Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă An omagial Rugăciunea făgăduitoare - exemplul Dreptei Ana

Rugăciunea făgăduitoare - exemplul Dreptei Ana

Galerie foto (1) Galerie foto (1) An omagial
Un articol de: Pr. Adrian Agachi - 15 Sep, 2022

Unele dintre cele mai intense rugăciuni consemnate în Sfânta Scriptură sunt cele rostite de Dreap­ta Ana, mama prorocului Samuel. Și, cu siguranță, constituie exemple de urmat și pentru noi, cei de astăzi. Ceea ce merită semnalat, însă, dincolo de con­ți-nu­tul lor foarte bogat din punct de vedere teologic, este și profunzimea duhovnicească a rostirii lor și atitudinea demnă de urmat a Dreptei Ana.

Despre Dreapta Ana, mama prorocului Samuel, ni se spune în debutul primei Cărți a Regilor că nu avea copii. Cu toate că era soția unui om credincios, Elcana, alături de care ducea o viață liniștită, inima ei nu-și afla odihna pentru că pântecele ei rămăsese neroditor. Așadar, într-o seară, după ce familia ei adusese jertfă la Șilo (prima locație sfântă înainte de întemeierea Ierusalimului drept capitală a regatului israelitean), Dreap­­ta Ana a venit înaintea cortului mărturiei și, așa cum mărtu­ri­­sește Scriptura, „s-a rugat Domnului cu sufletul întristat și a plâns amarnic, și a dat făgăduință, zicând: «Atotputernice Doamne, Dumnezeule Savaot, de vei căuta la întristarea roabei Tale și-ți vei aduce aminte de mine și de nu vei uita pe roaba Ta, ci vei da roabei Tale un copil de parte bărbătească, îl voi da ție, și nu va bea el nici vin, nici sicheră, nici brici nu se va atinge de capul lui»” (1 Regi 1, 10-11).

Rugăciunea Dreptei Ana este foarte îndurerată, nu doar din cauza nerodirii ei. În Israel, faptul de a nu avea copii era considerat drept un efect al unei priviri nefavorabile a lui Dumnezeu asupra familiei respective. Atunci, Dreapta Ana face din rugăciunea sa o făgăduință deschisă: închină îna­in­tea lui Dumnezeu viitorul rod al pântecelui ei, vrea să afierosească pruncul cortului mărturiei, dacă va naște un băiat. Mai mult decât atât, făgăduiește că acesta va posti și își va închina viața slujirii lui Dumnezeu, devenind astfel ceea ce în lumea vechi-testamentară purta numele de nazireu, adică un om care duce o viață fără prihană.

Rugăciunea din inimă

În plus față de rugăciunea specială rostită înaintea cortului mărturiei de Dreapta Ana, Scriptura ne descoperă și modalitatea în care aceasta a fost împlinită. Astfel, Ana a rostit în gând cuvintele, fără a le da glas, mutând accentul asupra simțirii inimii ei, nu a emfazei cu care sunt rostite vorbele. Însă preotul Eli care slujea la vremea respectivă la cortul mărturiei nu a înțeles despre ce este vorba și a criticat-o aspru. „Dar pe când se ruga ea așa îndelung înaintea Domnului, Eli privea la gura ei; și fiindcă Ana vorbea în inima sa, iar buzele ei numai se mișcau, dar glasul nu i se auzea, Eli socotea că ea e beată. De aceea i-a și zis Eli: «Până când ai să stai aici beată? Trezește-te și te du de la fața Domnului!» Răspunzând însă Ana a zis: «Nu, domnul meu! Eu sunt o femeie cu inima întristată; nici vin, nici sicheră n-am băut, ci îmi dezvălui sufletul meu înaintea Domnului. Să nu socoți pe roaba ta femeie netrebnică, căci din durerea mea cea mare și din întristarea mea am vorbit până acum». Atunci Eli i-a răspuns și i-a zis: «Mergi în pace și Dumnezeul lui Israel să-ți plinească cererea pe care I-ai făcut-o!» Iar ea i-a zis: «Să afle roaba ta trecere înaintea ochilor tăi!»” (1 Regi 1, 12-18).

