„Românii din străinătate se simt mai legați de Biserică”

După ce a slujit 29 de ani în România, fiind preot la Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Călărași și în ultima perioadă protopop al Protoieriei Călărași din Episcopia Sloboziei și Călărașilor, părintele Vasile Eugen Barz a primit binecuvântarea Preasfințitului Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, de a fi misionar pentru românii din Parla, regiunea Madrid, Spania. Trăieşte acolo bucuria de a cunoaşte sufletul românului credincios, care, în pământ străin, pare a căuta mai mult legătura cu Hristos.

Părintele Eugen Barz a primit cu toată inima să-şi reclădească un rost în Parla, spre a deveni preot al nou-înființatei Parohii „Sfânta Anastasia Romana”, iar presbitera Viruca și copiii Ana Maria şi Doru, acum aşezaţi la casele lor, l-au urmat cu aceeaşi bucurie. Privilegiul de a fi primul preot al parohiei a implicat la început anumite greutăţi, între care amintim faptul că slujbele s-au ţinut o vreme într-o hală industrială la marginea oraşului. Acum lucrurile sunt aşezate pe făgaşul normal, iar părintele se simte împlinit, mai ales că nu este nevoit să aibă în plus şi un loc de muncă din care să se poată întreţine.

„Nici nu realizez că locuiesc în ţară străină”

Cu ce diferă pastoraţia credincioşilor români care trăiesc în altă ţară? „Aici preoții sunt foarte implicați în viața comunității, iar credincioșii mult mai dispuși să întrebe și să urmeze sfaturile preotului. O spovedanie poate dura și două ore sau mai mult, iar credinciosul își pune sufletul pe tavă”, spune părintele Barz. Trebuie să aibă mult echilibru în discuţiile cu enoriaşii, pentru că de multe ori întrebările acestora se referă şi la viaţa cotidiană. Unii ar vrea să le spună dacă e bine să se stabilească acolo definitiv sau să se întoarcă în ţară ori alte lucruri care nu ţin de viaţa duhovnicească.
În mijlocul numeroasei comunităţi de români din împrejurimile Madridului, „nici măcar nu realizez că locuiesc în țară străină”, recunoaște părintele. „De fapt, prin tot ce înfăptuiesc la parohie, eu trăiesc românește, le aduc credin­cioșilor credința și obiceiurile strămoșilor noștri. Aduc România aici și le-o predau bunilor mei enoriași”, mai spune parohul din Parla. Este ajutat și de doamna preoteasă, de profesie învățătoare, care se ocupă în cadrul şcolii parohiale de orele de religie, istoria și geografia României, astfel încât micii români să-și cunoască rădăcinile. Tot ea se ocupă și de frumoasele serbări de la parohie, unde sunt angrenați atât copiii, cât şi adulții.

„Aici li se trezeşte mândria de a fi ortodocşi”

Despre felul în care se bucură de sărbătorile creştine şi de cele naţionale româneşti împreună cu credincioşii, părintele povesteşte: „Sărbătorile creștine din parohia noastră și din celelalte parohii vecine sunt pline de bucurie, când fiecare se străduie să aducă ce e mai frumos din zona sa etnografică, să ne expună frumosul regiunii culturale de unde vine el. Uneori am impresia că românii din străinătate se simt mai legați de Biserică decât în ţară. Aici li se trezește celor mai mulți fiorul duhovnicesc și chiar mândria de a fi ortodocși. În sărbătorile mari, obișnuim să ne întâlnim cu românii din parohiile vecine, să ne întrecem în obiceiuri, cântări, colinde și bucate interesante. Ne dăm silința să fie cât mai vii aceste sărbători, să alungăm tristețea depărtării de cei dragi. Aici, parohiile noastre înseamnă familia lărgită pentru foarte mulți români ortodocși.”

Preot şi scriitor

Părintele Eugen Barz este însă şi scriitor, iar din 2016 a luat cu asalt piaţa cărţilor din România, întrucât a publicat cinci volume de poezii: „Cinematograful singurătății”, „Iarba din ceainic”, „Dintr-o altă copilărie”, „Biblioteca din Parla”, „Fântâna lui Iacob”. A debutat abia la 57 de ani pentru că în Parla a găsit liniștea pentru a scrie. „Recent, am tradus în limba română, împreună cu Mihaela Vechiu - o credincioasă a bisericii noastre, o antologie de poezie de limbă spaniolă care va apărea la Editura Junimea din Iaşi”, precizează părintele, primit recent în Uniunea Scriitorilor din România, filiala Cluj.

Un centru cultural viu

Dragostea pentru cultură l-a îndemnat să înfiinţeze Centrul cultural român „Sfântul Antim Ivireanul”, demers în care a fost sprijinit de Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea și de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni. Aici ființează o bibliotecă de peste 8.000 de volume în limba română, există aparatură de proiecție de filme, de printat și fotocopiat, laptopuri, conexiune la internet. „Ne întâlnim aici cu cei care iubesc cultura română, cu artiștii și scriitorii români din Spania. Am avut în acest spaţiu întâlniri cu scriitori din țară, printre care Horia Gârbea, Adrian Popescu, Octavian Soviany, Andrei Moldovan, Ioan Pintea, Emil Lungeanu, dar și spanioli, precum Enrique Nogueras și Mario Castro”, mai povestește parohul bisericii românești din Parla.

Întoarcerea sau rămânerea?

Care sunt frământările românilor care au lăsat locuri şi oameni dragi în ţara natală şi au plecat peste mări şi ţări, cum se spune, pentru o brumă de agoniseală? Părintele Eugen Barz, care a auzit atâtea în discuţiile cu ei, răspunde: „Frământările lor sunt legate și de întoarcerea în țară. Mulți spun că se vor întoarce când vor ajunge la pensie, alții se întorc acum, în aceste vremuri tulburi. Alții se tem de eventuala revenire în patrie, deoarece sunt influențați foarte mult de ceea ce află din presa scrisă și audiovizuală din România, care promovează prea mult ce este rău în țară... Eu însă văd clar că în România se întâmplă, pe zi ce trece, lucruri extraordinare.”

Părintele vine destul de des în România, întrucât îi poartă de grijă mamei sale care are 97 de ani. În plus, participă şi la evenimente culturale. „Când ajung în țară, vizitez cât mai multe mănăstiri, cumpăr zeci și zeci de cărți și reviste de toate genurile literare sau duhov­ni­cești posibile”, se mai destăinuie preotul paroh al bisericii româneşti „Sfânta Anastasia Romana” din Parla.

Ca o concluzie, a prinde rădăcini într-un pământ nou este un proces ce necesită voinţă de adaptare, dar şi o nouă înţelegere a lucrurilor. Pentru părintele Eugen Barz, acest lucru înseamnă: „Trăind în altă țară, am învățat să iubesc bunătatea mai mult decât dreptatea.”