„Să luăm din cărţi cât ni se potriveşte nouă“

Sfântul Vasile cel Mare poate fi considerat atât unul dintre marii teologi ai Bisericii, cât şi unul dintre oamenii de cultură ai vremii sale. Cu toate acestea, în opera sa, cultura este pusă întotdeauna în slujba slujirii creştine, fapt evidenţiat mai cu seamă în ceea ce urma să devină un manifest în favoarea studierii filosofiei păgâne, „Omilia a XXII-a către tineri“. Aşadar, profilul intelectualului creştin conturat de Sfântul Vasile cel Mare nu exclude studiul ştiinţific, dar, mai presus de toate, presupune împlinirea poruncilor lui Hristos consemnate în Sfintele Evanghelii.

Pentru unii cer­ce­tă­tori, Sfântul Vasile cel Mare, alături de fra­tele său, Sfântul Gri­gorie de Nyssa, poate fi con­si­­derat drept un exponent nu doar al teologiei creştine, ci şi al fi­losofiei. Având în vedere cul­tu­­ra bogată a Sfântului Vasile cel Mare şi utilizarea acesteia în dese rânduri în opera sa, de­vi­ne clar de ce s-a ajuns la a­ceas­tă opinie generală. Cu toa­te acestea, el însuşi contrazice în­tr-un mod clar importanţa fi­lo­sofiei păgâne, considerând că a­ceasta poate captiva prea mult mintea creştinului în de­tri­­mentul ştiinţei celei a­de­vă­ra­te consemnate în Sfânta Scrip­tură şi întrupate în viaţa şi experienţa duhovnicească a Sfin­ţilor Bisericii. Pasajul ur­mă­tor evidenţiază acest aspect: „Du­pă ce mi-am cheltuit mulţi ani din viaţă cu lucruri deşarte şi întreaga tinereţe mi-am ri­si­pit-o în truda zadarnică de a do­bândi învăţătura (înţelepciunii lumeşti, n.tr.), despre care Scrip­­tura spune că-i nebunie faţă de înţelepciunea cea ade­vă­­rată (I Corinteni 1, 20), m-am tre­zit, în sfârşit, ca dintr-un somn adânc şi mi-am îndreptat pri­­virea spre minunata lumină a adevărului evanghelic, apoi con­vingându-mă de zădărnicia în­­ţelepciunii lumeşti şi a mări­ri­­lor trecătoare mi-am deplâns a­marnic condamnabila mea via­ţă şi am rugat pe Bunul Dum­nezeu să-mi hărăzească o bu­nă îndru­ma­­re spre cu­noaş­te­rea în­vă­ţă­tu­rii creştine“ (Sf. Va­sile cel Mare, „E­pistole“ PSB 3, trad. pr. Teo­dor Bodogae, Bu­cureşti, Ed. Ba­si­lica, 2010, pp. 457-458).

Desigur, nu trebuie să că­dem acum în extrema cealaltă şi să afirmăm că orice studii sau orice dorinţă de a dobândi o cul­tură generală, de a citi şi de a aprofunda în anumite cazuri ul­timele rezultate ale ştiinţei sau ale filosofiei devin condam­na­bile. Cu toate acestea, trebuie să fim pregătiţi să facem o di­ferenţiere - oricât de dură ar pă­rea aceasta - între dobândirea culturii generale ca sprijin şi instrument de folosit în sluj­ba misiunii şi slujirii creştine şi a­similarea acesteia ca influ­en­ţă a slavei deşarte. Persoanele ca­re se folosesc de cultura ge­ne­­rală pentru a epata ajung să ai­bă o părere foarte bună despre ele însele şi să îi judece a­de­sea pe cei din jur ca fiindu-le in­feriori. Acest comportament tran­sformă cultura într-o men­ta­­litate de castă, „intelectualii“ ri­dicându-se deasupra celor sim­pli, inculţi care nu au a­ce­eaşi pregătire şi cultură teore­ti­că. În cadrul Bisericii însă, nu primează cultura, ci îm­pli­ni­­rea poruncilor lui Hristos. A­şa­­dar, ierarhia stabilită social din acest punct de vedere poate fi uşor inversată. Un analfabet sme­rit devine mai preţios în o­chii tuturor creştinilor decât cel mai bine pregătit intelectual ca­re suferă de patima mândriei, pentru că harul lui Dum­nezeu se pogoară şi dă o în­ţe­lep­­ciune mai presus de fire ce­lui care îşi cunoaşte păcatele şi se căieşte pentru ele, do­bân­dind ast­fel smerenia. Acest fapt a fost împlinit cu fapta şi cu­vân­tul de Sfântul Vasile cel Ma­re.

