Psaltul și profesorul buzoian Matache Slăvulescu (II)

După moda vremii, dascălul Matache a lăsat, cum am văzut, diferite însemnări cu caracter autobiografic, pe care le-am reprodus într-un articol precedent. Nu sunt singurele însă; avea o predilectă preocupare de cronicar, însemnând evenimentele care i s-au părut mai importante și care se intersectau cu propria biografie și cu interesele imediate ale vieții sale.

Le reproducem în continuare, întrucât unele contribuie la completarea istoriei Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei. De menționat că în manuscrisul nr. 4308 din Biblioteca Academiei, unde se află aceste însemnări, Matache n-a respectat ordinea cronologică a evenimentelor. Aceasta ne face să credem că însemnările au fost făcute anterior pe alte manuscrise sau cărți și psaltul le-a copiat aleatoriu la finalul manuscrisului amintit. Pentru aceasta pledează și faptul că toate sunt scrise cu același condei, fără să trădeze o diferență de la o însemnare la alta. Între Ilie Corfus (Însemnări de demult, Editura Junimea, Iași, 1975), care a reprodus integral însemnările, și Gabriel Ștrempel, care le-a redat parțial (Catalogul manuscriselor româneşti B.A.R. 3101-4413, vol. 3, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1987), există diferențe mici de lectură.

„Tot într-acest an și lună (1837, mai, n. n.), într-o zi de marți, pe la 9 ceasuri seara, au venit știre din București că au trăsnit pă d(umnealui) clucer Dimitrache Jucurean, fiind la București, dar nu l-au omorât, ce au scăpat cu viiață, fiind orânduit mai înainte de vreo doă luni de stăpânire ca să fie acestui oraș maghistrat. Apoi l-au cerut norodul ca să le fie și dipotat și le-au priimit pe amândoo”.

„Și la leat (1)837, maiu, au venit știință din București pentru d(umnealui) biv căminar Ștefan Moz (Moscu, n. lui I. Corfus) că au (i)eșit mofluz (ruinat, sărăcit, păgubit, n. n.) și Dumnezeu să-l lumineze ca să despăgubească sărăcimea”.

„Tot într-acest leat (1)837”, aprilie au schimbat pă sameșul cinst(itei) ocârmuiri a (județului) Buzău, adică pă duminealui polcovnicul Enache Antonescu, și au trimis de la București pă altul, Grigore Făcheciu (la G. Ștrempel Făscheciu), în zilele dumnealui ocârmuitorului Aleco Cocorăscul”.

„Tot într-acest leat (1)837, maiu 22, s-au însurat Petre, băiatu de la tipografie, nepotul căpitănesii Saftii. Și l-au cununat dumnealui Vasile Buga, directorul tipografiei Sfintei Episcopii Buzău. S-au măritat și căpităneasa Safta de al doilea căsătorie și au luat un covaciu (fierar, n. ns.) cam bătrân, fiindu-le naș tot Buga, derectorul”.

„La leat 1837, iunie, s-au făcut scăzământ icosarilor celor noi, ce era lei 13, parale 20. Și să scăzuse prin șiretlicul zarafilor, de rămăsese numai lei 11. Ajunseseră bătae de joc la târgul Drăgăicii și mulți din oameni au păgubit. Apoi, după aceasta s-au sculat norodul cu jăluire la Măria Sa domnul Alexandru Ghica Vodă, ca să se facă la un fel moneda aceasta, căci care cum putea așa îl da, fiind un lucru făcut fără știrea stăpânirii. Și așa, văzând Măria Sa rătăcirea ce era în norod, au poruncit cu publicații, ca să umble icosaru tot cum au fost întâiu de la turci, lei 13, parale 20”.

„Tot în leat 1837, ghenarie în 10, s-au făcut paralele leu 60”.

„Tot într-acest an, iulie, au venit Buzău(l) foarte mare, până lângă grădina Episcopiei și au luat și podul cel zugrăvit, din mijloc, făcând și alte multe și mari răotăți, care n-au mai fost”.

O altă însemnare se află pe fila 173 a unui alt manuscris românesc (anii 1833-1834), opera psaltului Matache Slăvulescu, manuscris la care ne vom referi mai jos:

„1834. Am scris acestea eu, cel mai jos iscălit, după Călinadarul cel alcătuit pe o coală de hârtie mare de d(umnealui) dascălul Școlii naționale din Vălenii de Munte, Ioan Gherasim Gorjanu, pă vremea când mă aflam psalt la Sfânta Episcopie a Buzăului, fiind episcop Preaosfințiia Sa chiriu chir Chesarie, carele au și prefăcut biserica cu înfrumusețarea care se vede, făcând și tâmpla din nou, de lemn. Matache Slăv(ul)escu, psalt”. 

