Recunoaşterea Patriarhiei Române de către Senatul României în presa vremii

Suntem în Anul Centenar al Patriarhiei ­Române, când ne aplecăm în mod special asupra evenimentelor din 1925 legate de ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rang de Patriarhie. În articolul de faţă vom vedea cum a reflectat presa vremii recunoaş­terea Patriarhiei Române de către Senatul ­României.

La 4 februarie 1925, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât înfiinţarea Patriarhiei Române. Acest act a fost recunoscut, pe parcursul lunii februarie 1925, de către Statul Român.

În epocă presa menţiona paşii care urmau pentru recunoaşterea Patriarhiei Române de către instituţiile Statului Român. Aceşti paşi au fost: 7 februarie 1925 - Sfântul Sinod solicită Guvernului să elaboreze un proiect de lege pentru recunoaşterea înfiinţării Patriarhiei Române. Acest proiect a fost dezbătut în Parlament şi a fost votat în Senat la 12 februarie 1925, iar în Adunarea Deputaţilor la 17 februarie 1925. Regele Ferdinand I a promulgat această lege la 23 februarie 1925.

Se pare că proiectul de lege a fost întocmit încă de la sfârşitul lunii ianuarie din 1925, după cum aflăm din ziarul Lupta: „Sâmbătă 24 Ianuarie, ora 5 a.m., membrii guvernului s-au întrunit în consiliu sub preşidenţia d-lui Ion I. C. Brătianu (...) D. Al. Lapedatu, ministrul cultelor şi artelor, a expus principiile generale care stau la baza proiectului reorganizării bisericii ortodoxe. Consiliul a aprobat proiectul care va fi supus aprobării maturului corp. Tot la Senat va fi depus proiectul de lege prin care Mitropolia Ungro-Vlahiei va fi ridicată la rangul de patriarhie. Acest proiect cuprinde numai două articole. Titlul de patriarh al bisericii ortodoxe române va fi dat, evident, actualului Mitropolit primat, dr. Miron Cristea” (R. Matei, Consiliul de Miniştri - Patriarhatul ortodox român, publicat în ziarul Lupta, ediţia din 27 ianuarie 1925, Anul 4, nr. 339, p. 4.). De aici vedem că ­îna­inte de hotărârea Sfântului Sinod din 4 februarie 1925 şi a solicitării sinodale din 7 februarie 1925, Guvernul pornise deja proiectul de lege pentru recunoaşterea Patriarhiei Române. Acest proiect de lege a fost trimis de Guvern la Parlament, pentru a fi discutat şi aprobat.

Mai întâi proiectul de lege a fost trimis la Camera superioară a Parlamentului României, Senatul, care a supus-o dezbaterilor parlamentare. Aceste dezbateri le găsim menţionate în Monitorul Oficial din 21 februarie 1925. Este consemnată şedinţa Senatului din 12 februarie 1925. Şedinţa debutează la ora 15:15 sub președinția lui Mihail Pherekyde. În sala de plen a Senatului se află „I.C. Brătianu, preșe­din­tele consiliului de miniștri și ministru de interne, Al. Constantinescu, ministrul agriculturii și domeniilor, Vintilă I.C. Brătianu, ministrul finanțelor, G. Duca, ministrul afacerilor străine, Dr. G. Anghelescu, ministrul instrucțiunii publice, G.G. Mârzescu, ministrul justiției, General Traian Moșoiu, ministrul lucrărilor publice, N.N. Săveanu, ministrul sănătății și ocrotirilor sociale, N.D. Chirculescu, ministrul muncii, cooperației și asigurărilor sociale, Garabal Gh. Mardărescu, ministru de răsboi, și Ion Nistor, ministru secretar de Stat” (Desbaterile Adunării Naţionale Constituante a Senatului, Senatul: sesiunea ordinară 1924-1925, Şedinţa de joi, 12 februarie 1925, în Monitorul Oficial din 21 februarie 1925, nr. 33, p. 423). Vedem că primul-ministru şi miniştrii săi sunt prezenţi la această şedinţă importantă a Senatului, în care urma să fie dezbătut şi aprobat proiectul de lege guvernamental prin care să fie recunoscută înfiinţarea Patriarhiei Române.

Dl. ministru al cultelor, Alexandru Lapedatu, a prezentat Expunerea de Motive, ce însoțea proiectul de lege. Ministrul Lapedatu face o amplă expunere de motive istorice şi canonice care susţin înfiinţarea Patriarhiei Române. El propune senatorilor să aprobe „proiectul de lege pentru ridicarea Arhiepiscopului și Mitropolitului Ungro-Vlahiei, în calitatea sa de Primat al României, la rangul de Patriarh al Bisericii ortodoxe române”, pentru că este „un proiect de lege de caracter național” (Alexandru Lapedatu, Expunerea de Motive, în Monitorul Oficial din 21 februarie 1925, nr. 33, p. 425). Monitorul Oficial menţionează că expunerea de motive a ministrului Lapedatu a fost primită de senatori cu „aplause prelungite”. Acelaşi ministru a citit şi mesajul către senatori a regelui Ferdinand I. Senatul a aprobat legea cu 89 de voturi pentru, 2 voturi împotrivă.

