Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă An omagial Rugăciunea - scară către cer

Rugăciunea - scară către cer

Galerie foto (1) Galerie foto (1) An omagial
Un articol de: Pr. Adrian Agachi - 10 Mai, 2022

Scara este unul dintre cele mai pu­ternice simboluri creștine. Fie că vorbim de aceasta ca imagine a rugăciunii sau a virtuților creș­tine, ca prefigurare a Maicii Domnului, sau o privim drept o emblemă a creșterii duhovnicești, scara se impune ca una dintre cele mai puternice reprezentări creștine. Primul care ne descoperă simbolismul ei adânc este Dreptul Iacov.

Încă de la început, poporul iudeu a simțit nevoia de a nu fi amestecat în vreun fel cu neamurile păgâne. Iar această grijă aproape puritană se observă din îndemnul pe care Iacov îl primește de la tatăl său Isaac: „Să nu-ți iei femeie din fetele Canaaneilor” (Facerea 28, 1). Pe scurt, Iacov trebuie să împlinească o călătorie amplă în Mesopotamia, pentru a se reuni cu unchiul său Laban, fratele mamei sale, și să-și găsească astfel o mireasă. În timpul acestei călătorii, apropiindu-se de cetatea Luz - în drum spre Haran, ținut în care se născuse bunicul său, Avraam -, Iacov este nevoit să își petreacă noaptea sub cerul liber, fără acoperământ în afara hainelor sale, și să doarmă cu capul pe o piatră. Fără îndoială că, asemenea bunicului și tatălui său, Iacov s-a rugat intens înainte de a se culca, pentru ca Dumnezeu să-i binecuvânteze calea și să-l încununeze dăruindu-i o mireasă care să-l ajute în viața sa. Adormind apoi ostenit, are una dintre cele mai fascinante viziuni, care se regăsește și acum pictată în nenumărate biserici creștine și care va face să curgă multă cerneală pentru a-i explica bogatele sensuri teologice pe care le poartă.

Astfel, ni se spune că: „a visat că era o scară, sprijinită pe pământ, iar cu vârful atingea cerul; iar îngerii lui Dumnezeu se suiau și se pogorau pe ea. Apoi S-a arătat Domnul în capul scării și i-a zis: «Eu sunt Domnul, Dumnezeul lui Avraam, tatăl tău, și Dumnezeul lui Isaac. Nu te teme! Pământul pe care dormi ți-l voi da ție și urmașilor tăi. Urmașii tăi vor fi mulți ca pulberea pământului și tu te vei întinde la apus și la răsărit, la miazănoapte și la miazăzi, și se vor binecuvânta întru tine și întru urmașii tăi toate neamurile pământului. Iată, Eu sunt cu tine și te voi păzi în orice cale vei merge; te voi întoarce în pământul acesta și nu te voi lăsa până nu voi împlini toate câte ți-am spus»” (Facerea 28, 12-15). Trezindu-se din somn înspăimântat, Iacov mărturisește cu cutremur: „Domnul este cu adevărat în locul acesta și eu n-am știut!”, iar apoi adaugă: „Cât de înfricoșător este locul acesta! Aceasta nu este alta fără numai casa lui Dumnezeu, aceasta e poarta cerului!” (Facerea, 28, 16-17).

Și totul a pornit de la rugăciunea de seară, rostită cu smerenie și credință sinceră...

