Rezidenţele pentru seniori, spaţii de viaţă sau de moarte?

Imaginea rezidențelor pentru seniori ar putea fi mai bună! Le identificăm cu tristețea sfârșitului de viaţă și cu sentimentul de ­culpabilitate față de cei de care nu mai ­putem avea grijă. Spre deosebire de spitale, unde intrăm pentru scurt timp și cu speranța vindecării, rezidențele pentru seniori sunt un ultim domiciliu, care nu vindecă nici bătrânețea, nici apanajele ei triste. Nimeni nu iubește lucrurile triste, de unde și tentația de a privi în altă parte și de a le ignora.  Nu cu răutate, ci cu teama de neputință, de abandonul și singurătatea unei bătrâneți neacceptate. Mai au și reputația de a fi rare și scumpe, semne ale lipsei de vocație și oportunismului. 

Cuvântul azil încă ne marchează conştientul colectiv, chiar dacă acesta a fost locul de refugiu și protecție pentru mulţi persecutați și năpăstuiți. Ce facem, însă, cu seniorii de acasă, suferinzi și neputincioși, supuși la îngrijiri medicale acordate deseori cu afecțiune și respect, în numele datoriei și tradiției, dar cu riscul unor erori medicale, al tulburării habitatului familial și al deformării imaginii seniorilor și memoriei lor?

Ce facem cu părinții duși în cămine învechite sau vile rebrenduite, unde sănătatea și viața le sunt puse în mod (in)conștient în pericol și unde sunt neglijați și umiliți în numele penuriei și al profitului?

Nevoia de atenție și protecție particulară

Seniorul se consideră o persoană devalorizată și marginalizată, ca efect al scăderii resurselor fizice, psihice și financiare și al unui eventual handicap. Se mai adaugă diminuarea responsa­bilităților profesionale și sociale prin pensionare, scăderea autorității prin micșorarea rolului productiv, pierderea statutului familial prin pierderea partenerului de viață, precum și sentimentul stresant și frustrant de a fi între­ținut și tolerat de către cei tineri. Comportamentul său este marcat de teamă și nesi­guranță. Manifestă tendință la izolare și refuză contractul social; deseori, după satisfacerea nevoilor imediate, devine indiferent la tot ce îl înconjoară. 

Percepe o lipsă de respect, reală sau imaginară, din partea anturajului, fapt ce îi conferă sentimente de tristețe, revoltă, inutilitate, inducându-i reacții depresive sau agresive. Toate acestea obligă seniorul să-și redefinească identitatea, de unde și necesitatea ca abordarea lui să se facă într-un context psiho-social holistic de către experți, care îmbină competențele profesionale cu empatia, și care percep seniorul cu toate valorile lui. Desigur, abordarea cea mai dorită de senior este grija și dragostea înțele­gătoare a familiei și prietenilor, care devin, ast­fel, modele educaționale şi sociale și se constituie în însuși simbolul bunătății și grandorii ființei umane.

Rolul rezidenței pentru seniori

În Europa (de Vest), rezidențele pentru seniori joacă un rol societal esențial, având misiunea de a găzdui și îngriji, în condiții de securitate, peste 5 milioane de persoane. Rezidențele sunt și un important factor economic, asigurând joburi stabile și de calitate pentru milioane de lucrători, chiar și în situații de criză. Activitatea lor se desfășoară într-unul din cele mai reglementate și controlate sectoare de activitate, cel sociomedical. Acordurile de funcționare, precum și condițiile de viață și muncă sunt strict controlate și monitorizate, iar tarifele sunt supuse aprobărilor oficiale ale autorităților publice și în concordanță cu serviciile oferite. Condiția majoră a acreditării lor este existența unui „Proiect de viață” instituțional, ce asigură (re)socializarea seniorilor și la a cărui implementare participă deopotrivă direcția, personalul și seniorii (Consiliul seniorilor). Responsabilitatea față de starea de bine și securitatea seniorilor este absolută și contractuală, fiind elementul care diferențiază rezidențele pentru seniori de formele de îngrijire improvizate. În ceea ce privește rezidențele private, acestea au evoluat de la un serviciu public pentru cetățean la o prestație de calitate pentru un client, unde seniorul devine un client important, căruia i se furnizează un serviciu personalizat.