Această modalitate de a ne ruga - rostind cuvintele în gând, cu multă pătrundere și simțire a înțelesului lor - a fost lăudată în scrierile patristice, în special de cele ale Sfinților Vasile cel Mare, Macarie Egipteanul sau Grigorie Palama. Modelul de rugăciune al Anei este lăudat în detrimentul celui de rostire cu voce tare a rugăciunilor, deoarece ajută mai mult la adunarea minții, la concentrarea asupra cuvintelor rugăciunii și, de asemenea, la intensificarea simțirii inimii și a participării acesteia la actul profund al dialogului cu Dumnezeu. 

Cântarea Dreptei Ana - model al rugăciunii de mulțumire

Așa cum se întâmplă atunci când împlinim totul în chip bineplăcut lui Dumnezeu și Dreapta Ana a dobândit un copil, pe prorocul Samuel. Și-a împlinit făgădu­ința rostită înaintea cortului mărturiei și a rostit o nouă rugăciune, de data aceasta de mulțumire. Iar această a doua rugăciune a devenit cunoscută drept cântarea Dreptei Ana, fiind inclusă într-un canon de cântări semnificative din Vechiul Testament, alături de cea a lui Moise sau a celor trei tineri. Textul seamănă cu o altă rugăciune de mulțumire, cea din Noul Testament, atribuită Fecioarei Maria (Luca 1, 46-55).

Pentru frumusețea ei deosebită, o redăm aici în întregime: „Bucuratu-s-a inima mea întru Domnul, înălțată a fost fruntea mea de Domnul Dumnezeul meu și gura mea s-a deschis larg asupra vrăjmașilor mei, căci m-am bucurat de izbăvirea Ta. Nimeni nu este sfânt ca Domnul, căci nu e altul afară de Tine; și nimeni nu e puternic ca Dumnezeul nostru. Nu vă lăudați și cuvinte trufașe să nu iasă din gura voastră, căci Domnul este Dumnezeul a toată cunoștința și lucrurile la Dânsul sunt cântărite. Arcul celor puternici s-a frânt, iar cei slabi s-au încins cu putere. Cei sătui vor munci pentru pâine, iar cei flămânzi nu vor mai avea foame. Cea stearpă va naște de șapte ori, iar cea cu copii mulți va fi neputincioasă. Domnul omoară și învie; El coboară la locuința morților și iarăși scoate. Domnul sărăcește pe om și tot El îl îmbo­gățește; El smerește și El înalță. El ridică pe cel sărac din pulbere și din gunoi pe cel lipsit, punându-i în rând cu cei puternici și dându-le scaunul măririi, căci ale Domnului sunt temeliile pământului și El întemeiază lumea pe ele. Pașii sfinților Săi El îi păzește, iar nelegiuiții vor pieri întru întuneric căci omul nu prin putere este tare. Domnul va zdrobi pe cei ce se împotrivesc Lui; va tuna din cer asupra lor. Sfânt este Domnul; să nu se laude cel înțelept cu înțelep­ciunea sa și cel puternic să nu se laude cu puterea sa, nici cel bogat să nu se fălească cu bogăția sa; ci cel ce voiește să se laude, cu aceea să se laude, că știe și cunoaște pe Domnul și face judecată și dreptate în mijlocul pământului. Domnul din înălțimea cerului va tuna peste vrăjmașii Săi, El va judeca marginile pământului, drept fiind, El va da tărie regilor noștri și fruntea Unsului Său o va înălța” (2 Regi 2, 1-10).

De fiecare dată când împlinim o făgăduință bineplăcută lui Dumnezeu, vom simți nevoia ulterior să rostim și o rugăciune de mulțu­mire corespunzătoare, atât pentru rezultatul obținut, cât și pentru gândul cel bun trimis de harul dumnezeiesc în inimile noastre. Și una, și cealaltă, adică atât făgăduința, cât și mulțumirea, însă, vor trebui rostite cu pătrundere și simțire, cu însoțirea minții și a inimii noastre, deoarece o rugăciune lipsită de profunzime nu va ajunge niciodată să fie ascultată de bunul Dumnezeu. Din acest punct de vedere, Dreapta Ana ne slujește ca un model inestimabil, oferindu-ne o cale de a ajunge mai ușor la cunoașterea și trăirea harului dumnezeiesc.