„Rugăciuni strigătoare la cer”

Toate rugăciunile din Sfânta și Dumnezeiasca Scriptură a Vechiului și a Noului Testament, din Sfânta și Dumnezeiasca Tradiție apostolică, patristică sau dinamică a Bisericii lui Hristos și din cultul ei liturgic sunt „strigătoare la cer”. Sfânta Scriptură, Liturghierul și Molitfelnicul, Ceaslovul, Acatistierul și Cartea de rugăciuni sunt pline de rugăciuni strigătoare la cer.

Unele rugăciuni sunt mai strigătoare decât altele. Rugăciunile care străbat și deschid cerul sunt rugăciuni care străbat și veacurile. Fiecare rugăciune este o strigare la cer. Însă unele rugăciuni au fost și sunt mai strigătoare decât altele. Rugăciunile drepților și ale sfinților dintotdeauna și de pretutindeni au fost și sunt mai strigătoare la cer decât rugăciunile noastre, ale păcătoșilor sau ale creștinilor căldicei. Rugăciunile strigătoare la cer sunt nu numai rugăciuni auzite de Dumnezeu, ci și rugăciuni ascultate și împlinite de către El. Rugăciunile strigătoare la cer sunt modele și icoane de rugăciune pentru toți rugătorii din toate veacurile. Astfel, prin rugăciuni strigătoare la cer înțelegem acele rugăciuni care au atins și au deschis cerul, în diferite situații și împrejurări, adeseori limită, dărâmând zidul păcatului și al neputinței omului în fața lui Dumnezeu, străpungând și risipind ceața și norii care uneori se interpun între noi și Dumnezeu. Rugăciunile strigătoare la cer, pe lângă faptul că sunt pline de credință, nădejde și dragoste, sunt de cele mai multe ori și înlă­crimate sau scăldate în lacrimi. 

Rugăciunile cu strigare ale drepţilor din Vechiul Testament

În Sfânta și Dumnezeiasca Scriptură, aceste rugăciuni strigătoare la cer sunt următoarele: Rugăciunea și plânsul lui Agar în pustie: „Atunci s-a sculat Avraam dis-de-dimineaţă; a luat pâine şi un burduf cu apă şi le-a dat Agarei; apoi, punându-i pe umeri copilul, a slobozit-o; şi, plecând ea, a rătăcit prin pustiul Beer-Şeba. Când însă s-a sfârşit apa din burduf, a lepădat ea copilul sub un mărăcine. Şi ducându-se, a şezut în preajma lui, ca la o bătaie de arc, căci îşi zicea: «Nu voiesc să văd moartea copilului meu!» Şi, şezând ea acolo de o parte, şi-a ridicat glasul şi a plâns. Şi a auzit Dumnezeu glasul copilului din locul unde era şi îngerul lui Dumnezeu a strigat din cer către Agar şi a zis: «Ce e, Agar? Nu te teme, că a auzit Dumnezeu glasul copilului din locul unde este! Scoală, ridică copilul şi-l ţine de mână, căci am să fac din el un popor mare!» Atunci i-a deschis Dumnezeu ochii şi a văzut o fântână cu apă şi, mergând, şi-a umplut burduful cu apă şi a dat copilului să bea. Şi era Dumnezeu cu copilul şi a crescut acesta, a locuit în pustiu, şi s-a făcut vânător” (Facere 21, 14-20).

Rugăciunea lui Moise în fața Mării Roșii, urmărit de oastea lui faraon: „Atunci a zis Domnul către Moise: «Ce strigi către ­Mine? Spune fiilor lui Israel să pornească, iar tu ridică-ți toiagul şi-ţi întinde mâna asupra mării şi o desparte şi vor trece fiii lui Israel prin mijlocul mării, ca pe uscat»” (Ieșire 14, 15-16).

