumnezeu, înfăptuită de oameni.

• Nu este destul să nu faci rău nimănui, ci trebuie să faci cât mai mult bine aproapelui.

• Cea mai nobilă întrebare din lume este aceasta: Aici ce bine pot face?

• Singurul fel de a plăcea lui Dumnezeu e să ajuți pe oameni.

• Nimeni nu e atât de sărac ca să nu poată face binele.

• Soarele n-așteaptă să fie rugat pentru a împărți lumina și căldura sa. Fă tot astfel orice bine atârnă de tine, fără să aștepți să ți se ceară.

• Fii drept, pe drumul drept nu piere nimeni.

• Dreptatea este pâinea poporului, iar el e veșnic flămând după ea.

• Conștiința e cea mai bună carte din lume pe care putem s-o avem; este cartea pe care se cade s-o cercetăm cât mai adesea.

• Vocea conștiinței curate ne va fi totdeauna o călăuză fără greș, de vom ști s-o ascultăm și s-o urmăm.

• Fii îngăduitor căci toți avem trebuință de iertare.

• Iubește adevărul, dar iartă greșeala.

• A greși este omenesc, a ierta este dumnezeiesc.

• Răzbunându-te te faci egal cu adversarul, iertând te arăți superior lui.

• Răzbunarea omului nobil este iertarea și uitarea.

• Dacă ești cumpătat și prevăzător în toate, n-ai nevoie de medic.

• Puterea sufletească, ca și cea trupească, este rodul cumpătării.

• Adevărata rațiune și adevărata înțelepciune este să fii cumpătat.

• A ierta ocara ce ți s-a adus înseamnă a vindeca singur rana inimii tale.

• Când nu mai sunt lemne, focul se stinge și când nu mai este nici un clevetitor, cearta se potolește.

• Dacă vrei să fii socotit înțelept, învață să întrebi cu înțelepciune, să asculți cu luare-aminte, să răspunzi liniștit și să încetezi a vorbi dacă nu mai ai nimic de spus.

• Nu răsturna fără să poți înlocui, nu dărâma fără să poți clădi.

• Nu judeca pe nimeni înainte de a fi fost în situația lui.

• Tinerețea este timpul de a învăța înțelepciunea, bătrânețea e timpul de a o practica.

• De multe ori bunul simț e o călăuză mai sigură și mai luminoasă decât toate teoriile filosofice.

• Desconsiderarea seamănă cu cenușa, pe dinafară e rece, dar mai la fund păstrează căldura.

• Felul cum dai face mai mult decât ceea ce dai.

• Talentul se formează în singurătate, caracterul în societate.

• Ascultă și nu te supăra ca să te poți îndrepta.

• A vorbi este a semăna, a asculta este a culege.

• Onoarea este ca și tinerețea, odată pierdută nu se mai redobân­dește.

• A te feri de patimă e mai ușor decât a te lecui de ea.

• Pentru a te mântui nu este niciodată prea târziu, dar pentru a păcătui totdeauna este prea devreme.

• Conștiința fără Dumnezeu este un tribunal fără judecător.

• Când te întâlnești cu cel care i-ai făcut bine nu-i aduce aminte de ceea ce i-ai dat, dar când te-ai întâlnit cu binefăcătorul tău, adu-ți aminte de fapta lui.

• Mai bine să rămâi sărac decât să te îmbogățești pe spinarea săracului.

• Găina pentru un ou face atâta zgomot încât o aude vulpea.

• Lucrul cel mai scump e cinstea, dar ce folos că unii o vând prea ieftin.

• Unii vorbesc ce știu și unii știu ce vorbesc.

• Apa, vântul și gura lumii nu le poți opri.

• Să nu spui decât ceea ce trebuie, cui trebuie și când trebuie.

• Nimic nu întărește mai bine autoritatea decât tăcerea.

• A porunci nu este un privilegiu, ci o cinste și o sarcină grea.

Pe crucea sa de mormânt, din cimitirul Mănăstirii Neamț, au fost incrustate câteva note psaltice, însoțite de cuvintele: Voi cânta Dumnezeului meu până ce voi fi... (Psalmul 103, 34).

Acum, părintele Chiril s-a făcut una cu cântecul lui.