Ce fac europenii?

Seniorii (vest)-europeni au dreptul nu numai la un respect declarativ, ci și la o găzduire și îngrijire de calitate, în instituții geriatrice moderne și performante, fundamentate pe o atitudine profesională și empatică față de cei fragilizați de vârstă și boală. Vorbim nu doar de o etică elementară, ci și de un context european focalizat pe conceptul calitate de viață, ce a dus la creșterea speranței de viață și la apariția seniorilor, ca și o nouă și distinctă categorie socială, cu necesități specifice și multiple. (Vest)-europenii consideră că principalul pilon al calității de viață este calitatea relaționalului, pe care instituționalizarea seniorului o asigură, atât seniorului la noul domiciliu, cât și restului familiei la vechiul domiciliu. La rândul ei, calitatea de viață va influența în mod pozitiv speranța de viață şi speranța de viață activă, adică cea mai frumoasă perioadă a vieții, aceea de autonomie fizică, psihică și materială. Elementul esențial îl constituie, însă, datoria unei societăți avansate de a asigura protecția seniorilor a căror stare de sănătate și pierdere de autonomie impun urgent și imperios intervenția instituțiilor oficiale și a profesioniștilor din domeniu.

Rezidențele pentru seniori, un fenomen societal 

Este vorba despre un fenomen societal pentru că: gerontologii au constatat că nevoile seniorilor sunt predominant sociale, nu medicale (boala îmbătrânește odată cu bolnavul); geriatrii au experimentat faptul că socializarea seniorilor duce la vindecarea problemele pseudo-medicale; economiștii au calculat că abordul social este mai rentabil decât cel medical; psihosociologii au lansat ideea că rezidențele pentru seniori sunt spaţii de viață, nu de moarte; politicienii au înțeles ca prelungirea speranței de viață transformă seniorii în factor electoral deseori decizional; societatea a constatat, în ultimele decenii, că rezidențele pentru seniori pot fi o soluție corectă la o necesitate reală.

Ce oferă rezidențele pentru seniori? 

Rezidențele funcționează pe baza unui „Proiect de viață” ca soluție concretă și existențială la devalorizarea și marginalizarea seniorilor. „Proiectul de viață” constituie o chartă instituțională focalizată pe revalorizarea și (re)integrarea socială a seniorilor și se construiește în jurul a patru direcții: Respectul acordat nevoilor seniorilor, așteptărilor familiilor, solicitărilor personalului și normelor de funcționare; Continuitatea în valorile și referințele oferite seniorilor; Servicii de calitate și personalizate; Concertația coerentă a tuturor factorilor responsabili în vederea creării unui microclimat familial și convivial.

Fundamentul demersului îl constituie o infrastructură modernă și adaptată, un personal selecționat pe criterii vocaționale și profesionale, precum și un management orientat către starea de bine și calitatea de viață a seniorilor.

Un proiect de viață modern ține cont atât de actualul profil al seniorilor instituționalizați (din ce în ce mai vârstnici și mai dependenți), cât și de noile provocări ale secolului 21: abordarea holistică a seniorilor, autodeterminarea lor, identitatea lor individuală ca punct de reper, respectul libertății, demnității și perso­nalității seniorilor, valorizarea înțelepciunii și maturității lor, crearea unui cadru de viață amintind de cel familial, responsabilizarea prin implicarea lor în actul instituțional decizional (Consiliul seniorilor), resocializarea prin participarea efectivă la proiectul de viață, oferirea unei imagini pozitive despre seniori și rezi­dențele acestora, care plasează seniorii în centrul preocupărilor societății. 

De ce rezidențele pentru seniori atrag finanțatori?