Simbolismul scării

„Scara” din viziunea lui Iacov a fost interpretată în multe feluri de Părinții Bisericii și de teologii care și-au îndreptat atenția asupra ei. Cea mai des întâlnită interpretare este ca simbol al Maicii Domnului, cea care a unit cerul și pământul prin faptul că a născut pe Mântuitorul Iisus Hristos. Însă mai găsim totodată și interpretarea scării ca un chip al ierarhiei îngerești, de vreme ce îngerii suiau și coborau pe ea, păstrând legătura dintre Dumnezeu și oameni - aducând rugăciunile oamenilor la Dumnezeu și învățându-i pe oameni cum să se închine și să slujească lui Dumnezeu. De asemenea, o altă tâlcuire a scării o regăsim la Sfântul Ioan Sinaitul (Scărarul), care transformă acest simbol creștin într-o imagine a virtuților care trebuie lucrate în viața duhovnicească. De altfel, în Prologul monumentalei sale Scări ni se spune: „Ea (scrierea, n.n.) ne înfățișează o scară întărită de la cele pământești la Sfintele Sfintelor și ni-L arată pe Dumnezeul iubirii rezemat pe vârful ei. Această scară socotesc că a văzut-o și Iacov, cel ce a călcat peste patimi, când se odihnea după nevoința lui. Dar să începem, rogu-vă, cu râvnă și credință acest urcuș înțelegător și suitor la cer, al cărui început este lepădarea de cele pământești, iar sfârșit este Dumnezeul iubirii”.

Ulterior viziunii sale, Dreptul Iacov ridică piatra pe care adormise în chip de stâlp și toarnă deasupra ei untdelemn. Acest fapt are și el un simbolism aparte. Pentru că atât piatra, cât și ungerea ei simbolică nu reflectă vreun ritual păgân, ci o prefigurare a Mântuitorului Iisus Hristos - Piatra cea din capul unghiului și „Unsul” lui Dumnezeu. Rugăciunea conduce, așadar, către vederea lui Dumnezeu. Rugăciunea este, cu adevărat, scara care ne deschide drumul de la cele pământești spre cele cerești. De aceea, este important să nu ratăm nici o ocazie de a ne ruga, de a ne sfinți sufletul și de a ne apropia astfel de Mântuitorul Iisus Hristos. Fie că această rugăciune este împlinită acasă, în taină, fie că este împlinită alături de alți credincioși în biserică, ea trebuie să devină o activitate care ne însoțește permanent, care ne ajută să conlucrăm cu harul dumnezeiesc.

Însă trebuie să mai remarcăm un fapt ulterior viziunii lui Iacov: făgăduința lui. „De va fi Domnul Dumnezeu cu mine și mă va povățui în calea aceasta, în care merg eu astăzi, de-mi va da pâine să mănânc și haine să mă îmbrac; și de mă voi întoarce sănătos la casa tatălui meu, atunci Domnul va fi Dumnezeul meu. Iar piatra aceasta, pe care am pus-o stâlp, va fi pentru mine casa lui Dumnezeu și din toate câte-mi vei da Tu mie, a zecea parte o voi da Ție” (Facerea 28, 20-22). Hristos - Piatra cea din capul unghiului - este și Casă a lui Dumnezeu pentru cel credincios, este locaș plin de viață și lumină care-l primește pe cel ce se roagă Lui cu credință.

Și astfel înțelegem mai bine ce dorea părintele Stăniloae să ne spună când mărturisea astfel: „Urcușul duhovnicesc, chiar dacă duce pe cineva până la imediata apropiere de Dumnezeu în cer, este un urcuș în lăuntrul Bisericii, pe treptele spirituale din Biserica de pe pământ, și pe cele din Biserica din cer. Nu există altă scară spre Dumnezeu decât prin lăuntrul Bisericii! Pentru că de-a lungul acestei scări se întinde plin de atracție harul lui Hristos, puterea lui Hristos, «Calea», și pentru că la capătul de sus al acestei scări și numai acolo, ca vârf al întregii ierarhii, Se află Hristos” (pr. prof. Dumitru Stăniloae, Ascetica și mistica Bisericii Ortodoxe, Bucu­rești, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 2002, p. 64).

Scara rugăciunii noastre nu poate fi urcată individual. Ea are nevoie să fie urcată de întreaga comunitate. Când aproapele nostru se roagă mai bine, mai smerit, mai intens, și rugăciunea mea are de câștigat. Când, poate, rugăciunea mea este mai concentrată, mai dedicată lui Dumnezeu, atunci și cei din jur simt sprijinul. Și, astfel, cu toții, urcăm scara rugăciunii - scară către cer.