„Ruptura cu Cantacuzinii a fost fatală pentru domn“

Rămas la vârstă fragedă orfan de tată, Constantin Brâncoveanu a fost crescut de mama sa, Stanca Cantacuzino, şi educat de trei dintre unchii săi: Şerban Vodă, Mihai Spătarul şi Constantin Stolnicul. Despre acesta din urmă, Brâncoveanu mărturisea: „Eu tată n-am pomenit, de vreme ce am rămas mic de tată, fără cât pe dumnealui tata Costandin l-am cunoscut părinte în locul tătâne-mieu“. Prof. univ. dr. Radu-Ştefan Vergatti, membru titular al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, ne-a vorbit despre relaţia domnitorului martir cu cea mai importantă familie boierească a vremii.

Stimate domnule profesor, este unanim recunoscut faptul că Sfântul Voievod Martir Constantin Brâncoveanu a fost crescut şi educat în familia Cantacuzino. Cum a evoluat relaţia sa cu boierii Cantacuzini?

Aici este o problemă de familie. După mamă, Constantin Brâncoveanu era un Cantacuzin. Mama lui era Stanca Cantacuzino, fiica marelui postelnic Constantin Cantacuzino, soră cu Drăghici, cu Şerban - domnul Ţării Româneşti, cu Constantin Stolnicul, cu Mihai Spătarul, cu Matei Aga, cu Iordache, toată floarea Cantacuzinilor din secolul al XVII-lea. În 1655, în timpul răscoalei seimenilor, soţul Stancăi, Papa Brâncoveanu, a fost omorât de seimeni. Legenda spune că slugile din casă au dat seimenilor un copil de ţigan pentru a fi omorât. Seimenii au crezut că l-au omorât pe Brâncoveanu, dar el a scăpat. După cum mărturiseşte în cronica cunoscută sub numele de „Anonimul Brâncovenesc“, el a fost crescut de unchii săi, Şerban Vodă, Constantin Stolnicul şi Mihai Spătarul. Cronicarul spune că, de mai multe ori, domnitorul a mărturisit că l-a cunoscut ca un tată pe Constantin Stolnicul Cantacuzino. A fost crescut, educat, format de aceşti Cantacuzini. S-a mers până acolo încât, în 26 octombrie 1688, când a murit domnitorul Şerban Vodă Cantacuzino, Constantin Brâncoveanu a fost adus pe tron de unchii săi, Constantin şi Mihai, care au crezut că el le va fi preaplecat, supus şi ascultător, aşa cum se arătase până în acel moment. Din punct de vedere politic, el nu a fost un creator, ci un continuator al unchiului său, Şerban Vodă, şi a dus o politică de echilibru în sud-estul Europei. Nu au iniţiat ei această politică, ci au continuat ceea ce au făcut Radu cel Mare, Sfântul Voievod Neagoe Basarab, şi cu toţii au reuşit să salveze autonomia Ţării Româneşti.

Ce a determinat răcirea relaţiilor dintre domnitor şi unchii săi?

Se pare, însă, că foarte repede a apărut ruptura. Noul domn s-a dovedit autoritar, energic, capabil să ia hotărâri şi să conducă singur. Această situaţie nu a convenit Cantacuzinilor. Nu este ilustrată în documente această ruptură, deoarece oamenii probabil s-au temut să arate în scris ceea ce se întâmplă în familia deţinătoare a puterii. Însă apare ilustrată în pictura murală bisericească din timpul lui Brâncoveanu. Cam în 1692-1694, pictorul de curte al familiei Brâncoveanu, Constantinos, a zugrăvit în interiorul bisericii Mănăstirii Hurezi portretul votiv colectiv. Şi aceasta este o noutate. Până acum, portretul votiv era compus din ctitor, soţia lui şi copiii. Acum apare întreaga familie, vrând să arate puterea neamului în faţa privitorului. În acest potret colectiv apare ctitorul, persoană dominantă, împreună cu soţia lui Marica, cei unsprezece copii şi, în ordine, membrii familiei Cantacuzino: Drăghici, Şerban, postelnicul. Când se ajunge la cei doi unchi puternici, Stolnicul şi Spătarul, dintr-odată se vede dihonia: Constantin şi Mihai sunt cu faţa întoarsă de la domn. Stolnicul, cu faţa lui rotundă, de brahicefal, nu-l priveşte pe domn, ci are privirea supărată, mânioasă. La rândul lui, Spătarul este şi el supărat, mai puţin mânios decât Stolnicul, dar are aceeaşi supărare.

Se putea realiza un asemenea tablou votiv fără cunoştinţa ctitorului?

Desigur că această formă de exprimare a fost realizată de pictor şi de discipolii lui numai cu acordul ctitorului. Nu se putea altfel. S-ar putea spune că este o întâmplare. Dar ceea ce s-a pictat la Hurezi este confirmat de pictura murală din biserica Mănăstirii Sinaia. Acolo este pictorul de curte al Cantacuzinilor, altă mână, marele talent al epocii, Pârvu Mutu zugravul. De data aceasta, nu mai sunt Cantacuzinii supăraţi, ci domnul este supărat şi întors cu spatele la ei. La distanţă mică - Hureziul pictat în 1692-1694 şi Sinaia în 1695-1696 - se confirmă apariţia rupturii. Aşadar, ruptura s-a produs cu mult înainte de anul 1704, când Brâncoveanu nu a venit la târnosirea Complexului monastic Colţea. În februarie 1706, Mihai Cantacuzino Spătarul este înlăturat, la un an după scoaterea Stolnicului Constantin din fruntea cancelariei.

A influenţat această deteriorare a relaţiilor cu Cantacuzinii soarta domnitorului martir Constantin Brâncoveanu?

Această ruptură cu Cantacuzinii a fost fatală pentru domn, deoarece boierii au fost atât de bogaţi şi de abili încât au reuşit să-l influenţeze pe sultan. Cantacuzinii au reuşit să obţină hatişeriful de mazilire a lui Brâncoveanu şi de înlocuire cu fiul stolnicului, Ştefan Cantacuzino. În arhiva vizirilor de la Istanbul se păstrează dovezile pregătirii actului de înlocuire a lui Brâncoveanu cu Ştefan Cantacuzino. De fapt, Ştefan a fost pregătit de tânăr pentru preluarea domniei. În 1699-1705, el a învăţat la capela grecească de la Oxford. Printr-un arz înaintat sultanului se cerea mazilirea lui Brâncoveanu şi înlocuirea cu Ştefan Cantacuzino. Acest fapt explică atitudinea capugiului venit la Bucureşti pentru mazilirea lui Brâncoveanu, pentru că el a întrebat cine este boierul Ştefan Cantacuzino. Avea ordin precis pe cine să aducă pe tron.