Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă An omagial Rufin de Aquileia, Comentariu la Crezul Roman-Apostolic (I)

Rufin de Aquileia, Comentariu la Crezul Roman-Apostolic (I)

Un articol de: Pr. Adrian Agachi - 13 Apr, 2010

Aşa cum afirmam în încheierea materialului anterior dedicat prezentării Crezului Roman-Apostolic ne vom concentra atenţia asupra interpretării acestuia oferită de Rufin de Aquileia. În cursul istoriei bisericeşti nu sunt multe exemple de acest gen, poate pentru că majoritatea comentariilor liturgice conţineau referiri şi la mărturisirea credinţei. Astfel de exemple se întâlnesc în cadrul lucrărilor Sfinţilor Gherman al Constantinopolului, Nicolae Cabasila sau Simeon al Tesalonicului. Comentariul efectuat de Rufin de Aquileia este un exemplu oarecum singular, dar fiind bogat în conţinut merită o detaliere pe larg.

Viaţa lui Rufin

Rufin de Aquileia (345-411) nu este un scriitor bisericesc prea cunoscut, deşi opera sa de traducere şi creaţie constituie o moştenire semnificativă. S-a născut în jurul anului 345 în localitatea Concordia, aflată în nordul Italiei. Încă din copilărie a avut ocazia să îl cunoască pe unul dintre cei mai importanţi oameni ai acelei perioade din Apus: Fericitul Ieronim. Au avut o prietenie de lungă durată, deşi, aşa cum vom vedea, spre finalul vieţii au beneficiat şi de un conflict de proporţii pe tema origenismului. Dacă Fericitul Ieronim a ales să plece relativ repede mai întâi la Bethleem şi apoi la Ierusalim, Rufin nu s­a grăbit să părăsească nordul Italiei. A petrecut o perioadă ceva mai lungă de timp acolo, devenind un apropiat al Sfintei Melania cea Bătrână. Fiind totodată un om destul de bogat, şi-a unit averea împreună cu cea a Melaniei, folosind-o doar în scopuri nobile, şi a plecat împreună cu aceasta şi cu alţi creştini dornici de sporire duhovnicească în Egipt. De aici s-a retras în cele din urmă la Ierusalim pe Muntele Măslinilor, unde, împreună cu Melania, a întemeiat o mănăstire de maici şi una de călugări. Tot la Ierusalim l-a regăsit pe Fericitul Ieronim. Aici va avea loc şi primul său conflict major cu Fericitul Ieronim, din cauza scrierilor lui Origen. Cu toate că, în tinereţe, amândoi au apreciat şi au citit asiduu operele teologului alexandrin, cu timpul, Fericitul Ieronim s-a distanţat de opiniile acestuia. Nu a făcut, însă, această distanţare într-un mod diplomatic, ci a devenit foarte aspru chiar şi cu cei care nu erau pe deplin convinşi că Origen avea suficiente erori strecurate în propriile scrieri. Printre aceştia se număra şi Rufin. Ieronim a fost necruţător cu acesta, atunci când lucrurile au ieşit la iveală. Totul a început când Rufin a fost angrenat într-un conflict fără voia sa. Sfântul Epifanie al Salaminei l-a acuzat pe episcopul Ioan al Ierusalimului că susţine opinii origeniste incorecte din punct de vedere creştin. Cum Ioan al Ierusalimului fusese cel care îl hirotonise ca preot, Rufin s-a simţit îndatorat să îi ia apărarea. Ieronim, însă, l-a susţinut pe Epifanie al Salaminei, iar conflictul a izbucnit foarte repede. Rufin a fost nevoit să plece înapoi în nordul Italiei, la Aquileia, unde era episcop prietenul său Cromatius. Aici a oferit majoritatea operelor sale printre care se numără şi Comentariul la Crezul Roman-Apostolic. Totodată, aici a comis şi o eroare foarte gravă. Traducând operele lui Origen, din greacă în latină, a exclus erorile dogmatice ale acestuia, afirmând că reprezintă doar interpolări târzii. Conflictul cu Ieronim a reizbucnit, acesta din urmă criticându-l pe Rufin din nou şi lăsând o impresie rea despre acesta în cursul istoriei. Rufin a trecut la cele veşnice în jurul anului 411. Datorită conflictului cu Ieronim, Rufin nu s-a bucurat de o atenţie prea mare în rândul cercetătorilor, fiind considerat un simplu reprezentant al origenismului.

De ce o interpretare a Crezului Roman-Apostolic şi nu a Crezului Niceo-Constantinopolitan?