Această şedinţă istorică pentru Biserica Ortodoxă Română a Senatului a fost reflectată şi în presă. Astfel, în informaţiile de ultimă oră, cotidianul Universul menţiona că în 12 februarie 1925 la şedinţa Senatului au fost prezenţi „aproape toţi membrii guvernului”, iar ministrul Lapedatu a prezentat proiectul de lege al Guvernului „pentru ridicarea Mitropoliei Ungro-Vlahiei la rangul de patriarhat. Depunerea proiectului a fost salutată de senatori cu aplauze furtunoase şi îndelungate, precum şi cu strigăte de trăiască! adresate I. P. S. Sale mitropolitul primat dr. Miron Cristea”. Universul în ediţia sa din 15 februarie 1925 prezintă pe larg Votarea legii pentru înfiinţarea patriarhatului din Senat. Sunt prezentate declaraţiile partidelor de opoziţie, votarea proiectului, cuvântarea primului-ministru, discursul dlui Pherekyde şi răspunsul Sanctităţii Sale Patriarhul.

Celălalt ziar important al epocii, Adevărul, în ediţia de sâmbătă, 14 februarie 1925, pe prima pagină titrează, Patriarhatul, şi anunţă că la 12 februarie „Senatul a votat legea prin care biserica ortodoxă română e ridicată la rangul de patriarhat”, iar autorul articolului face câteva consideraţii pe marginea acestui eveniment. „E un act de cea mai mare însemnătate, cu totul justificat de situaţia actuală a României în lumea creştinătăţii orientale. Biserica ortodoxă română era virtualmente, prin caracterul ei de autocefală, în drepturile şi situaţia patriarhiei. Însemnătatea politică pe care a dobândit-o România prin întregirea naţională şi prin noile raporturi cu celelalte biserici, reprezentate în credinţa noilor cetăţeni ai statului, a impus transpunerea şi în formă a unei stări de fapt. Patriarhatul român nu are o tradiţie religioasă, dar are desigur una politică. Cum bine a spus Patriarhul Miron la Senat, tradiţia aceasta se leagă de gloria însăşi a lui Ştefan cel Mare, care era numit atletul creştinătăţii. Desi­gur, cu această nouă înălţare, biserica ortodoxă română câştigă noi îndatoriri spirituale. Toţi românii sunt doritori ca ele să fie împlinite cât mai întreg, pentru ridicarea sufletească a poporului după tradiţia de îngăduinţă, de pace şi de bună înţelegere, care a făcut pe drept distincţia morală şi creştină a ortodoxismului, şi în special a ortodoxismului românesc”.

E clar că autorul textului susţine înfiinţarea Patriarhiei Române şi argumentează importanţa recunoaşterii de către Senat a acestei hotărâri sinodale prin legea propusă de Guvern. În acelaşi timp, vedem că articolul este apreciativ şi la adresa primului Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. În acelaşi număr al ziarului Adevărul, în pagina 4, la rubrica Buletinul Senatului, avem un amplu articol cu titlul: Înfiinţarea patriarhatului - Unificarea bisericească. O şedinţă solemnă. Textul prezintă pe scurt cum s-a desfăşurat ședinţa Senatului din 12 februarie, precizând că „atât primul ministru, cât şi patriarhul au subliniat rolul jucat în trecut de biserica principatelor române întru sprijinirea ortodoxiei”. Apoi prezintă Textul proiectului pentru întemeierea Patriarhatului, în care redă Expunerea de Motive şi, în final, cele 5 articole ale proiectului de lege ce a fost aprobat de Senat.

Un alt cotidian cunoscut al epocii, Diminiaţa, în ediţia sa de sâmbătă, 14 februarie 1925, pe prima pagină, într-un amplu articol, prezintă şedinţa Senatului din 12 februarie, unde s-a aprobat legea prin care era recunoscută înfiinţarea Patriarhiei Române. Articolul poartă titlul Proiectul pentru întemeierea Patriarchatului. Textul proiectului. Expunerea raportorului şi subliniază că „Actul de înfiinţare a Sf. nostru Sinod al Patriarhiei bisericei ortodoxe române ne spune că Patriarhia întemeiată este o temelie şi un braţ puternic de sprijin. Aceste cuvinte sunt privitoare la trecutul nostru istoric şi bisericesc, pentru triumful civilizator al Orientului şi al creştinismului. Ele ne dau şi speranţa în viitor pentru idealul nostru privitor la unificarea credinţei şi cultului în toată biserica română a neamului nostru. Patriarhia noastră fiind o autoritate înainte mergătoare şi determinantă a bisericii, suntem siguri şi pentru realizarea mai departe a idealului creştinesc şi naţional”.

Din aceste articole vedem că presa noastră a acordat spaţii ample pentru a reflecta şedinţa Senatului în care a fost adoptată legea ce recunoaşte înfiinţarea Patriarhiei Române.