Recunoaşterea Patriarhiei Române de Parlament

Actul istoric al Sfântului Sinod din data de 4 februarie 1925, prin care Biserica Ortodoxă Română a fost ridicată la rang de Patriarhie, a fost recunoscut prin lege în următoarele două săptămâni de Parlamentul României. Mai exact cele două Camere ale Parlamentului au aprobat legea specială pentru ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rangul de Patriarhie. Senatul a votat legea la 12 februarie 1925, iar Adunarea Deputaţilor la 17 februarie 1925.

Modul rapid în care s-a derulat acest proces legislativ ne arată că a fost o voinţă unanimă în societatea românească pentru ca Biserica Ortodoxă Română să devină Patriarhie. Lucru subliniat şi în presa vremii. Spre exemplu, într-un editorial publicat la 9 februarie în ziarul Universul se sublinia că ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rangul de Patriarhie este „un act de o covârşitoare importanţă naţională - un eveniment epocal... Ierarhii Sfântului Sinod al Bisericii autocefale române şi reprezentanţii guvernului Țării au instituit Patriarhia Română. S-a realizat astfel nu numai un vis scump al inimilor credincioşilor români de pretutindeni, dar s-a împlinit şi o măsură care era de multă vreme necesară pentru prestigiul autorităţii noastre ca Stat şi Biserică. Poporul român, ajuns cu propriile lui puteri în situaţia respectată pe care o are, face şi în domeniul religios dovada deplină a maturităţii sale… Dacă îndelungate sforţări naționale, depuse de o lungă serie de ani, au dus în sfârşit la întregirea hotarelor româneşti, dragostea de Dumnezeu a acestui popor al nostru şi cultul credinţei strămoşeşti nu puteau să nu-şi găsească încununarea în instituirea Patriarhiei Române”.

Etapele recunoaşterii de către Parlament a actului istoric împlinit de Sfântul Sinod la 4 februarie 1925 au fost următoarele:

1. La 7 februarie 1925, Sfântul Sinod comunică hotărârea sa Ministerului Cultelor şi solicită „întocmirea unui proiect de lege care să fie adus în Corpurile legiuitoare, ca astfel şi Statul, în puterea suveranităţii sale, să dea o formă legală acestei hotărâri” (conform preot profesor Niculae Şerbănescu în Biserica Ortodoxă Română de la primele întocmiri creştine pe pământ românesc la Patriarhat. Volumul 3, Autocefalie şi Patriarhat).

2. Ministerul a adus la cunoştinţa membrilor Guvernului solicitarea Bisericii Ortodoxe Române, iar aceştia au decis să dea o formă legală recunoaşterii noului statut de Patriarhie al Bisericii Ortodoxe Române.

3. Alcătuirea unui proiect de lege special pentru ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rang de Patriarhie.

4. Acest proiect de lege „încuviinţat de Consiliul de Miniştri pentru ridicarea Scaunului Mitropolitan al Ungrovlahiei la rangul de scaun Patriarhal” a fost înaintat Parlamentului, celor două Camere legiuitoare: Senatul şi Adunarea Deputaţilor (conform preot profesor Niculae Şerbănescu în Biserica Ortodoxă Română de la primele întocmiri creştine pe pământ românesc la Patriarhat. Volumul 3, Autocefalie şi Patriarhat).

5. Senatul a votat şi a aprobat această lege la 12 februarie 1925, iar Adunarea Deputaţilor a făcut-o la 17 februarie 1925. În Senat au fost 89 de voturi pentru şi 2 împotrivă, iar în Adunarea Deputaţilor a fost unanimitate: 156 de voturi pentru.

„În Senat au luat cuvântul ministrul Al. Lapedatu, care a prezentat o expunere de motive la proiectul de lege respectiv, şi mai mulţi senatori… În Adunarea Deputaţilor au luat cuvântul, între alţii, profesorul Petre Gârboviceanu, care a prezentat raportul la proiectul de lege, Iuliu Maniu, Ioan Mihalache, profesorul Ioan Lupaş de la Cluj, care a făcut o lungă expunere istorică şi alţii” (preot profesor dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, volumul 3).

Regele României, Ferdinand I, a promulgat legea la 23 februarie 1925 şi odată cu publicarea ei în Monitorul Oficial la 25 februarie 1925 a devenit executivă.

Legea pentru ridicarea Scaunului Arhiepiscopal şi Mitropolitan al Ungrovlahiei, ca Primat al României, la rang de Scaun Patriarhal avea următoarele articole:

Articolul 1. Scaunul Arhiepiscopal şi Mitropolitan al Ungrovlahiei se ridică, ca Primat al României, la rangul de Scaun Patriarhal.

Articolul 2. Actualul Arhiepiscop şi Mitropolit al Ungrovlahiei, Înalt Prea Sfinţitul D.D.Dr. Miron Cristea, devine, în calitatea sa de Primat al României, Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.

Articolul 3. Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române se va bucura de toate drepturile recunoscute de Sfintele canoane şi legile ţării.

Un regulament special, întocmit de Sfântul Sinod, va determina mai deaproape aceste drepturi.

Articolul 4. Pe viitor, alegerea Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române se va face de un colegiu electoral compus din membrii Adunării, care, după legea de organizare a acestei Biserici, va alege pe Arhi­episcopul şi Mitropolitul Ungrovlahiei şi din membrii de religiune ortodoxă ai Corpurilor legiuitoare.

Un regulament special, întocmit de Ministerul Cultelor, de acord cu Sfântul Sinod şi aprobat de Consiliul de miniştri, va determina modul după care se va săvârşi actul alegerii.

Confirmarea alegerii o face la propunerea Sfântului Sinod şi a guvernului, Maiestatea sa Regele, care va da apoi învestitura, potrivit datinilor ţării pentru capii Bisericii Ortodoxe Române.

Articolul 5. Nu vor putea fi aleşi în demnitatea de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române decât Mitropoliţii şi Episcopii în funcţie ai acestei Biserici (conform preot Niculae Şerbănescu, Înfiinţarea Patriarhiei Române - 1925, în Biserica Ortodoxă Română, 1975, nr. 11-12)

În încheiere putem spune că ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rangul de Patriarhie a fost susţinută de Parlamentul României, adică de clasa politică românească, ce a salutat acest eveniment. Suveranul în funcţie, regele Ferdinand I, a considerat acest moment ca o victorie a națiunii române şi a văzut în acest act un semn al consacrării identității noastre naționale.