Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă An omagial Să ne amintim de Patriarhul Iustin

Să ne amintim de Patriarhul Iustin

Numai un ierarh cu percepții superioare și atent la lucrarea înaintașilor săi, în ogorul și vatra Bisericii străbune a Neamului românesc, a gândit să consacre pentru fiecare Patriarh un an anume, an omagial, cu sărbătorire aparte în Biserica Strămoșească! După cum ne este tuturor știut, Părintele Patriarh Daniel a reușit până acum prăznuirea duhovnicească, istorică, pastorală, cărturărească și gospodărească a primului Patriarh, în persoana ilustrului ierarh Miron Elie Cristea, ardelean de neam, a lui Nicodim Munteanu, moldovean de obârșie transilvăneană, și a lui Justinian Marina, vâlceanul cu o arhipăstorire de 29 de ani, aproape trei decenii, toți trei păstorind în condiții social-istorice de mari transformări și spaime de tot felul. Anul 2019 este consacrat Patriarhului Iustin Moisescu, cel de-al patrulea Părinte al Bisericii Ortodoxe Române, care, după suferințele îndurate, a trecut la cele veșnice în urmă cu 33 de ani, la 31 iulie 1986. 

Într-un spațiu mirific al Muscelului argeșean, Cândeștii Albeștilor, venea pe lume, ca un măr­țișor plăpând, ghiocelul alb, care sub asprele zăpezi zâmbea întru nașterea pruncului Iustin, în crugul anului 1910, părinții săi fiind Ion Moisescu, învățător strașnic în satul natal, și gospodina Maria, zicându-i-se a fi cea mai frumoasă fată din câte s-au născut acolo, vreodată, sub soare!

Iată că după un secol și aproape 10 ani (109 ani), Patriarhul Daniel scoate la lumina zilei icoana cea adevărată a marelui său înaintaș, Iustin Patriarhul, care a avut un rol definitoriu în viața sa, aprobându-i continuarea studiilor de specialitate în domeniul științelor teologice, la marile universități din Europa, cum și pe Iustin Patriarhul, Miron, cel dintâi Patriarh, îl trimisese, la doar 20 de ani, după absolvirea Seminarului Teologic de la Câmpulung, la studii în Atena Eladei, în anul 1930.

Cei patru ani de pregătire cărturărească, atât în Grecia, cât și în Franța (1934-1936), aveau să-i aducă, după șapte ani (1937), la vârsta de doar 27 de ani, titlul academic de doctor în teologie. Teza redactată în limba greacă Evagrie Ponticul: Viața și Opera avea să rămână un punct de referință bibliografică. Această lucrare de cercetare științifică avea să fie premiată de Academia din Atena, rezistând probei timpului. În aceeași vreme, părintele Stăniloae publică Viața și opera Sfântului Grigorie Palama, iar profesorul Liviu Stan lucrarea Mirenii în Biserică, de asemenea, teză de doctorat. În anul 1939, viitorul arhiepiscop, Antim Nica, tipărea în revista Biserica Ortodoxă Română primul studiu românesc despre Rugăciunea lui Iisus.

Ca formație, Iustin Moisescu a fost un teolog de studiu concentrat și un profesor strălucit, având ca specialitate Noul Testament. În anul 1946 a dat la iveală o altă lucrare importantă, Activitatea Sfântul Apostol Pavel la Atena, iar peste un deceniu, Ierarhia bisericească în epoca apostolică. Va traduce din limba greacă Simbolica lui Hristu Andrutsos. Acestei bibliografii referențiale i se vor adăuga numeroase studii și articole pe care le-am adunat parțial, între coperte de carte, așa cum este și reeditarea operei sale sub genericul Iustin Moisescu: Opera integrală, la Editura Sfintei Arhiepiscopii a Arge­șului și Muscelului/ Anastasia: Ierarhia bisericească în epoca apostolică; Evagrie din Pont, viața și opera; Sfânta Scriptură și interpretarea ei în opera Sfântului Ioan Hrisostomul; Activitatea Sfân­tului Apostol Pavel în Atena;  Dosoftei Mitropolitul și alte scrieri; Omilii arhierești; Discursuri ecumenice; Simbolica de Hristu Andrutsos (traducere).