Rugăciunea lui Samson la stânca din Lehi: „Simţind însă sete mare, a strigat către Domnul şi a zis: «Tu ai făcut prin mâna robului Tău această mare izbăvire; iar acum eu mor de sete şi voi cădea în mâinile celor netăiaţi împrejur». Atunci a deschis Domnul o crăpătură într-o stâncă din Lehi şi a curs din ea apă. Şi a băut Samson şi şi-a astâmpărat setea şi duhul lui s-a înviorat. De aceea s-a şi numit locul acela «Izvorul celui ce strigă», care este în Lehi până în ziua de astăzi” (Judecători 15, 16-19). La aceasta adăugăm și rugăciunea lui Samson din ceasul morții sale, din Gaza: „Atunci a strigat Samson către Domnul şi a zis: «Doamne Dumnezeule, adu-ţi aminte de mine şi întăreşte-mă încă o dată, o, Dumnezeule, ca printr-o singură lovitură să mă răzbun pe filisteni pentru cei doi ochi ai mei!»” (Judecători 16, 28).

Rugăciunea Anei, mama lui Samuel, de la cortul sfânt: „Atunci Ana, după ce au mâncat şi au băut ei în Şilo, s-a sculat şi a stat înaintea Domnului. Iar preotul Eli şedea atunci pe scaun la uşa cortului Domnului. Ea însă s-a rugat Domnului cu sufletul întristat şi a plâns amarnic, și a dat făgăduinţă, zicând: «Atotputernice Doamne, Dumnezeule Savaot, de vei căuta la întristarea roabei Tale şi-ţi vei aduce aminte de mine şi de nu vei uita pe roaba Ta, ci vei da roabei Tale un copil de parte bărbătească, îl voi da Ție, şi nu va bea el nici vin, nici sicheră, nici brici nu se va atinge de capul lui»” (I Regi 1, 9-11). Rugăciunea lui David de la începutul Psalmului 140: „Doamne, strigat-am către Tine, auzi-mă; ia aminte la glasul rugăciunii mele, când strig către Tine. Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta; ridicarea mâinilor mele, jertfă de seară” (Psalmul 140, 1-2).

Rugăciunea lui Solomon de la sfințirea Templului (III Regi 8, 12- 54), când s-a pogorât foc din cer: „Când a sfârşit Solomon rugăciunea, s-a pogorât foc din cer şi a mistuit arderea de tot şi jertfele, şi slava Domnului a umplut templul. Atunci n-au putut preoţii să intre în templul Domnului din pricina slavei lui Dumnezeu care umpluse templul. Şi toţi fiii lui Israel, văzând cum s-a coborât focul şi slava Domnului peste templu, au căzut cu faţa la pământ pe pardoseală, s-au închinat şi au slăvit pe Domnul: «Că este bun, că în veac este mila Lui!»” (II Cronici 7, 1-3).

Rugăciunea Sfântului Proroc Ilie de pe Carmel: „Iar la vremea jertfei de seară, s-a apropiat Ilie prorocul şi a strigat la cer şi a zis: «Doamne, Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac şi al lui Israel! Auzi-mă Doamne, auzi-mă acum cu foc, ca să cunoască astăzi poporul acesta că Tu singur eşti Dumnezeu în Israel şi că eu sunt slujitorul Tău. Auzi-mă, Doamne, auzi-mă, ca să cunoască poporul acesta că Tu, Doamne, eşti Dumnezeu şi că Tu le întorci inima la Tine!». Și s-a pogorât foc de la Domnul şi a mistuit arderea de tot şi lemnele şi pietrele şi ţărâna şi a mistuit şi toată apa care era în şanţ. Şi tot poporul, când a văzut aceasta, a căzut cu faţa la pământ şi a zis: «Domnul este Dumnezeu, Domnul este Dumnezeu!»” (III Regi 18, 36-39).

