Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă An omagial Rugăciune neîntreruptă la Mănăstirea Rătești

Rugăciune neîntreruptă la Mănăstirea Rătești

Galerie foto (1) Galerie foto (1) An omagial
Un articol de: Dumitru Manolache - 28 Aug, 2015

O puternică alunecare de te­ren, din noaptea de 14/15 mai 2014, a transformat Mă­năs­tirea Rătești, din Ar­hiepiscopia Buzăului și Vran­cei, așe­ză­mânt cu înce­puturi în secolul al XVI-lea, aproape într-o ruină. Astăzi, curtea arată de parcă timpul, într-o neîn­țe­leasă zvârcolire, s-ar fi tăvălit, trăgând după el pământul. Arsura durerii a încremenit totul într-o lacrimă. Plâng pomii uscați, plâng chiliile părăsite, plânge bise­rica, plâng florile veștejite, plâng maicile. Și totuși la Rătești continuă neîntrerupt dialogul tăcut cu Dumnezeu şi rân­duielile monahale de fiecare zi.

Un scârțâit ascuțit al porții de metal trezește câteva lăcuste obosite de caniculă. Dincolo, încremenită ca un decor de film suprarealist, curtea Mănăstirii Rătești pare ruina unui cataclism. Doar biserica și câteva corpuri de chilii din amonte își sprijină verticalitatea neputincioasă în cârje de lemn înfipte în țărână. În rest, pereți prăbușiți, geamuri sparte, acoperișuri alunecate, valuri de pământ uscat, îmburuienit, zumzet de gâze rătăcite. Și-n acest tărâm al ne­putinței, prezența unei femei necunoscute care înaintează greoi spre biserică sprijinindu-se într-un cadru metalic, nepricepând ce s-a întâmplat cu mănăstirea, completează chipul plâns al locului.

Mănăstirea de peste drum

În biserică, pe cât ne-a fost posibil să vedem, coloanele pronaosului cu soclurile alunecate la vale aproape un metru sprijină splendida pictură a lui Nicolae Teodorescu pitarul, conducătorul Școlii de zugravi de la Buzău, și a nepotului său Gheorghe Tattarescu, realizată între 1843 şi 1844, crăpată, scorojită și desprinsă de pe fețele pereților. Molozul și triste­țea accentuează perceperea dezastrului. Și-n această vremelnică pustiire, cuvintele maicii starețe Ghelasia Tănase trezesc speran­țele, luminează chipul întunecat al tristeții, glăsuiesc despre viață. Da, despre viața mănăstirii. Căci, peste drum, obștea strămutată își continuă neîntrerupt nevoirea și rugăciunea în aceeași lumină a speranței.
„Drama pe care o trăim a început după o ploaie torențială, cu 110-120 l/mp, în urma căreia s-a declanșat o puternică alunecare de teren. Iar mare parte din clădirile mănăstirii și biserica au fost grav avariate. Specialiștii spun că s-ar fi produs fisurări în straturile solului încă de prin februarie-martie, când s-a rupt mai întâi drumul, apoi au alunecat casele de la deal, după care mănăstirea. În aceeași zi, a fost anunțat Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul nostru, care a venit la noi și, ca un părinte iubitor și bun, a organizat evacuarea întregii obști, cu ajutorul celor de la ISU, al autorităților locale și al Prefecturii Buzău. Printr-un efort financiar deosebit, în scurt timp, Arhiepiscopia a pregătit clădirea fostului seminar teologic de peste drum pentru mutarea obștii. Cu sprijinul Înaltpreasfințitului, localul a fost dotat cu mobilier nou și cu tot ce este necesar viețuirii unei obști de maici, în așa fel încât fiecare dintre noi să dispunem de condiții optime pentru continuarea nestingherită a vieții de mănăstire. Dar durerea produsă o simțim în inimă. Și mănăstirea, pe care o privim de peste drum, ne stă pe suflet. Nu ne-am pierdut însă speranța că se vor găsi soluții de salvare”, ne mărturisește maica stareță Ghelasia Tănase.

Cele două doruri ale maicilor

Mănăstirea Rătești, ctitorie de la 1844 a Episcopului Chesarie, se află, din 2010, într-un proiect european de reabilitare și introducere a ei în circuitul turistic. Contractul de finanțare fusese semnat în 2013, iar din 2014 urma să înceapă lucrările. La numai două zile după ce s-a semnat ordinul, mănăstirea a fost calamitată. „Anul trecut, comisia competentă s-a întrunit în mai multe ședințe pentru a se stabili noi soluții, noi studii de teren. A fost refăcut proiectul tehnic, dar nu au fost identificate fondurile necesare suplimentării proiectului. Dacă perioada lui de derulare expira, nu se mai putea pune în aplicare. Nu s-a obținut nici un termen de prelungire, motiv pentru care s-a depus cererea de reziliere. Acum așteptăm aprobarea rezilierii, pentru a redepune proiectul pe un nou program european”, ne precizează maica stareță.
Deși afectată de situație, viața monahală în această mănăstirea nu s-a întrerupt nici un moment. Programul liturgic, ascultările au continuat. Viața de sine a fost înlocuită de cea de obște. „Venind această încercare de la Dumnezeu, acum locuim chilie lângă chilie, participăm împreună la programul liturgic zilnic, la masa de obște și la ascultări. Suntem opt maici tinere care asigurăm ascultările cele mai dificile, iar restul, până la 25, sunt maici în vârstă. Ca și până acum, porțile mănăstirii sunt permanent deschise. Dar ea aflându-se în această durere, nu mai este vizitată de pelerini la fel ca înainte de încercarea prin care a trecut. Rugăciunea însă nu a încetat nici o clipă în obștea noastră, care speră și crede că se vor găsi soluții pentru salvarea mănăstirii. Cine vine acum la noi este primit cu aceeași căldură sufletească cu care a fost primit și înainte. Pelerinii pot participa, ca și până acum, la slujbe în paraclisul noului așezământ, o bijuterie de biserică. Refacerea mănăstirii este singurul nostru dor, alături de cel pe care fiecare monahie îl mărturisește: mântuirea. Ne dorim să fim vizitate de cât mai mulți pelerini”, ne spune maica stareță.
Am plecat de la Mănăstirea Rătești impresionaţi de faptul că obştea maicilor de aici, deși a trecut printr-o mare încercare, și-a continuat nevoirea, așa cum ne-a mărturisit și maica Inochentia, de 90 de ani: „Viața de mănăstire nu a încetat nici o clipă la Rătești. Mulțumim lui Dumnezeu că Înaltpreasfințitul s-a îngrijit de mutarea noastră în acest loc, ca să rămânem aproape de mănăstirea noastră scumpă. Doresc, dacă mai îngăduie Dumnezeu, să trăiesc să o văd pe cea veche refăcută. Măcar biserica și clopotnița să le văd. Distrugerea lor ne doare cel mai mult. Pentru ele mă rog în mod special”.

Sprijin pentru reconstrucție

Mănăstirea Rătești are nevoie de noi, de sprijinul nostru. Să ajutăm pentru împlinirea refacerii mănăstirii! Cei care doresc lucrul acesta o pot face la următoarea adresă: Mănăstirea Rătești, comuna Berca, județul Buzău, cod poștal: 127039; cod fiscal: 13192145; cont: RO93 BRDE 100S V021 3559 1000, B.R.D. - Agenția Berca.