Pentru că impactul lor societal este în creștere și pentru că preocupările politice de a le dezvolta sunt reale, fie și numai în scopul fidelizării unui electorat în permanentă creștere. Acestea sunt justificate și de studiile și previziunile demografice care semnalează îmbătrânirea populației și inversarea piramidei vârstelor, fapt ce implică creșterea nevoilor seniorilor și a părții din PIB alocate îngrijirii lor. Este și motivul pentru care finanțiștii le consideră o soluție rentabilă la o necesitate crescândă. Corporațiile acționare fac profituri semnificative, prezintă „re­turn”-uri atrăgătoare, constituie plasamente sigure (majoritatea sunt cotate la bursă și nu sunt afectate de criză) și au cifre de afaceri cu progresie impresionantă.

Ce facem noi?

Emmanuel Levinas spunea că Dumnezeu nu se ocupă de nevoiași, pentru ca să ne scape pe noi de blestemul de a crede că altcineva trebuie să o facă în locul nostru. Este o invitație aluzivă la pro-activitate și un îndemn voalat la educație elementară: să nu mai întoarcem privirea când vedem desconsiderarea și marginalizarea seniorilor! Pentru că seniorii sunt imaginea indiferenței noastre de azi și a suferinței noastre de mâine.

Să realizăm că o rezidență pentru seniori nu este locul unde seniorii vor muri în teamă și promiscuitate, ci locul unde vor trăi în siguranță și demnitate. Și locul unde medicii dau ani vieții şi asistentele dau viață anilor.

Să conștientizăm importanța și gravitatea fenomenului pierderii autonomiei, ce impune intervenția imediată a instituțiilor geriatrice și a profesioniștilor din domeniu. Este momentul precis când trebuie înțeles că domiciliul familial nu este un pseudo-spital, în care părinții sunt pseudo-pacienți, iar copii pseudo-infirmieri, într-un relațional reductor și generator de conflicte exprimate sau mocnite. 

Să introspectăm atent cât din datoria și tradiția de a ne îngrijii părinții acasă țin de dragostea și respectul filial, și cât de un conștient colectiv dominat de teama de a nu fi judecați, de grija de imagine, de calcule financiare, precum și de inerții neștiute și nenumite. 

Să apreciem corect vârsta copiilor noștri și să înțelegem că la vârsta la care ne-am proiectat că ne vor îngriji, copiii pot fi mai suferinzi ca noi sau chiar dispăruți! 

Să realizăm că o rezidență pentru seniori nu este panaceul bătrâneții, ci numai o soluție personalizată pentru cazuri individuale precise. Indiferent însă de soluția aleasă - domiciliu sau rezidență pentru seniori -, aceasta trebuie: să asigure părinților o bătrânețe demnă și să confere copiilor sentimentul datoriei împlinite, fapt cu enorm impact psihologic și educațional la nivel familial și societal; să integreze conceptele calitate de viață și speranță de viață activă, precum și interdependența lor, fapt ce va permite optimizarea calității de viață și prelungirea speranței de viață activă; să fie supusă controlului strict și monitorizării permanente a calității de viață oferite seniorilor, activități în care avem atât datoria civică, cât și obligația morală de a ne implica personal.

Să ne interogăm asupra modului în care noi înșine vom fi îngrijiți la bătrânețe! O simplă privire în jurul nostru și o sumară analiză a tinerei generații ne vor oferi cu siguranță răspunsul corect, ce trebuie acceptat, nu criticat. Să înțelegem că avem datoria să ne reușim atât viața, cât și moartea. Este poate și sensul rugăciunii liturgice „Sfârșit creștinesc vieții noastre, fără durere, neînfruntat, în pace…”, ca simbol al dorinței noastre de îngrijiri, respect și siguranță la sfârșitul vieții. Prin urmare, este imperios necesar ca funcționarea rezi­dențelor pentru seniori să se fundamenteze pe legalitate, profesionalism și empatie, iar decizia de instituționalizare a seniorului să facă obiectul unei concertații familiale și medicale, să beneficieze de acordul seniorului (când aceasta o permite) și să focalizeze primordial interesul lui. 

Numai astfel rezidențele pentru seniori nu vor mai fi o sarcină de evitat, ci o șansă de adoptat și de transmis mai departe. 

Prezenta nu constituie o promovare a rezidențelor pentru seniori, ci numai o simplă invitație la gândire alternativă.