Prima întrebare care se naşte atunci când observăm Comentariul efectuat de Rufin este de ce a fost necesar să comenteze Crezul Roman-Apostolic, iar nu pe cel Niceo-Constantinopolitan. Trebuie remarcat încă de la început că receptarea Crezului Niceo-Constantinopolitan nu s-a produs imediat după anul 381 în întreaga lume. Vom observa într-un alt material că, în Siria, spre exemplu, acesta nu va fi receptat în totalitate nici măcar peste 50 de ani. Cât despre folosirea Crezului în cadrul Sfintei Liturghii, acest lucru s-a produs la peste 130 de ani de la prima rostire solemnă a acestuia în cadrul Sinodului II Ecumenic de la Constantinopol în anul 381. Este dificil, prin urmare, să explicăm de ce s-a produs această întârziere, dar unul dintre motive rămâne acela că orice hotărâre, fie ea şi de natură dogmatică, a necesitat o perioadă destul de lungă de timp pentru a fi acceptată pretutindeni. Să ne gândim spre exemplu la perioada iconoclastă. Deşi Sinodul VII Ecumenic petrecut la Niceea în 787 a hotărât că icoanele trebuie cinstite, hotărârea se va impune definitiv abia în 843 odată cu o nouă şedinţă sinodală. A fost nevoie, prin urmare, de mai bine de 56 de ani pentru ca o hotărâre a unui Sinod Ecumenic să aibă un efect major şi să fie recunoscută pretutindeni. Rufin comentează Crezul Roman-Apostolic pentru că acesta era încă utilizat, cel puţin în cadrul practicii baptismale în Aquileia. De altfel, vom observa că şi acest Crez suferise câteva modificări pe plan local, de unde va rezulta aşa-numitul Crez de la Aquileia.

Comparaţie între Crezul Roman-Apostolic şi Crezul de la Aquileia

Vom reda din nou, în cele ce urmează, textul Crezului Roman-Apostolic şi interpolările efectuate. Apoi vom insista asupra argumentaţiei oferite de Rufin referitoare la motivele care au însoţit această decizie de interpolare în cadrul Crezului a unor noi formule. "Cred în Dumnezeu, Tată Atotputernic, Nevăzut şi Impasibil; şi în Hristos Iisus Fiul Său Unic Domnul nostru, Care S-a născut din Duhul Sfânt şi Fecioara Maria, Care sub Ponţiu Pilat a fost răstignit şi îngropat, a treia zi a înviat, S-a înălţat la ceruri, şade de-a dreapta Tatălui, de unde va veni să judece viii şi morţii; şi în Duhul Sfânt, sfânta Biserică, iertarea păcatelor, învierea cărnii" (Canonul Ortodoxiei, vol. I, trad. Diac. Ioan I. Ică jr, Editura Deisis/Stavropoleos, Sibiu, 2008, p. 559). Doar o singură interpolare există în cadrul Crezului de la Aquileia, şi anume menţiunea că Tatăl este Nevăzut şi Impasibil. Celelalte două interpolări (Unic Domnul nostru; iertarea păcatelor) nu au fost efectuate la Aquileia, ci cu mult timp înainte, dar Crezul notat de Rufin le conţine pe toate trei. Este foarte interesantă explicaţia oferită de Rufin pentru această interpolare în cadrul textului Crezului Roman-Apostolic. "Aceste două atribute, trebuie să remarcăm, sunt absente din cadrul Crezului Bisericii romane. Acestea au fost interpolate în mijlocul comunităţii noastre, după cum este bine ştiut, pentru a fi opuse ereziei lui Sabelie, pe care credincioşii noştri o numesc erezia Patripasiană. Această erezie susţine că Tatăl Însuşi S-ar fi întrupat din Fecioara Maria, şi declară că El a devenit astfel văzut, ba chiar că a suferit Patimile fiind în trup. Pentru a elimina aceste concepţii false despre Tatăl, predecesorii noştri au adăugat aceste atribute, descriindu-L drept Nevăzut şi Impasibil. Pentru că este destul de clar că Fiul, iar nu Tatăl, S-a întrupat şi S-a născut din Fecioară, iar prin naştere a devenit văzut şi a suferit mai târziu Patimile. Însă, în ceea ce priveşte esenţa divină a Trinităţii, pe care Fiul o posedă în mod egal şi identic cu Tatăl, nici Tatăl, nici Fiul, nici Duhul Sfânt nu sunt vizibili sau pătimitori" (Rufinus, A Commentary on the Apostlesâ Creed, translation by J.N.D.Kelly, (New York: Newman Press, 1954), p.37). Această explicaţie oferită de Rufin este foarte interesantă, pentru că susţine un fenomen special: în cazul existenţei unor erezii destul de puternice pe plan local şi Crezul adoptat în zona respectivă suferea anumite modificări. Totuşi, această practică s-a dovedit defectuoasă în cel puţin două cazuri de tristă amintire. Primul dintre acestea se referă la aşa-numitul Crez semiarian notat de Eusebiu al Cezareii şi susţinut de Eusebiu al Nicomidiei, iar cel de-al doilea la modificarea Crezului Niceo-Constantinopolitan cu adaosul Filioque petrecut încă din anul 587 de la Sinodul de la Toledo. Nu întotdeauna modificarea Crezului a fost benefică, dar această practică a existat încă înainte de apariţia adaosului Filioque. În următorul material vom continua prezentarea tâlcuirii Crezului Roman Apostolic de Rufin de Aquileia.