Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă An omagial Șapte decenii de la adormirea în Domnul a unui distins cleric al Capitalei

Șapte decenii de la adormirea în Domnul a unui distins cleric al Capitalei

Galerie foto (2) Galerie foto (2) An omagial
Un articol de: Ionuț-Daniel Barbu - 29 Ian, 2021

Între preoții care au păstorit în prima jumătate a secolului XX în București se numără și vrednicul părinte cu chip de filantrop Gheor­ghe Gheorghiu (1872-1951) din mahalaua de odinioară, Dobroteasa. În decursul vremii, pe lângă multe dintre mănăstirile și bisericile noastre au fost generate și între­ți­nute adevărate opere de binefacere. Între acestea, o ancoră în trecutul filantropic al Bisericii Ortodoxe Române are și Parohia Dobroteasa din București.

Întâiul Patriarh al României, Miron Cristea, în 6 decembrie 1937, era prezent în mijlocul părinților și al copiilor din această comunitate parohială pentru binecuvântarea și inaugurarea Asociației „Frățiorii Domnului Iisus Hristos” - opera distinsului preot paroh din acea perioadă Gheorghe Gheorghiu (1900-1942), a cărui lucrare cu tinerii și copiii a înregistrat o uimitoare apreciere și rezonanță în epocă, înscriind în „Comitetul central de ocrotire și îndrumare” al noului așezământ personalități ca părintele Dumitru Stăniloae, Simion Mehedinți, Nichifor Crainic.

Cu ocazia unor alegeri de ierarhi pe lista cărora se număra și acest vrednic cleric al Capitalei interbelice, Nicolae Iorga, în calitatea sa de deputat, îi dedica în ziarul „Neamul Românesc” următoarele cuvinte: „Eu am cunoscut pe popa de la Dobroteasa și eu pe acela îl votez pentru Huși, fiindcă aceste calități le are. Îl votez și pentru sufletul lui Melchisedec [Ștefănescu], lângă care s-a format, ca un cleric moldovean, muncitor și cinstit, care n-a făcut politica nimănui […]” (N. Iorga, „Alegeri episcopale”, Neamul Românesc, 18 oct. 1933).

Însuși Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române de atunci a sprijinit cu entuziasm inclusiv recunoașterea juridică a nou-născutei asociații pentru care se zbătea preotul Gheorghiu, dăruind totodată și suma de 3.000 de lei pentru consolidarea filantropiei în rândul copiilor strâmtorați.

Implicarea și generozitatea ierarhului aveau adânci rațiuni sufletești. Pe lângă grija de păstor preocupat părintește de viața grea a credincioșilor din acea vreme, primul Patriarh al României moștenise de la propria mamă atenția și sensibilitatea față de copii. La cuvântul de bun-venit din partea copiilor de la Dobroteasa, fiul-patriarh a evocat-o pe mama sa drept pildă de îngrijire a micilor sărmani, numind-o adevărată româncă, cu sufletul de sfântă: „Pe copiii neîngrijiți de părinții lor îi ducea la apa Mureșului - care curgea prin fundul grădinii noastre -, îi spăla, îi pieptăna, le reda înfățișarea curată pe care trebuia să o aibă pruncul, îi îmbrăca cu ce găsea pe bieții sărăcuți, de plecau primeniți și îngrijiți, că-i uimeau și pe părinții lor. De la maica mea, un sat și un ținut întreg [Toplița, Harghita] - nu numai copilul ei -, au putut învăța astfel pedagogia sublimă a milei pentru aproapele, care trebuie să se reverse în adevărata iubire față de oricare dintre semenii noștri. Iată pentru ce mă bucur când văd ivindu-se în capitala noastră -, atât de aspră sufletește -, zorii acestei iubiri calde și sfinte, pornind din sufletele nevinovate ale copiilor”.

Urmându-se aceeași tradiție, cel de-al doilea Patriarh al României, Nicodim Munteanu, în ianuarie 1940, transmitea, printr-o delegație specială, felicitări aceluiași preot iconom stavrofor Gheorghe Gheorghiu, cu ocazia împlinirii a 4 decenii de slujire neîntreruptă la Dobroteasa, prilej cu care dăruia și suma de 4.000 de lei - ca încurajare și ajutor - prin care se punea bun început pentru a organiza „Căminul studenților teologi-Dobroteasa”, spre a suplini locurile insuficient oferite de Internatul Teologic de la Radu Vodă, demers ce se adăuga „Ospătăriei copiilor săraci” și „Teatrului religios de la Dobroteasa”. Apoi, personal, Patriarhul avea să viziteze parohia în luna mai a aceluiași an, ulterior scriindu-i oficial părintelui paroh de atunci: „Având în vedere lucrurile frumoase constatate de Noi la inspecția inopinată ce am făcut, în ziua de 13 mai a. c., la biserica Dobroteasa, vă aducem mulțumiri, atât pentru felul vrednic cum întrețineți biserica și cum este împodobită, cât și pentru așezămintele culturale și de ajutor ce ați reușit să instituiți pe lângă acea biserică, și vă trimitem arhierești binecuvântări”.

Între studenții care au înfrumusețat în secolul trecut lucrarea misionară a acestei parohii, apropiați de inimosul păstor, apar nume mari, precum Ioan D. Petrescu, ca psalt de strană, ulterior preot profesor și muzicolog bizantinist, binecunoscutul părinte Constantin Galeriu, coordonator al grupei de teatru religios, și viitorul academician Emilian Popescu, membru al corului.

Din păcate, după război, opera filantropică de la Dobroteasa nu a mai putut fi continuată întrucât s-a instaurat regimul comunist, care a desființat toate asociațiile religioase, restrângând activitatea Bisericii aproape numai la spațiul liturgic al sfintelor locașuri.

Au venit vremuri grele. Preotul paroh care i-a urmat la slujire între 1942 și 1972 părintelui Gheorghiu, blândul părinte Leonida Dumitrăchescu, a păstorit cu întreruperi din cauza condamnărilor politice. În anii ’80, odată cu demolarea cartierului de case din jurul Dobrotesei, s-a mers până la intenția de a fi nimicit chiar și locașul, de altfel un valoros monument istoric și de arhitectură al Capitalei. Astfel, Dobroteasa a fost deposedată atât de enorie, cât și de întregul ei patrimoniu imobil, câteva case care, în afară de cea parohială, erau menite să aducă venituri spre a se întreține biserica și activitățile ei filantropice. Dar, prin pronia dumnezeiască, aceste pătimiri istorice ale Parohiei Dobroteasa au condus tocmai spre învierea ei în zorii anului 1990.

Trecut la cele veșnice în 1951, părintele Gheorghe Gheorghiu odihnește la loc de cinste, în Cimitirul Șerban Vodă-Bellu, figura 61, locul 101.

Mai ales cu ocazia celor trei hramuri anuale, comunitatea Parohiei Dobroteasa își manifestă recunoștința față de Dumnezeu pentru darul de a fi avut astfel de vrednici păstori, pe care îi cinstește și-i pomenește cu multă dragoste în rândul vrednicilor înaintași adormiți în Domnul.