Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Ziarul Lumina Actualitate religioasă An omagial „Rugăciuni strigătoare la cer” în vremuri de cumpănă

„Rugăciuni strigătoare la cer” în vremuri de cumpănă

Galerie foto (1) Galerie foto (1) An omagial
Un articol de: Arhiereu Daniil Stoenescu - 11 Decembrie 2022

La începutul Cuvântului XXVIII din Scara Raiului, intitulat „Despre fericita rugăciune, sfințita maică a tuturor virtuților; și despre înfățișarea văzută și gândită în vremea rugăciunii”, Sfântul Ioan Scărarul scrie următoarele: „Rugăciunea este, după însușirea ei, însoțirea și unirea omului și a lui Dumnezeu; iar după lucrare, susținătoarea lumii. Este împăcare a lui Dumnezeu; maica lacrimilor și fiica lor; ispășirea păcatelor; pod de trecere peste ispite; peretele din mijloc în fața necazurilor; zdrobirea războaielor, lucrarea îngerilor, hrana tuturor ființelor netrupești, veselia ce va să vie, lucrarea fără margine, izvorul virtuților, pricinuitoarea harismelor (a darurilor), sporirea nevăzută, hrana sufletului, luminarea minții, securea deznădejdii, dovedirea nădejdii, risipirea întristării, bogăția călugărilor, vistieria sihaștrilor, micșorarea mâniei, oglinda înaintării, arătarea măsurilor, vădirea stării dinlăuntru, descoperirea celor viitoare, semnul slavei” (Filocalia vol. IX, p. 403).

Cu acest adevărat Imn filocalic al Rugăciunii, am putea începe Otpustul Anului omagial al Rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului - 2022 și al Anului comemorativ al Sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț; Otpust în care am dori să facem pomenirea a două „Rugăciuni strigătoare la cer” din vremuri de mare cumpănă din istoria biblică, din Sfânta și dumnezeiasca Scriptură. Mai întâi, rugăciunea strigătoare la cer a binecredinciosului rege Asa, al regatului lui Iuda din Ierusalim, strănepotul marelui rege și înțelept Solomon (cf. Matei 1, 7-8), din timpul năvălirii și amenințării etiopienilor, asupra „cetății Marelui Împărat” (Matei 5, 35): „Atunci s-a sculat împotriva sa Zerah Etiopianul cu o armată de un milion şi cu trei sute de care şi a venit până la Mareşa. Aici i-a ieşit Asa înainte şi s-a aşezat cu armata sa în linie de bătaie, în valea lui ­Ţefat, lângă Mareşa. Apoi a strigat Asa către Domnul Dumnezeul său şi a zis: «Doamne, la Tine este puterea, ca să ajuţi şi celui tare şi celui ce nu este tare; ajută-ne dar nouă, Doamne Dumnezeul nostru, căci noi în Tine nădăjduim şi în numele Tău am pornit împotriva acestei mulţimi, care este atât de mare; Doamne, Tu eşti Dumnezeul nostru, să n-aibă omul putere împotriva Ta». Atunci a lovit Domnul pe etiopieni înaintea feţei lui Asa şi înaintea feţei lui Iuda şi au fugit etiopienii. Iar Asa i-a fugărit din urmă împreună cu poporul care era cu el, până la Gherar, şi au căzut atâţia etiopieni, de se credea că n-a mai rămas nimeni din ei cu suflet, pentru că aceia cădeau zdrobiţi îna­intea Domnului şi înaintea oştirii Lui. Şi au luat de la ei o mare mulţime de pradă” (II Paralipomena 14, 9-13).

Rugăciunea schimbă cursul vieții omului și al istoriei

Cea de-a doua rugăciune strigătoare la cer, în vreme de primej­die, este cea a regelui Iezechia din Ierusalim și a Sfântului Proroc Isaia, în vremea năvălirii și ame­nințării regelui Senaherib al Asiriei, înspre sfârșitul secolului al optulea înainte de Domnul nostru Iisus Hristos. De această dată, binecredinciosul rege Iezechia, fiu al regelui Ahaz și tată al viitorului rege Manase (Matei 1, 9-10), fiind contemporan cu marele și Sfântul Proroc Isaia, „Evanghelistul Vechiului Testament”, prin care Dumnezeu avea să-l vindece mai târziu de o cumplită boală, lungindu-i viața cu încă cincisprezece ani (cf. Isaia 38, 1-8), avea să beneficieze și de brațele rugăciunii de foc ale marelui proroc al lui Dumnezeu: „Atunci s-a rugat regele Iezechia şi Isaia prorocul, fiul lui Amos, şi au strigat cu glas mare la cer. Şi a trimis Domnul pe un înger care a pierdut pe tot viteazul şi războinicul şi căpetenia şi generalul din tabăra regelui Asiriei, încât acesta s-a întors cu ruşine în ţara sa; şi când a intrat în casa dumnezeului său, l-au ucis cu sabia acolo fiii lui. Aşa a scăpat Domnul pe Iezechia şi pe locuitorii Ierusalimului din mâna lui Senaherib, regele Asiriei, şi din mâna tuturor celorlalţi şi i-a apărat din toate părţile” (II Paralipomena 32, 20-22; IV Regi, cap. 18 și 19). Aceste rugăciuni strigătoare la cer împlinesc și confirmă cuvintele psalmistului, regăsite de trei ori în Psalmul 106: „Dar au strigat către Domnul în necazurile lor, și din nevoile lor i-a izbăvit pe ei” (Psalmul 106, 13.19 și 28).