Opera muzicală, religioasă și poetică

Matache Slăvulescu a fost un om preocupat și îndrăgostit de profesia sa. A compus muzică psaltică, a copiat cântări de psaltichie ale altor compozitori și imnografi, a scris versuri și s-a îngrijit de cunoașterea și respectarea rânduielilor tipiconale ale slujbelor. Știa limba greacă, fapt dovedit de manuscrisele care conțin cântări bisericești în acest idiom.

Cunoaștem, până acum, şase manuscrise care îl au drept autor pe Matache Slăvulescu. Le vom prezenta succint pe fiecare, în ordinea numerota­ției din fondul de manuscrise al Bibliotecii Academiei Române, încercând să subliniem contri­bu­țiile psaltului de la Buzău la promovarea muzicii bisericești, precum și creațiile sale poetice, în contextul general al literaturii muntene din prima jumătate a secolului al XIX-lea. 

Manuscrisul nr. 4308, Biblioteca Academiei Române, prima jumătate a secolului al XIX-lea

Este un manuscris de cântări laice şi religioase, de 60 de file, intitulat „Cântece veselitoare, anul 1836 dec(hemvrie) 18. Scrise de mine, cel iscălit, Vasilache Slăvulescu”. A intrat în colecția Bibliotecii Academiei Române prin donație de la Administraţia Casei Bisericii, la 12 sept(embrie) 1915.

Manuscrisul cuprinde Cântece veselitoare (de fapt texte - multe de o versificație naivă - ale unor cântări de lume) și compoziţii muzicale laice şi religioase în notație psaltică. Între acestea se înscrie și Marșul Miliției Pământenești, în notație psaltică, glasul VIII.

Manuscrisul nr. 4356, Biblioteca Academiei Române

Este o Psaltichie româno-grecească din prima jumătate a secolului al XIX-lea, de 88 de file, dăruită Academiei Române de Casa Bisericii la 12 septembrie 1915. O însemnare la f. 77v „1809, septembrie 3” poate fi un indiciu al alcătuirii acestei antologii psaltice începând cu acest an.

Pe lângă compozițiile unor autori de cântări psaltice precum Petru Peloponisiotul, Petru Berechet, Petru Efesiul și stihuri rumânești, manuscrisul cuprinde și următoarele creații ale lui Matache Slăvulescu:

- Stihuri spre lauda împăratului rusesc, făcute de Paris Mumuleanul și alcătuite pă glas de Matache, psalt ot Hagi Moscu, cu prima și secunda, glas VIII;

- Mulțumita către prezedent. Paris Mumuleanul poet și Matache psaltu al Hagi Moscului, alcătuitorul glasului, leat 1830, dechemvrie 6.

Manuscrisul nr. 4465, Biblioteca Academiei Române

Datat în anul 1836, este un miscelaneu de 174 de file, intrat în patrimoniul Academiei Române prin achiziționare de la un anticar bucureștean la 14 iunie 1916. Probabil că anticarul Iulius Pach l-a cumpărat de la fostul elev al lui Matache Slăvulescu, C. Don, care a intrat în posesia lui, achiziționându-l cu „doi galbeni împărătești” de la soția psaltului. Manuscrisul cuprinde, între altele Tipicul Sfântului Sava din Țara Sfântă și este important, întrucât vădește preocuparea dascălului Matache pentru respectarea tipicului bisericesc al slujbelor de peste an. De asemenea, conține mai multe însemnări ale copistului, Matache Slăvulescu.

Patru însemnări olografe pe acest manuscris, din care am citat anterior câteva fragmente, ne familiarizează cu geneza acestei lucrări:

„Și eu, cel mai jos iscălit, am scris cele mai de trebuință întâmplări ale praznicilor, după cum să va vedea. Anul 1833, dechemvrie 28. Matache Slăv(u)lescu, psalt”

„Acest adunat Tipic este scris de mine, Matache Slăvlescu (sic!), din leat 1833, când mă aflam psalt la Sfânta Episcopie Buzău, după cel mare al Iașului. Și pentru știință am însemnat”.

„Această carte ce coprinde într-însa cele mai însemnate praznice stăpânești, cum și ale Născătoarei de Dumnezeu și ale sfinților celor mari ce să vor întâmpla preste an, împreunate, și împreunați cu duminicile, pentru ca să am știință de urmarea slujbei lor cum să cântă după orânduială la biserică, le-am adunat dupre Tipicul cel mare al Iașului. Încă am mai adăogat într-această carte și cei șase stâlpi ai Evangheliilor Utrenii duminecii, cum și nașterea și știrbirea luminilor lunelor, încă și canonul mâinii lui Damaschin, și le-am făcut un trup într-această carte.