Rugăciunea Prorocului Iona din pântecele chitului: „Atunci s-a rugat Iona din pântecele peştelui către Domnul Dumnezeul lui, zicând: «Strigat-am către Domnul în strâmtorarea mea, şi El m-a auzit; din pântecele locuinţei morţilor către El am strigat, şi El a luat aminte la glasul meu!»” (Iona 2, 2-3). Rugăciunea Susanei, aflată în primejdie de a fi osândită la moarte pe nedrept: „Şi strigând cu glas mare, Susana a zis: «Dumnezeule Cel Veşnic, Cunoscătorul celor ascunse, Care ştii toate mai înainte de a se face, Tu ştii că minciuni au spus ei asupra mea. Şi iată mor, nefăcând nimic din cele ce au viclenit aceştia asupra mea». Şi a auzit Dumnezeu glasul ei şi, când o duceau să o piardă, a deşteptat duhul într-un prunc tânăr, căruia îi era numele Daniel” (Istoria Susanei 1, 42-44). Vechiul Testament se încheie cu rugăciunea de pocăință strigătoare la cer a regelui Manase dus în robie în Babilon. 

Noul Legământ şi strigarea către Dumnezeu

În Noul Testament, rugăciuni strigătoare la cer sunt: Rugăciunea femeii cananeence: „Doamne, ajută-mă!” (Matei 15, 25). Rugăciunea Sfinților Apostoli din corabie: „Învățătorule, Învăță­torule, pierim!” (Luca 8, 24). Rugăciunea Sfântului Apostol Petru, din valuri: „Dar văzând vântul, s-a temut şi, începând să se scufunde, a strigat, zicând: Doamne, scapă-mă!” (Matei 14, 30). Rugăciunea smerită a vame­șului din templu: „Iar vameşul, departe stând, nu voia nici ochii să-şi ridice către cer, ci-şi bătea pieptul, zicând: «Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului»” (Luca 18, 13). Rugăciunea tâlharului de pe cruce: „Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni în împărăţia Ta. Şi Iisus i-a zis: Adevărat grăiesc ţie, astăzi vei fi cu Mine în rai” (Luca 23, 42-43). Rugăciunea Sfântului Arhidiacon Ștefan din ceasul morții sale: „Şi îl băteau cu pietre pe Ştefan, care se ruga şi zicea: Doamne, Iisuse, primeşte duhul meu! Şi, îngenunchind, a strigat cu glas mare: Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta! Şi zicând acestea, a murit” (Faptele Apostolilor 7, 59-60). Rugăciunea strigătoare la cer l-a răpit pe Sfântul Apostol Pavel până la al treilea cer (cf. II ­Corinteni 12, 1-4).

Prin urmare, rugăciunile strigătoare la cer ne despart orice Mare Roșie aflată în fața noastră, ne izvorăsc apă din stâncă, ne pogoară foc din cer, ne izbăvesc din pântecele chitului, ne scapă de la moarte, ne mântuiesc din furtună și ne ridică din valurile vieții. Rugăciuni strigătoare la cer sunt Rugăciunile Bisericii lui Hristos, prin Sfânta Liturghie și Sfintele Taine și ierurgii; precum și rugăciunile personale sau particulare ale creștinilor credincioși ortodocși, mireni, monahi, clerici și ierarhi. Rugăciuni strigătoare la pereți sunt rugăciunile slabe, stinse, formale, pline de ne­atenție, lipsite de credință și de convingere, expresie a unui suflet căldicel. Ritualurile păgâ­nești ale preoților lui Baal și ai Astartei erau rugăciuni strigătoare la pereți; pe când rugăciunea Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, plină de credință puternică în Dumnezeul Cel adevărat, al lui Avraam, Isaac și Iacob, este model pentru toate veacurile de rugăciune strigătoare la cer și pogorâtoare de foc dumnezeiesc din cer. Într-o lume plină de rugăciuni strigătoare la pereți, avem nevoie de rugăciunile strigătoare la cer ale sfinților.