Echilibru şi echidistanţă faţă de studierea filosofiei păgâne

Sfântul Vasile cel Mare poa­te fi lăudat însă şi pentru po­zi­ţia sa echilibrată şi echidistan­tă faţă de studierea filosofiei pă­gâne, fapt care poate fi re­ma­r­cat din faimoasa sa „Omilie a XXII-a către tineri“: „Trebuie deci şi voi să citiţi scrierile au­to­­rilor profani, aşa cum fac al­bi­­nele; acelea nici nu se duc fă­ră nici o alegere la toate florile, nici nu încearcă să aducă tot ce gă­sesc în florile peste care se a­şea­ză, ci iau cât le trebuie pentru lucrul lor, iar restul îl lasă cu plăcere. Noi, dacă suntem în­ţelepţi, să luăm din cărţi cât ni se potriveşte nouă şi cât se în­rudeşte cu adevărul, iar res­tul să-l lăsăm. Şi după cum a­tunci când culegem flori de tran­dafir să luăm din cărţi cât ni se potriveşte nouă şi cât se înrudeşte cu adevărul, iar res­tul să-l lăsăm (…). Aşadar, chiar de la început se cuvine să cer­cetăm pe fiecare dintre în­vă­ţături şi să le adaptăm sco­pu­­lui urmărit, potrivit pro­ver­bu­­lui doric: «Potrivind piatra după fir»“ (Sf. Vasile cel Mare, „O­milia a XXII-a către tineri“, în: „Scrieri“, vol. I, „Omilii la He­xameron, Omilii la Psalmi. O­milii şi Cuvântări“, PSB 17, trad. pr. Dumitru Fecioru, Bu­cu­reşti, 1986, pp. 569-570).

Aşadar, nu trebuie să citim ori­ce carte care ne cade în mâ­nă şi orice autor fără a cerceta mai întâi cu atenţie dacă acesta ne poate ajuta din punct de ve­de­re sufletesc. În plus, trebuie să învăţăm cum să ne folosim de cultura dobândită într-un mod creştin, nu pentru a-i im­pre­­siona pe cei din jur, ci pentru a sluji trebuinţei fiecăruia. De asemenea, se cuvine ca fie­ca­re creştin să nu aibă o atitu­di­­ne obscurantistă, nici să con­dam­­ne în mod absolut orice con­tribuţie a filosofiei şi ştiinţei fă­ră a le cerceta în prealabil cu mul­tă atenţie. În alt loc, însă, Sfân­tul Vasile cel Mare averti­zea­ză asupra excesului de im­pli­­care în scrierea de cărţi - un sfat care ni se pare nimerit mai ales astăzi când multe persoa­ne se încumetă să scoată lu­crări insuficient gândite, scrise în grabă, cu multe greşeli şi în con­diţii precare de publicare: „A­polinarie ş...ţ a umplut lu­mea cu scrierile sale, nevrând să as­cul­­te de sfatul înţeleptului care zi­ce să se ferească omul de scri­e­rea multor cărţi (Eccleziastul 12, 12), căci unde e vorba de mul­ţime şi greşeli pot fi multe. Căci cum ar fi cu putinţă ca prin cuvinte multe să fii scutit de păcătuire?“ (Sf. Vasile cel Ma­re, „Epistole“, p. 431). De a­ce­­ea, se cuvine ca creştinul în­ţe­lept să studieze cu măsură scri­erile înţelepţilor zilelor noas­tre, să utilizeze aceste cu­no­ş­tinţe în slujba slujirii creş­ti­ne şi să se ferească de a­dop­ta­rea unei atitudini de respinge­re totală a culturii actuale şi a con­tribuţiei acesteia. De ase­me­nea, este bine să ne ferim de a considera cultura drept un scop în sine, care ne plasează dea­supra celor din jur şi să so­co­­tim cu mult mai înţelepte şi dem­ne de a fi urmat poruncile Mân­tuitorului şi sfaturile du­hov­niceşti ale Sfinţilor Părinţi. Aşa­dar, profilul intelectualului creş­tin nu exclude nici cultura, nici împlinirea poruncilor lui Hris­tos, ci le îmbină armonios, şti­ind să le utilizeze cu discer­nă­mânt pentru ajutorarea ce­lor din jur. În definitiv, trebuie să urmăm în toate sfatul cel bun al Sfântului Apostol Petru: „Da­că vorbeşte cineva, cuvinte­le lui să fie ca ale lui Dum­nezeu; dacă slujeşte cineva, sluj­ba lui să fie ca din puterea pe care o dă Dumnezeu, pentru ca întru toate Dumnezeu să se slă­vească prin Iisus Hristos“ (I Pe­tru 4, 11).