Iar cartea acesta s-au început a să scrie de mine, cel mai jos iscălit, din luna lui dechemvrie în 28, la anul 1833, pă vremea când mă aflam psalt la Sfânta Episcopie a Buzăului, păstorind eparhia Preaosfințiia Sa, Chirio Chir, Chesarie, episcopul Buzevscoi și domnind excelențiia sa domnul deplin împuternicitul prezedent al Moldovlahii, excelențiia sa gheneral leitenant, gheneral adiotant și a feluri de ordine Pavel Dimitriovici Kisilef, în zilele preaputernicii armii rusești.

Și am isprăvit această carte (foarte folositoare) din scrisul ei, la anul 1834, în luna lui ianuarie în 14 zile. Iar de atunci am și început a urma la învățătura Școlii naționale din Buzău, la sfințiia sa d(omnul) profesor al școalei Dionisie ierodiiaconul. Deci dar cărții aceștiia i-am și pus nume Tipic adunat. Și cine din prieteni, sau cunoscuți, vor cugeta ca să o fure de la mine, sau și alți streini să nu le fie de ajutor ce dă osândă toate slujbele și sfinții ce să coprind într-această carte. Iar cel ce o va lua cu știre, să le aibă blagosloveniia, însă iarăși să mi-o dea înapoi, după ce va ceti. Și oricine va ceti aici să mă pomenească și pă mine. Al tuturor mai micul, plecatul, Matache Slăvescu, psaltul. Anul 1834, luna ianuarie în 14”.

Manuscris grecesc nr. 1322, Biblioteca Academiei Române

Manuscris, «cu psaltichie rumânească și grecească», scris în parte de Matache Slăvulescu, în anul 1825, care cuprinde și o adaptare a Prohodului din grecește în românește, text corectat mai târziu de către ieromonahul Macarie. În legătură cu versiunea dascălului Matache a Prohodului Domnului, Anton Pann afirmă că psaltul de la Buzău se numără între primii versificatori ai Prohodului Domnului. Marele compozitor și literat născut la Sliven, în Bulgaria, scria în prefața lucrării sale Epitaful sau slujba înmormântării Domnului nostru Iisus Hristos, București, 1946: „Epitaful... găsindu-se în manuscris și de alții lucrat în București, s-au apucat unul, Matache cântăreț, profesorul de cântări al Seminarului Sfintei Episcopii Buzăului, și a mai îndreptat-o pe cât au putut, păzind mai mult numărul silabelor, cât tonul zicerilor”. 

Manuscrisul gr. nr. 9071, Biblioteca Academiei Române

Acest manuscris, datat în prima jumătate a veacului al XIX-lea, are în cuprinsul lui, între altele, și două semnate de Matache dascălul și una copiată de acesta și așezată pe două voci, în notație psaltică:

- Polihronos împăratului Nicolae cu prima și cu secunda, în 1830 (?) dec(embrie) 6, tonisit de Matache, psaltul Sfintei Episcopii Buzăul, glas VIII, f. 115v-116;

- Slavă… Și acum…, Ziua învierii care să cântă la Stihoavna Paștilor, alcătuită pă musichia rumănească de domnul Matache Slăvulescu, psaltul Sfintei Mitropolii (sic?) Buzău, glas V, f. 118-119v;

- Cântarea dimineții care să cântă în școlile naționale din Țara Rumănească, cu prima și secunda, după cum să văd, glas VII, f. 133v-134; 

Manuscris necatalogat, BAR

Axion kai dikaion estin, „scos dintr-o carte de D. Matache cântărețul Sf. Episcopii a Buzăului, care a răposat la anul 1838, febr(uarie) 22”.

Am dorit, prin acest ministudiu, să fac o prezentare de ansamblu a unuia dintre psalții reprezentativi ai Eparhiei Buzăului din prima jumătate a secolului al XIX-lea - în acest an dedicat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la inițiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, comemorării imnografilor și cântă­reților bisericești (psalți) - aducând în atenție, în anul când s-au împlinit 185 de ani de la mutarea sa la Domnul, activitatea bogată în sprijinirea și promovarea cântărilor bise­ricești și să întregesc portretul acestuia, care până acum beneficia doar de tușe aleatorii. După părerea mea, un astfel de psalt și dascăl de cântări bisericești, compozitor și versificator, merită o monografie specială, pentru a-l plasa corect în galeria marilor cântăreți ai Bisericii noastre străbune.