Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă An omagial Rugăciunea smerită a Prorocului David

Rugăciunea smerită a Prorocului David

Galerie foto (1) Galerie foto (1) An omagial
Un articol de: Pr. Adrian Agachi - 30 Sep, 2022

În istoria poporului Israel din cărțile Regilor este consemnată una dintre cele mai mari tragedii: pierderea inițială a chivotului Domnului, cel mai sacru obiect de cult al vremii respective. Însă chivotul a fost recuperat prin lucrare dumnezeiască și adus în Ierusalim de către regele David, care, prin rugăciunea sa smerită și exemplul său jertfelnic, s-a învrednicit de această bucurie.

Chivotul Legii era un obiect sfânt, alcătuit din lemn de salcâm, care avea forma unei cutii mari, împodobită pe deasupra cu doi heruvimi de aur. În acesta se aflau tablele legii cu cele zece porunci primite de Prorocul Moise pe Muntele Sinai, un vas cu mana cu care se hră­niseră israeliții în pustie după plecarea din Egipt și toiagul preotului Aaron care odrăslise din nou atunci când slujirea sa preoțească fusese recunoscută de întregul popor Israel.

Pierderea și recuperarea Chivotului Legii

Chivotul era așezat întotdeauna în Cortul Mărturiei, care însoțea poporul ales pretutindeni. În timpul războaielor cu filistenii, principalii adversari istorici ai poporu­lui Israel, a intervenit un moment în care preoții Ofni și Finees, fiii marelui preot Eli, au luat chivotul cu ei pe câmpul de luptă pentru a îmbărbăta oștirea propriului neam. Însă, pentru că erau preoți des­frânați, căzuți sufletește înaintea lui Dumnezeu și lacomi de averi, au fost uciși pe câmpul de bătălie de filisteni împreună cu mult popor și chivotul a fost capturat de adversari. Însă, pentru că filistenii au fost aspru pedepsiți prin boli de Dumnezeu, ei au returnat în scurt timp chivotul, care a rămas în casa unui om cu numele de Aminadab, în localitatea Chiriat-Iearim. Aici va sta timp de 20 de ani.

Rugăciune și jertfă

Una dintre primele decizii ale domniei regelui-proroc David a fost să aducă chivotul Domnului în Ierusalim. Însă, la prima încercare, are loc un eveniment nefericit. Unul dintre fiii lui Aminadab, Uza, se atinge în mod nefericit de chivot, încălcând astfel prescrip­țiile sacre și moare pe loc. Regele David refuză să preia chivotul și revine abia după trei luni, cu o pregătire mai minuțioasă ca oricând. „S-a dus David și a adus cu alai chivotul Domnului din casa lui Obed-Edom (Aminadab, n.n.) în cetatea lui David. Dar când cei ce duceau chivotul Domnului făceau câte șase pași, el aducea jertfă un vițel și un berbec. Și David dănțuia cât putea înaintea Domnului și era îmbrăcat cu efod de in. Așa a adus David și tot poporul chivotul Domnului cu strigăte și cu sunete de trâmbiță” (2 Regi 6, 12-15). Regele a luat o îmbrăcăminte smerită, s-a rugat din toată inima sa și a adus jertfe însemnate aproape la fiecare pas pentru a primi așa cum se cuvine chivotul Legii în locul de cinste al capitalei sale. Numai astfel a putut muta chivotul Legii de unde se afla, fără a mai exista incidente nefericite. Mai mult decât atât, în momentul în care a ajuns cu chivotul în Ierusalim, „au dus chivotul Domnului și l-au pus la locul lui, în mijlocul cortului, pe care-l făcuse pentru el David; apoi David a adus arderi de tot înaintea Domnului și jertfe de împăcare. Iar dacă a isprăvit David de adus arderile de tot și jertfele de împăcare, a binecuvântat poporul în numele Domnului Savaot. Și a împărțit la tot poporul, la toată mulțimea lui Israel de la Dan până la Beer-Şeba, fiecăruia, atât bărbaților cât și femeilor, câte o pâine și câte o bucată de carne friptă și câte o turtă. Și s-a dus tot poporul, mergând fiecare la casa sa” (2 Regi 6, 17-19). Regele nu s-a mulțumit doar să aducă chivotul și să se roage smerit înaintea lui. A adus, totodată, jertfe de împăcare înaintea acestuia, atât pentru sine, cât și pentru întregul popor israelit. Mai mult, a împărțit daruri bogate tuturor celor prezenți, pentru ca toți să fie bucuroși și să aducă laude înaintea Domnului Dumnezeu. Însă, cu toate acestea, a existat și un eveniment care i-au pus la grea încercare rugăciunea și smerenia. În momentul în care regele intra în capitală cu chivotul, soția sa, Micol, privea de la fereastra palatului regal și, văzându-l smerit și cântând cu bucurie, l-a disprețuit în inima sa, iar, ulterior, după încheie­rea procesiunii, i-a reproșat că s-a comportat asemenea unui om de rând. „Înaintea Domnului voi juca, a zis David către Micol; binecuvântat este Domnul, Cel ce m-a ales pe mine în locul tatălui tău și al casei lui întregi, întărindu-mă cârmuitor al poporului Domnului, Israel; cânta-voi și voi juca înaintea Domnului. Și încă și mai mult mă voi înjosi și voi fi încă și mai mic în ochii tăi, iar înaintea slujnicelor de care grăiești tu, voi fi în cinste” (2 Regi 6, 21-22). Regele David nu s-a dezis nici un moment de fapta sa, ci, mai mult, întărește argumentul că rugăciunea smerită este un mare dar din partea lui Dumnezeu, pentru că pe aceasta se întemeiază și domnia sa, și susținerea din partea poporului ales, care îl iubea mult și îi era supus în toate.

