Sabin Drăgoi, autorul „primului oratoriu ortodox - Constantin Brâncoveanu”

În anul comemorativ al imnografilor și psalților bisericești am dorit să evocăm portretul unuia dintre marii compozitori și folcloriști români din secolul trecut, Sabin Drăgoi, un om care s-a inspirat din filonul autentic al folclorului țărănesc pe care l-a cunoscut în copilăria petrecută într-un sat ardelean și pe care, mai târziu, l-a redat cu fidelitate în compozițiile sale. Răsfoind presa interbelică am aflat o mulțime de informații și relatări privind excepționala activitate muzicală a compozitorului Sabin Drăgoi și legătura sa necontenită cu biserica și credința strămoșească, iar despre acest lucru ne vorbește un articol apărut în 2 mai 1937 în publicația „Biserica și Școala” , la care ne vom referi ulterior în evocarea acestei mari personalități a culturii române.

Compozitorul și folcloristul Sabin Drăgoi s-a născut la 6 iunie 1894 în satul Seliște din Arad, în familia lui Vasile Drăgoi și a Floarei Cojan. Tatăl său era cântăreț de strană, îndeplinind această slujbă vreme de șase decenii. „La strana bisericuţei de lemn din Selişte de pe Mureş şi-a educat copilul, credinciosul cântăreţ Vasile Drăgoi. În mediul de sănătoasă şi robustă viaţă creştinească şi românească, în societatea copiilor săraci, dar sglobii şi senini la suflet, a crescut maestrul Sabin Drăgoi, răscolitorul de suflete prin arta-i fermecată... ­Genialitatea lui Sabin Drăgoi şi dragostea lui pentru muzica bisericească se văd din împrejurarea că, la vârsta de 5 ani, ştia din memorie liturghia de Ştefu, pe două voci, şi ajuta învăţătorului său atât la instruire, cât şi la dirijare. La vârsta de 10 ani ciopleşte pistornicul - tiparul cu care se imprimă prescura: tot atâtea pregătiri pentru opera din vremea de maturitate”, cu aceste cuvinte era evocată copilăria compozitorului și mai ales originile pasiunii sale pentru muzică și chemarea sa pentru trăirea credinței ortodoxe. De altfel, într-un interviu din 1929, publicat în revista „Rampa”, Sabin Drăgoi mărturisea: „Cântecul bisericesc? Mi-a rămas în urechi de când mă ducea mama în brațe Duminica la biserica din satul meu, Seliştea Aradului la vârsta de doi ani...” La fel de memorabilă este și amintirea acestuia despre biserica din satul natal: „Când am intrat în biserică prima oară, m-am mirat. Era prea lumină şi prea frumos. Pentru un copil de ţăran care n-a trăit decât în casă ţărănească, biserica e un palat prea luxos pentru a fi privit fără şovăire. Mirosea a opinci noi, mirosea a tămâe şi a flori rupte din tulpina lor, a fum şi a lumânări. M-a mirat mult de tot minunăția de sfinţi. Noi în casă n-am pomenit pom de Crăciun cu lumânări aprinse. Noi nu văzusem arzând mai multe lumini deodată, ci numai una săracă, lipită pe buza ulcicuței, aşa că intrând în biserică mi se părea că am părăsit pământul şi m-am mutat undeva în cer. Casa Domnului avea cu adevărat mister pentru mine”.