Am avut bucuria să constat, din scrierile sale, că Iustin Moisescu a fost un intelectual sclipitor, plin de acrivie, având mare oroare pentru lucrul slab și incompetent făcut. Era mereu în război cu apro­ximația și diletantismul intelectual.

După obținerea strălucitului doctorat, profesorii săi, rămânând uimiți de puterea sa cărturărească, s-au gândit să-l oprească la Atena, ca dascăl de teologie, având și specializare la Universitatea din Strasbourg. În anul 1939 a fost trimis profesor la Varșovia, Polonia, după care a urmat o vreme ca profesor la Suceava, unde era găzduită Facultatea de Teologie de la Cernăuți, iar în 1946 este numit profesor la Facultatea de Teologie a Universității din București, pe care comuniștii, în anul 1948, o vor scoate din sânul Universității, devenind Institutul Teologic de Grad Universitar. Dar nici aici nu a avut liniște, pentru că la începutul anilor 50, profesorul teolog Iustin Moisescu a fost înlăturat din învățământ de autoritățile comuniste.

Cum și în lumea aceasta Domnul Dumnezeu veghează asupra pălmașilor plugari în brazda Bisericii lui Iisus Hristos, și Iustin Moisescu a fost în grația lui Dumnezeu. Ministrul Cultelor de atunci era profesorul Petre Constantinescu-Iași, cu care a fost coleg în învățământul universitar de la Iași-Chișinău. Atunci când a fost izgonit, acesta a avut grijă să-l ajute, angajându-l consilier în Ministerul Cultelor, astfel salvându-l să nu devină muritor de foame și pe drumuri.

Această stare nu a durat multă vreme, pentru că în anul 1956, murind Mitropolitul Ardealului Nicolae Bălan, se punea problema urmașului la tronul mitropolitan. Toate privirile erau ațintite asupra marelui teolog și profesor Iustin Moisescu, care primește tunderea în monahism, deși la început nu a dorit să accepte noua ascultare eclesiastică. Este hirotonit la București, apoi întronizat ca Mitropolit al Ardealului, unde avea să stea doar 10 luni, pentru că, trecând la cele veșnice Mitropolitul Sebastian Rusan, Iustin Moisescu devine Arhiepiscop al Iașilor și Mitropolit al Moldovei și Sucevei.

Mitropolit al Moldovei

În Moldova, ca mitropolit a fost 20 de ani, o perioadă complicată și grea pentru viața Bisericii lui Hristos. Regimul comunist ateu era în plină ofensivă, iar funestul Decret 410 din 28 octombrie 1959 avea să lovească la rădăcină mănăstirile: din aproape 10.000 de călugări și călugărițe, după aplicarea acestui decret cu urmări tragice pentru monahismul nostru, nu mai rămâneau în chinovii decât un număr foarte mic de monahi și monahii.

Îndată ce urgia se atenuează cât de cât, mai ales după amnistia deținuților politici din anul 1964, Mitropolitul Iustin începe să restaureze mănăstirile și să integreze o serie de călugări în viața monahală. Este vremea în care părintele Cleopa și alți sihaștrii de prin munții Moldovei revin în vatra mănăstirilor pentru întărirea vieții monahale din mănăstirile bântuite de prigoana vrăjmașă a statului comunist ateu. Dar este și vremea în care Mitropolitul Iustin, provenit dintr-un profesor de teologie, își dezvoltă marile calități de chivernisitor, lucru care i-a surprins pe mulți.

Odată întronizat în scaunul vlădicesc de la Iași, Iustin Moisescu, cunoscător neîntrecut de greacă și neogreacă, crezuse că va avea răgazul să dea o versiune proprie Noului Testament. Asprimea vremurilor și greutățile eparhiei nu i-au îngăduit să ducă la bun sfârșit acest proiect. În schimb, a reușit să reînființeze și să restaureze numeroase mănăstiri și să pună ordine în vasta sa eparhie.