Prorocia zidirii templului din Ierusalim

Pentru a ne încredința și mai mult despre rugăciunea smerită a Prorocului David putem face referire și la un alt eveniment marcant. După așezarea chivotului Legii în Cortul Mărturiei din Ierusalim, regele discută cu Prorocul Natan și îi face o mărturisire personală: „Iată, eu locuiesc în casă de cedru, iar chivotul Domnului stă în cort” (2 Regi 7, 2). Re­gele se simțea dator față de Dum­­nezeu, Care îl ocrotise și îi îm­plinise tot ceea ce dorea sufle­tește și material. Însă răspunsul lui Dumnezeu vine aproape imediat și îl asigură de întărirea domniei sale, de sporirea în tot ceea ce va face și de faptul că urmașul său va fi cel care va clădi templul din Ierusalim. Și, atunci, regele Da­vid se închină cu credință și smerenie și rostește această rugăciune frumoasă: „În toate ești mare, Doamne, Dumnezeule, căci nu este asemenea Ție și nu este Dumnezeu afară de Tine, după toate câte am auzit noi cu urechile noastre. Cine este asemenea poporului Tău Israel, singurul popor de pe pământ, pentru care a venit Dumnezeu, ca să Și-l câștige de popor, să-Și preaslăvească numele Lui și să săvârșească lucruri mari și minunate înaintea poporului Tău, pe care Tu Ți l-ai câștigat de la egipteni, izgonind popoarele și zeii lor? Și Tu Ți-ai întărit pe poporul Tău Israel, ca popor al Tău pe veci, și Tu, Doamne, Te-ai făcut Dumnezeul lui. Și acum, Doamne Dumnezeule, întă­rește pe veci cuvântul pe care l-ai rostit despre robul Tău și despre casa lui și împlinește ceea ce i-ai sortit, ca să preaînalțe numele Tău în veci și să se zică: Domnul Savaot este Dumnezeu peste Israel. Casa robului Tău David să fie tare îna­intea feței Tale. [...] Deci, Doamne Dumnezeul meu, Tu ești Dumnezeu și cuvintele Tale sunt ne­schimbate și Tu ai vestit robului Tău un astfel de bine. Începe acum și binecuvântează casa robului Tău, ca să fie ea veșnic îna­intea feței Tale, căci Tu, Doamne Dumnezeule, ai vestit aceasta, și, prin binecuvântarea Ta, se va face casa robului Tău binecuvântată, ca să fie înaintea Ta în veci” (2 Regi 7, 22-26, 28-29).