Sabin Drăgoi a urmat cursurile școlii primare maghiare din Petriș, iar ulterior, în 1906, la îndemnul învățătorului său se înscrie la „Preparandia” din Arad, unde studiază până în 1912. A primit o repartiție ca învățător lângă Budapesta, dar „de frica lui taica”, după cum afirma mai târziu, nici nu a vrut să audă de așa ceva. A plecat în armată, dar venirea Primului Război Mondial i-a zădărnicit planurile. Pentru o perioadă a fost luat prizonier de armata rusă, apoi a luptat ca voluntar în armata română. În 1919-1920 începe studiile la Conservatorul de la Cluj, le continuă la Praga până în 1922. Revenit în țară, devine profesor la Școala normală din Deva, apoi director al Conservatorului municipal din Timișoara. Este și dirijor al unor coruri, dar își începe după 1922 și activitatea de folclorist și compozitor. Munca sa este prețuită prin obținerea unor premii oferite de Academia Română. În viața privată se căsătorește cu Livia Munteanu, care îi va dărui și doi copii. Consacrarea sa în calitate de compozitor are loc în anul 1928, după premiera operei „Năpasta” (după piesa lui Caragiale), iar Opera Română îl premiază. Sabin Drăgoi este un profesionist și un om deosebit de activ: compune, culege folclor, dirijează coruri, scrie în presa de specialitate, îndeplinește diverse funcții. Evident că operele sale, munca aceasta l-au transformat într-o personalitate a timpului, însă ascensiunea aceasta socială nu l-a schimbat. Iată cum îl descria revista „Rampa” în 1929: „Sabin Drăgoi este un om pe lângă care treci repede fără să te opreşti. Nu e nici impozant, nici n-are lachei şi limuzină. Şi e aşa de modest că-ți răspunde prompt în mijlocul drumului, fie că îl întrebi unde e Capşa sau care e liedul cel mai frumos al lui Beethoven. Acest om e marea speranţă a muzicii româneşti moderne în care el aduce nu numai o originalitate şi o prospeţime rară, dar o cunoaștere a muzicii țărănești”.

Recunoașterea valorii sale îl propulsează în funcția de director al Operei Române din Cluj-Timișoara între 1940 și 1944, apoi din 1950 devine profesor la Conservatorul din București și director al Institutului de Folclor, iar din 1953 a devenit membru corespondent al Academiei Române, este și membru The International Folk Music Council din Londra. Sabin Drăgoi a murit în 1968.

Cântăreț al spațiului mioritic

Numit adeseori în presa interbelică drept un cântăreț al spațiului mioritic, Sabin Drăgoi a explorat și transpus în muzica mare filonul religios pe care l-a extras din biserică și de la țăranii satului său, iar pasajul următor din ziarul „Tribuna” din 1933 este relevant: „Limbajul muzical al lui Sabin Drăgoi ar fi ciunt dacă i-ar lipsi un alt caracter, care este strâns legat de sufletul poporului, anume ortodoxia. Din copilărie, familiarizat cu troparele şi viersurile noastre bisericeşti, Sabin Drăgoi a ajuns la desăvârşire pe această cărare, străjuită de o parte de codrii, văile, izvoarele, suferinţele şi bucuriile româneşti, de altă parte de stranele credinţei noastre străbune. Desprinsă din veacul românesc, muzica lui Drăgoi este cea mai înaltă expresie a muzicii poporane”. În același timp, în publicația „Biserica și Școala”, portretul lui Drăgoi este unul convingător, care ne arată de ce maestrul s-a aplecat adeseori asupra temelor legate de religia ortodoxă: „Maestrul Drăgoi trăeşte viaţă creştinească aievea. Dânsul posteşte, cu rigurozitate de pustnic, întreg postul Paştilor. Se spovedeşte şi se cuminecă an de an. Creştin profund inspirat şi sincer practicant al religiei, şi în aceeaşi vreme nedeslipit de viaţa religioasă bisericească a satelor noastre...” Doar un astfel de om putea să pătrundă cu inspirație în compoziția cu caracter religios și să lase opere precum Liturghia solemnă, Crăciunul la noi, imnuri și mai ales primul oratoriu ortodox Constantin Brâncoveanu, în care aduce un prinos de recunoștință față de memoria acestuia și despre care presa vremii a consemnat: „Acest oratoriu creştin, el închide în partitura sa tot fumul de tămâie, tot misticul, toată elevata filosofie a creştinismului românesc, de esență”. Pentru realizarea acestui oratoriu, compozitorul a lucrat vreme de șapte ani, în care a pătruns în esența spiritualității ortodoxe, a istoriei poporului român și a destinului tragic al Brâncovenilor, a căror canonizare a intuit-o cumva în creația sa.