Un virtuoz al administrației

Acest vrednic om, deprins cu studiul și cu meditația, s-a dovedit, spre surprinderea tuturor, un virtuoz al administrației. Încă de la sfârșitul anilor 50, încredința restaurarea Catedralei și a Centrului Mitropolitan marelui arhitect G.M. Cantacuzino, os de familie domnească, indezirabil regimului și fost deținut la Canal.

Marele ierarh Iustin Moisescu a intrat târziu în monahism, la vârsta de 46 de ani. Povestesc rudele de la Cândești, satul unde s-a născut, că un frate al său, Octavian, născut după el, a murit de tânăr, lăsând o soție văduvă și doi prunci orfani. Atât de mult l-a impresionat și îndurerat această moarte prematură a fratelui său, încât a hotărât să nu se mai căsătorească niciodată și să se facă monah, ceea ce s-a și întâmplat.

Pe tot timpul cât a stat ca mitropolit în Moldova, a fost iubit  nespus de mult de călugării și stareții din Moldova, care și astăzi își amintesc cu dragoste de chiriarhul lor, și îl numesc cu afec­țiune: Iustin. Arhiepiscopul Pimen al Sucevei și Rădăuților, care a fost starețul Putnei pe vremea arhieriei lui Iustin în Moldova, atunci când povestește la superlativ despre marele mitropolit, îl apucă plânsul în hohote. L-am auzit și văzut de multe ori în ipostaza aceasta. Ei nu uită ce a făcut Mitropolitul Iustin pentru mănăstiri și pentru monahism, după cum nu uită nici felul demn, chiar impozant în care trata cu stăpânirea comunistă. A numit stareți destoinici, cărora le-a transmis ceva din eleganța lui înnăscută.

În aceeași ani, acest mare mitropolit, care îi uimea pe ierarhii elini cu impecabila neogreacă pe care o vorbea, ne reprezenta cu strălucire Biserica în reuniunile pentru pregătirea Sfântului și Marelui Sinod Ortodox care se desfășurau la Rhodos sau la Chambésy - Elveția.

Primul nostru mare diplomat bisericesc

Trebuie să o spunem: Iustin Moisescu a fost primul nostru mare diplomat bisericesc. Ca mitropolit și mai târziu ca patriarh, prestanța și stilul său de a conversa, fiind un ierarh care știa să poarte o discuție cu un șef de stat sau un cap încoronat, precum și prezența la re­cep­țiile unor misiuni diplomatice din Bucu­rești rămân fără seamăn și fără pereche. Jacques Chirac, pre­ședintele Franței, pe când era premier, a vizitat în 1973 Iașiul, a luat parte la Sfânta Liturghie și apoi a dejunat cu Mitropolitul Iustin, care vorbea o limbă elegantă și fluentă. Premierul ­Chirac a plecat de la Iași cu o listă ce cuprindea numele unor teologi români, viitori bursieri, cărora ulterior le-au fost trimise invitațiile și bursele promise.

Acest ierarh sobru și frământat, străin de lucrurile formale pe care le aduce pompa chiriahală, era un ierarh drept și totodată unul care înțelegea neajunsurile și poticnirile umane. Iar înțele­gerea neputin­țelor îl făcea să fie blând și iertător. Când a plecat de la Iași, în cuvântul său de rămas-bun, Iustin Moisescu și-a mărturisit una dintre bucuriile legate de cele două decenii în care condusese Mitropolia Moldovei și Sucevei: în tot acest răstimp nu a caterisit nici un preot.

Iustin Moisescu a devenit Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române în vremuri grele, ca de altfel toți patriarhii, când stăpânirea - mai ales în partea a doua a deceniilor secolului trecut - își reluase ofensiva ateistă și de prigonire a Bisericii. Îndată după cutremurul din martie 1977, fusese demolată Biserica Enei din București, fapt consternant și rău prevestitor.

