Regăsirea bucuriei de a fi român în Europa Centrală

Lăudat în inegalabile poezii și în melancolice cântări, apostrofat de societatea care adesea își uită rădăcinile, el, țăranul, a trecut prin istorie molcom, asemenea unui pârâu ce în curgerea sa aduce bucurie și liniște. Un personaj smerit, dar în același timp un izvor al valorilor umane care au condus frumoasa noastră ţară. Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel am făcut parte, la finele lunii august, dintr-o delegație care a vizitat câteva localități din Austria și Germania. Ne-am întors cu memoria unor frumoase exemple de vieţuire românească şi aprecierea unor demne proiecte moderne ce merită implementate şi sprijinite în zonele noastre rurale.

În recenta vizită în Germania am plecat împreună cu colegul meu,  preotul Cristian Burcea, protoiereu al Protoieriei Ilfov Nord, cu reprezentanți ai TRINITAS TV și ai „Ziarului Lumina”, convinși că am primit misiunea albinei, și anume aceea de a observa cele folositoare din felul cum trăiesc alții și de a culege și a aduce acasă ce este frumos și bun. Din multele și minunatele lucruri pe care le-am văzut, ne oprim în aceste rânduri asupra unui fapt edificator.

Undeva, la marginea „castelului sării”, căci așa s-ar traduce Salzburg, printre blocuri vechi cu câteva etaje, dar și case ce poartă marcant amprenta istoriei și a artei, comunitatea românească și-a construit un colț de rai, un ansamblu ce te inundă de românism încă de la intrare. Biserica de lemn, mobilierul, ștergarele și fețele de masă, absolut totul, îi fac pe românii care în fiece duminică îi calcă pragul să redescopere minunăția reîntoarcerii „acasă”. 

Gazdele noastre, epitropul Mihai, un tânăr plin de entuziasm și de optimism, și melancolica doamnă Mioara, care la pronunțarea cuvântului „român” își inundă ochii cu lacrimile dorului de țară, ne-au prezentat acest tărâm, un adevărat izvor de bucurie și de mândrie sfântă pentru noi toţi. 

Ne-am bucurat de frumusețea locului, de florile ce te cuprindeau cu parfumul lor, dar mai ales de sufletele românilor autentici, ajunși acolo poate și cu misiunea de a fi apostoli ai românismului și ai Ortodoxiei, care ne-au povestit cu entuziasm de minunata binecuvântare a prezenţei bisericii româneşti. De aceasta se bucură și alții: austrieci, germani, greci, sârbi sau bulgari, care, venind aici, rămân uimiți. Unii dintre cei care nu au vizitat până acum România întreabă: „Așa este de frumoasă țara voastră?”

Clipele minunate petrecute acolo s-au rostogolit în grabă și peste acea aleasă frumusețe a început să se aștearnă înserarea. Colinele din apropiere au început să pâlpâie și, dacă la lumina zilei păreau doar câteva construcții răzlețe, acum, erai uimit de mulțimea luminilor care invadau împrejurimile. L-am întrebat pe tânărul epitrop Mihai despre proprietarii acelor locuri. Mi-a răspuns cu mare satisfacție, dar și cu respect în glas: „Acolo locuiesc țăranii”. „Cum?”, am rostit eu, neputându-mi ascunde nedumerirea. Iar răspunsul său a fost pe cât de clar și de elocvent, pe atât de plin de o învățătură pe care nu o voi putea uita niciodată. În Germania și Austria, cuvântul bauer (țăran) definește persoana care a ales şi își permite să nu locuiască în aglomerația urbană, în stresul, claxoanele și tot ceea ce caracterizează un mare oraș, ci undeva în apropiere, la aer curat, cu o curte mare, cu flori și copaci fructiferi, cu multă verdeață, de care să se bucure deopotrivă atât copilul, în inocența jocului său, cât și părinții și bunicii săi.

Am înțeles aici, lucru confirmat și în alte localități vizitate: Sommerein, în Austria, precum şi Traunreut și Gustenfelden în Germania. A fi țăran este o mare binecuvântare. A fi țăran înseamnă să ai pământ, lucru de mare valoare, pe care să-l lucrezi, îmbrăcat curat și decent, cu utilaje moderne, de ultimă generație. Iar toate acestea însumate, pământul și uneltele agricole, fac din locuitorul de la ţară o persoană respectată.

În urma acestei folositoare vizite am înțeles pe deplin de ce Liviu Rebreanu, Mihail Sadoveanu sau Marin Preda sunt doar câțiva dintre cei care, încercând să surprindă cât mai intens trăirile și simțămintele țăranului român, nu au făcut altceva decât să-i evidențieze nenumăratele calități. 

Genialitatea eminesciană și relatările pline de savoare și de haz ale lui Creangă vin să completeze portretul acestui mirific personaj și să afirme o dată în plus că, pentru noi, românii, țăranul a fost elementul social predominant și de departe cel mai important, indiferent de momentul istoric la care ne referim.

Ne revine tuturor menirea de a reașeza demnitatea țăranului român acolo unde îi este locul și de a spune că termenul țăran este strâns legat de ideea de țară, patrie și glie străbună, pentru care și-au dat viața înaintașii noștri. Toţi locuitorii de la sate trebuie respectaţi, încurajaţi și ajutaţi pentru a putea munci modern și eficace. Numai așa copiii din aceste zone vor sta alături și vor înțelege că a trăi la țară este o binecuvântare și nu o rușine, este o onoare și nu o condamnare. Astfel, vor duce mai departe această nobilă și sfântă misiune, aceea de a pune pe masă, cu ajutorul Bunului Dumnezeu, „pâinea noastră cea de toate zilele”.