Rugăciunea păzește popoarele și le ține în pace 

Prin rugăciunea strigătoare la cer a regelui Asa, s-a evitat robia etiopiană; după cum, cu mult timp mai înainte, pe vremea regelui Roboam, fiul lui Solomon, regatul Ierusalimului avea să fie izbăvit de riscul unei alte robii și cuceriri egiptene, intenționată de Șișac, regele Egiptului, întrucât: „După ce s-a întărit regatul lui Roboam şi a ajuns destul de puternic, Roboam a părăsit legea Domnului şi dimpreună cu el şi tot Israelul. Dar pentru că s-au abătut ei de la Domnul, de aceea în anul al cincilea al domniei lui Roboam, Şişac, regele Egiptului, a plecat cu război împotriva Ierusalimului, cu o mie două sute de care de război şi cu şaizeci de mii de călăreţi; iar poporul, care venise cu el din Egipt: libieni, suchieni şi etiopieni, era foarte numeros. Aceştia au luat cetăţile întărite din Iuda şi au venit la Ierusalim. Atunci Şemaia prorocul a venit la Roboam şi la căpeteniile lui Iuda, care se strânseseră la Ierusalim din pricina lui Şişac şi le-a zis: «Aşa zice Domnul: Pentru că M-aţi părăsit, de aceea vă las pe mâinile lui Şişac». Iar căpeteniile lui Israel şi regele s-au smerit şi au zis: «Drept este Domnul!» Când a văzut Domnul că ei s-au smerit, atunci a fost cuvântul Domnului din nou către Şemaia şi a zis: «S-au smerit; nu-i voi mai stârpi şi în curând le voi da şi izbăvire. Mânia Mea nu se va mai vărsa asupra Ierusalimului prin mâna lui Şişac»” (II Paralipomena 12, 1-7).

Prin rugăciunea strigătoare la cer a regelui Iezechia, rostită în templul Domnului și sprijinită de rugăciunea prorocului Isaia, s-a evitat robia asiriană! „Şi a luat Iezechia scrisoarea din mâna solilor şi a citit-o; apoi s-a dus în templul Domnului şi a deschis-o Iezechia înaintea feței Domnului. Şi s-a rugat Iezechia înaintea feţei Domnului şi a zis: «Doamne Dumnezeul lui Israel, Cel ce şezi pe heruvimi, numai Tu singur eşti Dumnezeul tuturor regatelor pământului, Tu ai făcut cerul şi pământul! Pleacă-ţi, Doamne, urechea Ta şi mă auzi! Deschide-ţi, Doamne, ochii Tăi şi vezi şi auzi cuvintele lui Senaherib, cel care a trimis să Te hulească pe Tine, Dumnezeul cel viu! Adevărat, o, Doamne, regii Asiriei au pustiit popoarele şi ţările lor, au aruncat dumnezeii acestora în foc, dar aceia nu erau dumnezei, ci lucruri de mâini omeneşti, lemn şi piatră, şi de aceea i-a şi nimicit pe ei. Şi acum, Doamne Dumnezeul nostru, izbăveşte-ne din mâna lui, și vor afla toate regatele pământului că numai Tu, Doamne, eşti Dumnezeu!» Atunci a trimis Isaia, fiul lui Amos, la Iezechia să-i spună: «Așa zice Domnul Dumnezeu lui Israel: Cele pentru care te-ai rugat tu Mie împotriva lui Senaherib, regele Asiriei, le-am auzit»... De aceea aşa zice Domnul de regele Asiriei: «Nu va intra în cetatea aceasta, nici va arunca săgeţi încoace; nu se va apropia de ea cu scut, nici va face întărituri de şanţuri împotriva ei. Pe drumul pe care a venit, se va întoarce şi în cetatea aceasta nu va intra, zice Domnul; căci Eu voi păzi cetatea aceasta, ca să o izbăvesc pentru Mine şi pentru David, robul Meu»” (IV Regi 19, 14-20 și 32-34).

Astfel s-au zdrobit și se pot zdrobi războaiele, după Sfântul Ioan Scărarul, pentru ca în cele din urmă, ramura de măslin a Porumbelului Duhului Sfânt să înverzească din nou speranța păcii universale în Hristos Domnul! „Rugăciunile strigătoare la cer” pot corecta și îndrepta cursul evenimentelor în albia prezentului.