Patriarhul Iustin a îmbună­tățit învățământul teologic, a înființat strălucita serie editorială: Părinți și Scriitori Bisericești, a numit o serie de stareți tineri și destoinici la mănăstirile din eparhia sa, care au reușit cu multă abilitate să realizeze, mai mult pe ascuns, lucrări de restaurare și consolidare. Însă regimul era pornit asupra Bisericii. Se punea problema mutării Reșe­dinței Patriarhale fie la Radu Vodă, fie la Văcărești sau la Popești Leordeni, în afara Bucureștiului. Erau translocate unele locașuri de cult și începea să se simtă amenin­țarea buldozerelor.

Chiar și în aceste împrejurări, Patriarhul Iustin Moisescu a reușit cu ajutorul lui Dumnezeu să împiedice un mare sacrilegiu, demolarea Bisericii Sfântului Gheorghe, ctitorie a Voievodului Constantin Brâncoveanu, cu necropola pentru sine și familia sa. Patriarhul Iustin i-a spus limpede lui Ceaușescu, în decursul unei audiențe, că necropola brâncovenească, biserica în care a fost prohodit Ion Luca Caragiale, nu poate fi ștearsă de pe fața pământului. Și, astfel, a rămas nedemolată!

Toate aceste griji și potrivnicii care îi frământau conștiința și răspunderea uriașă au apăsat pe umerii săi de Întâistătător, ca și astăzi, și ca totdeauna, adăugându-se vârsta, apoi boala, toate grăbind sfârșitul Patriarhului la etatea de 76 de ani. S-a dus vestea în anii din urmă cu versiunea otrăvirii Patriarhului Iustin Moisescu de către fostul regim. Îmi îngădui să parafrazez cuvintele scrise de George ­Călinescu la moartea lui Nicolae Iorga: Patriarhul Iustin Moisescu nu a fost omorât. A murit de scârbă! 

Cel mai european ierarh al Bisericii noastre

Se vorbește și se scrie azi despre europenizarea noastră și integrarea noastră, pe diferite viteze, în Europa. Din această perspectivă Iustin Moisescu a fost cel mai european ierarh al Bisericii noastre din secolul XX și unul dintre cei mai mari europeni-români din toate timpurile.

Doctor al Universității din Atena, cu studii de specializare în Europa multinațională, profesor la Varșovia, Suceava, Iași, Chiși­nău și București, cunoscător neîntrecut al limbii lui Platon, intelectual desăvârșit, însușiri pe care le admira însuși filosoful Constantin Noica. Un singur român de același calibru a mai dat Muscelul natal al lui Iustin Moisescu: pe Dinu Lipatti, neîntrecutul muzician!

De aceea, se cuvine să ne reamintim de Patriarhul Iustin, de personalitatea și de opera sa, acum, după 33 de ani de la trecerea sa la cele veșnice. Acest ierarh, zidire de mare distincție intelectuală și sufletească, a rămas mereu legat de locurile sale natale. Presim­țindu-și sfârșitul, el a dorit să se întoarcă spre casă, la reșe­dința arhierească de la Curtea de Argeș, în apropierea Cân­deștiului natal. N-a fost să fie! Și, de aceea, sfârșitul său pământesc mi se pare de două ori mai tragic și cu atât mai mult nobil!

Cu bunăvoința urmașilor de neam ai Patriarhului Iustin Moisescu, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a așezat o pisanie pe peretele casei din Cândești, unde s-a născut la 5 martie 1910.

Cum să nu se bucure Patriarhul Iustin în Împărăția cerurilor când urmașul său la cârma Bisericii lui Hristos din România, ­Daniel Patriarhul, a orânduit anul comemorativ al marelui înaintaș, Iustin Patriarhul?

Istoria consemnează: niciodată, în Biserica Ortodoxă română nu s-a pus atâta grijă pentru prezentarea în văzduh de recunoștință, pentru patriarhii, părinții duhov­nicești ai Neamului românesc ca în vremea de acum, timpul de arhipăstorire a Patriarhului Daniel în România binecuvântată de Domnul Dumnezeu!

(30 iulie 2019, Casa Scriitorului - Oești Pământeni, România de la Argeș)